Vulpea critic de artă

Am primit azi o provocare. Majoră. “Ia, isteaţo, tu care le ştii pe toate, scrie acu dacă mai poţi”. Vai, cum! Vulpea analist politic, Vulpea şoferiţă, Vulpea aspră dar severă, romantică sau melancolică. Credeam că le-am atins pe toate. Ei, bine, nu. M-am trezit goală şi virgină în faţa următorului subiect: scrie o poveste despre unul din cele 5 tablouri ce pot fi văzute în perioada asta la Galeriile de artă Artmark şi cu povestea ta poţi participa la concursul organizat de Dgeneration. Poţi câştiga 500 de euro. Până să văd exact despre ce e vorba, m-a ameţit premiul. Deh, plec la Viena şi acolo fericirea exprimată în vin fiert, wurşti şi haine reduse se cumpără cu euro.
Aprofundând subiectul, Vulpea materialistă a fost copleşită de Berbeaca ambiţioasă care vrea să fie bună în toate. Şi chit că nu e expert, are totuşi o părere. Şi în orgoliul meu nemăsurat, am zis dacă tot e să vorbesc pentru prima dată în viaţa mea despre artă, let’s make it big. Şi am decis să nu vorbesc despre un tablou. Ci despre toate 5! Chit că nu câştig banii ăia (ce, mă fac pe mine 500 de euro? Aaammm, cam da).

Melancolia lui Pallady m-a făcut să pufnesc nervos. Să dau un şut în fund motanului. De draci. Măi, nene, ce-i cu femeile astea? Păi, cu aşa coc de tăntică, sâni plaţi şi şolduri late, aş sta şi eu şi mi-aş boci de milă şi m-aş gândi la băiatul slab cu ochelari fund de sifon de la Contabilitate pe care l-am ratat că s-a băgat pe fir boarfa aia de la Bibliotecă, cu fustele ei îndrăzneţe, de i se văd genunchii când merge. Păi, bine, măi, femeie, nu sunt destule reviste glossy din care să te inspiri? Du-te şi tu la un gym, la un spa. Fă un filmuleţ porno şi pune-te pe youtube. Să vezi atunci ce o să mai curgă ofertele de n-o să mai ai timp nici să silabiseşti me-lan-co-li-e. Asta e pentru fete bătrâne, cu goblenuri şi dulceţuri pe foc. A trecut vremea lor. Acum găina bătrână nu mai face supă, ci se despoaie pe afişe, militează pentru cauze nobile şi se laudă obsesiv cu potenţa mult mai tânărului iubit. Tu unde naiba trăieşti? Eeeee....

Despre Păunii privitori, cu ce aş putea începe? Păi, în primul rând, figura centrală mă duce cu gândul la o ... ceva anume. Cu mulţi ochi. Languroşi. Cu gene false. Din alea aplicate separat. Doar la colţul extern al ochilor. Ceva anume cu mai mulţi ochi??? Hmmm, asta da viziune! Îmi şterg interpretările pornografice din cap şi îmi amintesc de copilărie, când băgam nasul prin gardul de la vila aia din Neptun, unde se plimbau prin curte semeţi păuni. Şi ce oooh-uri şi uuuu-uri când unul dintre prinţi îşi deschidea lenos bogăţia de coadă! Vroiam şi eu pe vremea aia să fiu frumoasă ca un păun. Dar când am aflat ce minte mică şi goală au frumoşii ăştia, am decis să cer zânelor să mă facă mai urâţică, dar cu măcar 3-4 neuroni în cap. Să nu se plictisească. Şi mi-am mai adus aminte de basul ăla şmecheros şi funky din piesa celor de la Red Hot Chilli Peppers, Apache Rose Peacock. “You won’t believe what I’ve seen, sitting on a sack of beans”. Pam pam! Mi-aş vedea peretele gol din sufragerie împodobit cu Păunii ăştia. Bine, cu ei pe perete mi-aş vedea şi sufrageria ceva mai mare. De vreo 4-5 ori mai mare? Cam aşa. După care mi-aş pune un tapet de mătase. Ultima fiţă.

Eeee, şi ajungem la tabloul meu favorit. Portretul unui contabil, al lui Corneliu Baba. Pe care, dacă aş dori să nu mai fac sex niciodată şi nici să nu mai am vreodată vreun instinct sexual, mi l-aş pune în dormitor, în faţa patului. Ochii ăia atât de viu de severi şi dezaprobatori. Sprâncenele alea stricte. Gura strânsă până la refuz. M-aş trezi noaptea transpirată, urlând: Am fost rea! N-am rezolvat toate problemele la matematică. Şi nici nu mi-am plătit toate impozitele! Merit să fiu pusă la colţ. Pe coji de nuci! Vă stă foarte bine cravata, domnule! Ca să îmi treacă tracul şi stresul în faţa unui domn interlocutor dominator, m-a învăţat o prietenă să mi-l imaginez în desuuri de damă. Roz. Cu Hello Kitty. Hehe, ce ziceai, frăţică? Du-te, mă, cu taxa ta radio-tv de plătit retroactiv! Şi cu radicalii tăi. Tatae!

Coloana lui Horia Damian mi-a blocat imaginaţia pentru câteva secunde. Sunt o limitată. Dacă spun eclatant, mirobolant şi fantasmagoric, primesc vreun punct? După care m-a lovit. Iniţial am crezut că e o p**ă semeaţă şi falnică, dar s-a dovedit a fi o puţă ofilită, cu ejaculare precoce. Este silueta premierului cu care ne tot ameninţă Băselu de atâta vreme! Dreaptă, cu maxilarul strâns, cu vorba sacadată. Proiectată pe o mare combinaţie de interese pentru popor şi bunăstarea neamului. Idilic, nu mai există putere şi opoziţie. De ce să nu se bage toţi la guvernare? Să se pupe pe gură în prime-time. Năstase cu Boc. Tăriceanu cu Berceanu. Marinescu cu madam Ciocu-mic. Cu limba. Marko Bela cu Mitrea. Prigoană cu Vanghelie. Nuţi cu Daniela Popa. În ciocolată. O mare de consens şi înţelegere, pace şi prietenie. O mare gri-şobolan. Cu tente rozalii. Şi miros de pucioasă.

Am ajuns şi la Ţărăncuţa lui Grigorescu. Putea lipsi? Până să văd ochii strălucitori şi vii, zâmbetul abia schiţat, buzele cărnoase şi sfioşenia ascunsă sub mândria spatelui drept, am văzut preţul. Atât mai costă o ţărăncuţă în vremurile noastre? Mai bagi 8.000 de euro în nişte silicoane de firmă, câteva milioane bune în epilat de mustăţuri şi alte tufişuri. În peeling şi scrub nu trebuie să investeşti mult. Are piele fină şi frumoasă. De cât lapte a băut direct de la ţâţa vacii, de pe câmp. O înveţi să nu răspundă la întrebarea „unde aţi făcut ultima dată dragoste?” cu „în fund”. Îi pui o rochie Armani pe ea. Şi o lansezi. Model de urmat pentru alte ţărăncuţe. Şi după ce îi faci o cultură, să afle şi ea că geanta nu se poartă pe cap, îi cumperi un tablou de Grigorescu. Să vadă şi ea de unde a plecat. Şi ce departe a ajuns, nu-i aşa?

Am terminat scurtul, dar frumosul periplu. Mi s-a făcut poftă acum să şi ating uleiurile. Să le miros. Să devină şi mai tari în mine senzaţiile. Dar mi-e teamă că o să pună domnii de la Artmark bodyguarzii pe mine. Şi ar fi păcat să încheiem relaţia aşa brutal de cultural.