"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

luni, 22 martie 2010

Adoptaţi o familie, oferiţi un cozonac, o jucărie, un ajutor. Din suflet

Oameni dragi, se apropie Paştele şi mi-aş dori tare mult să aducem o bucurie unor oameni mai puţin norocoşi decât noi. Până acum am fost în principal la cămine şi locuri unde şi copiii şi mămicile primesc ajutor cât de cât organizat. Sunt convinsă că de sărbători vor fi mulţi cei care le vor duce una alta, aşa că noi putem să adunăm şi să ducem şi după, prin mai-iunie. Dar acum aş vrea să ne concentrăm pe numeroasele familii care mi-au scris pe oamenidarnici de-a lungul timpului. Eu am vorbit cu fiecare dintre ei, le ştiu poveştile şi durerea. Unii sunt oameni simpli, de la ţară, alţii trăiesc dramele vremurilor actuale. Nu cerşesc, nu stau cu mâna întinsă să le pice din cer. Cu toţii, fără excepţie, vor să muncească, fac nişte eforturi uneori supranaturale pentru a putea aduce acasă la copii o bucată de pâine. Mulţi sunt din zone defavorizate, cu mult şomaj şi multă sărăcie. Şi se bucură enorm pentru un kilogram de zahăr, un litru de ulei, nişte conserve, biscuiţi, ceva dulce, un kilogram de mălai, făină, orez, săpun, şampon, pastă de dinţi, tampoane, pampers. Eventual, dacă există, 2-3 hăinuţe potrivite vârstei copiilor.

Din păcate, şi timpul e scurt, şi programul meu este infiorător (plec la 7 dimineaţa, mă întorc la 11 seara) şi voi fi greu de găsit pentru a-mi aduce mie ajutoarele. De asemenea, ţinând cont că familiile sunt din afara Bucureştiului, este nevoie să trimitem ajutoarele prin poştă (colete). Aici vine partea în care eu vă rog mult să mă ajutaţi şi pe mine: din lista de mai jos, poate unii dintre voi pot trimite un colet direct uneia dintre familii. Nu e dificil deloc! O cutie de carton, pus în ea maxim 10 kg, lipită bine cu scotch pe margini şi legată cu sfoară ca să fie uşor de cărat. În stânga sus adresa expeditorului, în dreapta jos adresa destinatarului. La poştă completaţi un formular. Şi prin servicii de coletărie se poate şi mai uşor, dar nu am detalii despre preţ pentru că eu de obicei trimit multe colete odată şi la poştă e mai ieftin. Dacă alegeţi această cale, vă mulţumesc în avans! Înseamnă enorm pentru mine. Şi de acum înainte puteţi "adopta" această familie, aşa încât o dată la 1 lună jumate - 2 puteţi să le mai daţi o mână de ajutor. Vă rog mult să-mi daţi un mail sau un comment cu familia căreia îi trimiteţi, ca să pot ţine şi eu o mică evidenţă.

Cei dintre voi care doresc să dea o mână de ajutor, dar nu au pur şi simplu timp, pot dona câţiva bănuţi în contul oamenidarnici, iar eu voi cumpăra cele necesare (extras de cont şi facturi la cerere, dacă doriţi).

Cei care vor să cumpere una alta, dar nu au cum să trimită prin poştă, mă pot găsi acasă în Militari, azi şi mâine după ora 7 seara, miercuri după 10 seara, lunea viitoare la fel, după ora 7 seara. Daţi-mi un mail şi ne auzim la un telefon după aia.

Familiile care au nevoie de ajutor:

Velichea Maria - Bianca de 16 ani jumate şi Vicky de 12 ani. Str. Credinţei nr. 9, localitatea Valu lui Traian, jud. Constanţa, tel. 0727.275.667.

Vasilache Rodica - 3 fete-cucuiete de 11, 13 şi 15 ani şi un băieţel de 2 ani jumătate. Sat Zorleni, comuna Zorleni, jud. Vaslui.

Geambaşu Elena Cristina - 2 fetiţe de 5 şi 10 ani. Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 88, Lupeni, jud. Hunedoara, cod 335600. Tel. 0734.946.753.

