Lucruri mici cu efecte mari

De ani de zile, tehnologia a avansat uluitor şi ne oferă posibilităţi nelimitate de a ne informa, de a intra în contact cu oamenii. Prin blog v-am cunoscut pe voi şi sinceră să fiu, sunt mult mai bogată. Dar nu vreau să mă opresc aici. De-aia am ieşit la cafele reale cu unii dintre voi, abia aştept să stau la poveşti faţă în faţă şi cu ceilalţi. Pentru că pentru mine, viaţa reală e de milioane de ori mai valoroasă.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii: pentru mine există lucruri mici, cu efecte mari. Ceea ce mă face fericită, bucuroasă, veselă, tristă. Zâmbetul Marei, râsul ei senzaţional, pupăturile căţeilor, florile. Ca să nu mai vorbesc de oamenii din jurul meu.

Eu cu gagicul nu vorbim pe mess. Ne trimitem un link, o poză şi cam atât. Pentru că în ciuda emoticoanelor foarte simpatice, nu pot să-l "simt" de-adevăratelea decât dacă îi aud vocea, dacă îi văd ochii. Cu Iulia, prietena mea cea mai dragă, de atâţia ani de zile, schimbăm două vorbe pe mess, dar tot vreau să-i aud vocea. Tocmai pentru senzaţiile astea atât de vii îmi face mare plăcere să mă văd cu oamenii la ochi.

Să ştiţi că multe din gândurile mele puse aici pe blog sunt spontane, dar mai întâi de toate pe hârtie. Scrise cu pixul sau cu creionul. Uneori chiar cu stiloul. Pentru că ador voluptatea cu care hârtia absoarbe cerneala sau mina pixului, îmi plac porcuşorii din mâzgăleală şi ador să fac floricele şi ciupercuţe pe colţurile foilor.

În lumea asta uluitor de grăbită şi de rapidă, când cel mai la îndemână e să scriem un mail care ajunge la destinatar în câteva secunde, am avut azi parte de o bucurie clasică, vintage de-a dreptul. De ani de zile mă întristează răceala şi chiar duritatea cutiei poştale, care îmi oferă brutal doar facturi sau broşuri de supermarket. Până azi. Când am sărit în sus de bucurie şi emoţie găsind în cutia prăfuită o vedere! Reală. De carton din acela special pentru vederi. Cu cea mai simpatică veveriţă din lume pe o parte. Şi cu un text viu, cu mici porcuşori şi scris cu personalitate. De la Antoaneta cea delicată, minunată, fină şi deosebită. Tocmai din Canada. Pe care încă nu am avut onoarea de a o cunoaşte faţă în faţă, dar am avut şansa de a o cunoaşte prin scris. De unde a ştiut ea că îmi doresc atât de mult o vedere vie? De unde a simţit că dacă n-aş fi Vulpe, mi-ar plăcea să fiu Veveriţă? Nu pot să spun. Dar pot să zic atât: draga mea, m-ai făcut fericită! Din suflet, îţi mulţumesc!

Pentru că da, pentru mine există lucruri mici, cu efecte mari.