Mi-a zis mie mama, de când mă ştiu eu cât de cât femeie, cum că nu-i bine să arăţi omului tot de la început. Să mai descopere şi pe parcurs. Şi mă gândeam eu aşa, cam cât v-am arătat eu din mine? Cu bune şi mai puţin bune. Nu mi-a scăpat nimic? Cu ce aş mai putea să vă mai interesez? Ei, bine, ştiaţi că Vulpea e mare pasionată de gătit mâncăruri colorate şi aburind-mirositoare? Şi ca să mă laud singură până la capăt, şi gustoase! Sâmbătă dăduse strechea în mine, aveam chef de gătit. Dar pentru că gagicu era chitit pe pastramă la grătar, am fost la ai mei şi au gătit băieţii. Şi uite cum a rămas fata cu cheful neostoit.
Până azi. Când am venit ca o vijelie acasă. Chiaună de la aerul condiţionat care mă înnebuneşte. Furioasă şi isterică de la imbecilii din trafic. Şi cum se relaxează Vulpea în cazuri din astea? Găteşte pentru oameni dragi. De data asta, cei doi "copii de suflet", Anne şi Camil, cei doi prieteni care stau la mine. Şi ca să fie relaxarea completă, am asezonat cu Vivaldi, Beethoven şi Chopin.
Am pus puiul la fiert, regulamentar însoţit de morcovi, ţelină şi ceapă. Şi au fiert cuminţele vreo oră jumate. Am scos puiul, am lăsat doar morcovii şi am construit (cu greu, recunosc, am şi eu două călcâie ale lui Ahile, găluştile şi mămăliga) nişte găluşti pentru a căror duritate am stat cu sufletul mic mic până le-am gustat. Un pic de verdeaţă şi gata supa! Acu, vă jur că nu asta a fost intenţia, dar parcă una din găluşte a ieşit în formă de inimă! Şi cu ce merge zama bine, dacă nu cu o pupătură de pălincă? Din sticlă frumos pictată, adusă de Vulpe tocmai de la Maramu! Şi de parcă nu ne era destul de cald până atunci şi nu ne simţeam oricum bine, aşa am început să chicotim şi să asudăm, dar din mâncat nu ne-am oprit!
Nu de alta, dar mai era şi felul doi. Minunata tocană aită primită reţeta cado de la drăguţa de Rhodos. Am tocat ceapa mărunt, am îmbăiat-o într-un pic de ulei, nu i-am adăugat ardei ca la reţetă, că dacă Vulpea nu face mari nazuri când găseşte această legumă în mâncarea făcută de alţii, nici moartă n-o să mă prindă cineva că pun cu mâna mea (nu înţeleg cum îmi poate plăcea ardeiul crud aşa tare, dar cum îl găteşti un pic, cum îmi rămâne în gât!). Am pus cu puţină păprică, aşa cât să pişte puţin, apoi roşii bine mărunţite, am tăvălit bucăţile de pui prin sos şi am lăsat totul să fiarbă în ritmul domol. La sfârşit am dres sosul cu o lingură de făină cu apă, de s-a legat totul ca prin farmec, şi am pus o mână zdravănă de usturoi. În paralel, am făcut şi un boţ de mămăligă, noroc tot cu draga de Rodica ce mi-a dat nişte mălai magic (de la Franţia adus), de în 3 minuţele şi era gata. Şi fără cocoloaşe! Recunosc, ne-a lipsit un pahar de vin roşu, dar data viitoare îmi fac mai bine temele.
Am încheiat cu un bol de îngheţată, ca să ne mai potolească focul. Iar eu mîine musai îmi fac iar abonament la bazin şi la sală!
"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
yummyyyyyyyyy!! no trimite-mi si mie pe Dunare in sus :D
RăspundețiȘtergereHihihihi, pe Dunăre în sus, apoi un pic spre stânga, până ajunge spre Tamisa, da? :D
RăspundețiȘtergereasa-asa - vezi tu cum faci transferul intre ele :D
RăspundețiȘtergereMai, jur ca asa trebuia sa arate si supa mea, da' nush de ce nu arata asa... S-or fi aliniat planetele, ca eu sigur n-am gresit :D
RăspundețiȘtergereSabotorule, despre asta era vorba când spuneam eu de culoare :D Că de gust, otrăviţii nu mai apucă să spună multe :)))
RăspundețiȘtergereretele...le vreau si eu. poate iti faci timp si mi le dai pe mail intr-o zi. asta daca nu ai agenda prea plina.
