Girls night out și Sherlock Holmes

Când m-am apucat eu de scris pe blog prin martie 2008, nu prea știam cu ce se mănâncă blogosfera, iar pe gagicele pe care toată lumea le știa de ani de zile le vedeam ca pe niște zeițe într-un turn de fildeș, prețioase, care în viața reală merg pe nori pufoși și nu bagă în seamă muritori de rând. Cu timpul am mai învățat și eu una alta, am cunoscut-o pe cea mai drăguță și amuzantă Cireașă din blogosferă și am realizat că da, ea umblă pe norișori pufoși, dar te invită și pe tine să călătorești alături de ea. Și uite așa m-am trezit invitată joi la o seară cu fetele și cu Sherlock Holmes. Când mă uit pe lista de invitate, numai una și una. Exact gagicele din turnul de fildeș!

Ca un făcut, mă apucă un rău și dau într-o criză de bilă de zile mari, de mă târam prin casă cu o singură dorință: să mor! Dar dacă de iubirea vieții mele Robert Downey Jr. puteam să dau oricând pe torrentz, cu așa blogerițe cucuiete adunate la un loc sigur nu m-aș mai fi întâlnit prea curând. Așa că am băgat medicamente, m-am ambiționat, am pus rictusul ăla bun pe față și țuști la Cinema City Cotroceni, sala VIP. Unde atmosfera era foarte relaxată, gagicele stăteau la taclale, ba un cico, ba o bere, ba chiar și un pahar de șampanie, ceva gustărele, că deh, dacă e VIP, e VIP. Din nefericire, eu m-am înfruptat doar cu apă plată și pastile.

Mi-a părut tare rău că nu a fost timp (câteva ore bune, cel puțin, ar fi fost necesare) să ne cunoaștem cu toatele, dar a fost tare relaxant să realizez că fetele astea sunt miștoace pur și simplu, vesele, prietenoase, foarte simpatice, nu stau în turnuri de fildeș și nici nu și-au brodat pe piept locul de sus din zelist. Pe Cireașa și Lămâie le știam deja, sunt la fel de drăgălașe ca întotdeauna, pe Honeybunny am reîntâlnit-o cu mare plăcere (de altfel, am și stat una lângă alta și ne-am hlizit tot filmul, ba ne-am ținut și de mână când ne-am speriat de efectele cu împușcături), iar pe Irina Femeia simplă am realizat că o cunosc dintr-o vreme (slavă Domnului!) trecută. Îl mai cunoșteam și pe singurul domn acceptat la această întrunire, Cristian de la Cantina Socială, trimis de Tanti Jeni că ea nu putea veni. M-am bucurat tare mult să le cunosc personal pe Ciupercuța, e o dulceață de fată, pe Nona, faină și aprigă muiere, pe Anurim care e o haioasă și o pontoasă, exact pe gustul meu. Pyuric, despre care știam cât de pricepută și profi e, m-a uimit cu cât e de puștoaică, mă înclin! Pe Adina o știam de pe Hotcity și abia aștept să o cunosc mai bine la și alte evenimente, Raluxa e o dulce și face niște gropițe tare simpatice, iar Miruna Șiblondelegândesc e și mai frumoasă în realitate. Pe Nina am văzut-o mereu cu zâmbetul pe buze și cu aparatul la purtător, mulțumim pentru imortalizare! Îmi pare tare rău că nu le-am identificat pe Andressa, Maldita, Zappy, iar dacă am uitat pe cineva, vă rog să mă iertați, eram nemâncată, febrilă și pe medicație, ok?

Sala VIP e într-un mare fel, trebuie să recunosc. Cu niște fotolii de piele impresionante, care se dau pe spate, în față, ți se ridică picioarele, numai masaj nu ne-au făcut, m-am simțit ca un bebe la mama în brațe. Chiar mi-a trecut mare parte din rău.

Despre Sherlock Holmes ce să zic? Sincer? Guy Ritchie a făcut alte filme mai mișto. Nu știu exact ce nu mi-a plăcut, ținând cont că l-a portretizat pe Holmes mult mai tare ca pe personajul lui Doyle față de sutele de alte filme. Pentru că personajul lui Doyle nu e constipat, mereu curățel, cu grimasă și pipă și vorbește pe nas, așa cum l-am văzut cu toții în atâtea alte filme. Ci e nevrotic, singuratic, drogoman, dement, bătăuș, haotic, dezordonat, așa cum îl prezintă Ritchy. Robert Downey Jr. e perfect în rol, cu barba aia de 3 zile, cu cearcăne, cu pielea ușor ofilită, cu corpușorul lui micuț și bine legat (gagicele, recunoașteți că ați oftat puțin la scena cu el gol, legat de pat cu cătușe), istericos, agitat, mereu cu câte o buba de la vreo bătaie, numai bun de luat acasă, pus în pat să își doarmă beția, ca a doua zi să îi aduci ceai și pâine prăjită să se dreagă. Și Jude Law e bun în rolul lui de Watson, mereu în umbra lui Holmes, băiat de treabă, prieten de nădejde. Și imaginea Londrei industrializată și gri mi-a plăcut, dar până la un punct. Cred că asta e marea problemă a filmului, din punctul meu de vedere. E prea multă imagine pe calculator, iar scenariul are prea multe detalii (paranoia, magie neagră, masoni, parlament, amor, suferințe și bătăi, etc etc). Aș fi vrut să văd cățelul în mai multe scene, ar fi adus un plus filmului. De asemenea, personajul negativ ar fi trebuit să fie muuult mai bun, mai vizibil, mai diabolic. Una peste alta, Sherlock Holmes nu e ce mai bun film din lume, dar cu siguranță nici cel mai prost. Unora le va plăcea foarte tare. Eu rămân la ce a spus Cireașa: să se dea câte un Robert Downey Jr. să ajungă la toată lumea!

Deși după ce am ajuns aseară acasă am recidivat în așa hal că am chemat salvarea să-mi facă o injecție și zac de atunci în pat, ca o cârpă, trebe să vă spun că am petrecut o seară tare faină și abia aștept următoarea întâlnire. Weekend frumos tuturor!

Foto de la întâlnire aici.