Sibiu - tatuaje, artă, frumos și prieteni minunați

Mi-am început tratamentul de relaxare fixică şi mentală cu Buenavista Social Club (am auzit ulterior că o persoană prezentă la concert "s-a plictisit", deh, dacă n-a fost cu dedicaţii personalizate ca la nuntă, mi se pare şi firesc să te plictiseşti la un concert de muzică şi ritmuri cubane), apoi am ieşit (în sfârşit!) la o limonadă cu austriaca mea preferată Zazuza (dacă te laşi păcălită de impresiile pe alocuri pozitive despre Bucureştiul privit prin ochi de turist şi îţi trece prin cap să te întorci, îţi rup picioarele!). La Terasa Cărtureşti mâncarea e uşurică şi bună, limonada (dacă ai noroc de din aia cu mentă) răcoritoare, locaţia îţi permite să ai impresia că ţi-ai luat o pauză de la oraşul turbat şi prăfuit. Deşi ruptă de oboseală, după donat de sânge şi condus prin blocaje, m-am molipsit de râsul genial al Zazuzei şi mi-a părut rău că nu am avut mai mult timp de stat la poveşti. Pe data viitoare, da?

Seara m-am umplut de culoare, ritm şi poveşti (plus un pahar de vin alb uruguayan, sec şi dur, m-a lovit direct în simţitor şi mi s-a lăţit zâmbetul) la prezentarea Antoanetei, unde cu mare plăcere m-am întâlnit şi cu Misaki şi Viorica şi am stat pe un scăunel ales de Anto special pentru mine, pictat cu micul prinţ şi vulpea.

Vineri am pornit spre Sibiu cu mintea deja eliberată de pitici şi, deşi drumul a fost infect (cu ocazia asta s-au schimbat câştigătorii la puncte la concursul cei mai imbecili, dobitoci şi inconştienţi şoferi din România, nu mai sunt bucureştenii sau cei din Alba, ci vâlcenii), cu stopuri, opriri şi a durat aproape 5 ore, am reuşit să nu mă enervez aproape deloc. E adevărat că şi sporovăiala cu gagicu şi Manu Chao m-au ajutat. Sibiul ne-a primit ca întotdeauna, cu ceva aglomeraţie la intrare, că doar centura oraşului aşteaptă economiile făcute la buget de tăierea de salarii şi pensii, după cum a anunţat boc, pentru a fi făcută. Că lui Johannis nu i-au dat voie să o ia în administrare, că Doamne fereşte, poate o şi face şi nu mai trec TIR-urile şi camioanele direct prin superbitatea aia de oraş!

Am stabilit cu gazdele noastre Rhodi și Marius să ne vedem pe seară în oraș (ei au un colț de Rai în Cisnădie, iar de la geam vezi cum răsare soarele din munții Făgăraș), am lăsat mașinuța în parcarea de la intrarea spre Piața Mare (am luat-o după fix 28 de ore și m-a costat fabuloasa sumă de 12 lei pentru că da, o oră de parcare costă 0,5 lei), am mâncat la o terasă regală (la o masă alăturată era mai marele mexicanilor din Rromânica, regele Cioabă pupa-v-aș talentu), după care ne-am pus pe plimbat. Oameni zâmbitori, curățenie, clădiri cu povești din vremi trecute, culoare, copaci, terase cu același tip de umbrele (un efect fabulos de echilibru estetic), înghețată la cornet la fiecare 10 metri. Am ajuns la Sala Transilvania, unde a avut loc Convenția de Tatuaje, scopul principal al vizitei noastre. Față de anul trecut, când a fost prima ediție, a lipsit puțin din entuziasmul vizitatorilor, n-a mai fost așa veselie, beri și agitație, dar s-a câștigat pe partea "profesională". Mai mulți artiști, modele din ce în ce mai diverse, oameni din ce în ce mai bine tatuați. A fost o plăcere și onoare să-i cunosc personal pe Mike și Mary Skiver, veniți tocmai din State, doi oameni care la 60 de ani știu să trăiască și să se bucure de viața mai bine decât mulți oameni mai tineri. Mike nu e doar un tattoo artist care tatuează de vreo 40 de ani, dar și unul din cei mai avizați istorici ai acestei arte. Nu puteam să scap momentul, așa că mi-am făcut o amintire la Mary, o prăjiturică simpatică pe care mi-o doream de anul trecut. Mi-a făcut plăcere să-l cunosc şi pe simpaticul şi entuziastul Brylu, ziarist şi susţinător al evenimentelor culturale diverse.