RăspundețiȘtergereVulpeo, datorită laudei tale io am avut o recoltă bogată de bale în seara asta :)) Bine măcar că n-am simţit şi aromele, că muream naibii. Culmea e că io nu-s gurmand. Şi cu toate astea îmi sticleau ochii la tocăniţa aia :D
RăspundețiȘtergereEscule, e simplu. Pentru supă îţi trebuie un pui cât mai dolofan pe care îl pui la fiert cu 3-4 morcovi, o ţelină, două cepe şi eventual o rădăcină de pătrunjel. Într-o oală mare, cu apă cât să fie totul bine acoperit şi laşi să fiarbă (iei spuma, normal) vreo oră şi ceva. Pui sare, un pic de vegeta dacă îţi place. Când s-a îngălbenit zeama, s-au adunat ceva cerculeţe de grăsime şi s-a fiert carnea, o scoţi. Plus legumele (eu am lăsat morcovii că sunt dulci şi buni). Stercori supa ca să fie clară şi "construieşti" găluştele. 2 ouă, 4-5 linguri de griş, cât să se lege compoziţia bine, apoi le pui câte puţin din lingură în zeama care trebuie să fie în clocot. Le laşi să se zbânţuie frumos vreo 10 minute, apoi torni câteva picături de apă rece şi închizi focul. Se serveşte cu puţină verdeaţă, pentru gust şi culoare :)
RăspundețiȘtergereLa tocana aită eu am folosit carnea din supă, care era fiartă deja. Dar oricum, se căleşte nişte ceapă (cât să se aurească, nu să se ardă) în puţin ulei, pui un pic de ardei roşu, ardei verde şi boia pentru gust şi culoare, apoi roşiile tocate (vreo 2). Arunci şi carnea în sos şi pui nişte apă deasupra. Dacă e fiartă carnea, nu laşi mai mult de 10 minute. Dacă nu e fiartă, pui mai multă apă şi laşi să se fiarbă bine. La final arunci vreo 4-5 căţei de usturoi bine mărunţiţi în sos apoi pregăteşti o dresătură de o lingură jumate de făină amestecată bine cu o cană de apă, să nu facă cocoloaşe şi o torni peste tot, să se lege. Încă un clocot şi poftă mare! :)
Miam, vrea supa si copacul cu maimutza în el (sunt o fiinta care traieste în simbioza cu ea însasi). Cam sexy vulpea asta bucatareasa, stimuleaza apetitul invitatilor:)
RăspundețiȘtergereLa cat de bine arata totul, nu e de mirare ca au cazut latzi totzi musafirii!
RăspundețiȘtergereDa-le ceva intaritor, LieLie!
Dupa Jenika si Dracu, aaa sa nu il uit pe Filadel LiaLia ne da papa bun. Adevarat ca in goagal ii adevarul.
RăspundețiȘtergereCred ca un index culinar cine a gatit astazi e binevenit. :)
subscriu la frustrarea cu ardeiul. cat de bun e crud si ce chestie ciudata necomestibila si dizgratioasa devine dupa fierbere... :(
RăspundețiȘtergerefromos-fromos colorat... si spun asta cu ochiu' unui fost cunoscator (in tineretile mele indepartate am fiintat ca bucatar la casa doina...)
Lia, data viitoare la ostropelul de pui (ca asa se cheama) mai pune-i o picaturica de cimbru...o sa mananci pana si degetele care impingeau mamaliga prin farfurie sa stearga sosul :) hehe, rhodos de unde are retete moldovenesti?:))
RăspundețiȘtergeremda, deci hai cu abonamentul la sala, ca-i grav! (pt mine, nu pt tine ;) )
RăspundețiȘtergereLiutooooo, ai uitat peperul la sfarsit :))))) da' nu-i bai :) sunt convinsa ca a iesit buna. Daca maine n-ai musafiri la masa parca m-as infige si io o tzara pe la tine in bucatarie. Ce zici? :d
RăspundețiȘtergereDushu: e ardeleneasca ca io asa am invatat ca "ai"-ul e de pe aici dar nu ma supar daca si-n Moldova e la fel ca sigur ii spune altfel :P
vulpeo, talentata esti!!!!jos palaria!
