"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

luni, 8 februarie 2010

People - can't live with them, can't shoot them

Atenționare! Textul care urmează e foarte subiectiv, nu scris la nervi, ci pentru că îl consider necesar. Cei care se simt vizați sper să aibă înțelepciunea de a înțelege despre ce vorbesc, cei care se vor ofusca și bosumfla, problema lor.

Pentru cei care nu și-au dat seama încă, eu nu sunt o domniță prețioasă și grațioasă, diplomată și care preferă să mintă "delicat" ca să nu deranjeze vreun orgoliu, ci sunt dintr-o bucată, sinceră până la sânge, atunci când îmi place ceva o spun din tot sufletul, dar e valabil și atunci când mă deranjează ceva. Azi vorbim despre ultima parte. Așa cum micile bucurii de zi cu zi ne fac viața mai frumoasă, la fel și micile neplăceri ne pot strica o zi, o stare anume. Am mai spus-o și în alte ocazii, eu nu sunt omul care trimite sms-uri de sărbători și cu atât mai puțin mă bucură cele primite cu semnătură, semn clar al faptului că au fost trimise întregii liste de telefon. Ba chiar mă irită și mă jignesc. Dacă am ceva de urat, pun mâna și sun persoana în cauză. Așa că reproșurile cum că vai, eu ți-am trimis sms și tu nu mi-ai răspuns nu mă fac decât să mai tai niște nume de pe listele de oameni cu care socializam.

Că tot am ajuns la chestia asta. SOCIALIZARE. Eu aici includ cunoștințele de pe bloguri, oameni cu care m-am văzut de câteva ori la o cafea și o poveste banală, colegii de serviciu, vecinii de bloc. Oameni care îmi sunt simpatici și cu care din când în când schimb câteva cuvinte. Cu ei nu simt nevoia să bag din alea cu "vai, da, musai să ne vedem la o cafea!" când de fapt nu am vreo intenție și uit oricum după 2 minute. Ei, bine, dar ei nu uită! Și mă iau la șuturi! Că am uitat de ei, că nu mai comentez, că "nu mai știu mai nimic de tine de o grămadă de vreme". Păi, nici nu ai DE CE să știi! Pentru că socializarea înseamnă interacțiunea fiecăruia cu ceilalți, dar până la un punct. De la acel punct până la intimitatea individului nu au loc decât familia, iubiții, prietenii aceia speciali, 2-3, 5-6 foarte intimi, prieteni pe care îți permiți să-i suni și la 3 dimineața pentru un sfat și care nu te deranjează niciodată când îți cer ajutorul. Dar aceștia sunt puțini și rari, că de-aia sunt buni. Și prietenii ăștia nu îți reproșează că nu i-ai pus pe lista de preferințe în materie de bloguri și nici nu se răsfață cum că "lasă, că eu știu că totuși mă iubești puțin". Pentru că prietenii ăștia, împreună cu familia și iubitul/iubita, sunt singurii oameni pe care îi iubești cu siguranță. Pe ceilalți îi simpatizezi, îi accepți, cu ei SOCIALIZEZI. Din când în când, fără obligații sau supărări stupide.

Tot din zona virtualului mă dezgustă bărbații care încearcă să agațe gagicile prin comentarii libidinos-patetice pe bloguri sau pe facebook. Get a life! Una reală! Deși probabil de-aia sunteți penibili în virtual, pentru că în real sunteți la pământ. Dar ca să nu fiu rea doar cu bărbații, cel puțin la fel de jenante sunt femeile (oare cum de cea mai mare parte au maxim 25 de ani?) care își fac bloguri unde scriu despre câți bărbați au avut și tăvălit, după care se dau lovite că le comentează toți labagii și cretinii. Dar deh, ăsta e virtualul, un spațiu unde au toți loc. Mai nasol e când tu te ferești, dar insistă ei să dea peste tine.

Când am fost în Suedia, prin 95, am rămas impresionată de o chestie, printre milioane altele. Cel la care am stat cu fratele meu ne-a spus să ne facem în așa fel programul încât să nu vrem să facem duș după ora 10 seara, că nu e frumos, deranjează vecinii. De la mama am învățat că nu deranjezi oamenii în weekend între 2 și 6, că poate se odihnesc. În afară de cei cărora le spun eu că aștept un telefon de la ei pe la 3-4 sau Doamne ferește, de telefoane din alea rele, nu voi fi niciodată amabilă și simpatică dacă mă suni sâmbătă-duminică între 2 și 6 după-amiaza. Nimeni nu ar trebui să fie amabil, pentru că nimeni nu ar trebui deranjat. Azi am țipat la o amică pentru că deși îi spusesem că vreau să dorm, deși era duminică la ora 4 după-amiaza, ea m-a sunat. Cu riscul de a se supăra și de a nu-mi mai vorbi niciodată, nu îmi pare rău că am țipat. Pentru că nu doar că am fost trezită din somn, dar m-a deranjat lipsa de atenție la un detaliu.

