Dragilor, s-a terminat treaba cu nominalizarea blogurilor faine din 2009, iar juriul, după zile de analiză, rumegat de poveşti şi nedormit, şi-a încheiat misiunea şi a filtrat nominalizările. Listele cu cei rămaşi în finală la fiecare categorie pot fi găsite aici. Există cîte o postare pentru fiecare categorie şi tot ce trebuie să faceţi este să scrieţi un nume din lista cu nominalizări, la comentarii. Desigur, ar fi bine să citiţi listele şi chiar unele bloguri înainte de a vota.
Nu ştiu din ce motive, foarte mulţi dintre voi m-aţi nominalizat la foarte multe categorii şi am ajuns în finală, alături de nume mari şi talente consacrate, ceea ce pentru mine este o onoare şi vă mulţumesc din suflet.
Să trecem şi la partea sentimentală a problemei. Dacă mă votaţi, nu vă va creşte salariul sau pensia, nu va veni mai repede primăvara şi nici nu va dispărea apa şi mocirla de pe străzi, dar vă promit că de acum înainte voi fi şi mai aspră, dar severă, voi încerca şi mai tare să vă amuz într-o zi ploioasă, voi trage şi mai tare de voi "haideţi, să ne mobilizăm pentru bucuria unor copii", ca să nu mai spun că voi reveni la analizele blonde.
Pentru că sunt un om cu atâtea feţe, mă veţi găsi în nominalizări ca Lia, LiaLia, Lia - Rebel yell, Vulpiţia (sic!). Oricum ar fi, voi votaţi-mă! :)))
Categoriile la care am ajuns în finală sunt:
Marele premiu - pentru că-mi place!
Blogul cu cel mai mult umor
Cel mai bun scriitor dintre bloggeri
Cel mai fericit bloggeri
Cel mai bun cititor
Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri - nu neapărat de politică
Cel mai bun blog roll
Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă
Premiul de popularitate "Pixelul albastru şi flacăra violetă"
Oamenidarnici este în finală la Cel mai luptător dintre bloguri.
Aveţi la dispoziţie pentru a vă exprima opţiunile 10 zile, de azi pînă pe 21 februarie, ora 23.59.
Votaţi!
Nu ştiu din ce motive, foarte mulţi dintre voi m-aţi nominalizat la foarte multe categorii şi am ajuns în finală, alături de nume mari şi talente consacrate, ceea ce pentru mine este o onoare şi vă mulţumesc din suflet.
Să trecem şi la partea sentimentală a problemei. Dacă mă votaţi, nu vă va creşte salariul sau pensia, nu va veni mai repede primăvara şi nici nu va dispărea apa şi mocirla de pe străzi, dar vă promit că de acum înainte voi fi şi mai aspră, dar severă, voi încerca şi mai tare să vă amuz într-o zi ploioasă, voi trage şi mai tare de voi "haideţi, să ne mobilizăm pentru bucuria unor copii", ca să nu mai spun că voi reveni la analizele blonde.
Pentru că sunt un om cu atâtea feţe, mă veţi găsi în nominalizări ca Lia, LiaLia, Lia - Rebel yell, Vulpiţia (sic!). Oricum ar fi, voi votaţi-mă! :)))
Categoriile la care am ajuns în finală sunt:
Marele premiu - pentru că-mi place!
Blogul cu cel mai mult umor
Cel mai bun scriitor dintre bloggeri
Cel mai fericit bloggeri
Cel mai bun cititor
Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri - nu neapărat de politică
Cel mai bun blog roll
Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă
Premiul de popularitate "Pixelul albastru şi flacăra violetă"
Oamenidarnici este în finală la Cel mai luptător dintre bloguri.
Aveţi la dispoziţie pentru a vă exprima opţiunile 10 zile, de azi pînă pe 21 februarie, ora 23.59.
Votaţi!
Felicitări, LiaLia, meriţi din plin!
RăspundețiȘtergeredid it!
RăspundețiȘtergerenu mi se pare corect ca sa trimiti lumea la vot
RăspundețiȘtergeresa te voteze aia care intra in cabina de vot involuntar, cum fac la mine si la varu adi voicu
pai oricum cred ca voteaza doar cine vrea, nu? ca doar nu ne da cu paru' in cap... in plus, eu habar n-aveam ca se voteaza daca nu zicea nimic. plus ca am mai votat si pe altcineva, de care tot asa habar n-aveam ca e pe liste.
RăspundețiȘtergereCristian, Zazuza, vă mulţumesc!
