Pauza

Pentru o saptamana va voi lasa sa va fie dor de mine, plec intr-o frumoasa delegatie la Neptun unde voi avea, printre altele, rol de "fata frumushica si prezentabila care mai si vorbeste engleza, asa ca sa il insoteasca Lia" pe domnul X dintr-o tara straina si vecina (va astept comentariile pline de rautacisme!). Sper sa nu fie ca in bancul ala cu cele trei tipe intrebate de un reporter "cu ce va ocupati?" Prima: pai, eu sunt stewardesa. A doua: eu sunt hostessa. A treia: si eu tot curva sunt, dar nu stiu limbi straine ca ele doua. :))) Glumesc. Va fi multa treaba, dar sper sa vin si cu nisip in par si cu alge prin chiloti, bronzata si pistruiata. Plus, pun pariu ca voi avea ceva subiecte :D

Amintiri din copilarie

S-a intamplat iar. E clar. Ori imbatranesc si am melancolii, ori sunt atat de tanara incat memoria e inca foarte proaspata. Mi-am adus iar aminte de copilaria mea, de mai multe ori, din mai multe motive. Primul e induioshator. Venind spre casa am vazut o fetitza cu un dinte lipsa in fatza, ranjita si imbujorata, cu coronitza pe cap. Era premianta! Desi vederea ei m-a bucurat enorm, mi-am dat seama cu tristete ca, pe de-o parte, desi locuiesc langa o scoala, nu am mai vazut de ani de zile copii cu coronitzele pe cap (probabil nu e nici cul, nici trendy). Pe de alta parte, ma uitam in jur la zecile de oameni care treceau autizati si amortiti pe langa fetita si nu schitzau nici macar o idee de zambet, desi fetitza le cauta privirea, mandra de realizarea ei. Mi-aduc aminte ca acum o suta de ani cand am facut eu scoala generala si am adus acasa in fiecare an cate o coronitza, serbarea de premiere la sfarsit de an era ceva foarte important. Nu doar ca stateam cu mama sa croshetam coronitza cu cele mai proaspete flori luate de tata din piata la prima ora, dar si ceilalti copii se uitau la premianti cu admiratie si un fel de respect. Nu a facut nimeni vreodata mishto de mine ca luam premii si nici nu m-au exclus din vreo gashca de joaca, de bataie, de maidaneala. In plus, pe drumul spre casa, cu cartile si diploma in mana si coronitza pe cap, imi zambeau si ma felicitau toti necunoscutii intalniti. Ce m-a intristat cel mai tare la fetitza stirba de un dinte a fost ca era singura! Imi venea sa o iau acasa, sa-i arat cartile pe care le-am primit cand am luat premii, si diplomele decolorate pe care inca le pastrez cu mandrie, si sa-i spun ca e mare lucru sa iei premiul I chiar si in sistemul de invatamant de kkt actual. dar am reusit doar sa-i zambesc si sa-i spun de pe buze: BRAVO!
Al doilea flesh-back l-am avut in metrou, cand am simtit miros de pufuleti. Si nu din aia branduiti, condimentati si ambalati colorat, ci aia, the real shit! Galbeni, care se fac cocolosh pe limba, care iti lasa gust acru in gura dupa ce-i termini si nu reusesti sa-i dezlipesti de pe masele. Din aia de care nu am mai mancat din '91, cand am fost intr-o tabara de 2 saptamani la Navodari si pentru ca dupa masa servita la cantina abia atunci ne apuca starea de leshin de foame, bagam in dementza pufuleti si pepeni, singurele "alimente" de gasit in zona. Noroc ca de pepeni mi-a revenit pofta in cativa ani.
Si tot in aceeasi zona a fost, de curand, si uimirea mea la vederea tantilor din Herastrau care fac inca vata de zahar in aceleasi ligheane vechi de tabla, cu acelasi sistem rudimentar de producere. Doamne, ce imi mai placea sa o adun intre degete pana o faceam o bila si rontzaiam dupa aia din ea! Si ma lipiceam pe maini si ma murdaream si bagam dupa aia linistita degetele in gura. Degeaba imi spunea mama povesti de groaza cu rugina, cocleala verde, otrava etc, pana nu-mi faceam damblaua nu ma lasam. La fel cum nu ma impresionau nici amenintarile cu "tzigancile fac pipi in apa in care fierb porumbii!", la mare.
Azi dimineatza, in timp ce imi frecam un ness, mi-am adus aminte si de o intamplare putin inspaimantatoare. Primea mama ness Amigo pe vremea lu impushcatu' si imi placea sa imi fac crema dintr-o lingurita de ness si doua de zahar, pe care o lingeam dupa aia foarte incantata. Si intr-o zi, singura acasa, am facut vreo 4-5 randuri de crema din asta pana mi s-a facut rau, mi s-a intunecat privirea, am ametit ingrozitor si imi simteam inima pocnind in mine. M-am asezat pe covor, cu ochii belitii de groaza si tensiune, si mi-am zis cu voce tare: "daca mor, ma omoara mamica in bataie!"