Azi am văzut un lucru frumos, o stradă întreagă de oameni ieșiți să dea zăpada la poartă. Singura umbră a acelei străzi era în fața porții prietenei mele, unde trona un mare munte. Făcut de cei de la casa vecină, niște muncitori, care i-au blocat ei poarta ca să își lase duba într-o zi. Ei au plecat, dar muntele a rămas. Când am ajuns la mine pe stradă, uitasem complet de oamenii normali care își curățau trotuarul. Pentru că un imbecil sinistru, ca să-și scoată el Loganul albastru, a aruncat TOATĂ zăpada peste drum, pe 3 mașini parcate! Deși ar fi putut să facă un efort să o pună în spatele mașinii lui și în lateral. Să ne înțelegem, omul NU a plecat, doar și-a făcut el "gospodărește" curat, să moară de invidie ceilalți vecini că uite ce harnic e el. Cel mai nasol e că am văzut același comportament și la deja mulții proprietari de mașini cu numere de provincie care s-au mutat în gazdă la mine în bloc. Și pe bune, chiar aș fi vrut să fiu din aia care e tristă că provincialii îi fac în fel și chip pe bucureșteni, dar că au dreptate. Ghinion! Prost crescuții, nesimțiții, mârlanii sunt la fel, din orice oraș ar proveni.

Și ca să revin la din astea foarte personale. Ca de final. Eu când spun unui om că m-a dezamăgit, că nu îmi place cum se comportă, că s-a schimbat în rău, că nu îl mai simt aproape, o spun de-adevăratelea. Ca un fel de încheiere de relație. Încheierea la fel de sinceră ca și relația. Păi, atunci cum naiba de se înțelege de aici cum că eu mi-am vărsat doar un năduf și gata, o luăm de la capăt? Eventual la o cafea! Nu, frate, gata, final, end of story, chiar asta înseamnă! Și mă determini să îți spun "dispari, nu mai exiști" în față, nu mai e loc de insistențe sau de făcut pe niznaiul cum că nu s-a întâmplat nimic, că eu nu sunt o domniță prețioasă, diplomată, care nu spune lucruri în față ca să nu deranjeze.

35 de comentarii:

  1. Dear Rebel,

    Ai avut o zi proasta, pare-se - and you yelled. Dar sa stii ca m-ai facut sa zimbesc. Mi-am adus aminte de intransigenta de mine cind eram ceva mai tinara. Nu ca ma enerveaza mai putin acum mitocanii sau ca-mi place daca ma suna cineva cind as vrea sa ma odihnesc - dar deh, la un moment dat am inceput sa inteleg (in inima, nu numai in cap) ca la urma urmei daca pot sa-i iert de fiecare data ca "s-o luam de la capat", reusesc sa ma inalt pe mine deasupra nimicurilor si nu ma mai afecteaza. Mai important inca: poate ca ii ajut si pe ei. Nu-mi iese mereu, as fi plina de mindrie sa zic ca da. Dar de fiecare data cind incerc de-adevaratelea, simt ca am mai facut un pas in directia buna.

    Uite de-aci un secret izbitor: niciodata n-o sa invete toti nici sa dea zapada, nici sa fie amabili si civilizati, nici sa nu sune dupa-masa - sau dupa 9 seara, cum adauga tatal meu. Stii de ce? Pentru ca nu toti au avut norocul sa fie atit de iubiti ca tine si indrumati de parinti, profesori sau prieteni in cele bune. Dar poate ca unii o sa se schimbe daca tu, in loc sa-i apostrofezi, o sa le spui cu DRAGOSTE sa nu mai faca rau ca nu e bine (truism, da; dar habar n-ai citi nu-si dau seama!)

    La momentul asta din viata, eu cred ca cel mai greu lucru e sa-ti iubesti dusmanul, oricine ar intra in categoria asta. Cind iti iese, ai invins o lume - si mai mult, te-ai invins pe tine, in partea aia neconstructiva.

    PS - mi-ar placea sa nu ma refuzi la o cafea odat', numa' ca nu stiu cind oi ajunge prin Romania.