RăspundețiȘtergereBogdan, mi se pare amuzant şi puţin naiv comentariul tău :) Ce te opreşte pe tine să le spui cititorilor tăi că sunt gata nominalizările şi că se votează??? Credeam că tocmai ăsta e scopul, ca lumea să meargă acolo, sa vadă listele şi să voteze. Că eu îi îndemn să mă voteze pe mine, e de asemenea normal. dar fiecare e liber să voteze ce şi cum îi place. Şi, apropo, am văzut că m-au votat şi oameni care azi au intrat pt prima dată la mine pe blog, deci "involuntar" intraţi acolo :) Hai, nu te mai supăra că faci riduri!
@tu ii trimiti la vot si sa te voteze fix pe tine, e cum au facut anul trecut cei de la un ziar online cand dadeau linkuri cxatre sectiunea cel mai bun blogger prahovean ... si specifica votati hobbitu, ca astfel nu mai este prahovean ...
RăspundețiȘtergerestii uite pe mine cei care m-au votat pana acum sunt oameni care nu ii stiam ...
Dragilor - are dreptul sa-si faca propria campanie asa cum vrea, cu atat mai bine ca stie sa se promoveze!
RăspundețiȘtergereoamenii care au nominalizat-o , sunt si oamenii care o vor vota si sunt si oamenii care o citesc, normal ca-si imparte bucuria aici pe blog.
Fie cacel mai votat sa castige....ca doar de asta e concurs!
Sorry de greselile gramaticale/de tastare....am o migrena ingrozitoare
RăspundețiȘtergereHobbitul, cei pe care îi cunosc şi mă votează sunt mare parte şi cei care m-au nominalizat iniţial! Deci, cumva e normal să mă voteze şi acum. Nu îmi cunoşti cititorii, chiar sunt oameni care au voinţă proprie şi creier, nu se duc să mă voteze că le zic eu! Eu de unde să ştiu că toţi cei care te votează sunt oameni pe care nu îi ştiai? La fel cum te întreb, de unde ştii că toţi cei care mă votează au ajuns să o facă pentru că i-am îndemnat eu? Şi ca de final, relax, take it easy, nu e ceva de viaţă şi de moarte concursul ăsta! Nici măcar nu e un concurs unde să ne dovedim fiecare puterea muşchilor şi isteţimea creierului, până la urmă suntem votaţi subiectiv, nu obiectiv. Nu înţeleg de unde atâtea probleme.
RăspundețiȘtergerehobbitule, iti dam o cafea si o tigara sa te mai calmezi? am asa un deja-vu cu geoana cand te citesc...mai ramane sa scoti forta violeta dupa ce se dau rezultatele..wtf?!
RăspundețiȘtergereDone! :)
RăspundețiȘtergereNoroc cu tine că am aflat de nominalizări şi de voturi :) Mulţam ;)
Sabbra, Dush, pana mea, poate nu mi-am dat eu seama că e rost de tensiuni şi supărări! Poate nu am luat destul de în serios această manifestare populară! Poate ar trebui să şterg tot blogul ca să intru în luptă dreaptă! Deşi la ce ciorapi uzi şi leşinaţi de bălţile de afară am, cred că ar trebui să ameninţ cu ei :)))
RăspundețiȘtergereRontziki, sper că nu te-am influenţat, nu ţi-am spălat creierul şi nici nu te-am mituit, nu? :D
Dacă mi l-ai spălat, nu-mi aduc aminte :)))
RăspundețiȘtergeredeci io astept mita, nu asaaaaaaaa, pe vorbe :))
RăspundețiȘtergereDragut blog....
RăspundețiȘtergereAm pus stampila libera si nesilita de nimeni! :D Acum astept sa te vad la Gala Decernarii de Premii :D
RăspundețiȘtergereDone. Voted for my beloved cousin
RăspundețiȘtergereEu ma bucur ca ai dat cu goarna ca habar n-aveam ca s-a dat startul si iar ajungeam prea tarziu.
RăspundețiȘtergereTe-am votat unde si cum au vrut muschii mei. Si am urmarit cu atentie si cum ai votat tu. Am vazut ca ai fost consecventa si nu ai trisat, ca mine, cu voturi multiple (adica pt mai multe persoane, s-or fi anuland?)
Doar la urma, unde era mai important, la Marele Premiu, ti-ai "anulat" votul punand stampila pe doi candidati.
Pai bine, nu o laudai tu pe Cireasa la toate intalnirile noastre? Cum s-o imparti cu Paul Gabor?