Inca un flash back

Asa cum sunt convinsa ca numarul cel mai ridicat de accidente se intampla in casa si, in acelasi timp, ca ce isi face omul cu mana lui se cheama lucru manual, era sa mor azi singura in casa. De doua ori. Pentru ca in drum de la servici acasa, cu metroul, m-a prins pe undeva un spirit rau si m-a posedat, in loc sa zac ca un cotlet in tigaie la televizor, m-am apucat ca o nebuna ... sa spal geamurile! Si plasele de tzantzari. Bine, era si cazul, soarele deja imi zambea stramb si pocit dimineata prin geamul de la sufragerie, iar prin cel de la baie imi era deja imposibil sa mai vad cand fac vecinii de vizavi dush. Cu avant gospodaresc, ma apuc de dat jos, suit pe scaun, frecat (dom'le, termopanele astea chiar se spala ushor!). La un moment dat, din cauze de ganduri aiurea si neatentie, imi aluneca piciorul pe scaun si mai sa zbor ca o vrabiutza de la etajul 4! Pentru ca am si o ushoara frica de inaltime, era cat pe ce sa fac stop cardiac de sperietura. E un semn, mi-am zis. Si m-am oprit. Restul (vreo 2-3 geamuri) data viitoare. Si stand asa pe jos pe frumosul parchet, imi aduc aminte brusc de saga de anul trecut, cand mi-am pus termopanele. Si incepe sa imi bata inima mai tare, sa imi zvacneasca tamplele. Futu-le muma'n cur de ordinari nesimtiti care m-au tinut pe mine cu hauri in loc de geamuri o luna si ceva, cand ar fi trebuit sa vina dupa 7 zile. Si cate telefoane si amenintari si crize si isterii. Degeaba! Cum imi raspundea tampita aia de la Relatii cu clientii, senina si total nestiutoare "o sa trimit un mail in fabrica, noi nu avem telefon direct cu ei, dar stati linistita, se rezolva sigur zilele astea". Care zile s-au facut saptamani si dupa aia o luna cand nu am mai rezistat si m-am prezentat direct la sediul unde facusem contractul si am inceput sa urlu la fatuca aia care a mai facut si greseala capitala de a-mi spune "chiar nu stiu ce s-a intamplat, s-au finalizat deja lucrari care au venit mult dupa a dumneavoastra!". Sa mori tu!!! (deja pulsul meu o ia razna si narile mi se umfla sacadat). Ma apuca nebunia, intru pe site-ul lor si le scriu o depesha furioasa in care ii amenint cu OPC-ul, campanie denigratoare, ciuma bubonica, etc. Normal, nici un raspuns. Intr-o zi in care ma dusesem iar peste fatutza aia tampita, dau total intamplator peste un directoras aflat la sediu aiurea care, vazandu-ma isterica, incearca sa ma linisteasca "ma voi ocupa personal de cazul dumneavoastra" (deja eram un caz) si imi da cartea de vizita. L-am anuntat ca a facut o greseala si ca pana nu o sa am geamurile la geam, o sa-l sun in continuu. L-am sunat de vreo 50 de ori in urmatoarele 5 zile pana cand, la o luna si jumatate de la semnarea contractului, au venit in sfarsit baietii sa le monteze. Nici nu intra bine baietii si imi spune unul timid: "dumneavoastra sunteti cea care a trimis un email acum vreo doua saptamani? Stiti, a ajuns chiar la toata lumea din firma si toti astia mici ca noi s-au bucurat ca in sfarsit ia cineva atitudine". Asa de tare i-a durut de atitudinea mea ca a mai durat 2 saptamani dupa aia. Daca nu aveam atitudine cat mai dura, o viata? Oamenii recunosc, si-au facut treaba impecabil si foarte repede. Scap (cred eu) de coshmarul Aplast, imi continui lucrarile la casa. O luna mai tarziu, cand sa montez plasele de tzantzari la geam, ghinion, tzumburushul in care trebuie sa faca click plasa cand se inchide era montat pe rama opusa. Nebunie, numele tau e Lia! Iar telefoane, amenintari, urlete, asteptare, dupa vreo saptamana vin baietii si imi fac schimbarea. Deja nu mai aveam putere sa mai zic sau sa mai fac nimic, am plecat de acasa si am lasat pe altcineva sa ii primeasca. Doamne, ma intreb acum, oare cum am rezistat si am iesit cu neuronul intreg din toata povestea asta? Nu apuc sa imi raspund ca imi suna telefonul: am primit un mesaj. Si aici vine momentul cand fu cat pe aci sa dau coltul a doua oara pe ziua de azi, inecandu-ma cu o cireasha. "Crezi ca ii lipseste ceva casei tale? Usa de interior Aplast reprezinta solutia ideala pentru casa ta, fiind disponibile (sic!) intr-o bogata paleta coloristica, imitatie lemn, o diversa gama de geamuri ornamentale si un design modern. Te asteptam in cel mai apropiat magazin Aplast de langa tine si poti beneficia de discount de fidelitate de 10%!" Pai, futu-va muma'n cur de ordinari nesimtiti si agramati, nici macar sa acordati subiectul cu predicatul nu sunteti in stare???

Back to basics

De ieri, fundu-mi de aproape printzesa se da cu metroul iar, dupa o pauza de vreo doi ani si ceva. Nu stiu de ce ma asteptam sa fie ceva diferit. NUMIC nu e schimbat. Aceeasi racoare pe peron, acelasi miros de pereti umezi (pe care il ador, impreuna cu mirosul de benzina si de acetona). Panouri mari publicitare, coshuri de gunoi pline, forfoteala. Nou am gasit tonetele cu Cola/Pecsi sau sandwichuri. Dar sa mor de sete azi dimineata si ioc apa! Ca printzesa nu consuma nici cola, nici pecsi, e naturista. In rest, toate noi si vechi sunt toate. Am regasit cu un zambet plin de rautacisme, tzoapele imbracate in mov+galben+verde papagal, incaltate, fireste, cu platforme inalte galbene luate din IDM sau Europa (printzesa fiind imbracata impecabil in camashuta cu decolteu decent, dar decolteu, fustita neagra, sandale la care am balit si care au venit, apropo, din State, gentutza asortata, de asemenea de pe site-uri de afara, per total, o printzesa, la naiba!, fireste ca am scos din spinare cateva pumnale si mi-au ars pielea anumite priviri). Am simtit nari frematand la dara mea de Channel Chance si priviri aruncate pe furish, pentru ca mutra mea aspra dar severa, nu permitea priviri directe. In metrou, acelasi aer inchis, cu tonuri diverse de transpiratii. Am regasit cu mare amuzament sandalele purtate de domni cu ciorapi flaushati :D La fel si shosetele negre decolorate purtate cu pantofi de vara si pantaloni bej, cu vedere larga la glezne si la parul de pe picioare. Azi dimineata era langa mine pe scaun un tip imbracat la costum (bine, din ala modest), care cred eu ca abia descoperise iPod-ul, pentru ca il tinea la vedere, tot butona si se uita inspre ceilalti pasageri, radea de ziceai ca e nebun. Altul urla la mobil, intre statii, ca "nu se apuca, ba, ala de zugravit cand vrea sula lui, se apuca cand zic io!" Sau sula lui. Dar cel mai amuzant participant la traficul subteran a fost un pushti slabanog, imbracat cu niste blugi stramti si cu turul pe la genunchi, cu vedere la niste boxeri cam indoielnici, cu o freza facuta cu ciobul (nu era emo, era doar din generatia asta in care arata toti la fel, genul tomberon), breton atat de in ochi, incat nu a reusit sa ocoleasca stalpul din mijlocul vagonului si din cauze si de balans in mers, s-a infipt cu fatza in respectivul stalp (mainile le avea blocate in buzunarele pantalonilor stramti). Mai nasol a fost ca tot din cauze de maini blocate, si-a pierdut echilibrul si s-a intins si cat era de lung pe jos. S-a ridicat atat de incet si de impasibil si cu o fatza atat de neexpresiva, incat m-am gandit ca astia chiar se nasc direct plictisiti si fara chef de viata. Noroc ca nu i-au cazut cashtile din urechi, ca se trezea Doamne fereste, la realitatea sinistra! Am mai vazut un cuplu de mare exceptie, ea blonda Barbie, aranjata, smacuita, cu privire tampa, el plictisit, lant de aur peste tricou, pantaloni de trening de fash. Cu ocazia asta, mi-au adus aminte de o intamplare de acu cativa ani, tot la metrou: am intalnit-o pe Barbie. Era chiar ea in carne si oase. Picioare lungi, sani ridicati, fund bombat, par lung, blond, perfect. Pantofiori, poseta si curea roz. Un zambet inlemnit pe o fata perfecta. Pe peron, toti barbatii se holbau, toate femeile zambeau stramb si superior, cu multa invidie. Vraja a rupt-o barbatul care era cu Barbie, nu tocmai exemplul de Ken. Vobea, gesticula, si la un moment dat i-a spus exasperat: „cum poti fi, baaa, atat de proasta?”. Muzica s-a intrerupt brusc, barbatii s-au uitat incurcati in alta parte, femeile au ranjit satisfacute. Noroc ca a venit metroul si a intrerupt momentul penibil. Oare de ce era proasta Barbie?