    RăspundețiȘtergere
  2. Corect zici...Cand cineva este atent la nevoile celuilalt, cand ii respecta micile placeri si detalii ale vietii lui, e semn ca socializarea functioneaza corect, ca-i pasa de el...cand nu, e semn de mare egoism prost inteles si de lipsa de intelepciune.
    E foarte usor sa ne intelegem, e foarte greu s-o si facem pana la capat. Culmea e ca toti avem nevoie de asta mai devreme sau mai tarziu.

    RăspundețiȘtergere
  3. draga mea, dorintele tale sunt normale si firesti.
    nu te poti astepta din partea celorlalti sa gandeasca la fel ca tine. e mai simplu sa inchizi telefonul cand dormi. asta ca sa nu fii deranjata, ca in ceea ce priveste memoria celorlalti referitoare la nevoile tale... e loc de multe iluzii spulberate...

    o cafea virtuala de la mine.
    cu frisca. daca-ti place, da ca nu, fara. chiar n-am tinut minte :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Damn, asta da articol de luni dimineata.
    Deci, pot sa stiu de ce n-ai venit pana acum la Timisoara sa bei o cafea cu mine. Ha? Ha? N-aud. Si sa pui si o poza mare cu mine in header (eventual o dai pe a ta jos) langa care sa scrii ceva, asa, modest, eventual: idolul meu. Gasesti tu ceva :)
    Hai, o saptamana faina sa ai si sa te bucuri de oamenii cu care vei socializa, ca poate asa vei ajunge sa ai un numar mai mare de prieteni "speciali".

    RăspundețiȘtergere
  5. :P
    Sa ai o saptamana fara sms-uri,idioti si nesimtiti,includ ambele sexe!

    RăspundețiȘtergere
  6. fata draga, ce ai spus tu e aur curat. Pentru cine are ochi sa bage la cap. Ma tem ca cei care trebuie sa bage la cap te vor privi ca pe o ciudata. Oricum, tu nu pierzi nimic.
    Sunt de acord cu tine 100%.

    RăspundețiȘtergere
  7. ba, deci daca te prind ca imi ceri cafea sar la carotida :) Oamnii nu fac niciodata ce e frumos si bine pentru lume, fac doar ce le cade lor bine. asa ca de fiecare data cand ai nevoie sa urli la telefon, urla. nimeni n-o sa iti dea inapoi stomacul inainte de ulcer si nimeni n-o sa iti dea inapoi fierea si ficatul de bebelus. Fuck'em hard. al'fel nu pricep.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu vor lipsi persoanele care vor citi acest articol si vor stramba din mustati, din spranceana sau vor bombani ceva. Sinceritatea, de cele mai multe ori, este luata ca defect.
    Chiar te simti nerespectat, ca om, sa stii ca i-ai precizat lui X un singur lucru si nici macar nu se oboseste sa tina cont de el. Ca si cum i-ai fi cerut o lista intreaga de favoruri si n-a putut dom'ne, n-a putut. Dar ai cerut un singur lucru, fir-ar sa fie!

    RăspundețiȘtergere
  9. hai să-ţi spun un banc al cărui final poate fi valabil din păcate în multe variante.

    nea Ion lucra în grădina din faţa blocului, când la un moment dat un avion se-nfige fix în bloc. nea Ion al nost' se sprijină-n greblă uitându-se la fumu gros care ieşea şi zice hâtru, dându-şi basca pe ceafă:
    - ţară de căcat.... atentate de căcat!

    zi faină şi spor

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu pun telefoanele pe silent intre orele 12 si 5, atunci cand nu lucrez. Si daca suna cineva in intervalul respectiv si vad ca nu sunt parintii sau iubita, nu raspund. Iar la ora 5 sun inapoi si mi se zice: Te-am sunat, de ce n-ai raspuns? Si raspund: Dormeam, eu mereu ma odihnesc intre 12 si 5 :)! A functionat mereu, nu au mai sunat si a doua oara!

    RăspundețiȘtergere
  11. De cand am citit aceste randuri ale tale, mai mult te am la suflet!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Pankin ce zici de asta :stai in fata curtii, faci loc pentru masina ta, fara sa dai zapada pe altii...si cand te intorci de la market...cineva a parcat in locul lopatat de tine :)) ca..."acolo era loc"
    Cat despre telefoane si reprosuri, simplu : nu raspund decat daca pot si vreau sa vorbesc.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sper sa nu traiesc momentul in care sa imi spui (sau sa simt) ca te-am dezamagit...
    Cum spuneai, sunt foarte putini cei pe care ii poti numi prieteni din suflet si n-as vrea sa pierd unul atat de pretios...
    Ca doar nu oricine vine la mine la 12 noaptea, in moment de depresie totala, si ma scoate la primul clubbing din viata mea...
    Si - nu te invit - dar oricand vrei, gasim un frape fara frisca si o inghetata de ciocolata :D
    Pupici si nervi tari!

