Mână în mână

Pentru ca m-a "acuzat" ieri un prieten ca prea sunt ziarista si critica, sa ma indulcesc putin, m-am decis sa scriu despre ceva frumos azi. De cand m-am trezit de dimineata m-am tot gandit la un subiect, am cautat in dreapta si stanga, in fatza si in spate, o inspiratie frumoasa. Cand deja eram pe punctul de a renunta, mi-au rasarit in fatza doi batranei. Brusc, zgomotul traficului a inghetat, soarele a zambit, iar aerul s-a umplut de miros de lamaitza. Cei doi se tineau de mana, doamna cu manushi fine, cu o rochie ce trada anii, dar cu o croiala impecabila, pantofi clasici, cu un pic de toc, poseta pe bratul stang. Avea parul scurt si alb-argintiu, frumos pieptanat, si niste cercei mici si stralucitori in urechi. Domnul purta
palarie, pantaloni de stofa si camasa in carouri vesele. Mergeau incetisor si vorbeau, uitandu-se unul la altul. Aproape cand sa trec pe langa ei, s-au oprit si ea i-a sters cu grija un puf din barba. Mi-am cerut scuze pentru deranj si i-am intrebat de cati ani sunt casatoriti. "Peste 2 ani facem 50!" mi-a raspuns doamna cu un zambet chicotit. Sa fiti sanatosi, oameni frumosi! Am plecat mai departe cu un zambet pe fatza pe care il am si acum, cand scriu. Ce om viu, optimist, caracter puternic trebuie sa fii ca la cel putin 75 de ani, in lumea in care traim, sa spui atat de convins: "peste 2 ani facem 50"? M-am gandit la parintii mei, care in august fac 36 de ani de casatorie. Care au avut probleme, dificultati, hopuri, certuri. Si cu toate astea, cand pleaca tata in delegatie ii da o pupa mamei, danseaza superb la petreceri, se iau uneori de mana si se plimba pur si simplu prin Herastrau, isi planifica entuziasmati ca niste pushti de 16 ani concedii superbe in tari straine si locuri frumoase. Am fost un bun observator si cred ca secretul lor e ca au stiut sa se completeze intotdeauna, mama cu ideile, tata cu pusul in practica, ea cu entuziasmul, el cu calculele. Au mers nu unul in fatza celuilalt, ci umar la umar, desi mama are doar 1,50 si tata aproape 1,80. Ma uit la prietenii mei, prea putini se pot lauda cu asa un cuplu de parinti. E adevarat ca sunt si un model greu de depasit, chiar si de egalat. Tocmai pentru asta incerc sa-i pretuiesc cat pot de mult, ma mandresc cu ei si povestesc tuturor despre ei si imi doresc sa fie alaturi de mine, modelul meu, pentru zeci de ani de acum inainte.