Despartire

Desi afara e soare, cald si cer albastru, deasupra mea e un norishor negru din care ma ploua trist. Dupa exact 2 ani, 3 luni si 9 zile, relatia noastra a ajuns la final. Nu a fost vina nimanui, pur si simplu am trait tot ce puteam trai impreuna. Nu o sa uit niciodata ziua in care ne-am cunoscut: era innorat, ud pe jos si nu prea frig. A fost dragoste la prima vedere. El micutz si dragutz, modest, dar cu personalitate puternica. Eu zurlie si dornica de aventuri. Am trecut prin atatea impreuna ... Si bune si rele, si bucurii si tristeti. M-a sustinut intotdeauna, fara sa cracneasca. M-a ajutat in toate nebuniile mele, zeci de drumuri la Ikea, sute de pachete mai mari sau mai mici, mai grele sau mai ushoare. Mi le-a carat pe toate rasufland din greu, dar fara nici un reprosh. Si eu am avut grija de el, de cate ori a fost bolnav sau l-a durut ceva. Nu o sa uit niciodata drumul nostru la munte, doar noi doi, mana in mana. Eu ii cantam si radeam, el imi arata cat poate fi de puternic si zglobiu in acelasi timp. Am avut si un moment foarte dificil, m-am trezit intr-o dimineata cu el batut, zgariat, ranit si suferind. Am avut un shoc. Am fost la politie, declaratii, prinde orbul scoate-i ochii. Am stat cu el prin doctori, in cele din urma s-a facut bine si am reusit sa trecem ok peste moment. Avea si el nebuniile lui care ma disperau uneori, il apuca, de exemplu, urlatul in ploaie. Cu greu reuseam sa-l potolesc. La fel cum trebuia sa am rabdare pentru ca lui ii lua intotdeauna mai mult timp sa se urneasca din loc. Si daca il grabeam cumva, capos, punea bot si se oprea in drum. Trebuia luat cu frumosul si ii trecea. A fost si va ramane prima mea mare iubire. Desi sufar si sunt trista, eu am ales sa ne despartim. El imbatraneste si nu mai are alte aspiratii, eu sunt mai ambitioasa si vreau mai mult. Gresesc? Nu stiu, poate o sa si regret o perioada alegerea facuta.
Am venit si in dimineata asta impreuna, ca in fiecare dimineata, mana in mana. Doar ca de data asta am tacut tot drumul. El s-a comportat impecabil, fara sa scoata un sunet, de parca vroia sa-mi arate "na, uite la cine renunti!". Nu mai e
cale de intors, drumurile noastre s-au despartit. I-am lasat lui buburuza roshie si dragutza, am luat eu oitza simpatica. Partaj simplu, fara complicatii. Stiu ca voi iubi din nou, la un moment dat. La fel cum stiu ca si el va fi iubit, poate in alt fel decat de mine, dar va fi iubit. Si va ramane mereu, in sufletul meu, primul meu mashinutz, cel mai tare Ticutz dragutz si micutz, pentru ca esentzele tari se tin in recipiente mici.

Hai, baietii, ca puteti!

Nu sunt o microbista infocata, in campionat nu mai am nici o iubire, desi inca ma mai bucur cand bate Dinamo si i se da lui Becali peste bot cu bricheta. Dar cu Nationala e alta poveste. Cand ne-a batut Danemarca atunci in prelungirile alea aberant de lungi si de fortzate, am plans in fatza televizorului si am crezut ca imi va crapa inima in mine de suparare si tensiune. Ani de zile dupa aia, am tinut cu Cehia, cu Portugalia. Recunosc, nu am crezut ca se mai poate, nu am crezut ca sunt in stare sa se mai califice. Cu toate astea, au facut-o. Si am inceput iar sa cred, sa imi doresc, sa imi bata iar inima de microbista. De atata stres si asteptare si speranta si teama, nu am fost in stare sa ma uit la primul meci. M-am fatzait prin casa, am pus la spalat, m-am agitat, orice numai la meci nu m-am putut uita. Trageam cu urechile ciulite si inchideam ochii de cate ori o auzeam pe prietena mea Anne tzipand din sufragerie. Da, pe ea am lasat-o in locul meu, in tribuna I. Anne e o fata foarte cuminte, credincioasa, a stat si la manastire o perioada. M-am rushinat azi trezandu-ma injurand in mashina, cu ea in dreapta. Pana a inceput meciul si s-a dezlantuit si ea. Nicicand nu au sunat mai pios injuraturile la adresa babuinilor de francezi! Nimeni nu a mai scuipat cu vorbe cu atata patos! Pentru ca da, o avea Mutu bashini in cap si o fi Banel tzigan, dar macar noi nu ne-am dat niciodata de domni cand de fapt suntem niste maimutze infecte. O sa vina si randul italienilor, fantzi de doi bani, care tare au nevoie de un shut in curul ala plin de aere de superioritate. Faceti-ne, baieti, sa iesim in Piata! Sa arunce vecinii mei neanderthali cu borcane pe geam! Sa pocneasca petardele ca de revelion! Sa vada "arienii" ce pot face tziganii hotzi de romani!

Nunta Alinei si a lui Pedro

In sfarsit, a inceput sezonul nuntilor si anul acesta. Am trecut prin multe sezoane, multe nunti si cumetrii, mai amuzante, mai stresante, mai numeroase, mai modeste. Eu m-am distrat intotdeauna de minune, am dansat, m-am amuzat(cu o singura exceptie, unde nici nu m-am dus de placere, ci din obligatie, iar gusturile "fine" ale mirelui au adus asa niste lautari prosti, ca nu m-am ridicat de la masa). Dar la toate nuntile, fara exceptie, au existat niste momente care m-au facut sa imi fie mila de miri, sa ma streseze ca nuntas sau sa mi se para cel putin stanjenitoare. Vorbesc despre acele obiceiuri (invitat rude pana la gradul nsprezece, "si familia X, ca si noi am fost la nunta", calcat mirele pe pantof, in pragul bisericii "ca sa il ai sub papuc, fata", asezat la mese cu cartonash in fatza in combinatii cel putin ciudate si uneori chiar neinspirate, plimbatul mirilor de la o masa la alta, de nu apuca bietii sa guste si ei dintr-o sarma si cel mai sinistru si traumatizant dintre toate, scos voalul miresei si inlocuit cu un batic) fara de care credeam ca nu se poate face o nunta. Pana sambata asta ...
La ora 8 dimineata, la Primaria sector 5, ne-am adunat, in ordinea numerelor de pe
tricou, mirele cu mireasa (ambii cu experiente anterioare), nashii, copilul miresei si printr-o legatura sentimentala deosebita, si al mirelui, si noi doi martori. Atat. Fara vecini, catzei, purcei, etc. Asta nu a insemnat ca am scapat de maestrul de ceremonii al primariei, un nene dement si haios care a facut cu noi instructie: "mirele in dreapta, mireasa in stanga, NUUU, mai incolo, nashu acolo, nasha aici, nu va mai pupati, zambiti, buletinele martorilor, ridicati privirea si zambiti cu pixul in mana"! Totul s-a incheiat in 5 minute dupa care, ca asa a fost la nunta asta, ne-am dus sa o sustinem pe mireasa la un concurs de bowling! Dupa-amiaza, pe la 5, ne-am prezentat la casa mirilor unde toata lumea era cel putin relaxata. Mireasa bananaia prin casa, mirele mai punea o faclie prin curte, copilul se dadea cu bicicleta, iar un foarte bun prieten al lor pregatea masa, fel cu fel. Au fost salate in nuci de cocos, fructe de mare, paella, paste, creveti si la final, normal, gratar. Nu cartofi natur cu file de peste, nu sarmale. Si cel mai important, nu s-a stat la mese, a fost totul la liber. In farfurii colorate de carton, cu furculite si cutite de plastic. S-a si baut din pahare de plastic (din ala tare). Ploaia inceputa pe la ora 3 s-a oprit brusc la 7, cand au venit preotii si au facut slujba. Acolo, in curte, aer curat, liniste, si cei aproximativ 40 de invitati speciali cu totii. Ploaia a revenit imediat dupa terminarea slujbei, dar nimeni nu a vrut sa se simta amenintat de ea. Am dansat cu mireasa in ploaie, am ras si ne-am veselit. In continuu, fara stresul ca "a ramas unchiu Vasile fara tort", ca nu sunt atenti chelnerii si au mai si furat din bautura. Mireasa a fost furata (desi s-a dovedit ca a fost blat pe fatza, a plecat de buna-voie) de insusi fiul ei de 13 ani si prietenul lui care au cerut recompensa, ca niste copii ai vremurilor noastre, 4 milioane. Pe care i-a dat mirele, grabit sa-si aduca Papusha inapoi, desi era inainte de 12 si ar fi trebuit sa plateasca nashul. Pe tortul lor patrat fara etaj scria "Promitem ca e pentru ultima oara". Si tort s-a pus pe fetzele tuturor invitatilor, nu doar pe ale mirilor.
Mireasa a fost imbracata intr-o rochie superba alba, sexoasa si pretzioasa, pe care a schimbat-o repede intr-o pereche de blugi si o camasha. Cea din urma a fost si cea mai obisnuita tinuta la aceasta nunta altfel. Domnishoara mireasa s-a trezit la ora 7 jumate (dupa vreo 3 ore de somn), pentru ca trebuia, normal, sa ajunga la un meci de bowling!
Per total, la nunta asta, nici o melodie pusa de DJ nu a fost in plus sau aiurea. Nici o gura de mancare nu a fost altceva decat o experienta minunata. Nici un pahar de vin nu a curs in plus sau in minus. Nicand nu m-am simtit mai "din familie" ca acum, desi pe Alina si pe Pedro ii cunosc de cateva luni doar. Dar cateva luni care m-au convins ca imi doresc sa ii am prieteni si familie multa vreme de acum incolo. Cat de impreuna si de fericiti vor fi si mai departe, depinde doar de ei. Dar el e un baiat prea bun si ea e o femeie prea inteligenta ca sa isi bata joc.
Am fost la multe nunti, m-am simtit bine, m-am distat si am plecat cu amintiri frumoase. Dar acum, pentru prima data in viata mea, pot spune ca daca o fi sa ma marit vreodata, asa as vrea sa fie nunta mea.

Personalitate multipla

M-am trezit raspunzand azi unui comentariu "TU in fusta??? Ce feminina esti!", cu o hlizeaza si un clipocit de ochi "da, eu vara umblu doar in rochite si fustite". In plus, de la munca ma duc la manichiura (n-am mai fost de 2 saptamani!), iar azi dimineata m-am decis cu greu ce sa aleg, dintre cele 10 (!!!) perechi de sandale. What a fuck is wrong with me??? Cand s-a produs modificarea de la baietzoaica cu mai multe perechi de bashcheti decat de sandale, care isi taia unghiile fff scurt si nu avea nici o fusta in dulap, la "eu umblu doar in rochite si fustite"??? Trecerea de la buburuza care incaleca wc-ul ca sa faca pipi din picioare la pushtoaica in blugi (exclusiv) care se bate cu toti baietii stiu cand s-a intamplat, la fel si trecerea spre gagica baietzoasa (ironia sortii,
ambele treceri au fost marcate de evenimente exclusiv femeieshti: venirea ciclului, respectiv ruperea himenului). De asemenea stiu ca latura sexuala mi-a fost intotdeauna feminina, comportamentul si atitudinea puneau intrebari si dadeau dureri de cap (de exemplu, mamei). Biata de ea, cate fustite si bluzite mi-a mai cumparat de Craciun si ziua mea si nu le-am purtat niciodata, cat de trista, dar deja resemnata m-a privit la balul de absolvire a liceului, singura fata in pantaloni.
Dar sa revin la dilema mea: cand am inceput sa-mi cumpar fuste si sa-mi placa sa le port? Si mai ales, cand a depasit numarul lor, numarul pantalonilor din dulap??? De pantofi multi sigur m-am imbolnavit de la Iulia , desi nu atat de tare ca ea (nu o sa te uit niciodata cum te-ai albit la fatza, ti-a disparut lumina din ochi si culoarea de pe buze cand ai plecat din acel magazin fara sandalele ALEA, pt ca aveai bani doar pt factura de gaze, la fel cum nu o sa-ti uit fericirea, viata recapatata si rosheata din obraji cand ti-am spus "ia-le, fata, o viata ai! Gazele ti le inchide doar dupa 3 luni de neplata!"). Ideea de gloss mi-a fost indusa obsesiv de prietena noastra Maggy, desi nu voi reusi niciodata sa ma dau cu atata talent si indemanare ca ea (mai stii ce emotionata, aproape pana la lacrimi, ai fost anul trecut cand m-ai vazut cu bluzitza roz-prafuit si cumparandu-mi gloss?). Ce ma uimeste pe mine e cat de mult imi place sa-mi vad glezna dintr-o sanda inalta, ce "vinovat" chicotesc cand imi umfla vantul rochita, ce cochet flutur din gene cand mi se face un compliment! La naiba, am devenit femeie feminina!
Cu toate astea, ma linistesc discutiile cu Iulia (care e intr-adevar delicata si feminina din unghia piciorului pana la ultimul fir de par) despre alegerea unui vas
de toaleta Mondial, "ca sunt solide si nici nu sunt asa de scumpe", despre shapa, plansheu si scafe, plus faptul ca dupa o masa copioasa ragai sanatos (desi printzesele nu ragaie, nu trag bashini si nu le miros picioarele, au doar porci la subrat peste care dau cu shprei). Deci, cele doua personalitati ale mele pot convietui linistite impreuna. Acum ma duc la manichiura, maine la nunta (dimineata in rochita, seara in pantaloni), iar duminica sper sa fac un ping-pong cu baietii. Weekend fain s-aveti!
P.S. Accept tocuri, accept unghii, personalitatea baietzoasa se impleteste armonios cu printzesa, o singura temere am: Doamne fereste sa ajung vreodata sa am si o personalitate feminista, ca intotdeauna le-am considerat pe feministe niste femei frustrate, nefutate, nashpete si de ocolit. In rest, ramane cum am stabilit!

Azi fac politica!

