Vulpea ușor bulversată de Ursul fluierător berlinez

Oi fi eu unul din ultimii oameni care nu a văzut Avatar, dar cu siguranță sunt printre primii care a văzut "Eu când vreau să fluier, fluier". Îl pusesem oricum pe lista de filme de văzut, dar invitația primită ieri de la revista Tabu a picat la marele fix. Am luat-o pe Julieta de mânuță și ne-am dus la Afi Cotroceni (din păcate, nu sala aia VIP cu scaunele alea fabuloase, dar foarte ok și sala asta normală) la film pline de curiozitate, fără stereotipuri și idei preconcepute în cap. Citisem amândouă câteva articole despre acțiunea filmului. Acum că l-am văzut, nu știu cine sunt cei care au făcut "rezumatele" pentru presă, dar trebuie să recunosc că sigur au văzut alt film. Eu nu obișnuiesc să adorm la film și nici să caut pe sub scaune lucrușoare căzute din poșetă și să pierd acțiunea, așa că după ce îl vedeți și voi, vă rog să-mi spuneți când și unde a ajuns personajul principal "jupân" (deci, superior în ierarhie) în dormitor, ce planuri îi dă peste cap dragostea și mai ales, care dragoste? Poate sunt eu mai cinică și hârșâită, dar din ochiadele băietului și replica "io când ies de aici o să o iau de nevastă pe studenta aia cu buze frumoase și o să ne f*tem, o să ne f*tem, o să ne f*tem" nu prea m-am gândit romantic la "îndrăgostit", ca toți autorii de articolașe de presă.

Despre acțiunea filmului nu o să vă spun mai nimic, chiar aș strica orice curiozitate și magie. Se petrece într-o pușcărie de minori (spre majori) de securitate minimă, din ce am mai auzit eu despre atmosfera pușcăriilor românești, nu cred că e nicio tușă prea îngroșată de regizor, faptul că "actorii" sunt chiar pușcăriași aduce un firesc și un real foarte fain (e o scenă de bătaie pentru niște țigări - după câte am citit, se pare că a fost improvizație - foarte, foarte tare și "de acolo"), gardienii-milițieni în schimb, se simte că sunt amatori și nu știu cu ce se mănâncă nici meseria de gardian, nici actoria (bine, nici regizorul nu a conturat vreun gardian așa cum a făcut-o cu anumiți pușcariași, de exemplu). Dar apropo de natural și firesc, spre deosebire de nenumărate alte filme românești unde înjurăturile erau forțate și total deranjante (drumul spre București de la Constanța, presărat de pu și pi-uri în plus, din Marfa și banii e primul exemplu care îmi pică la îndemână), aici ar fi fost absurd să lipsească din limbaj și "curg" foarte bine.

Faptul că regizorul Florin Șerban a folosit la început camera de mână (handy-cam?! chiar nu am idee cum se cheamă) și l-a filmat din ceafă pe eroul principal în mers a fost de bine. Faptul că a repetat ceafa în mișcare de X ori după aia a fost fără motiv. Părerea mea de nespecialistă. Tot în plus am simțit și anumite momente de tăcere, în condițiile în care dialogul redus e unul din plusurile filmului. Tensiunea filmului, așteptările de CEVA-ul care te va face să sari în scaun mi-au fost cam dezumflate de ultimele minute ale filmului care m-au făcut să mă gândesc că aveau un dead-line și au fușărit pe final, ca să termine la timp. Finalul nu e rău, dar e brusc și ne-a lăsat pe toți cu ochii holbați, iar eu mi-am adus aminte de șocul simțit la finalul primei părți din Lord of the rings, când nu se știa că vor mai fi 2 părți. Adică, gata??? Hmmm... Mi-am adus aminte de Furia, un film care pe mine m-a încântat că se simțea un ritm nou în filmul românesc, dar care la final m-a lăsat puțin ... neterminată.

Distribuția m-a dezamăgit și extaziat în același timp. Pușcăriașii neactori își joacă propriile roluri de minune, gardienii pică testul. Mihai Constantin, hârșâit, blazat, burtos și bărbos, îl joacă pe directorul închisorii și îmi întărește convingerea că e un actor foarte bun care are ghinionul de a nu fi distribuit în roluri pe măsură. Aici aș fi vrut să-l văd mai mult. Mama denaturată a eroului principal este jucată de Clara Vodă la marele fix. Machiaj, mimică, tremur, istericale, voce, totul e de nota 10. Fratele mai mic, jucat de copilul Marian Bratu, are de asemenea o figura foarte expresiv și un joc bun. Din păcate, tânăra Ada Condeescu (o joacă pe "studenta cu buze frumoase") nu m-a convins absolut deloc. Nu știu dacă mai avea nevoie de replici, de scene, sau are altă scuză, dar eu cu siguranță o voi uita rapid. Ceea ce nu pot spune despre eroul principal, jucat de frumușelul puștan de 17 ani George Pistereanu. Bun, frate, bun. Și la propriu, și la figurat. O adevărată revelație. Dacă a jucat așa fără mari studii (abia acum e student la teatru și film), îi prevăd un viitor frumos. Asta dacă nu cumva studiile îi vor ucide naturalețea.

Despre subiectul filmului vă voi spune doar atât: "naționaliștii" isterici care comentează pe forumuri, înainte să fi văzut filmul, cum că "ați făcut țara de căcat și voi vă lăudați cu trofee" sau "trebuia să arăți străinătății că și la noi este normalitate, nu numai criminalitate! Ne-ai înfipt cuțitul în spate! Și mai zici că ești român, patriot, dacă duci în lume numai povești urâte despre țară și despre poporul tău" le spun să își ia frustrările și să și le vâre undeva. Trebuie să ai probleme majore să te simți mai de căcat decât ești pentru că subiectul filmului e despre pușcăriași și o mamă care și-a cam abandonat copiii ca să trăiască în Italia cu unul și altul.

În final, nu mi-a plăcut filmul la care mă așteptam, pentru că nu a fost filmul pe care îl credeam (cel puțin nu subiectul după cum citisem în presă), dar deși am avut ceva dezamăgiri, mi-a plăcut filmul pe care l-am văzut. Nu pot spune exact de ce, dar vă îndemn cu toată sinceritatea să mergeți să-l vedeți și să dați un semn după. De plăcut sau de neplăcut, e un film care e de văzut.