Nicoleta Borcan - victimă a violenţei conjugale, îşi creşte singură cei 4 copii (un băiat paralizat). Str. Becaţei nr. 6, bl. R4, sc. B, sector 3, Bucureşti. Tel. 0727.754.193

Moldovan Cornelia - 3 fetiţe de 11, 9 şi 3 ani jumătate. Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 85, Lupeni, jud. Hunedoara. Tel. 0725.362.743.

Florea Nicuşor - 2 băieţi de 12 şi 14 ani, orfani de mamă. Sat Găgeşti, comuna Boloteşti, jud. Vrancea.

Aur Daniela - 2 băieţi de 5 şi 15 ani. Str. Porţile de Fier nr. 7, ap. 89, Orşova, Jud. Mehedinţi.

Buzdea Maria - un băieţel de 6 ani şi 8 luni, o fetiţă de aproape 3 ani şi una 2 ani. Str. Ştefan cel Mare, bl. M2, sc. A, ap. 9, Târgu Neamţ, jud. Neamţ.

Marcu Luciana - 2 fetiţe de 12 şi 7 ani. Str. 8 martie nr. 40, Râmnicu Sărat, jud. Buzău, cod 125300. Tel. 0760956509.

Boicu Constantin - fată 7 ani, băiat 4 ani (cu probleme medicale, are nevoie de pampers nr. 5). Str. Dacia nr. 2, bl. 8, sc. B, ap. 12, municipiul Codlea, Jud. Braşov. Tel 0727.321.754.

Muszka Daniela Carla - 4 copii (3-10 ani), dintre care Bianca, o fetiţă de 10 ani care este olimpică la pian, elevă la şcoala de muzică. Str. Ion Vidu nr. 7, Lugoj, jud. Timiş. Tel. 0761624618.

Ungureanu Alina - o fetiţă de 2 ani jumătate. Str. Grigore T. Popa nr. 32, ap. 53, Timişoara, jud. Timiş. Tel. 0757.621.570.

Radu Crenguţa - 2 fete de 3 şi 14 ani, 3 băieţi: de 4 ani (cu o malformaţie a intestinului, are anus contra naturii), 8 ani şi 16 ani. Nu am adresa exactă, dar am fost la ei acasă, la capătului Giuleştiului (Bucureşti) şi pot veni şi în oraş să vă întâlnească. Tel. 0765.850.802.

Dragilor, aştept un semn de la voi, care cum poate şi doreşte să ajute (un semn aici sau pe mail la lia_stoica@yahoo.com). Aşa, ca de final, am o veste-poveste minunată. Mă ţin de aproape o lună să vă spun, pentru că am stat cu emoţii, cu pumnii strânşi, rugându-mă să fie bine. Ştefania, micuţa nepoată a Ninei, fetiţa născută cu malformaţia de esofag, a ajuns în Germania (în afară de aproape 3000 de euro strânşi de Nina, banii pentru costurile operaţiei au fost adunaţi prin campania Click din inimă pentru copii). Am vorbit săptămânal cu Nina, am plâns şi m-am bucurat alături de ei. Ultima veste despre micuţă e că a băut cu guriţa ei şi trebuia să mai treacă testul înghiţirii de mâncare solidă. Pe Nina o aştept să se întoarcă acasă şi atunci voi merge la ei cu bunătăţuri şi lucruşoare.

Din ce se va aduna, după Paşte voi merge şi la măicuţele Maicii Tereza, la Chitila, unde voi duce, pentru cei 22 de băieţi cu handicap extrem de care au ele grijă, alimente şi îmbrăcăminte.

Vă mulţumesc anticipat pentru tot!


Later edit: Între atâtea povești dureroase, uimitoare, lecții de viață, există un caz anume, tare aproape de sufletul Isabellei, care mi s-a lipit și mie de suflet. Ștefănel s-a luptat cu cancerul, încă de la 4 luni. Acum e acasă, în comuna Independenței. Nu au apă de băut. Berbeaca de Isabelle (nu degeaba ne înțelegem noi așa de bine) are una și bună în cap: să îi facă fântână lui Ștefănel! Așa că mă alătur și eu luptei ei frumoase, donații cât de mici pot face diferența. Contul este cel de pe oamenidarnici. Punem de-o fântână? :)

6 comentarii: