Can you put a price on your dreams?

Ce susține Universul? Povestea. Povestea fără de care nu este nimic...

Când am auzit de moartea lui Heath Ledger acum 2 ani, m-am întristat profund, pentru că pariasem pe el că va face istorie. Îmi plăcea nu doar pentru mutrița lui și energia pe care o deborda, ci mai ales pentru felul în care juca. De la adolescentinul 10 Things I hate about you, la rolul dramatic din The Patriot sau cel zurliu din A Knight's Tale, apoi la controversatul rol din Brokeback Mountain și cel din Grimm Brothers. Băiatul ăsta era talentat, era bun, transmitea ceva. Și s-a dus, la 29 de ani ... Imediat după a apărut Batman-ul în care a jucat, foarte mulți au crezut că a fost ultimul lui film. Un rol fabulos, nebun, care m-a făcut iar să plâng că cei buni se duc.

2 ani mai târziu, prietenul Escu îmi spune entuziasmat că a văzut The Imaginarium of Doctor Parnassus. La el filma Ledger când a murit! Uitasem complet, așa cum uitasem un alt detaliu esențial: regizorul filmului era nimeni altul decât fabulosul Terry Gilliam! Însuși Magicianul. Nu o să vă povestesc filmul, nici nu aș ști de unde să încep. Pot să vă spun doar că am stat 2 ore cu ochii mari, ca un copil căruia îi arăți un magazin de jucării. Ledger m-a făcut să plâng iar de așa pierdere, cei trei care îi joacă rolul în anumite momente (Johnny Depp, Jude Law, Colin Farrell) sunt superbi, Christopher Plummer e un monstru sacru, iar Tom Waits, ah, Tom Waits! atât de demențial în rol de Satana, pe cât de demențial e în muzica lui.

Am citit câteva recenzii scrufuloase și pompoase, cum că mda, e mișto, jocul e tare, decorurile sunt de poveste, dar și Gilliam a ajuns la animație pe calculator, parcă scenariul șchioapătă pe alocuri, nu ni se explică fantasticul, povestea nu are un fir logic al narațiunii bla bla bla. Am stat eu și m-am întrebat, când a avut Gilliam scenarii clasice și comerciale? Când a făcut el filme cu narațiune simplă, cu expoziţiune, intrigă, desfăşurarea acţiunii în ordine cronologică, punctul culminant și deznodământul? A făcut-o în Brazil? Sau poate în The Adventures of Baron Munchausen? O fi făcut-o în Fear and Loathing in Las Vegas, Brothers Grimm sau The Fisher King! Ca să nu mai amintesc de rolul său inegalabil în Monty Python.

De ce e Gilliam unul din regizorii mei preferați? Și filmele lui pe lista mea de plăceri? Tocmai pentru că nu sunt filme oarecare, bune, bine făcute, de înțeles pentru toată lumea. Ci sunt basme, în adevăratul sens al cuvântului. Cu personaje fabuloase, cu puteri supranaturale, cu întâmplări care nu trebuie explicate, ci doar acceptate. Basmele lui Gilliam au o idee de bază, cum că lumea e repetabilă, existentă în tipare arhaice, atemporale, de la începuturile lumii. În The Imaginarium of Doctor Parnassus lupta dintre Bine și Rău nu se dă în săbii, ci în pariuri. Așa cum Răul nu e neapărat cel mai rău, iar Bunul nu e cel mai curat. Și în cele din urmă, basmul nu e despre creaturi fabuloase, ci chiar despre noi. Fantezia noastră, puterea noastră de a crede, darul (sau blestemul) zeilor de a ni se permite să alegem.

Eu nu mai cred de mult în critici de film făcute de "profesioniști". Dar cred în dorința mea de a îmi ține mereu treaz copilul din mine, de a nu-mi pierde bucuria de a crede fără să caut explicații. Nu știu dacă o să vă placă Doctor Parnassus al lui Gilliam. Poate voi sunteți mai pretențioși. Sper doar să nu luați prea în serios, prea adult acest film. Ci să știți de la început că e un basm, e o fantezie, e o magie. Iar pentru copii nu există computer-generated imagery sau copaci de carton, ci câmpuri de ciocolată și caramel, păduri roz și animăluțe cu 10 picioare.

Într-unul din pariuri, Binele și Răul trebuie să strângă 12 discipoli fiecare. Argumentul Răului: fericirea falsă a ignoranței. Argumentul Binelui: puterea imaginației ce transformă și ne luminează viețile.