Din cauze, probabil, de anumite tendinte masochist-morbide, ieri mi-am chinuit neuronul si ochishorii urmarind la tv si prin presa declaratii pulitice post-primul tur. Initial m-am amuzat amar de aerul de cashtigatori pe care l-au avut reprezentantii celor 3 partide care si-au impartit voturile. Toti sunt invingatori, pe toti i-au votat bucurestenii. Hmmm, daca te apuci de putina matematica simpla, sa te voteze 30% din 30% bucuresteni prezenti la vot n-ar trebui sa mai fie asa un numar laudabil. Ca sa nu mai vorbesc de procentul pnl-ishtilor care in cifre reale s-ar limita la cateva scari de bloc (cu 10 etaje, treaca de la mine). Pentru ca pe mine matematica o sa ma omoare, mai fac un calcul alambicat: suntem vreo 20 de milioane de romani, da? 5 milioane sunt plecate din tara si pe respectivii ii doare direct la basca de alegerile de aici, cam 5 milioane sunt copii sub 18 ani, mai scadem si pushcariashi care nu se inghesuie sa voteze, bolnavi psihic si debili mintali care nu au drept de vot, ajungem la un maxim de 10 milioane de alegatori. Din care, cu greu, au votat in primul tur, 50% in toata tara (in mediul urban, 40%). Faceti voi un calcul si vedeti cati oameni s-au dus sa-i voteze pe cei aproape 400.000 de candidati!
Mai departe, ne punem poalele in cap si trecem la declaratii. Doctorul-hiena ticaloasa vrea bataie fara manushi cu oligarhii din partide, vomita patetic despre sistemul ticaloshit, dar si despre cat conteaza pt el omul, nu votul, bla bla, jenant. Uimitor pentru mine, cea mai decenta declaratie o are mahmurelul de Orban care spune ca nu se va duce la vot in turul doi si ii considera pe alegatorii lui prea inteligenti pentru a-si permite el sa le dea sfaturi cu cine si de ce sa voteze. Ceea ce nu e valabil si pentru restul pnl-ului care, prin gura patzachinei isterice de Crin Antonescu se grabeste sa il sustina pe Oprescu. Dom'le, mi se pare doar mie sau chiar e o alianta contra naturii ce se intampla cu pnl-ul si psd-ul?! Ce-o face molusca aia de Tariceanu dupa ce il pupa si il linge in cur pe jigodia de Iliescu? Gargara cu apa de trandafiri? Ce printzese de pension v-ati dat odata, ce traseiste de centura ati ajuns...
Doua zile mai tarziu, dupa cum era de asteptat, apare Basescu si mushca de beregati. Face niste flic-flacuri logice din care reiese ca desi nu a participat la mineriada din 13-15, Oprescu i-a adus totusi pe mineri si a dat la gioale studentilor. Din pacate, sunt anumite subiecte sensibile cu care nu ar trebui sa faca nimeni propaganda. Cu toate astea, nu pot sa nu-l pup pe fruntea-i lata, intre ochii strambi, pentru "Iliescu ar trebui sa-si vada de pensia lui, de comunismul lui". Binenteles, replica bolshevicului cominternist nu s-a lasat mult asteptata. Si cu cata virulenta! Cum ii ieseau viermii din gura-i putreda si ce spume facea la gura! Cine putea sa-l completeze pe boshorog, daca nu Bombonel care tocmai el isi permite sa spuna ca "Basescu este un accident pentru istoria
Romaniei". Nu a apucat nimeni sa-i spuna ca, in comparatie cu prezenta lui si a lu nea nelu in istorie, accidentul basescu e ca un accident de mashina fata de accidentul de la Cernobil? Se mai baga in seama si virginalul Mitrea-Manivela, semnaland ca "un sef de stat ar trebui sa fie echidistant". Mey, stimabililor, asa memorie scurta aveti? Cat de echidistant isi ranjea fasolea Iliescu, presedinte in functie la localele din 2004, din posterele si bannerele cu candidatul PSD Geoana? Cate maini a strans si catzi tzarambeti a luat in brate, umbland prin tara, indemnand oamenii slabi de inger sa voteze cancerul PSD? In boala lui dementa pe Basescu, Nastase reuseste sa-l scoata pe cel din urma vinovat pana si de prestatia lamentabila a celor doi la Eurovision! "Romania s-a clasat pe locul 20, voturile din tarile europene, mai bine zis lipsa de voturi, dovedind starea de izolare, de ruda saraca in care a adus Romania Traian Basescu".
Oaia neagra a PSD-ului, Marian Vanghele, le da cu firma in cap jartelelor si scuipa punctul pe i de la Iliescu. "Geoana nu stie ce se intampla langa «independentul » Sorin Oprescu, care sta langa o gasca de hoti. Sunt scarbit de populismul acesta ieftin de a ne intrece in partid si sa spunem cat de bun este Sorin Oprescu. Dacă era bun, il alegeam candidat". Haoaleo, manca-ti-ash pulicica ta, frumosule, chiparosule, ai grija sa nu faca Iliescu papusha voodoo cu mutra ta si parul tau din perie, de o sa ti se inmoaie la intrare si o sa ti se ofileasca almanahele din biblioteca!
In concluzie, uite cum am ajuns sa ma gandesc sa ma duc la vot pe 15, doar doar pierde Iliescu alegerile si se sinucide nervos de oftica! Asta daca nu aflu inainte pe unde traverseaza el Kiseleff-ul, ca nu l-oi omori eu cu Ticutzul, dar o dislocare de shold tot ii fac!