RăspundețiȘtergereChopin, palinca, inghetata si prieteni.Best combo ever.
RăspundețiȘtergereLiaaaa[big hug]!!!
RăspundețiȘtergereatata timp cat nu e vazut ca o obligatie, gatitul e o ocupatie tare placuta. te simti asa... inventator... hihihi!!!
tester needed? :D
Da' bine mai Lio, pai de astea ne faci tu?! Pana acum ma gandeam cu placere la sandwich-ul meu de pranz. Acum ma gandesc sa ma duc prin oras sa-mi caut de mancare dar inainte am sa molfai un pic mouse-ul uitandu-ma la pozele tale :)
RăspundețiȘtergereÎncântătoare Vulpea Culinaristă, zău aşa!!!
RăspundețiȘtergereVai ce pofta mi-ai facuT!Si nu stiu cum se face , ca am acasa palinca destula, dar cand vad sticla aia pictata, imi vine sa trag o dusca :))
RăspundețiȘtergereSimt aburul acela de supa in nari si-mi curg balele pe tastatura!
Rhodos :) sfantu-i stie, adevarul ca la cate miscari de popor is prin tara asta nu mai sunt retete sotto din zona. doar ca io mancare d'asta am mancat doar la moldoveni/dobrogeni. la bunica in ardeal am mancat doar pui cu sos alb.
RăspundețiȘtergerebine ca am apucat sa iau pranzul ca lesinam pe-aici de pofta (asa cu stomacul plin, parca rezist mai bine)...
RăspundețiȘtergeresi orez cu pui si ananas cand mai faci? ca pentru ala, clar, ma infiintez la usa :D
Dushule: mama era ardeleanca din neam de ardeleni dar cica bunica si-a luat sotu' si au plecat la Bucuresti. Bunica a fost bucatareasa la curtea regala si te miri ce o mai fi invatat si ea pe acolo :) Si daca tin cont si de faptul ca a adaptat acritul ciorbelor ardelenesti cu bors, e deja clar :))))
RăspundețiȘtergereda imbracamintea aia sexy si neregulamentara de unde o ai? :))
RăspundețiȘtergereHihihi, maimutzica Anto, cum vede ea cea mai buna bucata din bucatarie :))) Pai, cum as fi aratat, draga mea, intr-un trening ponosit si un tricou labartat si eventual patat? Imi stricam firma! :D
RăspundețiȘtergereGinuta, dupa gura de palinca s-au dus la somn invitatii :))
Turnofftheglory, poate ar treui sa-i contactez sa facem un blog culinar comun! :D
Castless, iti multumesc! Deja incepusem sa cred ca sunt eu stricata la cap vizavi de ardei :D
Dush, chiara m pus cimbru, dar am uitat sa-l mentionez! :) Rhodi, de la palinca, paprica si mancare fierbinte am asudat oricum ca la sauna, piper mai lipsea! :) Acu, moldoveneasca, ardeleneasca reteta, cui ii mai pasa? E geniala oricum :D Rhodi, nu cred ca mai ramane ceva, dar iti fac paste din alea de care spui ca nu ai mancat niciodata, ce zici? :)
Dragilor, balosilor, sa ma iertati de neplacerile cauzate :D
:)) Dianaaaa, ma faci sa roshesc! :D E rochita mea de casa, comoda si care nu ma incinge. Si sa stii ca e doar pt poze, in rest, pe caldurile astea (ca nu suport AC si acasa), stau mai mult fara :D Poate data viitoare ...
RăspundețiȘtergereCe culori, ce mancaruri vesele, zici ca trece aroma prin ecran :)
RăspundețiȘtergereSa va fie de bine! Bine mai arata mancarea! :)
RăspundețiȘtergereBESTIAL ARATA GALUSTILE! MA FACUSI GELOASA, CACI MIE IMI IES PREA TARI MAI MEREU! E SUPA PREFERATA A LUI MIRU&SMARA!! PLACURA-MI TOATE, DAR PARCA CEL MAI CEL AMORAŞUL TAU TATUAT!!!