Nu am apucat să mergem la nicio piesă de teatru, dar ne-am bucurat de mimi, acrobații în aer, jocuri cu focul, muzică de stradă, artificiile din seara deschiderii Festivalului. Din nefericire, nu am avut aparatul meu cu mine, dar câteva imagini de la nebunia primelor seri puteți vedea aici (filmulețele din dreapta). M-a bucurat nespus marea de oameni zâmbitori veniți la spectacol, frumos, bucurie și mă înclin cu respect deosebit în fața celor care reușesc de 17 ani, acum în an de criză și isterie, să organizeze la așa nivel cel mai important eveniment al artelor din țară și al treilea ca amploare și importanță din lume.

Am bifat la Sibiu și o întâmplare neplăcută, dar care nu a reușit să ne strice mai mult de 5 minute din seară. Am vrut să mergem la clubul Oldies, la un șpriț și un dans, dar ne-am lovit de la intrare de refuzul a doi țigani gușati și burtoși de a ne lăsa să intrăm, pe motiv că "în weekend ne îmbrăcăm frumos", iar noi eram în bermude. I-am explicat foarte politicos că suntem turiști, nu avem costum și rochie elegantă, în plus, nu scrie pe nicăieri că sunt anumite reguli, dar degeaba. Cu umflații cu steroizi fără neuroni nu ai ce discuta. La ce mutre de interlopi aveau, probabil că taxa de protecție se plătește într-un fel sau altul și la Sibiu. Am coborât, totuși, pentru 1 minut, ca să-mi arăt respectul ducându-mă la un pipi, și nu mică mi-a fost mirarea să descopăr în loc de un local select unde e o blasfemie să mergi în bermude, o catacombă înghesuită, afumată, cu oameni fără țoale de Banboo sau Belagio, ci cu blugi și tricouri, bere, Vama veche la boxe, per total un fel de Club A mai mic și mai modest. Dar am trecut rapid peste momentul stupid și ne-am distrat de minune în alt club, pe care vi-l recomand cu mare plăcere, în Piața Mică, Old Friends. Muzică faină, serviciu rapid și plin de zâmbete, oameni simpatici, bașca 25% reducere la final că am băut în interior, nu la terasă.

Pe la 6 dimineața am ajuns în cele din urmă (era sâmbătă) la Rhodi în superbitatea lor de colț de Rai, numai bine să prind soarele născându-se din Făgărași. Când ne-am trezit am luat-o de la capăt. Plimbări, artiști, tatuaje, oameni zâmbitori. Seara am făcut acasă niște fructe de mare și paella și am ascultat cum crește iarba și cum înfloresc trandafirii. Duminică am făcut o vizită și la Bookfest de unde mi-am achiziționat cu mare plăcere Strugurii s-au copt în lipsa ei, cartea prietenei mele de departe Zully Mustafa. Seara am lenevit, ne-am încărcat bateriile, am mai stat la povești, ca luni să ne punem iar la drum de 250 de km pe care îl faci în 5 ore.

Nu am făcut poze așa cum mi-aș fi dorit, dar am atâta culoare pe retină! Aș mai fi stat o săptămână, o lună, un an, dar timpul e un stăpân nu așa înțelegător. Nu am scris, nu am sunat, nu am socializat cu nimeni de 2 zile, tocmai pentru că încă mă bucur de tot și încă diger. Iubesc Sibiul cu casele lui cu istorie și ochi mijiți, cu străduțele înguste, cu oamenii pentru care trebuie să-ți fixezi ceasul pe altă frecvență, dar care știu eu că trăiesc mai bine și mai mult decât ăștia care veșnic suntem pe fugă. Rhodi, Marius, vă mulțumesc că sunteți așa niște gazde minunate și așa prieteni deosebiți.