"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

luni, 14 decembrie 2009

Piept de raţă şi bloguri cado

Vulpea zilele astea va fi turbata maimuţă, deci va da pe aici pe fugă, cât să mai vadă cum face Neamţu mişto de ea şi să pupeze înapoi drăguţii. Dar nu pot să vă las aşa, cu mâna goală, nu de alta, dar mi-e că uitaţi repede de mine şi n-aş vrea asta :)
Ca o dezintoxicare înainte de Crăciunul cu sărmăi, porci zburători şi piftii, vă invit cu mare plăcere într-un loc unde vă puteţi înfrupta cu ... piept de raţă, muşchi de vită cu sos dulce sau frigărui de miel la grătar, în iaurt şi mentă. Locul e relaxant, mâncarea deosebită, preţurile ... pe măsură, dar măcar o dată merită. Cârciuma cu pricina e Museum şi am scris două vorbe trei minciuni aici.

Pentru cine doreşte şi pofteşte un domeniu plus un pachet de găzduire timp de 1 an, domnul Escu se joacă de-a Moş CrăciunEscu şi face două cadouri de acest fel. Temele de gândire sunt foarte simpatice (De ce mi-aş face blog? Libera exprimare înseamnă doar drepturi sau şi obligaţii? sau Moş Crăciun: magie, prostie sau moş desuet?), iar la final, pe 23 ianuarie, voi avea ingratul dar incitantul rol de Crăciuniţă care va desemna unul din cei doi câştigători. Al doilea va fi scos din urnă de superba Ada. Toate detaliile concursului pot fi găsite aici. Daţi şi voi mai departe, până-n fund la taxatoare.

De final, sper să mă ţină balamalele (mult mai puţin amorţite de când am descoperit o magică pomadă Puterea ursului şi ... plasturii antireumatici chinezeşti) să ducem la bun sfârşit frumosul proiect cu oameni darnici moşi Crăciuni, eu vă aştept la Universitate după cum ne-am înţeles. Vă pupez cu drag şi spor!
funny pictures
see more Lolcats and funny pictures

2 comentarii:

  1. Lia io vreau neaparat sa cistig, spune-mi ce sa scriu? Urgent!

    P.S Cit ie spaga?

    RăspundețiȘtergere
  2. huhuh, am auzit eu ca puterea ursului aia face minuni, ia intreaba la doamna mama mea cand o sa va vedeti :D!

    RăspundețiȘtergere