Viața ca un blog. Și invers

M-a întrebat cineva de curând: "Am văzut că sunt bloguri despre politică, bloguri de poezie, bloguri de gătit, al tău despre ce e?". M-am gândit la ultimele 10 postări și am înșirat: boala mea pe români că mănâncă borș despre orice, gay și toleranță, mâncare bună, petrecerea unui copilaș, moartea unui copilaș, blogeri, botezul unui copilaș, fantezie și povești, film cu actor la care bălesc femeile, oameni cu obiceiuri proaste. "Deci, despre viață" a conchis interlocutorul meu. E, să nu exagerăm, viața e mult mai complexă, am spus eu. "Crezi? Take a better look". Și m-am uitat și m-am gândit. Nervi, păreri personale, dispute, haleală, veselie, tristețe, prieteni și cunoștințe, emoții, relaxare, vise, poftă, amor, iritări. Păi, nu-i asta viața? Și dacă tot îmi puneam eu întrebări din astea, ca un făcut, sunt lovită din două părți de două lepșe. Sabbra mă întreabă în avalanșă: Cât din viața personală expui scriind pe blog? Cu ce îți dăunează blogul? Cu ce te ajută blogul? Ce reacții permiți? iar de la Belle de Jour vine provocarea "Vorbește despre rutina zilnică de blogger". Ah, deci, pentru cei care se râd de mine că scriu mult, uite, sunt provocată!

Să purced cu cele 4 întrebări, pe care le trimit ca provocare mai departe Zazuzei, drăguței care așteaptă la semafor, către Day Dreamer, lui Rontziki, Adei, Rodicăi și cui îi mai face plăcere să se simtă descusut.

Cât din viața personală expui scriind un blog?
Ca să folosesc un clișeu, sunt o carte deschisă. Și pentru cei superficiali, asta înseamnă că știu tot despre mine din simpla citire a textelor. Dar de la o carte de colorat, unde fiecare copil colorează în felul său și cu culori diferite, la cărți de filozofie și până la Biblie, unde fiecare găsește și înțelege diferit ce vede și citește, cartea deschisă Lia e percepută diferit de fiecare. Unii văd literele, dar nu sunt capabili să vadă în spatele cernelei, alții citesc pe sărite și au impresia că sunt atât de buni încât au înțeles tot, unii buchisesc literă cu literă dar tot nu pricep nimic, alții înțeleg mai mult decât e cazul. Nu există subiect tabuu în viața mea, așa că nu simt că mă expun, cu înțelesul de a mă afla în situații periculoase sau neplăcute. Sunt o carte deschisă, dar fiind autorul, doar eu știu exact ce am vrut să scriu.

Cu ce îți dăunează blogul?
În afară de fumat, care îmi dăunează dar încă nu am renunțat la el, obișnuiesc să îndepărtez chestiile și oamenii care îmi fac rău. Așa că nu simt că-mi dăunează în vreun fel blogul, că altfel l-aș închide.

Cu ce te ajută blogul?
La început a fost o jucărie nouă pentru mine. Și eu iubesc și începuturile și jucăriile. Apoi mi-am dat seama că mă ajută să-mi exersez scrisul și să-i spunem creativitatea pe care nu le mai prea foloseam la job, spre deosebire de anii de dinainte când munca îmi era mult mai creativă. Cu timpul am intrat în lumea altor oameni, mi-a plăcut scrisul lor, apoi și ei ca oamenii. Astfel blogul m-a ajutat să socializez, iar din asta au apărut în viața mea și câțiva oameni speciali, pe care cu bucurie și onoare îi pot numi prieteni.

Ce reacții permiți?
Ca și în viața reală, și pe blog sunt curioasă de reacțiile oamenilor, așa că accept orice reacție. Mai puțin mitocăniile și prostul gust.

Mergem mai departe la leapșa de la Belle. Care leapșă a pornit de la Chinezu și curiozitatea lui. Care ți-e rutina de blogger?
Păi, și aici e ca în viață. Dimineața merg la servici, trezită brutal de devreme. Nu sunt prietenoasă, mă apuc de revista presei. Când deschid blogul dimineața trec în viteză peste ce mi-au scris alții, dar nu sunt capabilă de vreun răspuns simpatic. Ca și la revista presei, unde peste multe ziare trec ca gâsca prin apă, dar la câteva mă atrage câte un articol și nu mă pot abține să nu-l citesc până la capăt, la fel și cu blogurile, trec rapid peste cele mai multe și doar când mă lovește ceva foarte tare mă opresc să citesc. Nu folosesc twitter-ul, așa cum nu simt nevoia de un telefon care să facă mai mult de apelare/sms. După prima cană de cafea, începe să mi se vadă zâmbetul. Și fac o glumă cu un coleg, complimentez o colegă pentru rochia ei, discut despre ultimele probleme apărute. La fel și cu blogul. Când mă trezesc de-adevăratelea (cam la 2 ore după ce am ajuns la birou), iau la citit blogurile din blog roll, într-o anumită ordine a preferințelor. Un comentariu ici, o hlizeală colo, o mică polemică dincolo. După ce îmi fac cele mai importante treburi de servici, deschid mess-ul și dau link-uri prietenilor de la postările care mi-au plăcut sau spus ceva anume în ziua respectivă. Când ajung acasă mă uit cine și de unde a venit în vizită pe blog. Și așa ajung și la alte bloguri pe care nu le-am vizitat în cursul zilei. Mă uit și pe blogurile unde am comentat, să văd răspunsurile. Ca o regulă aproape generală, probabil tocmai pentru că am bioritm de huhurez, scriu seara, chiar foarte târziu. Cu o regularitate de un text la 2-3 zile. În weekend mă rup de orice legat de job, griji zilnice, facturi, oameni în general și mă concentrez pe gagic, familie, prietenii foarte speciali. Și nu scriu niciodată pe blog în weekend. Cam asta e rutina mea de bloggeriță. A voastră care e? Și pun această întrebare lui Jenikă, Ginuței, lui Dush, lui Jean Claude și cui mai dorește și poftește.