Vreme de beție

Inspirată de vremea de afară, dar și de leapșa Ăleia cu parul, a Semafoarei și a prietenului Ocserver, mi-am adus și eu aminte de ceva povești cu alcoale. Cu care am legături încă de pe vremea când eram abia un pui de Vulpe. Respectiv la 2 ani, la aniversare, m-au găsit ai mei scurgând tacticoasă paharele într-un singur. Și până să apuce să țipe și să-mi zboare paharul din mână, am dat eu peste cap mare parte. Dar despre asta doar mi s-a povestit.

Prima beție de care îmi amintesc a fost la 5 ani, când frate-meu și cei doi veri ai mei mai mari mi-au dat să mănânc vișine din vișinată. Și erau așa dulci! Și așa bune! Și m-a dus bietul tata pe brațe acasă unde, din cauza combinației cu salată de beuf, mi-am vărsat toate mățișoarele din mine.

Dar prima beție când am fost conștientă de inconștiența mea a fost la sfârșitul clasei a 7-a, când am fost în tabără la Cheia și cu prietenii roackeri ne-am dus la crâșmă. 100 ml de bitter mi-au fost de ajuns pentru a mă lovi așa de tare, de era să și mor puțin. M-am dus la râulețul care șiroia pe acolo să mă spăl pe față, dar am alunecat și am rămas cu fundul în sus și cu fața în apă. Și aproape ce mă sufocam gândindu-mă "dacă nu mă ridic mă înec, dacă mă ridic mi-e frig, ce naiba să fac?", noroc cu frate-meu care m-a ridicat de păr de acolo.

Următoarea beție a fost fix la un an, la ziua frate lui meu, cu 2 zile înainte de examenul de limbă română la liceu. Prietenii mei mi-au amestecat într-o sticlă multe alcoale, plus niște Pepsi. Licoarea rezultată era destul de dulcică, deci am băută fără să respir prea mult. Rezultatul devastator. Rău, dat la boboci, spălată pe cap cu apă din puț, cu furtunul, cafea cu sare. La trezire i-am găsit pe colegii lui frate-meu șocați că mai stau pe picioare, dar amuzați de faptul că după toate cele întâmplate, eu doar asta vroiam: "băiatu de la muzică, pune și mie Hotel California!". Ziua de duminică, de după petrecere a fost cruntă, rău, dureri de cap, senzația că numai dacă mori poți scăpa. Luni examen. Nota 9,90.

Bețiveli am tras până pe la 19 ani, cu din astea grele, cu pierdut șirul, vreo două întâmplări. Între timp începuse să-mi placă să beau, să fiu selectivă cu alcoolul, dar mai ales, să știu când să mă opresc. Partea cea mai nasoală era că îmi plăcea. Carnetul de șofer a fost o opțiune conștientă a mea, știam că îmi place tare mult să conduc, dar pe de altă parte nu sunt tâmpită să beau și să conduc, așa că am devenit șofer de servici și am dat o pauză lungă alcoolului.

Până la aproape 27 de ani. Când a venit cea mai lungă, consecventă și dărâmătoare beție. A început într-o seară când iubitul cu care abia ce ne despărțisem a venit să-și ia lucrurile de la mine. De supărare am început să plâng, după plecarea lui. Draga mea Cristina, care stătea atunci la mine cu Titi, mi-a pus o căniță de pălincă de Baia Mare. În 3 minute mai dădeam peste cap 3 cănițe. Și stăteam în vârful patului lor și plângeam și râdeam în același timp. Am aflat a doua zi că l-am și sunat pe fostul. 10 minute l-am înjurat și porcăit fără să mă repet. Nici în ziua de azi nu am aflat ce i-am spus. Ăsta a fost începutul sfârșitului. Cea mai spectaculoasă cădere din viața mea (bine, eu am avut 2 căderi majore în 32 de ani). Nu aveam job, dar eram încă plătită, eram certată cu frate-meu, despărțită urât de iubit, un program foarte sănătos: dormeam când apucam, de la 4 dimineața la 2 ziua de exemplu, jucam jocuri de strategie pe calculator (Caesar, Age of Empires), fumam non stop și beam zilnic câte 1-2 sticle de vin roșu. Singură. Zi lumină, noapte întuneric, pentru mai bine de o lună ăsta mi-a fost programul. Fără să exagerez, nu îmi aduc aminte dacă eu în perioada aia mâncam. Ieșeam din casă doar ca să iau țigări și vin. În rest, casa îmi era refugiu. Nu mă mai spălam, nu mă mai îngrijeam, nu mă mai uitam în oglinzi. Pentru că îmi displăcea teribil persoana mea. Și de-aia o făceam să dispară. Până într-o zi când m-am trezit cu o extrem de mare durere de cap, cu un gust de hoit în gură și cu o arsură de la țigară pe covor. Puteam să-mi dau foc să ard ca un șobolan. N-am putut să mă uit în oglinda mare, dar m-am uitat în oglinda unei pudriere. Am avut un șoc. Nu m-am mai găsit în ochii ăia, în fața aia. Și asta m-a speriat. Pentru că mie îmi plăcuse tare mult de mine! Au urmat luni bune de reînvățat să mă uit în oglindă, să socializez, să mi se pară firesc să aerisesc și aranjez casa, luni de zile necesare să se curețe ficatul și pielea. Una peste alta, a fost cea mai tare beție din viața mea și unul din momentele pentru care mă bucur în mod special. Pentru că doar căzând așa de jos am putut învăța atâtea lecții și am avut ocazia de a mă întâlni pe mine însămi.

Beau acum cu mare plăcere un șpriț vara, un vin fiert iarna, o pălincă bună la ciorba de perișoare asezonată cu ceapă roșie, un campari orange sau un Mojito într-un club, dar mi-am jurat că niciodată nu mă va mai conduce alcoolul pe mine. Nu urc la volan băută. Nu judec puștii care dintr-o bere cad în cap de beți. Mă uit cu neplăcere la femeile bete, știu cât putem fi de disgrațioase. Fiecare cu treaba lui, cu lecțiile și zidurile de spart capul. Voi?