Newsletters

Pentru ca am avut o seara libera de orice trebi (mashina stie sa spele si singura) si am simtit nevoia de subiecte de vara (bolboroseala retardo-mitocano-politica ma plictiseste terrribil!), mi-am adus aminte ca am o adresa de mail pe care o dau cand trebuie sa ma inscriu pe cate un site ceva si am intrat. Din februarie pana acum se adunasera 168 de mailuri cu diverse newsletters de la diverse site-uri mai mult sau mai putin de femei. Am reusit sa trec prin toate si sa imi fac si ceva pareri. Cel mai folosit cuvant din titluri, dupa "dieta", "slabeste cu...", "tratament anticelulitic", a fost "truc/trucuri". Astfel, daca as fi fost curioasa, as fi putut sa aflu: "7 trucuri pentru sani mai mari" (nu, multumesc, ma descurc ok cu ce am pe inventar), "7 trucuri care iti vor asigura succesul in pat" (a trebuit sa zic si aici nu, ca stiu eu cum e, succesul atrage paparazzi, bani, droguri, mai bine in anonimat), "6 trucuri direct din Kamasutra" (mi-a fost teama sa nu ajung la treaba cu succesul si drogurile si am zis si aici nu). In conditiile in care in DEX "truc" inseamna subterfugiu, tertip, manevra abila de a masca realitatea, am fost putin uimita de titlul "Trucuri pentru o menstruatie fara probleme", asa ca am dat click si am aflat doua lucruri esentiale: primul, ca este bine sa reduci consumul de sare si doi, ca este bine sa eviti branza sarata, maslinele, muraturile sau sosurile sarate. Noroc ca nu mi-au zis sa mananc fara sare, ca nu stiu ce ma faceam! La capitolul teste am facut doua: "Are you EMO?" - m-am grabit sa-l fac pentru ca e asa la moda subiectul - cu rezultatul "You're soooo not EMO!" desi azi am avut unghiile facute cu oja albastra, la naiba! Al doilea test "Ce fel de condiment esti?" unde ma asteptam sa fiu piper, boia sau macar scortisoara, si am iesit ... lamaitza!?
In ideea unei asa-zise campanii anti-anorexie, www.blabla.ro spune NU anorexiei, pe site este publicat cu un deosebit simt al umorului daca nu grotesc, macar sinistru, un articol intitulat "10 motive pentru care ar trebui sa fi anorexica", din care citez: Nu iti vei mai face probleme legate de contraceptie. Oricum nu vei mai putea face copii; Nu va mai trebui sa iti faci planuri pe termen lung, oricum vei muri in curand; Vei avea numai prieteni virtuali. La un moment dat vor ramane si ei fara net. Nici la spital, nici in mormant nu ai conexiune; Poti sa devii imaginea orasului Auschwitz. Am auzit ca nemtii platesc bine. Ma gandesc oare ce urmeaza: bancuri cu paralitici si trucuri pentru schizofrenici?
Reusesc sa trec peste scarba provocata de "amuzantul" articol si ma relaxez teribil facand inca un test, Who's Your Cat's Celebrity Match?, din care reiese ca Miqui este "serios, profund si dedicat, un adevarat domn, si i s-ar potrivi de minune sa imparta ecranul cu actori de profunzimea lui Johnny Depp sau Scarlett Johansson in filme independente, creative si de arta". Mi se pare normal!
Culorile anului sunt ciclamenul, violetul, verdele-praz, fuchsia, de preferinta purtate toate odata. Hehe, fetelor, s-au dus vremurile cu roz-prafuit!
O intrebare care m-a urmarit obsesiv prin cam toate mailurile a fost "Te simti bine in sanii tai?" Initial m-am gandit ca starea de bine cu tine insati a depasit anumite granite, nu mai e doar o stare psihica de bine, ci a devenit locativa (desi ideea de a ma simti bine IN sanii mei nu mi-a dat o senzatie prea placuta, poate INTRE sani sa fie mai bine, poate sunt eu mai de la tzara si nu stiu ce se poarta la Bucuresti). In cele din urma, m-am declarat invinsa de incapatanarea cu care imi clipocea titlul asta, si am dat click. Dezamagirea mi-a fost pe masura insistentei: un concurs al unei clinici de infrumusetare care le punea pe femeile cu orizonturi mai mici decat cupa de la sutien sa argumenteze de ce au ele nevoie de o pereche de silicoane de 5.000 de euro. Nu comentez "argumentatia" pentru a nu fi acuzata ca sunt prea femeie si prea a dracu. Oricum, se pare ca e vorba de femei carora nu le-au iesit cele 7 trucuri de mai sus.
In concluzie, pot spune ca mi-am petrecut seara foarte constructiv, ma duc sa-i caut un impresar lui Miqui, sa arunc sarea din bucatarie si sa imi fac o friptura cu lamaita (ca de buchet de mireasa nu se pune problema) si promit sa revin la instructivele newsletters peste inca trei luni.
P.S. Astept cu mare interes concursul in care interesatelor li se va cere sa argumenteze de ce au nevoie de un implant de materie cenushie, sponsorizat, fireste, de Academia Romana.

De duminica

Jumatatea neautista a weekendului (aia autista se stie deja, gradina, aer curat, flori, capshuni, copilul Mara, gratar, spritz), respectiv ziua de duminica, mi-am petrecut-o ca orice bucurestean cu spirit civic: la noul mall din Baneasa. Cred ca mai bine ma duceam sa votez ca sigur nu ma inghesuiam cu nimeni. La mall am ajuns cu prietena mea care isi cauta ceva anume, in jumatate de ora am terminat, dar am mai stat la povesti la masa, la o cafea. Astfel am avut ragazul de a observa ce se intampla la mall. Pai, in primul rand, romanului poti sa-i deschizi zeci de carciumioare cochete, dragutze, cu mancare ushoara si "altfel", el tot la McDonalds, KFC si Pizza Hut se va inghesui. Cu catzel, purcel, copii in carucioare care urla isteric si care deranjeaza pe toata lumea, mai putin pe parintii lor. Mi-a placut ca mall-ul e o cladire f mare, spatioasa, aerisita, cu marmura pe jos si aer "de afara", dar, pentru ca e totusi o cladire in Romania, imbinaturile dintre podele sunt adevarate capcane pentru piciorushele in sandalutze, respectiv niste scanduri acoperite cu mocheta din aia grosiera, ridicate cu 2-3 cm mai sus decat restul podelei, motiv pentru care, invariabil, cineva se impiedica. M-a mai amuzat faptul ca 90% din cuplurile care scotoceau prin coshuri si probau frenetic hainutze erau compuse din doua fete, barbati vedeai cu greu, atarnati de vreun scaun pe la cafenele, cu ochi pierduti si goi. Cel mai tensionat moment a fost intr-un magazin, la coada eram vreo 10-12 gagice, shushu-shushu fiecare cu treaba ei (si a prietenei), cand intra doua bombe blonde siliconate si cam despuiate, botoase si cu nasul pe sus. Liniste mormantala urmata de un "fata, ce panarame!" general, un amestec de invidie, ironie, uimire, aer de superioritate si amuzament. In rest, magazine multe, lucruri diverse si colorate, mai scumpe sau si mai scumpe, parcare sufocata si strangulata, multe tzoape, multi tzarambetzi, multi copii care ma fac sa nu-mi doresc vreodata sa procreez.
Era sa uit! Am dat nas in nas cu o celebritate! Desi neascunsa sub ochelari mari si negri si fara palarie in cap, cu greu am recunoscut-o (fara farduri si smacuri si poze retushate) pe foarte marea artista (cantareata e prea putin) Corina! Da, da, aia care se imbraca dezbracat, care incearca jalnic sa o copieze pe Madonna, dar si pe Pink, dar si pe Christina Aguillera si tot o varza ii iese. Era atat de urata! Atat de ridata si ponosita, cu o fatza miiica si un par tip sfoara, o rochita gen sac, gri-shobolan. Am vrut sa-i cer un autograf, dar m-am trezit dupa ce trecuse deja de noi. De fapt, atunci ne-am dat seama si cine era pocitania: domnishoara Ciorba, fata! Oare de ce nu si-a dublat si ea o litera ceva, sa fie si mai tare numele ei? Corrinna!
Seara m-am grabit cu 5 km la ora (viteza medie cu care se poate iesi din zona de shopping baneasa spre oras) sa ajung acasa, aveam o misiune importanta, lasata sub amenintarea cu excluderea din testament de mama, inainte sa plece din tara: sa urmaresc ultimul episod din "Inima de tigan"! Nu prea stiu eu ce s-a intamplat ulterior in serialul asta, dar m-a uluit cata jelanie si plans la nuntile oamenilor astia! Loredana e mai urata ca niciodata, Luciu s-a cam buhait deja de la sarcina, dar cu cat foc se pupa cu Cabral! Intr-o pauza publicitara, pe la ora 9, dau din gresheala pe Realitatea unde il aud pe Oprescu amenintand cu bataia fara manushi. Pai, asa, domnu doctor? Si riscul de infectare cu diverse Side, hepatite si turbare? Figura de om trezit din betzie direct in fatza unui microfon a lui Orban m-a amuzat si mi-a trezit mila in acelasi timp. Ca si ciuful rebel si transpirat al lui Blaga. Ranjetul de hiena ticaloasa a lu nea Nelu m-a facut sa scap o injuratura si sa dau inapoi pe serial. Mai bine nu faceam asta!!! Acum, cine imi va raspunde la intrebarea ramasa? Cine ma va lamuri? A impushcat-o pe Luciu? Exista un to be continued, manca-tzi-ash? Oricum ar fi, taves bahtalo la toata lumea!

