Despre shefele mele - partea 1

Pornind de la premizele ca nu m-am impacat niciodata prea bine cu femeile si ca am avut intotdeauna o problema cu autoritatea impusa aberant, ma gandeam zilele astea la cat noroc am avut eu in cei 8 ani de cand lucrez oficial (cu carte de munca si plata de impozite, cei 4 ani de dat meditatii nu sunt relevanti) ca 4 din cei 6 shefi ai mei directi sa fie femei. Pentru ca imi place sa-mi reimprospatez din cand in cand amintirile, pentru ca respectivele sunt personaje in felul lor si pentru ca mi-au marcat si imi marcheaza anumite momente din viata mea, m-am gandit sa le refac portretul, din memorie.
Primul personaj era un melanj de bombitza sexy, convingeri de inteligenta exagerate, tzopism, râs strident si o lipsa totala de un minim de trasaturi de shef. Dupa ceva ani de contabilitate, doamna s-a gandit ca ar fi foarte potrivita ca PR si pentru ca tocmai ce PR Managerul isi daduse demisia, a facut frumos la Shefu al mare (pe care il avea si putin la mana de pe vremea cand era contabila) si a ajuns shefa. Cred ca era visul ei de o viata sau si mai bine, era convinsa ca se nascuse pentru a fi shefa ! In viziunea ei, tinuta business cu care se afisha la clienti se compunea, dupa caz, din fusta mult prea mulata cu shlitz pe picior pana spre marginea
chilotilor+tricou de bumbac cu decolteul cat mai larg sau blugi ponositi si tociti asortati cu pantofi cu toc cui de 10-12. Un client m-a intrebat odata, foarte sincer, daca doamna se ocupa si cu altele, ca de PR nu prea are habar. Nu am putut sa-i spun omului ca e de fapt un strigat disperat de ajutor, ca desi era o femeie considerata la o prima vedere frumoasa, fugeau barbatii de ea ca dracu de tamaie. Cu tot exhibitionismul de care era capabila, aceasta shefa iti atragea atentia daca, Doamne fereste, aveai un nasture in plus deschis la camasa. Dar nu stilul ei vestimentar m-a determinat sa scriu despre ea. Ci modul absolut criminal de a imi toca nervii zilnic cu "probleme" fara legatura cu jobul, cu modul meu de a rezolva problemele profesionale. "E cam dezordine la tine pe birou", "intoarce monitorul sa vad ce mailuri trimiti clientilor", "clientul X a vrut sa te invite la un seminar, dar le-am spus ca esti bolnava", "am numarat ca ai fumat 3 tzigari deja". Un an de zile am reusit sa nu o bag in seama, sa nu ii raspund in nici un fel. Pana intr-o zi, cand nu am mai rezistat, si pe fondul unei dureri de cap infioratoare, la auzul vocii ei stridente si cicalitoare i-am spus ca daca nu inceteaza, o bat ca in piata. A doua zi m-am mutat la un alt departament. Intamplarea a facut ca la ceva ani dupa asta, cand deja lucram in alta parte, sa ma intalnesc cu ea intr-un bar. Aceeasi voce stridenta si acelasi ras isteric. S-a grabit sa-mi sara de gat pentru ca o interesa un tip de la masa mea. Cand i-am spus ca e prietenul meu, a gasit solutia: "daca va intereseaza vreodata un sex in 3, te rog sa ma suni! Pe bune!" Trebuie sa recunosc ca a fost faza cea mai shocanta pe care mi-a facut-o si una din viziunile cele mai inspaimantatoare din viata mea. Si mi-a repetat rugamintea de inca vreo 3 ori in seara aia. Era tot singura, vizibil disperata. Cireasha de pe tort a fost sa o vad anul trecut, la o emisiune de noapte, facand pe psiholoaga de serviciu care da sfaturi despre sex si armonie in cuplu! Am aflat ulterior ca renuntase la PR, deja stia prea multe, facuse cursuri la o facultate privata de psihologie si acum se dadea de mare pisiholoaga. N-am putut sa nu remarc tricoul de bumbac cu decolteul larg, blugii tociti si tocurile de 10.