Stapanii sclavilor din noi

Intamplarile recente m-au facut sa realizez ca, in ciuda scolilor, super joburilor, independentei asumate cu nasul pe sus si a aerelor de superioritate mai mult sau mai putin intemeiate, viata noastra depinde de bunavointa celor pe care ii numim cu suficienta "oameni mici" cand nu avem nevoie de ei (atat de rar!) si stapanii sclavilor din noi cand suntem la mana lor. De la prima ora, dau nas in nas cu muncitorii care tot sparg si dorm pe trotuarul din fatza blocului. Trec printre ei cu nasul strans, simt cum imi cad hainele de pe mine in fanteziile lor sordide, incerc sa iau ca pe un compliment "ce pizda", "saru' mana!" cu voce tare si "ce ti-as mai da la ..." mai in shoapta. Nu imi permit sa ma iau de beregata cu ei, pentru ca mashinutzele si lopetzile/picamerele lor sunt amenintator de aproape de mashina mea zi de zi. Ajunsa cu greu prin traficul de dimineata la munca, dau de alta echipa de muncitori care freaca aceeasi duda in zona. Firesc, si aici sunt la mana si gura lor pentru a putea parca decent si a nu o gasi pe Frieda violata.
Urmatorii pe lista simpatiilor mele sunt portarii din institutii si dupa caz, badigarzii (security manca-ti-ash!). Toti te privesc cu o spranceana ridicata, se freaca pe burta uriasha sau daca sunt genul biscuite in dunga, se freaca pe pulanul din dotare. "Unde mergeti?" si fac un pas amenintzator spre tine. In cele mai multe cazuri ma dau in spate pentru ca put a transpiratie si le duhneste gura. NU te poti certa cu ei, ne ne ne, nu poti ridica tonul sau Doamne fereste! sa-i ignori, pentru ca brusc ti se pot inchide in nas ushile, pentru ca asa vrea mushchii lor.
Pe alea de la banci incerc sa le ocolesc pe cat posibil platind facturi cu cardul. Dar pe tanticile de la poshta nu am cum. Mai o amenda de la Rutiera, mai o instiintare de la Administratia Financiara (in cazul meu, numar dublu de drumuri la poshta, pentru ca tata are inca adresa de la bloc pe buletin si ii ridic eu "corespondentza" cu statul). Intotdeauna m-au fascinat doamnele de la poshta, cat de mult pot ele pufai si latra peste ghisheu! Niciodata nu gasesc din prima recomandata din teanc si pentru asta esti tu vinovat, normal! Cand mai prind si cate un pensionar inaintea mea la coada mai vad si demonstratii de mushcat peste ghisheu si mi se rupe sufletul sa vad cum se micesc si mai tare batraneii cu capul plecat. Pentru ca da, ele sunt stapanele pensiilor, alocatiilor si recomandatelor noastre!
Alte personaje pe care le-as da cu capul de pereti si carora le-as baga in cur aparatul ala prin care nu le iese niciodata sa treaca cardul sunt vanzatoarele din magazine, alea de la case, care stau pe scaun si iti trec produsele bip bip prin fatza scannerului. De la prima la ultima ora ele sunt tot timpul obosite si privesc ca pe un dushman orice ticalos care se aseaza la casa lor. Doamne fereste sa nu mearga codul vreunui produs si sa insisti sa il iei totusi. Pana apare colega cu pretul corect, ti se arunca priviri ucigashe si eventual si printre dinti, otravit "acu' sta toata coada dupa dumneavoastra!". Nu vreau sa stiu cate blesteme m-au urmarit de cand mi-am permis, de nervi, sa las balta toate produsele (trecute sau nu prin scanner) si sa plec injurand, acu vreo 2 luni, de la un supermarket. Imi mai place si privirea care te strapunge in neuron cand iti cere tanti niste marunt si tu spui (recunoasteti, incurcati!) "imi pare rau, nu am". Un tzatzait scurt, o pufaiala si nari umflate si un latrat scurt: "nu am sa va dau rest!" De cele mai multe ori, capitulezi si spui "lasati, rotunjiti". Nici macar capitularea ta nu o imbuneaza si nu-i sterge acreala de pe mutra. Oricum i-ai stricat ziua.
Mai am la servici o femeie de servici care pufaie nervos pentru fiecare foaie de hartie din coshul tau de gunoi si te cearta daca ii spui ca nu mai e hartie la baie si te face sa te simti vinovat ca te duci cam des la wc. Poate ar trebui sa se defecteze La fantana, sa nu mai consumam atata hartie, ce naiba! Nici de ea nu ma pot lua prea des pentru ca spala impecabil paharele si canile si nu mi-a spart niciodata nimic de pe birou la shtersul prafului.
Dar motzul la kkt il reprezinta oamenii de la taxe si impozite. De departe, cashtigatori la puncte si la nervi. Dupa cum spuneam cu alta ocazie, cred ca la prima ora li se pune ceva in apa de baut si sigur fac niste cursuri speciale de latrat, vomitat, privit urat, tzipat, asa cum fac doctorii cursuri de scris urat pe retzete. Daca pana aici poate mai exista portite de iesire, in cazul taxishtilor si impozishtilor ar trebui sa scrie de la intrare: "LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI CH'ENTRATE"! Aici noi suntem stapanii vostri.