    RăspundețiȘtergere
  14. fratioare, ce scrii tu acilea!!!parca citezi din mine, numai ca eu nu am atatea cuvinte.(vorba bancului) Sustin Rebeliunea. Hai ca mi-ai placut. Am si eu fixuri cu telefoanele. Eu mai adaug aici si dupe orele 21 pana la orele 9, asa sa fiu eu mai rau.
    in fine, iesim la o cafea?:)

    RăspundețiȘtergere
  15. Oh, tu chiar esti categorica. Si pe mine ma enerveaza unii prieteni de-astia, da' io n-am tupeul sa le zic de fiecare data in fata. Asa ca ii ignor si ii evit.
    Si ce ma mai supara si ma deranjeaza, sunt prietenii care nu dua nici un telefon, dar cand ne intalnim: Vaaaai, ce mai faci?? N-ai mai dat nici un semn. /:) Da' tu ai dat?

    RăspundețiȘtergere
  16. Ioana T. nu ştiu dacă ne cunoaştem în vreun fel, dar pot spune că tu nu mă cunoşti :) Eu chiar nu sunt o muiere din aia isterică cu probleme hormonale care „are o zi proastă” şi se varsă pe primul nevinovat întâlnit în cale. Problema cu oamenii şi situaţiile menţionate de mine este că îmi afectează energiile şi spaţiul intim, iar pentru asta nu există pupat pe frunte şi atitudine zen, ci amendat şi corijat, în cazuri extreme îndepărtat. Mi se pare o chestie care sună a reproş bine mascat asta cu „nu toţi au avut şansa să fie iubiţi şi sfătuiţi ca tine”. Nu cred că sunt unica prinţesă crescută în puf înconjurată de bieţi orfani care au crescut cu lupii. Pe mine nu mama m-a învăţat să nu arunc mizerie pe jos, ci un ambalaj de Wrigley Spermint primită ajutor după revoluţie. Pentru mine, aia a fost Revoluţia mea. Textul meu asta înseamnă: un mesaj care spune că ei nu fac bine. Poate nu e atât de plin de dragoste pe cât ar trebui, dar altul mai bun nu am avut :D Treaba cu iubit duşmanii e prea profundă pentru textul ăsta, eu oricum nu cred că am duşmani. Pe oamenii care mi-au făcut rău într-adevăr am reuşit să-i iert, nu mai am lucruri nerezolvate şi neiertate, aşa că trăiesc foarte ok din acest punct de vedere. O invitaţie la cafea de la o persoană nouă care pare interesantă nu voi refuza niciodată. Pentru că aşa realizezi dacă oamenii sunt material de evitat, dacă sunt material de socializat sau material fin şi rar de prieteni speciali :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Erys, asta e ideea, un pic de grijă şi atenţie vizavi de ceilalţi. Foarte greu de făcut.

    Ajnanina, aici e marea mea problemă, ştiu că fiecare e diferit, cu educaţie şi background diferit, dar de aici la a accepta chestiuni care mă deranjează e cale lungă. Mulţumesc de cafea, chiar nu suport frişca, dar cu puţină cremă de whisky anytime! :D

    Boghi, dă poza pe mail şi imediat schimb header-ul, idole :))) Dacă o fi să ajung la Timişoara, că tare îmi doresc, voi da o strigare înainte, să mă văd cu cât mai mulţi oameni. Uite, deja eşti tu, e Tomata cu Scufiţă, deci ar cam trebui să mă gândesc să vin :)

    Rodica, e utopic ce-mi urezi tu mie :))) Dar mulţumesc :)

    Escu, eu nu cred că mă vor privi ca pe o ciudată, ci ca pe o scârbă cu fiţe în cap :D

    Dush, draga mea, cu tine doar la o băută cu dansat pe mese mă gândesc să te invit :))) Apropo de ulcer, tocmai asta e faza "amuzantă", că deşi au citit şi ştiau că nu mă simt bine, întrebări despre starea de sănătate nu aam prea primit :D

    Tera, eu îmi port defectele cu mândrie, la vedere :))) Din partea mea să strâmbe toate mustăţile din lume, dacă nu pricep nimic, tot degeaba.