RăspundețiȘtergereRhodos :)) genial. mama <- moldoveanca de al'fel are mancaruri care le acreste ardeleneste si separat borsurile moldovenesti care ma fac inclusiv acu in timp ce scriu sa balesc tastatura. dar probabil e o chestiune de gust..adaptezi ce iti place
RăspundețiȘtergereBag sama ca le-ai facut pe toate pana acu. Sa nu faci si ultima greseala: nu te marita ca nu-ti mai ies galustele. Pentru o butelcutza d-aia vopsita dau orice la schimb... Think...
RăspundețiȘtergereGalustele arata mortal. Si eu am emotii de fiecare data cand fac galuste; rata e de 1 data bune la 10 dati tari ca gloantele...
RăspundețiȘtergeremie trebuie sa-mi explicati cum va ies tari ca eu nu reusesc desi imi [plac asa :(. Nu le ratez niciodata si nu va pot spune ce frustrant e :(((
RăspundețiȘtergereZi si tu daca asta nu e o prezentare curat a la conu Radu Anton Roman, sa-l tie Bunutzu in palma lui...
RăspundețiȘtergereNu-mi place sa gatesc decit atunci cind mi se arata mie, dar si cand ma pun pe gatit sa te tii...sunt de partea ta in povestea cu ardeiul fert, dar sar pirleazu' cind vine vorba de boia de orice fel si pentru orice.
Dar cel mai tare mi se pare cum te-ai apucat sa faci repejor si poze/dovada sa vaza lumea...cred ca nu i-ai lasat sa se atinga de mincare pina nu ai terminat de facut si fo' doua poze...hahaha
M-am lins pe botic de soric...
Dragilor, mie îmi place mâncarea nu doar cu gust şi savoare, ci şi cu culoare :) Treaba cu găluştile e f subiectivă :D Şi e chestiune de noroc. Şi mie îmi ies de multe ori pe modeul gloanţe, dar de data asta au ieşit relativ mâncabile :p
RăspundețiȘtergerePaul, stai pe fază că promit că te rezolv cu butelcuţa :)
Şoricu, nu mi-aş permite vreodată să ridic măcar ochii la conu Anton Roman, dar mi-a fost şi îmi e inspiraţie de multe ori :) De mâncare oricum nu se puteau atinge, ca era fierbinte, da' să vezi ce greu mi-a fost să le fac pozabile, nu pica lumina cum trebuie :)))
buuuna mancarea! eu n-am mancat asa bine de cand a pacalit vulpea ursul! :))
RăspundețiȘtergerefelicitari bucataresei! ... si inca o portie de supica, daca se poate ......
:))) Orianda, când vii prin Bucureşti, te invit la masă :) Mai am şi altele în aresenal :D Pupici
RăspundețiȘtergereeu vreau sa vad un reportaj cu manopera cornuletelor, mniam, mniam :)))
RăspundețiȘtergereyamm...yammm... cat de bine arata. of io nu pot sa mananc asa ceva... of... vulpita, alte indeltniciri nu ai si tu?:D
RăspundețiȘtergerefrumos
RăspundețiȘtergereeu stand singur de pe la 14 ani,prin caminte,chirii,gazde, am inceput sa-mi gatesc inspirat de zilele cand ma uita dumnezeu prin bucataria bunicii.
mancarurile arata frumos,si sigur au fost gustoase.
mi-am rasfatat mereu partenerele de viata si iubitele cu delicii culinare, ele in bucatarie aveau doar rol de observator.
poatem facem conventia bloggerilor cu pasiuni culinare,undeva la iarba verde, cufundati in valauri de fum nascut din gratare ,vapori de vin si arome izvorate dintr-un ceaun indesat in pietre plin cu o tocana haiduceasca.
Nu uita. In caz contrar te vei transforma in fostul meu dusman...
RăspundețiȘtergereSper c-ai fost blanda cu rosiile alea. :P
RăspundețiȘtergere