Si sa stii ca, daca mai traiesc pana la anul o sa ma gandesc de 10 ori daca mai primesc o asemenea leapsha.
Nu pt ca singura nominalizare pe care o am (si-ti multumesc pt ea, macar ca ai dat-o de sila, de mila) n-are nici o sansa sa primeasca macar un singur vot,cat de stingher si de amarat, ci pt ca mi-am facut mii de nervi (si o colica biliara incipienta) atunci cand am realizat ca, desi m-am incadrat in timp si am pus doua linkuri catre blogul meu, unul de includere (care a disparut intre timp) si altul in comentariu (noroc ca am fost prudenta ca altfel ce ma faceam cand mi s-a cerut dovada?), nu mi-a luat nimeni in seama nominalizarile, ba chiar Lilick a zis si ea asa, ca poate n-am avut ochii acasa (nu asa s-a exprimat ea) si n-am vazut unde postez.
I-am arata eu, i-am dat cu citatele in cap :D
In plus Firefoxul e flamand ca un capcaun si cand se intalneste cu Avastul (antivirusul) o pun de un festin pe seama memoriei mele virtuale (daca si asta ma lasa, Alzheimer scrie pe mine :))incat imi dispar toate imaginile de pe ecran, Bloggerul refuza sa puna comentarii, etc.
Noroc ca beau rar cafea, ca as face crize de fiere de 3 ori pe zi, de cate ori se updateaza harnicul de Avast.
Sa nu-mi zici de Avira (alt site care admite pomanagii) ca aia a refuzat categoric sa se mai updateze si am dezinstalat-o.
Ei, ti s-au incretit creierii de atatea lacramatii din partea mea?
@ io-n dusul spermatozoidal
RăspundețiȘtergeree cel fain compliment pe ziua de ieri ... dar din pacate vine din partea unei persoane incapabile de a lega doua ganduri intre ele si ma intristez
Rontziki, Zazuza, Misaki, Văru vă mulțumesc! Șpaga e în portbagaj :D
RăspundețiȘtergereVio, parcă tu erai aia drăguță care mă sfătuia să nu pun toate prostioarele la suflet??? Te bat! E un biet joc, important de aici nu e cine câțtigă, ci că am găsit niște bloguri foarte faine :) Hai, pupă fata!!!
Bogdan hobbitzelul frustrat, dacă până acum ți-am lăsat comentariile e pe de-o parte pentru că nu am șters în 2 ani niciun comentariu, pe de alta pentru că spumele tale paranoice mă amuzau. Dar vezi că ești cam mic și prost și nu știi cât să întinzi coarda. Ia tu mai bine o carte de gramatică, vezi cum e cu "nu mi se pare corect CA sa trimiti lumea la vot" și cu PE-ul pe care l-ai ratat în "sunt oameni care nu ii stiam", mai ia și un distonocalm și stai cuminte la tine în hrubă. Or else!
Lia, te-as vota, ca in general nu scrii rau; dar nu exista categoria "blogul-cel-mai-lipsit-de-discernamint-in-a-filtra-raspunsurile-cititorilor". Ma refer in primul rind la comentariile mele recente care erau in special pentru ochii tai. Nu mai zic ca un blog de competitie cenzureaza balariile de genul comentariului karmei cum-o-mai-cheama-o. Democratia exagerata nu e un simbol de pus pe blazon - dar tu stii mai bine.
RăspundețiȘtergereIo pup fata, ca nu ma doare gura :D da' n-ai inteles nimic din toata jelania mea.
RăspundețiȘtergereNu concursul in sine m-a enervat, ci faptul ca,desi am respectat toate regulile (chit ca s-au schimbat de la zi la zi) nominalizarile mele au fost omise. N-am mai fost as frustrata din tinerete, cand eu munceam si "telefonatele" (alea cu pie) care frecau menta toata ziua primeau prima,iar eu eram omisa.
Si vezica Elisa, care face parte din juriu, ne-a intrebat pe noi astia de ne-am batut joc de concursul lor si am votat in veselie mai multe persoane la o categorie daca asa facem si in cabina de vot si daca vrem sa ni se anuleze votul. Me smart! (lauda-ma gura ca-ti dau prajitura)
IoanaT, tocmai pentru că îl consider un loc deschis oricui și oricăror păreri, nu am cenzurat/șters niciun comentariu de când am deschis blogul acum 2 ani. În concluzie, nu există filtrare! Că și așa am ajuns să fiu acuzată cum că am numai comentarii care sunt de acord cu mine. Îmi pare rău că te-a jignit, dar în același timp, am considerat că nu am șters nici alte comentarii (agresive, vulgare, mitocănești) adunate de-a lungul vremii, așa că nu am vrut să șterg nici pe acesta, chit că jignea o doamnă.