    Whatever, trist de amuzant bancul tău :) O zi excelentă şi ţie!

    Catwoman, pe mine mă irită că TREBUIE să îmi pun telefonul pe silent. Poate chiar aştept 1 telefon important. Eu am început să nu mai dau înapoi telefon, cine are o treabă cu mine, mă poate căuta până mă găseşte.

    Oana, aşa îţi place ţie de mine, aspră dar severă :))) te pupez tare!

    RăspundețiȘtergere
  18. Sabbra, am păţit de curând, am pus maşina pe avarii la margine de stradă, m-am dat jos şi mi-am curăţat locul şi când să dau să mă bag, ţuşti o ţiţi! Care maia vea şi gură mare. Ei, bine, dacă am văzut că nu înţelege cu frumosul, i-am pus o mână în gât şi i-am spus senină că rămâne şi fără cauciucuri. Şi aşa s-a rezolvat rapid problema :))

    Juliana, reciproca e valabilă :) Lasă, că frappe-ul vine el :D

    CD, eu mă bucur că nu sunt singură în chestii de genul ăsta, să nu fiu singura stricată la cap, a dracu şi antisocială :D Cafeaua aia trebe să mai aştepte, să treacă şi criza de bilă :(

    Tomata, mie nu-mi place să pierd timp şi energii inutil. Mai corect e să tai din start, că mi-e lene să evit :)) Hihihi, daaa, pe ăştia cu reproşurile cu telefonul i-am uitat :D

    RăspundețiȘtergere
  19. uhhh, suflul furios a razbit pana aici, la mine, si m-a ciufulit! :) shoot them!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  20. Mah, tot ce pot sa zic e saru' mana.
    Adicatelea chiar eram intr-o jena cu oarecare persoana care cauta doar cand are nevoie de ceva. Dupa care, nu aude-nu vede.
    Trebuie sa invat odata sa spun NU, fir-ar!

    RăspundețiȘtergere
  21. cum zicea cineva dorintele tale sunt de bun simt.
    eu una, nu am probleme cu telefonul in dupa-amiezele de week-end. am probleme cu diminetile de week-end. daca ma vrei amabila la telefon suna dupa 12 ziua. :)preferabil chiar mai tarziu. in zile normale dupa 9, desi ma trezesc pe la 7, pana in jur de 9 sunt ciufuta ca un urs intepat de albine.
    in calitatea mea de pieton si simplu cetatean nici eu nu-i inteleg pe cei care arunca zapada pe alte masini/locuri de parcare curatate/trotuar. mai ales in cazul au spatii in care sa arunce zapada, spatii in care zapada nu ar incurca pe nimeni (spatiu verde, de exemplu).
    ok, recunosc trimit sms-uri la lista, pentru ca mi-e lene (sau portofel in crize de fiere :)) ca sa-i sun pe toti carora as dori sa le urez una alta, dar nu semnez niciodata. sms-ez doar la cei pe care conteza pt mine si care sigur ma au in lista lor de telefoane.

    pentru criza aia incearca bilicol, colebil si ceai de sunatoare. si un control la medic. a mea s-a dovedit a avea o problema cronica (cred ca asa se numeste), era lipita de ficati din faza de proiect si din cand in cand facea figuri. am scos-o si-s bine merci.

    RăspundețiȘtergere
  22. Palaria,

    Mi-e teama ca "isteria" ta e bine ascunsa (?) in interior. Sau zi-i cum vrei. Daca creditezi Wrigley Spermint cu niste valori pe care pare ca ti le-a insuflat mama ta cu mult inainte de a gasi ambalajul cu pricina, ai o problema. Nu de imagine, ca pe asta, iata, o construiesti cu grija; de fond. Sunt multi care au tinut ambalaje de-astea in miini si, ce sa vezi, nu le-au spus mai nimic. Oare de ce? Mai bine du-te tu si pup-o pe mama si spune-i c-o iubesti, o sa va faca amindurora bine.

    Treaba cu dusmanii nu e nicicind de neglijat: viata poate fi profunda sau superficiala la orice moment, depinde de noi. Apropo, admiti ca blogul tau e superficial? Cam asta denota raspunsul tau. Lasa ca dusmanii ii ai deja, toti astia pe care nu poti TU sa-i suferi (sunt mai periculosi decit aia din afara sufletului).