Din traficul meu

Zi de zi sunt parte din infernul numit trafic din Bucuresti. Petrec mult timp in el si chiar nu pot sa nu observ multe. Pentru ca am o mashinutza foarte mica si fragila, tin la integritatea mea fizica (la cea psihica am renuntat de mult), dar si pentru ca merg relativ mult prin oras, am ajuns sa fiu mult mai atenta la ceilalti shoferi si la ce fac ei, sa am capul pe rulmenti, cum ma sfatuia instructorul meu acum 7 ani cand m-am apucat de sportul asta extrem. Pe vremea cand mergeam cu metroul ma amuzam facand in imaginatia mea scenarii de viata doar uitandu-ma la pantofii calatorilor, acum categorisesc shoferii in functie de mashinile pe care le conduc. Sunt strict impresiile mele personale si uneori subiective. Voi incepe cu categoria in care ma incadrez si eu, shoferii de Tico, care, probabil din aceleasi considerente ca ale mele, nu se dau mult mai cocoshi decat e cazul. In general ma amuza shoferitzele care nici macar cu un Tico nu sunt in stare sa parcheze cum trebuie. Alta categorie este cea a tinerelor profi, care din salariul lor de PR Executive/Account Manager/HR Specialist si-au luat un credit si o mashinutza bunutza (Peugeot, Opel, Renault, etc). Unul din scopurile lor in viata e sa dovedeasca faptul ca femeile sunt bune la shofat, sa darame mituri care le irita f tare (mda, normal, femeie la volan!), motiv pentru care stau f batzoase, demne, cu buzele stranse, nu se uita dreapta-stanga si sub nici o forma nu te lasa sa te bagi in fatza lor. In rest, nu fac prea mari prostii. O alta categorie, de data asta ceva mai periculoasa, o reprezinta shoferii de tigai, respectiv Dacii cojite, antice, fara oglinzi laterale, la care inevitabil nu functioneaza stopurile, semnalizarea, cate un far si uneori nici franele. Tinand cont ca majoritatea au nr de Dambovita si Giurgiu, deci shoferi prosti by default, incerc pe cat posibil sa ma feresc de ei. O categorie aparte, estetica si frumos mirositoare, este cea a Printzeselor, in marea lor majoritate amante/iubite de personaje mai mult sau mai putin celebre, dar cu siguranta pliiiine de lovele. Sub funduletzul lor intretinut la spa se afla mult mai multi cai putere decat sunt ele capabile sa stapaneasca, dar nu asta e cea mai mare problema a lor, ci faptul ca benzile de circulatie sunt mult prea inguste pentru ele, de aceea in general ocupa doua, sherpuind unduios in timp ce vorbesc la mobilul cu briliante, se dau cu gloss, fumeaza, isi aranjeaza ochelarii Dolce&Gabbana, toate in acelasi timp, normal! De asemenea, mai au o problema de orientare in spatiu, daca, prin absurd, dau semnal dreapta, sigur vor vira stanga. In rest, niste fete minunate! Categoria shoferilor de mashini mari de teren ar trebui impartita in sub-categorii, dar mi-ar lua prea mult timp. Ca sunt businessmen-i (jmenari penali suna prea urat) rasariti ca ciupercile dupa ploaie, fotbalisti, manelisti, copii de bani gata, nu conteaza, toti gandesc si se comporta cam la fel: strada e doar a mea, benzile sunt doar niste liniutze auirea pe ea, ceilalti trebuie sa se fereasca ei, de fapt, ceilalti nici nu exista, la fel cum nu exista varianta: roshu la semafor (or fi daltonisti, saracii!), sens unic, cedeaza, trecerea-de-pietoni-de-pe-Calea-Victoriei-NU-e-parcare! Pe astia ii percep ca fiind periculosi, dar cumva previzibili, deci incerc sa ma feresc si sa nu ma enervez prea tare.
Si ajung la categoria de shoferi pe care ii detest profund: shoferii de Logan (stiu, generalizez, sunt multe exceptii, dar nu ma prea intalnesc eu cu ele). Si exista pe principiul: prosti, da' multi cu varianta inversata multi, da' prosti! Primii care si-au achizitionat mandrii tare Logan au fost ţărămbeţii cu Dacia 1310 "tunata", cu CD la oglinda ca sa nu-i prinda radarul, cu mulţi Doamne-Doamne si cruci atarnate, care si-au cumparat Logan in ideea ce e mashina straina. Nu, nu, e tot Dacie! Tot in ideea ca au o mashina super-cici, foarte tare si nervoasa, dar si ca sa-si depaseasca complexele de inferioritate fata de posesorii de mashini straine de-adevaratelea, loganistii se baga, taie calea fara cea mai mica urma de gratzie, nu multumesc niciodata, ii vezi in oglinda retrovizoare injurandu-te daca Doamne fereste, nu-i lasi sa se bage, eventual te si urmaresc haotic prin trafic pana ajung in dreptul tau si te injura cu geamul lasat. Cel mai sinistru la ei e ca nu au nici macar "simpatia de brand" pe care o au ceilalti (unul cu Peugeot il lasa pe altul cu Peugeot, unul cu Opel pe celalalt cu Opel, etc). Nu, manca-ti-ash, nimeni nu ajunge la stop inaintea mea! Dar motzul la kkt il reprezinta, clar si fara generalizari subiective, taximetristii cu Logan! Ei sunt tinta celor mai multe injuraturi (si sunt multe!) pe care le produc zilnic si motivul cel mai intalnit pentru care imi zvacnesc periculos tamplele, imi creste pulsul si imi ies ochii din cap. Eu sunt un om destul de tolerant, cred ca fiecare are un loc pe pamantul asta. Mai putin taximetristii cu Logan. Nimic nu m-ar face mai fericita (in afara de moartea lui Ion Iliescu, normal) decat scoaterea lor in afara legii. Lumea ar fi un loc mai bun, iar eu as zambi sigur mai des. Cu siguranta si altii.

