Oameni darnici la copiii de la Giurgiu

După aproape 3 luni gri, cu mizerie, noroi, zăpadă şi bălţi, credeam că soarele ne-a părăsit, că o să fim nişte trişti, că eu mă voi ofili şi nu voi mai avea niciodată chef de nimeni şi de nimic. Vă recunosc sincer, pe acest fond, cele 5 zile în care am adunat de la oameni zeci de sacoşe de lucruri pentru copiii şi mamele de la Giurgiu mă epuizaseră. Celor cărora nu am apucat să le mulţumesc, să le zâmbesc, vă rog din suflet să mă iertaţi. N-a fost cu intenţie. Data viitoare sper să vă invit la mine şi la o limonadă :)

Cu toate astea, şi de data asta am fost copleşită de răspunsurile voastre la apelul meu, pornit şi el în urma apelului Isabellei. S-au adunat lucruşoare şi alimente de am umplut, la propriu, o cameră de dimensiuni medii. Haine de toate măsurile, pături, aşternuturi, jucării, ceva medicamente, pampers, 20 de kg de zahăr, 20 de kg de făină, 10 litri de ulei, sare, orez, eugenii şi napolitane (Iulia, Alexandra sunteţi nişte eroine cum aţi cărat voi toate astea!), paste făinoase, un radiator. Banii adunaţi au fost de asemenea impresionanţi ca sumă, într-un timp aşa de scurt: 1.250 (adică 12 milioane jumătate, în bani vechi). Isabelle şi Monica au donat şi ele direct în contul părintelui Ştefan (al Asociaţiei) şi la fel au făcut şi alţi câţiva oameni darnici. Asta a mai adăugat cam 500 lei.

Sâmbătă dimineaţa am deschis ochii foarte uşor, ceea ce nu mi se întâmplă mai niciodată când trebuie să mă trezesc la 8. Mă mângâia soarele pe faţă!!! Brusc mi-a revenit şi pofta de viaţă, şi entuziasmul, şi zâmbetul (ăla bun). la 9 dimineaţa ne-am adunat în faţa blocului la mine. Dragoş şoferul tanchetei 4X4 cu care am fost şi la Valea Plopului (care mi-a promis că mă ia şi pe mine la un drum off-road, să simt şi eu cum e cu adrenalina, deşi la ce drumuri sunt prin Bucureşti şi prin ţară, tot off-road cu adrenalină se cheamă), Mariana şi sora ei Isabela, cu maşinuţa lor plină ochi, Cristi, Nicu şi iar Cristi, cei trei colegi entuziaşti şi simpatici ai lui Nini, tatăl lui Ştefănuţ, şi ei cu 2 maşini, au preluat de la mine din casă zecile de bagaje. Pe drum am oprit la Isabelle şi am mai încărcat cu una alta (nişte aşternuturi de pat foarte apreciate la Giurgiu), iar la ieşirea din Bucureşti ne-am agăţat şi cu cei mai drăguţi oameni din lume, Alina şi Bogdan, care au vrut să vină şi ei cu maşina plină, să cunoască drumul, ca data viitoare să poată merge cu ajutoare şi singuri.

Drumul a fost chiar scurt, 45 de minute, relativ bun, fără incidente, cu soarele în faţă. Noi ne-am dus şi ne-am întâlnit cu părintele Ştefan Valentin în comuna Slobozia de Giurgiu care aparţine de episcopia Giurgiu. Dar părintele se ocupă şi de mamele şi copiii adăpostiţi la Răleşti, comuna Gogoşari, unde funcţionează centru Provita Giurgiu. Preotul Ştefan Valentin nu are mai mult de 35 de ani, e frumos şi blând, deschis şi vesel. Alături de soţia asistentă medicală şi cu fiul lor lângă ei, muncesc tot timpul. Caută ajutor, sponsorizări, se chinuie cu acte şi birocraţie. "Părintele Tănase, de la Valea Plopului, ar trebui să fie brand de ţară. E un exemplu fabulos de ce poate face un om care pur şi simplu vrea să ajute pe cel mai nefericit sau mai sărac decât el". Asta a avut de spus părintele Ştefan despre mentorul său. Aşa cum a spus, cu mare tristeţe, că prea mulţi preoţi îşi uită menirea şi prea mulţi oameni uită să fie oameni.

Am stat de poveşti, am discutat despre copii şi mame, i-am vizitat, le-am văzut cămăruţele mici, dar curate. Copiii râd şi se joacă, nu ştiu încă ce grea e viaţa. Şi tare frumos ar fi să nu afle prea curând. Mamele au un zâmbet trist pe faţă. Ele ştiu, din păcate. Îşi ţin pruncii în braţe cu căldură şi iubire. Şi ne mulţumesc simplu, din suflet şi din ochi.

Acum le-am dus multe haine, le ajung până la anul. Dar au nevoie de alimente, de bani pentru factura de curent, de perdele, covoare, mobilier, dulăpioare, rafturi. Aşa că eu vă îndemn pe mai departe, dacă aveţi de dăruit, sunaţi-l pe părintele Ştefan şi el vă va spune cum ajungeţi la ei (tel părintelui este 0720 906 635). Drumul e scurt, bucuria şi mulţumirea unui gest sunt enorme.

Pentru toate lucrurile şi banii adunaţi pentru copii vă mulţumesc din tot sufletul: Daniela, Filip Ciprian, Raluca Iliescu (care a trimis nişte bănuţi şi pentru Bianca), Cristian Pruteanu, Roxana Rontziki, familia Bodea (Oana, Tibi, drăguţele de Smaranda şi Miruna), Bogdan Cortiţă, Cătălin Bengescu, Alina şi Bogdan, Vali, Viorica, Andreea, Oana, Cristi, Nicu, Cristi, Nicolae şi Ştefănuţ, Misaki, Viorica, Mariana, Isabela, Adina, Mădălina, Ştefania, Carmen, Vali, Bogdan, Adela, Jeanina, Cătălina, Moni, Pepe, Daniela, Iulia şi Alexandra, Cristi tati lui Gruia, Bogdanic, Cristina şi fetiţa ei superbă Ina, Ada, Crocoditza, Alexandra, Mihaela şi Oti, Ady, Adina, Florena, Indra şi Mihaela, mămicile, copiii şi educatoarele de la grădiniţa CONIL Kindergarten, oamenii de la HP (ei, bine, da, nu ştiu exact cum a ajuns apelul meu la ei, dar nişte oameni care nu mă cunosc, nu ştiu cine sunt, au avut încredere şi au donat şi bani şi o grămadă de lucruşoare. Mă înclin!). La Isabelle au adus lucruşoare doamnele de la "Salvează Vieţi" şi doamna Ligia. Dacă am uitat pe cineva, vă rog să mă trageţi de mânecă, nu e cu intenţie.

În curând voi pune pe site-ul oamenidarnici toate detaliile despre fiecare loc în parte unde e nevoie de ajutor, aşa încât atunci când vă prisoseşte ceva şi vreţi să faceţi un gest frumos, să le duceţi voi direct unde e nevoie.

P.S. Copiii, mămicile şi preotul Ştefan se roagă pentru fiecare dintre noi, ca din ce dăruim, să ni se întoarcă înapoi înzecit. E frumos să fim oameni, nu-i aşa?