    Cred ca-ti cam place sa te asculti si ca tre' sa mai cresti un pic. Cind o sa-ti reprosezi singura greselile de discurs si de actiune, o sa incepi sa pricepi unde bat. Pari indeajuns de desteapta ca s-o faci - dar deh, e posibil si sa nu vrei (cel putin deocamdata). Am eu o prietena buna care, dupa 20 de ani, e la fel de mindra (altfel o minunata!) si si-a mai dezvoltat si un soi de condescendenta pentru aia care nu se pot ridica la nivelul ei. Mi-e la fel de draga si ma intristeaza din ce in ce mai tare atitudinea ei - care, da, pe alti ii da pe spate. E cool rau, vezi bine.

    Hai wake up, femeie frumoasa! Ah, si vrei-nu vrei, sa stii ca-mi beau cafeaua cu tine acum.

    Cu mult-mult drag nicidecum ironic,
    IT

    RăspundețiȘtergere
  23. Citez:

    "Mulţumesc şi iartă-mă
    V-aţi gândit de câte ori aţi fost jigniţi, loviţi, vi s-a făcut un rău chiar de către oameni apropiaţi? Dar de câte ori le-aţi greşit voi lor? Cu gândul, cu vorba sau cu fapta. Aţi iertat? Aţi cerut iertare? Din suflet?
    Întotdeauna am considerat că să faci/să spui ceva rău sau răutăcios e mai uşor decât un bine, o vorbă bună. Nu am înţeles de ce. Mare parte din viaţa mea am răspuns foarte rapid şi foarte agresiv "atacurilor". Cu succes. Dar de durut tot durea şi nu schimbam nimic răspunzând cu aceeaşi monedă. Dar mi-am dat seama de asta abia acum câţiva ani. Când, lovită (şi nu în orgoliu), ca un animal plin de sânge, am vrut să lovesc înapoi. Să mă răzbun. Îmi ardeau creierii. Umblam pe străzi hăbăucă, cu hainele descheiate, deşi erau -10 grade afară, turbată. Nebună. Vroiam să mă răzbun. În aceeaşi perioadă, cineva foarte drag mie era bolnav. Dar nu mă puteam concentra pe asta. Nu, eu vroiam răzbunare. Fusesem lovită. Durea al dracu de tare. Şi simţeam că e firesc să dau înapoi. Meritau cei care mă loviseră. Şi ştiam exact ce aveam de făcut şi unde să-i lovesc. N-am fost niciodată mistică, habotnică sau bisericoasă. Fac această precizare pentru ce va urma. În nebunia mea cu răzbunări în cap, nu ştiu cum am ajuns în faţa Bisericii Ruse. Şi am intrat. N-am văzut oameni, nu ştiu despre ce a vorbit preotul timp de vreo 2 ore. Eu nu auzeam decât două propoziţii. Repetate obsesiv. Nici în ziua de azi nu ştiu dacă le-a spus de atâtea ori sau am vrut eu să le aud repetate. Cert e că am ieşit bulversată, cu capul greu şi cu un urlet în creier: Cine eşti tu să faci rău chiar unor oameni care te-au lovit?
    La scurt timp m-am regăsit foarte uşoară. Am început iar să-mi privesc chipul cu zâmbet şi cu drag în oglindă. Şi am început să mă gândesc de mai multe ori, la rece, la "răul" care mi se făcea. Dacă meritam anumite palme? Dacă mi se spunea altceva, dar în cuvinte prost alese? Şi dacă erau doar răutăţi gratuite, de ce să consum energie să răspund cu mai mult de câteva remarci ironice? Ba chiar cu ignorarea totală a subiectului. Ăsta e nivelul superior la care am putut ajunge. Din păcate, nu de fiecare dată. Mai am de lucrat. Dar pot să spun cu mâna pe suflet că mi-a fost mult mai uşor să iert în momentul când am conştientizat că pot într-adevăr face rău. Şi asta m-a speriat. Şi m-a făcut să îmi doresc şi mai mult să pot ierta.
    sfarsitul primei parti
    Publicat Marti 25 noiembrie 2008 de Lia Lia
    Ce zici, sunt un serios cititor al blogului tau?