Copilaria mea vs ... ce-o fi al lor

Am furat ieri putin din timpul meu alergat si am ajuns sa ma tund si sa-mi fac putin unghiile. Cat ma tundeam, pe scaunul de la manichiura era o fata, frumushica, pufainda, care isi punea unghii false si vorbea intzepat la telefon cu, dupa cate mi-am dat seama, un tip: "sunt la salon, ce dracu ti-am spus?!" La un moment dat a venit si o prietena, "da, fata, mergem la cafea, stai sa mi se usuce unghiile! Va pup, fetele, ne vedem saptamana viitoare". Milioanele bagate indesat in poshetutza minuscula, gloss, ochi peste cap, plecat. Fetele imi vad fatza mirata si ma intreaba zambind: "stii cati ani avea?" Nu stiu, 22-23? "Hehe, cu mutra si tunsoarea asta, arati tu de 23, ea are 14!" Nu stiu ce m-a shocat mai tare: aerul deja plictisit de viata? faptul ca isi lipea deja niste plastice in loc de unghii (mi-a spus manichiurista ca initial a refuzat, ca e prea mica, isi strica unghiile, dar a sunat-o mama fetei suparata, daca fata ei vrea, VREA!)? Ma intrebam, oare fata asta a fost vreodata copil sau s-a grabit asa de tare sa fie femeie ca a sarit niste etape? Si mi-am adus aminte de copilaria mea. Pe care si acum, la 30 de ani, o mai traiesc uneori cu o bucurie si un entuziasm nebun. Am facut asa, o comparatie ushor generalizata, recunosc. Eu si cei de varsta mea am crescut in etape: am mers de-a bushilea, ne-am oparit de la scutece, am invatat sa facem la olitza, sa vorbim, sa citim, sa ne inghiontim la scoala, sa ne alerge baietii si sa ne frece cu zapada, sa ne scriem in oracole de cine ne place, sa intram la liceu, sa ne tinem de mana, sa ne plimbam prin parc, sa ne pupam, sa ne sarutam, sa facem sex pe ascunselea, stangaci. Si am ajuns la 18-19 ani fara sa ne lipseasca nimic! Acum fac pipi in pampers pana la 3-4 ani, ca e mai comod, se joaca la calculator inainte sa stie sa citeasca (si ajung chiar sa isi faca un titlu de glorie ca niciodata nu vor citi!), la 10 ani daca nu au "prieten(a)" sunt niste ratati, telefonul lor mobil e de 10 ori mai scump decat al parintilor, la 12 ani stiu exact cum se linge savarina si cum se mananca eclerul, la 15 ani numarul partenerilor de sex e un titlu de mandrie si un indicator de "pozitie sociala", la 18 ani problema lor e ca nu gasesc loc de parcare langa scoala. Lumea evolueaza, nu? E normal, firesc, etc. Cu toate astea, nu pot sa nu ii compatimesc. Oare cand o sa "evolueze" atat de tare societatea asta a noastra incat sa se nasca bebelushii direct cu mobilul lipit de ureche (cu cristale Swarovski pt fetitze, platina pt baietei), cu unghiile false perfect pilite, cu cardul de credit legat de piciorush, direct obositi si plictisiti, sictiriti si convinsi ca le stiu pe toate? Sunt batrana si acrita, nu? Desi inca vesela, curioasa, copilaroasa, chiar naiva uneori. Nu imi pot exprima fericirea si bucuria ce m-a cuprins weekendul trecut cand am gasit in podul casei alor mei cartea copilariei mele: Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai! Si daca nu stiti despre ce e vorba sau stiti si vreti sa va reamintiti, va invit sa va hliziti si sa va amuzati alaturi de mine (da, da, sunt si ilustratiile!!!)

Ce fu saptamana trecuta

Pentru ca m-am intors la realitate si am fost cam neatenta saptamana trecuta, mi-am facut temele si am realizat ce am pierdut din vedere, informatii de maxim interes, normal. Cel mai celebru purtator de imagine al Romaniei, Gigi Becali, nu s-a prezentat la intalnirea cu procurii DNA din simplu motiv "ca nu am chef de DNA". Acelasi personaj de legenda, a dat un interviu in presa germana (?!?!) in care a precizat "Dacă nu voi avea succes în politică, poate că fac din oi un hobby". Sa inteleg ca circul pe la televizor, caratul de sacose cu bani, umilirea ziaristilor (nu ca nu ar merita), sunt joburi serioase si obositoare, nu lucruri facute din placere. Dar ca sa nu intelegem cumva ca i-a venit ratiunea la cap, analfabetul nostru miliardar mai spune si ca romanii ar trebui sa-l aleaga presedinte pentru că Dumnezeu i-a dat "cea mai grea cruce de purtat - politica, a fi conducator si a guverna tara". Eu cred ca stimabilul confunda crucea cu bordelul, ca altfel nu se explica. Oricum, ramane valabila formula "Paranoia e in floare, nici in poola nu ne doare!". Ca sa ii mai punem un bolovan de telemea la convingerea ca e cazul sa se intoarca la origini, ii atragem atentia domnului Becali ca generatia foarte tanara are alte viziuni asupra imaginii politice. Astfel, intr-o tara in care profesorii copiaza la examenele de grad, manelistii candideaza la primarii, presedintele ciordeshte mobilul unei ziariste (chiar tziganca si jegoasa) si Mircea Badea e considerat jurnalist, nu e de mirare ca pushtii de 17-19 ani isi doresc politicieni care sa aiba charisma lui Valentin Stan (da, da, dementul ala mustacios care se isterizeaza in fatza laptop-ului la Antena 3), ironia si inteligenta lui Mircea Badea (aici se poate bate parte in parte cu Becali), trebuie sa fie "cool", sa aiba notorietate, ceva din Vanghelie, dar si din Basescu. Daca e sa fie femeie "sa fie blonda, gen Elena Udrea. Daca nu, bruneta cu ochii verzi" (si cu vocatie de curva, ca altfel nu se pune). In concluzie, daca s-ar crea un mic Frankenstein-politician, ar arata cam asa: pielea negricios-violeta a lu Vanghelie, ochii profunzi si in unghi 360 de grade ai lui Basescu, parul blond si decolteul Elenei Udrea, mustatza si rasul lui Valentin Stan si, normal, inteligenta si studiile de karate in shantz ale lui Badea. Aferim si la mai mare!
In acelasi context, saptamana trecuta, mii de oameni au luat parte la "Festivalul tuicii" de la Cosesti, manifestare ajunsa la editia a VII-a. Cap de afish, fara apropouri, Nicolae Vacaroiu (cred ca l-a sfatuit PR-istu lui sa participe, ca da bine la imagine). Sambata asta s-a intamplat mult asteptatul eveniment: Romania s-a clasat la Eurovizion (acest Festival Mamaia international cu nenumarate implicatii politice) pe pozitia fruntasa 20. Se putea si mai rau, vezi Anglia cu ultimul loc. Cum era firesc, comentariile de dupe au confirmat ca atunci cand Treistariu a luat locul 2, concursul a fost de o corectitudine iesita din comun, acum, ca in multe alte dati cu locuri cu 2 cifre, s-au dat punctele pe interese geopolitice.
Tot sambata s-a consumat si mult asteptata parada gay care a reunit un numar record de 200 de participanti si 1.200 de militzieni si jandarmi. Eu cred ca de fapt s-a interpretat gresit, majoritatea celor 1.200 fiind de fapt fani ai politzistului din Village People care nu au apucat sa se anunte intre ei si s-au facut de cacao cu acelasi outfit, la naiba! Fiindca Becali era ocupat sa se intoarca la oile lui, nu s-a mai auzit nici o voce de politician contra (scuzati paralela), iar penibilii aia din Noua Dreapta s-au depasit pe sine prin anemie si absenteism (or fi plecat baietii la mare, sa-si etaleze camashile verzi prin Costinesti).
Cea mai tare (desi nu cea mai lunga) stire a saptamanii trecute ramane "de ce s-a fleshcait penisul lui Terente?" M-am intristat sa aflu ca simbolul virilitatii romanesti are doar 22 de cm (pai, numai asa, la o prima strigare, am gasit un prieten al carui tata o are de 25, asa ca ...) si s-a mai si dezintegrat din cauze de formol (asta e o scuza tipic masculina! "era apa rece!", dupa caz formolul). Din aceasta cauza, faimosul organ va fi reconditionat in Germania printr-o procedura folosita in premiera mondiala. Dom'le, cu lungimea ne-am lamurit, macar tatuajul sa ramana bine intiparit si sa ne bantuie multi ani de aici inainte: "Fut bine si apasat la cioc". Asa sa-i ramana numele.

In final, indemnul meu electoral, de sfarsit de campanie, daca nu va iese sa "Incercati si cu o femeie", poate va iese "Incercati si cu o Laba". Sa fim iubiti!