Hristos a inviat la toata familia!

A trecut si saptamana asta all inclusive cu Pasti si 1 mai la pachet. Am avut destul timp sa imi amintesc de vremuri trecute, sa ma gandesc la multe. Una din cele mai vechi amintiri despre Pasti si oua colorate e de prin clasa a 2-a, am plecat intr-o excursie la Vidraru, la vreo saptamana dupa sarbatori, si stiu ca imi pusese mama pachet (ca nu era excursie cu dormit peste noapte) niste sandwich-uri, niste cozonac si un ou superb, mare, albastru, cu care fusesem eu campioana toata saptamana. I-am spart pe toti si desi foarte mandra de palmares, l-am lovit de o bordura, ca trebuia sa mananc si eu ceva. Nu stiu acum daca era de la vopsea, nu stiu daca intr-adevar mirosea a ranced sau pur si simplu asa si-a manifestat antipatia, dar imi aduc aminte ca invatatoarea mi l-a smuls din mana "ca e stricat, vai, cum a putut mama ta sa-ti dea asa ceva la tine?! Va imbolnaviti si dupa aia parintii dau vina pe noi!" Imi aduc si acum aminte mutrele ranjite ale copiilor suparati ca le sparsesem eu oul si figura exigenta a invatatoarei.
Tot de cand eram copil mi-am adus aminte cand eu si fratele meu primeam de Pasti, prin eforturile mamei care cumpara de la studentii la stomatologie evrei (hehe!) oua Kinder. Alea adevarate, cu un ou subtire, pe interior ciocolata alba, pe afara cicolata maro, cu jucaria ascunsa intr-un outz galben de plastic. Pentru mine Pastele insemna familie adunata la aceeasi masa. Cu galagie, cu bucurie, cu bunicul Ioan care nu decojea oul, ci il taia pe din doua si il scotea cu un cutit rotund la varf, cu maner de chihlimbar. Stiu ca intr-un an am fost la tzara, langa Fagarash, si am fost impresionata si profund atinsa spiritual de faptul ca oamenii aia mergeau la toate slujbele, am trecut pe sub masa, am inconjurat biserica si am strigat cu toata lumea "Adevarat a Inviat!" Si tot de atunci imi aduc aminte ca, desi nu-si strigau credinta pe la televizor, oamenii se bucurau sa iti raspunda la "Hristos a Inviat!" cu "Adevarat a Inviat!".
Ani de zile pentru mine 1 mai a insemnat ziua lui bunicu Ioan, flori de vishin la ei in curte, prajituri mancate pe treptele casei. Anul asta am primit de mai multe ori intrebarea: "nu mergi in Vama de 1 mai??? Toata lumea merge!" E, tocmai de-aia am ratat ploaia mocaneasca de la mare in favoarea unui soare bland de la ai mei din curte. Poate ca am imbatranit.
Anul acesta de Pasti am vazut oameni calcandu-se in picioare pentru ultimul iepurash de ciocolata de pe raft, ochi plini de ura in trafic, politicieni vomitandu-shi promisiunile desharte la televizor, si un copil de 10 ani care a omorat o fetita, cu 10 lovituri de cutit, ca "a vrut sa vada cum e". Cu toate astea, am auzit cunoscuti spunand ca nu au putut sa vada "Patimile lui Christos" pentru ca "e un film prea dur", iar "Mel Gibson e un nebun sangeros si fanatic". La slujba nu m-am dus pentru ca in anii anteriori, in loc sa fiu chemata sa iau lumina, mi s-a spus sa dau bani sa se refaca biserica, "sa fie mai frumoasa ca aia din satul celalalt" (am fost pe langa Bucuresti anii trecuti). A venit randul mesajelor primite pe telefon, cu multe urari si dorinte si cuvinte, cele mai multe (fara suparare) cam impersonale, ca deh, au fost trimise in masa. Nu am stiut niciodata daca trebuie sa ma bucur sau sa ma lase indiferenta mesajele primite de Pasti sau de Craciun de la oameni care nu m-au mai sunat sa ma intrebe "ce mai faci?" de ani de zile. Ma bucur ca masa in familie a fost in familie, desi bunicii doar in amintire, copiii parinti, iar parintii bunici. O nepoata a mea de vreo 12 ani s-a speriat ca oul ei avea galbenushul portocaliu si nu a vrut sa manance pentru ca nu stia ce e in neregula. Pana i-a spus mama ei: e bun, e ou adevarat, de la tzara!
Ce mi s-a mai parut foarte tare anul acesta a fost un raspuns la "Hristos a Inviat!": "La fel si tie si la toata familia!"
Intre noi fie vorba, nici ouale Kinder nu mai sunt ce-au fost ...