"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

joi, 25 martie 2010

M-am născut de ziua mea

Doamna mama mea, Tăuroaică hotărâtă și cu planurile milimetric trasate, a decis în vara lui 77 următoarele: Gigi, plecăm în concediu, la mare facem fata! A zâmbit lumea, s-a bucurat tata de așa ordine precise, dar na, cine să o și creadă? Că doar lucrurile astea nu se fac așa ușor. Ei, bine, 9 luni mai târziu, la zi mare, se năștea fata. Care mereu a fost mai băiețoasă, nu s-a îmbrăcat în rochițe și roz, nu a dat ochii peste cap cochet mai niciodată, a jucat fotbal și tenis, s-a bătut prin cluburi, și-a băut mințile. Marea problemă a Tăuroaicei care știe să traseze directive pentru toată lumea a fost că Berbeaca a fost întotdeauna așa căpoasă și independentă, că nu a ascultat-o niciodată, chit că a dat cu capul în zid sau de pragul de sus. Dar tot de-asta o și iubește tăuroaica pe berbeacă.

Anul trecut vă povesteam cum e cu femeia la 31 de ani. Și cât e de bine și frumos. Nu s-a schimbat chiar nimic, doar o cifră. Iubesc mult, fac amor cu pasiune, mănânc mâncare ce-mi place, mă lupt puțin cu sala, dar mă relaxez cu bazinul, am oameni superbi alături și la bine și la greu. Tot ce îmi doresc e să am mereu puterea de a o lua de la capăt, mereu optimismul de a vedea ceva frumos chiar și în cele mai urâte lucruri, capacitatea de a nu ceda niciodată de tot și de a reuși să mă ridic întotdeauna. Și cel mai important, să nu uit niciodată să zâmbesc și să râd cu toată fața și din tot sufletul.

Ca o mostră a Liei care mă simt, vă ofer o dedicație dementă. Pupez!

46 comentarii:

  1. La Mulţi Ani! Să te simţi mereu cel puţin la fel de bine şi să fii la fel de tonică pentru cei din jur! :)
    Sunt convinsă că o să împlineşti tot ce-ţi doreşti, pentru că ai optimismul şi puterea de a învinge orice, de a zâmbi şi de a râde!
    Cea mai frumoasă zi îţi doresc!!! :*

    RăspundeţiŞtergere
  2. Rontziki, așa să-i rămână numele! :D Îți mulțumesc din suflet pentru gânduri și urări, ce-mi doresc mie îți doresc și ție! :) Pupez

    RăspundeţiŞtergere
  3. La mulţi ani de gînduri bune, Lia!
    Numai bine, cu mult soare în toate!

    RăspundeţiŞtergere
  4. Hehehehepi bardei tu iu, mami... Sa cresti mare! La multi ani!

    RăspundeţiŞtergere
  5. laaaaaaaaaaaaaaa muuuuuuuuuuuuuuuuuuuultiiiiiiiiiii aaaaaaaaaaaaaaaaaaaniiiiiiiiiiiiii!

    RăspundeţiŞtergere
  6. sa fii sanatoasa, fericita, bogata, iubita si daruita...
    sa ai tot ce iti doresti si sa faci ceea ce visezi!

    RăspundeţiŞtergere
  7. La multi ani. Sa fii puternica asa cum esti, sanatoasa si plina de viata. Numai bine, vuplita draga.

    RăspundeţiŞtergere
  8. Liuta..........te pup si iti doresc numai lucruri bune. la multi ani!!!

    RăspundeţiŞtergere
  9. Desi am reusit sa-ti spun asta la telefon, iaca-ma-s si pe aici cu La Multi Anii de gât, capoasa draga:)

    RăspundeţiŞtergere
  10. La multi ani frumosi si sanatate maxima! Tot ce-i mai bun sa se-mplineasca pentru tine!

