Despre Vulpi şi magie

Şi înainte să descopăr că animăluţul din mine e vulpea, am fost fascinată de această creatură. Pe de-o parte pentru că mi se părea genial că reuşeşte să-i păcălească pe toţi (ursul, corbul) cu isteţimea ei, pe de alta pentru că are o culoare superbă(atât în varianta argintie, dar mai ales în cea roşcată), pe care o copiez, în diverse nuanţe (cu mici excepţii de blond, din când în când) de vreo 15 ani. Dar mai mult nu ştiam. Am fost uimită să aflu cât de micuţă e, nu mai mult de 7-10 kg, că de fapt e un animăluţ destul de timid şi retras, că e o mamă foarte devotată puilor ei, dar cel mai tare m-am distrat de modul foarte amuzant în care sare după mâncare (vie).

De curând, graţie Antoanetei, am aflat ce animal respectat e vulpea la japonezi (popor superior şi deosebit). Kitsune este o creatură inteligentă, cu abilităţi magice care cresc odată cu vârsta şi înţelepciunea. Cea mai importantă este abilitatea de a se întrupa în fiinţă omenească (asta ca să înţelegem odată că nu suntem noi, oamenii, superiori numai pentru că articulăm cuvinte). Deşi există şi la ei în folclor poveşti despre talentul vulpii de a-i păcăli pe alţii, cele mai multe portretizează vulpile ca păzitori credincioşi, prieteni, iubiţi şi soţii.

Mai aproape de noi şi foarte recent, o vulpiţă a devenit celebră pentru o poznă foarte femeiască, zic eu. Am citit pe Reuters şi apoi la Mimisemiră despre o zurlie de vulpe care a furat dintr-un sat nemţesc mai bine de ... 100 de pantofi! Pe care i-a dus la puiuţii ei drept jucării!

Acum vreo două luni, aflu de un film, care din titlu m-a captivat. Apoi am aflat şi cine e regizorul: Luc Jacquet, cel care a făcut şi magnificul "The March of the Penguins". Dar cum s-a întâmplat, nu am ajuns să-l văd. Până aseară. Când, stârnită de o poveste pe mess cu Jane, m-am decis la 12 noaptea să-l dau jos de pe torrents. Despre ce film e vorba? "Fetiţa şi Vulpea" la noi, în original "Le renard et l’enfant". Deşi ruptă de oboseală, nu am putut să rezist să nu-l văd. Şi azi iar. Aţi trăit vreodată acel moment, după o zi agitată şi zgomotoasă, când aţi ajuns undeva, o grădină, o terasă, undeva verde, unde aţi putut simţi liniştea lumii şi pacea propriului suflet? E, aşa am simţit eu văzând acest minunat film. Parte documentar, parte poveste magică, filmul mi-a adus la suprafaţă copilul din mine. Am râs, am făcut ochii mari de încântare, am plâns de spaimă şi de emoţie. O poveste atemporală, peisaje de vis (mi-am adus aminte de vacanţele petrecute la Veneţia, lângă Făgăraş), muzică genial aleasă, o fetiţă superbă, animale în toată splendoarea lor, o vulpiţă magică. Reţeta perfectă pentru deconectat de la turbarea lumii, uitat de griji şi rele, bucurat ca un copil.

Mi-am adus aminte cu atâta drag de o altă poveste iubită de mine: dialogul Micului Prinţ cu Vulpea. Îi spune Vulpea două lucruri senzaţionale: "Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tau îl face atît de important. Oamenii au uitat acest adevăr. Dar tu nu trebuie să uiţi. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tau…". Şi la fel de profund: "Iată secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decât cu inima. Ceea ce este important nu se arată ochilor".

h