Vulpea culinaristă

Mi-a zis mie mama, de când mă ştiu eu cât de cât femeie, cum că nu-i bine să arăţi omului tot de la început. Să mai descopere şi pe parcurs. Şi mă gândeam eu aşa, cam cât v-am arătat eu din mine? Cu bune şi mai puţin bune. Nu mi-a scăpat nimic? Cu ce aş mai putea să vă mai interesez? Ei, bine, ştiaţi că Vulpea e mare pasionată de gătit mâncăruri colorate şi aburind-mirositoare? Şi ca să mă laud singură până la capăt, şi gustoase! Sâmbătă dăduse strechea în mine, aveam chef de gătit. Dar pentru că gagicu era chitit pe pastramă la grătar, am fost la ai mei şi au gătit băieţii. Şi uite cum a rămas fata cu cheful neostoit.

Până azi. Când am venit ca o vijelie acasă. Chiaună de la aerul condiţionat care mă înnebuneşte. Furioasă şi isterică de la imbecilii din trafic. Şi cum se relaxează Vulpea în cazuri din astea? Găteşte pentru oameni dragi. De data asta, cei doi "copii de suflet", Anne şi Camil, cei doi prieteni care stau la mine. Şi ca să fie relaxarea completă, am asezonat cu Vivaldi, Beethoven şi Chopin.

Am pus puiul la fiert, regulamentar însoţit de morcovi, ţelină şi ceapă. Şi au fiert cuminţele vreo oră jumate. Am scos puiul, am lăsat doar morcovii şi am construit (cu greu, recunosc, am şi eu două călcâie ale lui Ahile, găluştile şi mămăliga) nişte găluşti pentru a căror duritate am stat cu sufletul mic mic până le-am gustat. Un pic de verdeaţă şi gata supa! Acu, vă jur că nu asta a fost intenţia, dar parcă una din găluşte a ieşit în formă de inimă! Şi cu ce merge zama bine, dacă nu cu o pupătură de pălincă? Din sticlă frumos pictată, adusă de Vulpe tocmai de la Maramu! Şi de parcă nu ne era destul de cald până atunci şi nu ne simţeam oricum bine, aşa am început să chicotim şi să asudăm, dar din mâncat nu ne-am oprit!

Nu de alta, dar mai era şi felul doi. Minunata tocană aită primită reţeta cado de la drăguţa de Rhodos. Am tocat ceapa mărunt, am îmbăiat-o într-un pic de ulei, nu i-am adăugat ardei ca la reţetă, că dacă Vulpea nu face mari nazuri când găseşte această legumă în mâncarea făcută de alţii, nici moartă n-o să mă prindă cineva că pun cu mâna mea (nu înţeleg cum îmi poate plăcea ardeiul crud aşa tare, dar cum îl găteşti un pic, cum îmi rămâne în gât!). Am pus cu puţină păprică, aşa cât să pişte puţin, apoi roşii bine mărunţite, am tăvălit bucăţile de pui prin sos şi am lăsat totul să fiarbă în ritmul domol. La sfârşit am dres sosul cu o lingură de făină cu apă, de s-a legat totul ca prin farmec, şi am pus o mână zdravănă de usturoi. În paralel, am făcut şi un boţ de mămăligă, noroc tot cu draga de Rodica ce mi-a dat nişte mălai magic (de la Franţia adus), de în 3 minuţele şi era gata. Şi fără cocoloaşe! Recunosc, ne-a lipsit un pahar de vin roşu, dar data viitoare îmi fac mai bine temele.

Am încheiat cu un bol de îngheţată, ca să ne mai potolească focul. Iar eu mîine musai îmi fac iar abonament la bazin şi la sală!