Living in a box

Din când în când mă lovesc de o problemă: de câte lucruri avem nevoie ca să trăim şi cât de mult ne sufocăm viaţa cu mii de obiecte inutile? M-a lovit iar, cu ocazia mutării dintr-un sediu în altul cu jobul. După 2 ani de lucrat în acel birou, eu am ieşit pe uşă cu o cutie, uşor de cărat. Două dosare mari cu documentele actuale, un dicţionar, o revistă şi câteva nimicuri (pixuri, vreo 2 jucărioare primite de sărbători). Deşi noi am arhivat deja toate documentele până la nivel de 2008, şefa mea a reuşit performanţa de a umple 3 cutii mari cu diverse. Pe care le-au dus cu greu câte doi oameni. Pentru că s-a agitat toată ziua să le umple, umplându-mă şi pe mine de nervi, la un moment dat nu am mai putut să o urmăresc, deci nu ştiu exact ce a putut să pună în totalitate. Dar am observat: o pereche de ghete vechi şi prăfuie, un vraf enorm de reviste cu reţete culinare, muţunache (mulţi), o pereche de ochelari cu rama ruptă, un fular, cutiuţe metalice unde fuseseră cândva bomboane. În doi ani de zile, nu am văzut-o vreodată golosind aceste obiecte şi zilnic ne spune că ea nu ar găti nici dacă ar depinde viaţa ei de asta.

Cred că v-am mai povestit că acum vreo 10 ani ne-a ars parte din casă. Printre multe altele, şi toate hainele mele. Cu excepţia unor pantaloni extrem de coloraţi, nu îmi aduc aminte de nimic. Şi nici nu mi-a lipsit ceva vreodată. Dar nici nu m-am mai "agăţat" de vreo cârpă de atunci.

Acum doi ani mi-am renovat apartamentul în care stăteam deja de aproape 8 ani. Am dat saci întregi de haine, am dus vreo 3 saci mari de hârtii la reciclat, şi pentru că s-au golit, am dat şi dulapuri, rafturi, dulăpioare. Plus covoare, draperii. Brusc casa mea a început să respire, iar viaţa mea a devenit mult mai relaxată. În sufragerie un pat, un dulap mic pentru tv, o măsuţă şi un fotoliu (în caz că am musafiri). În altă cameră, două rafturi înalte pentru cărţi, o masă şi calculatorul. A, că mi-am adus aminte. Tocmai scriu de la noul meu laptop. Vechia râşniţă a crăpat. Dar am putut să îmi iau ce aveam în el. Şi aici, la fel. Zeci de foldere cu milioane de poze, documente, filmuleţe. Am şters mai mult de jumătate. Asta pentru că nu am avut timp să mă uit atentă. Pun pariu că mai am multe de şters.

Detest locurile încărcate, desktop-urile pline, atitudinea de "căminist": mii de cutiuţe, borcănaşe, punguţe adunate şi ţinute aiurea, doar să ocupe spaţiul.

Ce îi face pe unii oameni să adune milioane de lucruşoare inutile în jurul lor? Pe care, la o mutare oarecare, le pun în zeci de cutii, saci şi pungi. Doar ca să le înghesuie la noua locaţie în vreun dulap, pentru că nu au timp şi nervi să vadă ce le mai trebuie şi ce trebuie aruncat. Sunt eu nebună sau e într-adevăr ceva în neregulă cu adunatul ăsta inutil? Cât praf, energii negative, blocaje aduc atâtea lucruri care şi-au trăit deja traiul şi şi-au îndeplinit "misiunea"? Cât timp din viaţă ne irosim legând saci la gură sau punând benzi de scotch pe cutii de carton?

Eu prefer să mă plimb prin grădina botanică, noua vecină de birou, să stau cu picioarele pe pereţii verde relaxant, să am doar 2 minute de dileme dimineaţa alegând între 5 tricouri şi 3 fuste, să văd cerul din pat şi să-mi zâmbească soarele dimineaţa prin ferestrele fără perdele. Voi?