    RăspundeţiŞtergere
  11. Ma amuza mereu secventa aceea! Sa traiesti cui are nevoie de tine (oamenilor care te cunosc si live, oamenilor care te stiu numai virtual, familiei, gagicului si cui mai stii tu) si sa continui sa ai grija de frumosul din viata!

    RăspundeţiŞtergere
  12. OANA, MIRUNA&SMARANDAMar 25, 2010 12:24 AM

    SA RAMAI MEREU ACEEASI FATA VESELA, CU SUFLET BUN SI CALD! SA FII FERICITA SI SANATOASA SI SA TE BUCURI DE TOTI CEI DRAGI TIE! SUNT ONORATA CA TE-AM CUNOSCUT! TE IUBIM SI TE IMBRATISAM TARE TARE!

    RăspundeţiŞtergere
  13. La multi ani, Berbeaco! :) De la o tauroaica, of course ;)
    Te pup cu drag :-*

    RăspundeţiŞtergere
  14. Re pupez! Traiti fericita si dupa pohta ce pohtiti!
    (si io ma relaxez din bazin, ca deh!)

    RăspundeţiŞtergere
  15. Lio, mamă, să ne trăiești și să fii sănătoasă! Că tânără știu că vei fi toată viața :)

    RăspundeţiŞtergere
  16. La multi ani honey!sa dea Domnul inca multi multi ani in care sa te bucuri de cele ce te bucuri azi, alaturi de toti cei dragi tie!

    RăspundeţiŞtergere
  17. La multi multi (b)ani draga Lia, sa ramai neschimbata. Esti un om tare deosebit si ma bucur ca te-am cunoscut. Numai cu zambetul pe buze sa stai, te prinde de minune!
    Sanatate, sanatate multa ;) Te imbratisez cu drag si o petrecere pe cinste alaturi de cei dragi!

    RăspundeţiŞtergere
  18. La multi ani, Lieeeeeeeeeeeee!
    Sa ramai mereu stufoasa, dracoasa, buna, frumoasa si desteapta ca acuma!

    Hai noroc: http://s7d3.scene7.com/is/image/WineEnthusiast/f/w/300/22089.jpg

    :-))

    RăspundeţiŞtergere
  19. La mulți ani, vulpiță drăguță!!!
    Să ne trăiești și să ne înveselești :)
    Să fii sănătoasă, fericită și mereu îndrăgostită de viață :*

    RăspundeţiŞtergere
  20. La Multi Ani celei pentru a mai zvapaiata muiere pe care am avut onoarea sa o cunosc. Un suflet mare, cat China , trei universuri si 15 galaxii, un suflet care sper sa ramaie la fel ca acum , o privire ce te unje la nevoie si o vorba care te alina.
    Sa ne triesti femeie !
    Jenika pupeaza doamna si spera in sinea lui ca vei primii cele mai frumoase flori si cele mai frumoase vise in cadou de ziua matale.
    Sa fi frumoasa si iubita ca acuma !

    RăspundeţiŞtergere
  21. La multi ani, bucurie si impliniri! - asta e urarea clasica.
    Mai am una, pe care mi-am facut-o mie, la "consumarea" a 40 de anisori frumosi: sanatate si noroc - ca, daca le ai pe astea doua, nici nu mai conteaza ce ai in cap!

    RăspundeţiŞtergere
  22. la multi , foarte multi ani vulpe draga!!!!! desi ti-am cantat ieri in scris (vezi-vezi-vezi, stiam ca nu am sa fiu primu azi... ) te urez si pe ziua de azi!!!!

    RăspundeţiŞtergere
  23. Pe blogul meu, ai un premiu zambitor :) Nu stiam ca zi e ziua ta, dar s-a potrivit,sper eu :) Te pup, la multi ani si de la mine!