RăspundețiȘtergereDar în același timp, am și eu o curiozitate, ce-ți veni ție cu mine? Fără mișto și ironie, de unde interesul ăsta vizavi de ce scriu, cum scriu, și mai ales, cine și cum sunt eu (că pari a mă cunoaște foarte bine dacă ai așa opinii puternice și pe alocuri jignitoare (deși nu vulgare)? Dacă vrei ca anumite comentarii să fie doar pentru ochii mei, poți să-mi scrii pe mail.
Vio, ooof! Eu nu am mai urmărit ce se întâmplă :( De ce te-ai implicat așa tare??? Cine e Elisa? Te rog iartă-mă, chiar sunt pe dinafară :(
RăspundețiȘtergereS-o luam pe rand:
RăspundețiȘtergereI.De ce te-ai implicat așa tare???
R. De proasta!
I.Cine e Elisa?
R.Primul raspuns ar fi "Sa mor io daca stiu", in sensul ca nu i-am citit blogul, dar l-a nominalizat pe Ion Iliescu ca cel mai...
Al doilea raspuns e in comentariul anterior: e membra a juriului.
Ma abonasem la email (m-am dezabonat) ca sa vad daca reactioneaza cineva la nervii mei ca m-au omis. Si au reactionat, mi-au afisat frumos nominalizarile, dar scuze... or fi fost dar nu la timp.
Ideea e ca am aflat de Groparusi M&M in urma concursului din anultrecut. Probabil o sa mai ajung pe alte bloguri interesante si cu ocazia celui de anul asta.
Ce n-a observat madam Verona,care se plange de multimea nominalizarilor este ca bloggingul romanesc a devenit f activ in 2009, si nu neaparat pt ca a fost an electoral..
Iar tu esti f iubita, ai multime de voturi la multime de categorii. Esti cumva si 3xfemeie, sau e alta lia?
Ultima zi de concurs... dacă vrei să trimiți povestea încă o poți face până în seara aceasta la ora 19 :)
RăspundețiȘtergereVotarăm și noi... să fie cu noroc :*
Lia, fata... de ce-ti pierzi vremea raspunzand tuturor ombilicilor nemultumiti?
RăspundețiȘtergereLia, am gresit dindu-ti sfaturi si imi cer cu umilinta iertare. Nu mi-am dat ca setting-ul blog-ului tau nu permite editarea raspunsurilor (dar ramin la parerea mea, un blog de tinuta trebuie editat). Interesul pentru persoana ta vine, cumva firesc, din interesul pentru ce si cum scrii. Poftim cliseu: esti ca o carte deschisa (nu asta vrei? ca asa pare) Din ce vad online, cred ca esti buna, inteligenta, sincera si iti plac oamenii: toate, calitati esentiale. Ma intreb daca ti-ai putea iubi dusmanii, caci numai asa ne depasim conditia de muritor (si mai ales orgoliul). La cit iubesti copiii si cit faci efectiv pentru ei (mai, cum iti statea in brate cu puiul ala de l-ai botezat de curind!), s-ar putea sa ai un bilet pentru rai pus deoparte - ceea ce conteaza mai dihai decit existenta limitata de pe pamintul asta care, sigur, poate sa fie si ea binecuvintata. Oricum, vezi ce faci cu beletu'. Toate bune, fata draga.
RăspundețiȘtergereHaha, speaking of editing: vezi prima linie a mesajului meu anterior - erata: "nu mi-am dat seama" (si l-am previzualizat de trei ori!) Vezi cum te taxeaza Dumnezeu, de nu te vezi (ma refer la mine acilea, aia de dau sfaturi)
RăspundețiȘtergereAh, inca ceva, legat de botezul sus-mentionat: ti-ai luat responsabilitate mare, pentru ca acum trebuie sa faci tot ce poti ca nasa sa-l duci si p-ala mic in rai. Deci tre' sa afli tu mai intii cum sta treaba, ca sa vorbesti in cunostinta de cauza cind il inveti. Daca ma gindesc bine, cred ca asta mi-a declansat reactiile sfatoase din mesajele precedente. Nu ca eu as sti exact cu ce se maninca, vorbesc si eu din carti, deh, practica ma omoara (nu ne omoara pe toti?)