    RăspundețiȘtergere
  24. Citez partea a doua:


    " Mulţumesc şi iartă-mă"
    de Lia Lia din 25 noiembrie 2008

    partea a doua

    Am învăţat să mă iert şi pe mine însămi. Pentru că am realizat că e mult mai uşor să-i iertăm (acceptăm cu bune şi rele) pe ceilalţi decât să ne iertăm şi să ne acceptăm pe noi înşine. Şi câtă nevoie avem de iertarea noastră! Ca să ajungi la iertare, nu e de ajuns să spui că a greşi este uman şi să treci mai departe cu nepăsare, ci ai nevoie să analizezi faptele, să le cântăreşti, să vezi unde ai greşit, să îţi doreşti să nu o mai faci.
    Pentru că în tot ce ni se întâmplă şi în toţi cei pe care îi întâlnim la un anumit moment sau altul sunt lecţii din care ar trebui să învăţăm una alta, îmi permit să mulţumesc fiecăruia în parte pentru lucrurile oferite, lucruri, gânduri, gesturi, vorbe care mă fac omul de azi, lucruri pe care le-am învăţat de la oameni şi lângă oameni. Mulţumesc că m-aţi făcut şi mă faceţi să mă simt frumoasă, iubită, alintată, răsfăţată, pasională, femeie, copil, responsabilă, nebună, prietenă, umăr. Că m-aţi făcut, unii, să simt durerea plăcută a dorului, alţii m-au făcut să plâng (iar lacrimile mele sunt rare şi preţioase, dar spală bine ochii), că unii m-au făcut să sufăr şi mi-au făcut rău, pentru că pot aprecia acum mai mult momentele frumoase, când e bine şi să nu mai iau "for granted" gesturile şi cuvintele frumoase primite. Că am râs, că am plâns, că am dansat, că mi-aţi dat muzică, că mi-aţi fost iubiţi, că îmi sunteţi prieteni, că am trăit alături de voi şi că am fost fericită. Şi mai mulţumesc şi pentru atâtea amintiri, frumoase şi mai puţin frumoase, care sunt parte din viaţa mea, din ceea ce sunt, la care mă uit cu plăcere, amintiri cu care sunt împăcată, ca să pot merge mai departe, pentru că viaţa poate fi înţeleasă privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte. Vă mulţumesc pentru tot. Şi vă rog să mă iertaţi pentru când v-am greşit. Cu vorba, cu gândul sau cu fapta.

    P.S. Dacă v-aţi întrebat care erau cuvintele pe care le-am auzit obsesiv atunci când cineva foarte apropiat îmi era bolnav şi când vroiam să mă răzbun: "Dă-le, Doamne, sănătate celor dragi" şi "Nu răspundeţi răului cu rău".

    Frumos scris, dragă Lie.

    RăspundețiȘtergere
  25. în relațiile inter-umane am o singură regulă de care mă țin: nu cer de la alții ce nu pot face eu. dacă eu nu manifest răbdare, înțelegere, echilibru, nuanțe, dacă nu-mi țin în control impulsivitatea și orgoliul (care sunt mari și m-au făcut să pierd destui oameni buni) atunci nu am dreptul să le cer altora să fie altfel. e simplu

    RăspundețiȘtergere
  26. @ioana t=nu ti-am citit decit primu comm
    frate da de ce sintem asa de pretioasa?
    ok l-am citit si pe ale doilea..o sa raspund cu un citat celebru al celei mai bune prietene ale mele care, cind avea 14 ani, i-a spus prietenei mamei ei de 40, cea care ii sugerase masii sa nu o lase afara..."auzi, sugi pula?"
    P.S.-raspunsul meu este profund spiritual si concoctat dupa o noapte de visat abisal printre aburii verzi ai ploii orientale, amestecata cu tipetele in araba ale vecinilor plus sirena Mishtaralei israeliene.
    mai spiritual de atit nu se poate

    RăspundețiȘtergere
  27. Lia, daca oamenii ar fi perfecti nu ai mai avea atata treaba :) Nu vreau sa fiu "sfatos" dar un tip interesant zicea odata ca nimic din afara omului nu poate sa i-l spurce ci doar ce iese din el. Partea proasta e ca "zgandarici" exista intotdeauna si apar de unde nu te astepti.

    RăspundețiȘtergere
  28. Clarisa, ce radicală ai devenit :D I like that! :))

    Lupule, eu am învățat să spun și DA și POATE și NU :)

