Noi aventuri prin Bucuresti cu Frida

Ma apuc de scris acum pe principiul ca "toate mi se intampla (numai) mie", coroborat (uuu, love the word!) cu "mai bine un umor negru si amar ca ciocolata 99% dark decat fara umor". In lupta mea pentru a-i obtine legalitatea si drepturile Fridei, am mai avut azi doua lucruri de bifat. Dupa ce ieri am crezut ca drumul pana prin Lacul Tei, la doctorul de alarme e lung si anevoios, azi am ajuns la doctorul de mashini (pentru analizele de rutina), in Pipera-Tunari. E, asta aventura off-road, frate! Nenea doctoru imi spusese: "treci de politia noua, mergi, mergi, mergi, la giratoriu ushor stanga si vezi sageti indicatoare. Dupa care cand treci de Mega Image, mai mergi vreo 300 de metri, o biserica pe dreapta, o iei pe langa ea, dupa care mergi pe straduta, se termina asfaltul, mai mergi 50 de metri si faci iar dreapta. Si ai ajuns". La ora 4 cand am trecut de politie, drumul era relativ nu-chiar-blocat. Am ajuns la giratoriu, am mai mers putin si shoc! Drumul nu mai era strada, ci o cale de pamant batucit, cu shantzuri si shleauri, gropi uriashe si multe mashini care se mishcau haotic si poticnit. Convinsa ca am gresit drumul, il sun pe om. "Ah, am uitat sa-ti mentionez ca e blocata shoseaua si se face un ocol pe camp. E drumul bun, stai linistita, numai bine, hehe, testam si amortizoarele cu ocazia asta". Haha, you're so funny you could kill me! Frida, saraca, muta. I se opreste si motorul o data, cat pe ce sa pupe o margine de groapa, dar dupa lupte seculare care au durat 20 de minute, ajungem iar in drum teoretic asfaltat, trecem de Mega Image, facem dreapta pe langa biserica, pash, pash, se termina asfaltul. Pe dreapta, eu am vazut un fel de intrare prin care cu greu ar fi trecut mashina, dar nu mi-am inchipuit ca asta ar fi stradutza cu pricina, asa ca am mai mers putin, am dat de grohotish, panica, trece un domn in jeep. "Ati ratat strada, e in spate, coborati cu atentie panta asta si o sa aveti loc sa intoarceti. Dar sa nu faceti la dreapta, ca va blocati in fundatura unde se construieste vila aia alba". Facem manevrele, ne intoarcem, gasim strada (strada???), gasim doctorul. De la prima ridicare de capota, imi spune (desi nu stia nimic despre originile Fridei): "ai luat-o de curand de afara, nu? Totul e impecabil, se vede ca nu a rulat mult in Romania". Schimbam uleiul, filtrele, aflu cu bucurie ca nu va trebui sa investesc intr-o noua curea de distributie pentru ca are lantz si asta nu se schimba, facem conversatie cu domnu doctor. Din cauze de drumuri din cartier realizez si de ce ii merge asa bine afacerea omului si de ce imi scoate factura de pe laptopul Vio de mi-au picat plombele. Platim, multumim, cu jumatate de gura ne angajam sa venim peste 10.000 de km tot la el. Ne intoarcem in drumul oaselor, care intre timp s-a super aglomerat, in plus, ploaia isi adusese si ea aportul generos. Am realizat de ce Pipera e asa un cartier exclusivist. Pai, in primul rand, doar cu mashini mari si zdravene poti face drumul asta in fiecare zi. Si doi, doar biznismenii care nu au program fix de semnat condica isi pot permite sa petreaca 2-3 ore ca sa iasa si sa intre in the hood. Am plecat de la service la ora 17:15. Am ajuns in Aviatorilor la 19:45. Timp in care am putut sa termin de mancat pranzul ramas in casoleta (shnitzel cu cartofi prafiti, mancati lejer cu furculitza, pe bord), am baut 1 litru de apa si un frappe de la OMV si am vazut cu semne de incepator un Q7, un Grand Cherokee si 2 BMW-uri foarte noi si foarte frumoase. Din Aviatorilor unde am bifat si plata asigurarilor, am mai facut o ora si 20 de minute pana acasa. Am gasit in fata blocului un loc chinuit de parcare unde am infipt-o pe Frida care mi-a spus pufaind: "Stii ceva, meine liebe? De data asta ma doare PE MINE capul! Guten nacht!"