    RăspundeţiŞtergere
  24. bringer of good news?
    The girl's name Lia \
    lia\ is pronounced LEE-ah. It is of Latin origin. Short form of names like Amelia, Rosalia, and Evangelia "bringer of the gospel". Used as an independent name in Italy.
    LA MULTI ANI e so passe..asa ca iti urez sa cresti in duh si sa fii incopnjurata de cei dragi si abundenta pina cind vei muri..o data si o data

    RăspundeţiŞtergere
  25. La multi ani!
    Iti urez sa ti se implineasca ce-ti doresti, ca de obicei le-ai spus cum nu se poate mai bine!

    RăspundeţiŞtergere
  26. LA MULŢI ANI, Lia, să ai parte numai de bine şi de cât mai multe bucurii!

    RăspundeţiŞtergere
  27. La multi ani,Lie!Cand te vad iti aduc floricele la cornutele tale(suna nasol "coarne"),ca sa semeni asa cu "Ferdinand",care e un dragut...care deja aberez!
    Sa fi iubita si sa iubesti ca-n prima zi!

    RăspundeţiŞtergere
  28. Dragilor, vă mulţumesc din tot sufletul!!! Şi tot ce mi-aţi urat mie să vi se întoarcă vouă de 100 de ori!!!! Pupey tare tare!!!

    RăspundeţiŞtergere
  29. La multi ani! Cel putin 100! Pupez si eu!

    RăspundeţiŞtergere
  30. Deci asta era, ca ma luase o sete inexplicabila de cu dimineata :)
    Sa fii sanatoasa si fericita, asa cum te percep eu din ce scrii pe aici. La multi ani!

    RăspundeţiŞtergere
  31. LA MULTI ANI FRUMOSI, Rebelutzo! Sa ramai la fel de minunata pe dinauntru si pe dinafara si sa ai parte de cat mai multe orgasme spirituale, olfactive, auditive si de tot soiu; :)!!!
    Te sarut, Aadamutza

    RăspundeţiŞtergere
  32. La multi ani, Vulpea mea preferata! Acum un an ma bucuram ca te-am descoperit. Acum iti urez din tot sufletul sa fii fericita.

    RăspundeţiŞtergere
  33. La multi ani, Lie draga mea! Sa fii fericita o viata, sa fericesti mai multe! Pupici multi multi multi cei mai multi :)

    RăspundeţiŞtergere
  34. Draga mea Lia, iti urez sincer numai zambete, iubire si multe praguri de dat cu capul si de acum inainte, ca doar dand cu capul ne facem mari si mai isteti (o fi de la cucuie?!) :)) La multi ani!

    RăspundeţiŞtergere
  35. Si-acum, intre atati uratori si laudatori, ce-as mai putea eu sa adaug?
    Sa te simti toata viata cum zice Adam Sandler, iar eu sa zic precum Jack Nicholson
    La, la, la!
    La multi ani!, desigur

    RăspundeţiŞtergere
  36. La multi ani Vulpe!
    http://www.youtube.com/watch?v=xEuaurcvtik

    RăspundeţiŞtergere
  37. La multi ani, draga mea straina! Si maine poti sa-mi urezi mie chestia asta deja deocheata, pentru ca maine este ziua MEA, da? pup!

    RăspundeţiŞtergere
  38. La Multi Ani! Sa fii sanatoasa, fericita, la fel de desteapta si haioasa mereu. Te pup!

    RăspundeţiŞtergere
  39. Lio, fato, incepi sa te repeti, parca ieri aveai 20. Si cit ziceai ca ai acum? Tii.. Nu ca te dor salele?

    Sa fi iubita, ca meriti! Ca ce-i mai tare ca dragostea!

    Voi bea o sticla pt. fericirea ta!

    RăspundeţiŞtergere
  40. La multi ani cu sanatate, fericire, iubire, vulpito draga! Sa ramai mereu asa cum esti si sa adaugi la ceea ce ai deja :) Pup

    RăspundeţiŞtergere
  41. La multi ani, Lie si sa ne traiesti mult, bine, fericita, sanatoasa :*
    >:d<

    RăspundeţiŞtergere
  42. ai
    cu intarziere
    un
    LA MULTI ANI
    sincer
    :)

    RăspundeţiŞtergere