    Ioana T., sunt copil din generația "cu cheia de gât", mama muncea și acasă și la policlinică, în ture, tata mergea mult în delegații și era chemat la muncă și duminica. De la ei am învățat să muncesc, cu ei m-am bătut pentru propriile idei (crede-mă pe cuvânt, mama m-a pocnit zdravăn ultima dată la 20 de ani). Aș fi putut învăța de la mama că a "avea gură" și a te bate pentru propriile idei e ceva negativ și iei bătaie pentru asta, la fel cum aș fi putut învăța că copiii nu trebuie pupați și alintați că se strică (cel mai frumos compliment al tatălui meu vizavi de orice reușită a mea fiind "merge"). Asta ca să îți dau un pic și din partea mai puțin frumoasă și pozitivă a relației cu părinții mei minunați. Care sunt cei mai minunați din lume! Pentru că am avut eu fondul personal de a lua doar părțile bune și a ignora alea rele. Fratele meu e altfel, dar nu intru în detalii acum. Dar ca să știi, povestea cu ambalajul de gumă e f adevărat, din 90 nu am mai aruncat nimic pe jos pentru că mi s-a părut fabulos sloganul Keep your country tidy. Mama aruncă hârtiuțe pe jos sau mucuri de țigară. Treaba cu dușmanii mie îmi sună a manele :) Oameni care mi-au dorit și făcut rău au existat, or exista și acum, iubirea mea pentru ei a mers până la a nu răspunde cu aceeași monedă și a ierta, mai mult de atât nu mi-a ieșit. Deh, sunt un om obișnuit și eu. De asemenea mă poți crede pe cuvânt că sunt cel mai rău critic al propriei persoane și am învățat că orgoliul e cel mai bun semn că și cei mai inteligenți oameni pot fi proști. Așa că acea comparație cu prietena ta nu mă prinde. Da, am pretenții de la oameni, așa cum sunt convinsă că sunt mai bună ca unii și nu așa de bună ca alții. Ideea e că de la femeia de servici am pretenții să-mi facă curat bine, de la șoferul de autobuz să mă ducă în siguranță acasă. De la oamenii cu care interacționez și au ei pretenții că pot comunica ceva către mine, am pretenția să o facă la un anumit nivel. Am ami spus-o în alte ocazii: eu am jucat tenis. Nu mi-a plăcut niciodată să joc cu jucători mai slabi ca mine, nu aveam nicio satisfacție când îi băteam, mi-a plăcut întotdeauna să joc cu cei mai buni ca mine, care mă stimulau, mă ambiționau. Woken up sunt mereu :)

    RăspundețiȘtergere
  29. Dragul meu Răzvan, puteam să-ți dau eu direct link-ul :) Mă bucur că ți-a plăcut ce am scris atunci, dar oricât ai vrea, nu poți să legi de ce am scris acum. Nu poți! Sunt două chestiuni diferite. faptul că mă deranjează anumite comportamente de la anumiți oameni nu înseamnă că nu iert și îmi văd mai departe de viață. Dar din când în când e bine să spui oamenilor ce și cum, ca să nu te ia de prost :)

    Camil, foarte corect ce spui, asta încerc și eu să fac, mai nasol e când primesc multe din astea care nu-mi plac mie dar nimeni nu-și face vreo problemă.

    Karma, m-ai blocat :D Mă așteptam ca prima sulă de pe blog să îmi fie adresată, ca injuriu de la un domn supărat pe mine. Dar te rog, relax, take it easy :)

    Pongo, asta cu oamenii perfecți e o scuză ieftină, părerea mea :) Nu e nimeni perfect, sunt consvinsă că și eu am o groază de chestii negative care deranjează pe mulți. Dar aștept să mi se spună și să corijez ce se poate corija. Cam cum fac și eu.

    RăspundețiȘtergere
  30. :)...am vorbit din proprie (și amară) experiență. mereu e mai ușor de dat sfaturi și se spus ce și cum trebuie să facem, decât să practicăm ceea ce propovăduim...

    RăspundețiȘtergere
  31. Eu sunt adeptul unei cani cu ceai si miere. Chiar daca mi-o aduce cineva intre 14-16, chiar si-ntro duminica dintr-aia mai netoata... Prietena ta, cea care a calcat pe bec, te-a mai sunat de atunci?

    RăspundețiȘtergere
  32. Paul, nici una din persoanele vizate (bine, nu mă aşteptam la mârlanul cu Logan care arunca zăpada), deşi au acces la acest text şi sunt convinsă că l-au citit deja, nu a dat niciun semn :)

    RăspundețiȘtergere
  33. Incerc a patra oara sa spun si eu ceva .
    On second thought, mai bine te las, Lie draga, sa-mi citesti comentariul pe blogul meu, unde l-am pus in disperare, pt ca Bloggerul, cred, a refuzat sa mi-l publice aici.

    RăspundețiȘtergere
  34. Numai asa, de-al naibii, acum a mers.

    RăspundețiȘtergere
  35. Vio, am văzut! Doar că nu am apucat să spun nimic că nu îmi văd capul de treabă :( Dar eşti tu o drăguţă, eu şi uitasem că ai sunat sâmbătă dimineaţa :)))

    RăspundețiȘtergere