"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 11 iunie 2010

Cine este România mea?

Când am citit la Madelin cine este pentru ea personajul-trup România, o provocare pornită de la Împricinatul cu Corn, am fost tentată să-mi imaginez eu un personaj. Să-i aleg culoarea ochilor, grimasele, ticurile verbale, obiceiurile, familia, prietenii. După care mi-am dat seama: el chiar există în viaţa mea, nu mai e nevoie să mai adaug eu nimic. Trăind alături de România mea multe ore pe zi, am avut ocazia să o cunosc în profunzime, mai ales că eu sunt atentă la tot felul de detalii.

Personajul meu e femeie, de vârsta a doua, născută într-o familie de mic burghezi orăşeni şi şi-a asumat cu mândrie această etichetă. Mai ales după 89. Nu au interesat-o niciodată rădăcinile care cu siguranţă au pornit de la ţară, pentru că nu s-a identificat niciodată cu nevoile alea de bază ale ţăranului: să aibă o gospodărie frumoasă, pământ în care să sădească o sămânţă de al cărei fruct să se bucure toamna. Ba a avut şi fată în casă când era mică şi de aici i-a intrat în cap că sângele ei e mai nobil decât al vulgului. A făcut şcoală, nu i s-a potrivit cea germană, unde trebuia să înveţi temeinic, să ai disciplină, ambiţie, aşa că s-a mutat la o şcoală de muzică. Ceva talent avea, dar fără pic de dorinţă de a munci, de a-şi cultiva talentul, de a transpira pentru rezultate, nu i-a ieşit nimic din asta. A, ba da. A rămas cu impresia că are o vastă cultură muzicală şi artistică, aşa că îşi ia în fiecare an abonament la Festivalul Enescu, de unde se întoarce cu o grămadă de bârfe despre ce purta lumea pe acolo şi cu replica "e, nu am plecat nicăieri în concediu, că doar mă ştii, eu toamna merg la Enescu". A făcut şi facultate, de filologie, şi deşi acum întreabă pe alţii cum se scrie corect gramatical ceva în engleză sau pe unde se pun şi nu se pun virgulele în limba română, vorbeşte cu suficienţă despre ce şcoală se făcea acum 30 de ani, nu ca acum când orice prost ia o diplomă. Obligată cumva de societate, după şcoală a fost profesoară la ţară. Unde şi-a găsit prima vocaţie: să ţipe şi să fie aspră dar severă cu bieţii copii de ţărani. Şi acum, după aproape 30 de ani mai povesteşte cu plăcere cum îi teroriza.

Are şi un frate personajul nostru, dar pentru că s-a însurat cu una pe care nu o place ea, şi-a îndepărtat şi bruma de familie. Nu o mai caută nepoţii, care oricum sunt nişte nulităţi prost crescute, că doar sunt ai ăleia.

După un an pe la ţară, a obosit de aşa viaţă, aşa că s-a măritat de convenienţă cu un domn descurcăreţ care i-a oferit slujba vieţii ei: casnică. Dormit până la 12, o ciorbiţă la repezeală, câte un pachet cu cafea bună din străinătate. Dacă pe soţ l-au mai căutat comuniştii pe la afaceri, are acum motiv să spună că a fost o victimă a securităţii. La fel şi cu revoluţia. Stând central, a ieşit să-şi ia o pâine, s-au tras câteva gloanţe şi acum e şi revoluţionară, chit că nu are certificat. Copii n-a făcut, că n-a avut nevoie de bătaie de cap. În schimb a divorţat, că rolul de soţie chiar nu i se potrivea. S-a văzut nevoită să muncească iar, deşi visul ei e să huzurească nevastă de şeic bogat sau un armator grec. Cum prin '90 şi ceva era haos pe piaţa muncii, cu o diplomă de facultate şi ceva engleză şi-a găsit un post la o bancă. Şi după aia la o instituţie de stat. Deşi a fost construită să nu mişte un pai, în momente de nevoie, mai ales când erau şi alţii să o vadă, chiar muncea. Era secretară de şef mare. Putea să ţipe la angajaţi. Aproape perfect. Când s-au descotorosit de ea, şefilor le-a fost milă şi, pentru că se putea, i-au creat un post fără mari bătăi de cap sau miză, unde responsabilităţile erau doar aparente. Şi uite aşa a ajuns personajul nostru la vocaţia vieţii ei: şef! Nu contează că de-a lungul anilor a fost şef peste maxim o persoană. Şi-a creat în cap ideea că e un om de bază în bunul mers al lucrurilor, că fără ea nu ar merge nimic. Şi oamenii au tolerat-o, zâmbind amuzaţi uneori de prostiile ei, alteori aplicându-i câte o corecţie verbală, peste care ea a trecut uşor, că e adaptabilă şi fără prea mare demnitate reală, dar nu a uitat şi mai povesteşte şi acum cum a fost agresată de X sau Y acu nu ştiu câţi ani. Dacă ştii să o pupi un pic în fund, să-i spui ce haine frumoase are sau ce bine îi stă părul, eşti omul ei de bază, nu contează că nu faci nimic. Dacă nu eşti genul, dar îţi faci treaba, se mândreşte la superiori cu munca ta, dar îşi dă seama că ai putea fi periculos. Dacă realizează şi alţii că ea de fapt e inutilă? Aşa că începe să te şicaneze, să te facă să izbucneşti. Atunci îşi arată adevărata faţă. Calităţile de şef adevărat. Replicile ei favorite: "şeful dă ordine şi tu le execuţi! Faci ce îţi spun fără că conteşti sau să crâcneşti!" Dar doamna şef, tu nu ai cunoştinţele, competenţa de a cere aşa ceva, în plus nu eşti nici într-o mini dictatură, nici pe tarlaua ta. "Eşti obraznic! Prost crescut!" Nu are alte argumente.

Personajul nostru, deşi nu câştigă nimic din asta, îşi bârfeşte toţi colegii. Nimeni nu munceşte, în afară de ea, toţi întârzie, spre deosebire de ea care îşi arată eficienţa venind mai devreme şi plecând după program, deşi nu are nimic de făcut, ăla a făcut aia, aia vine cu fustă scurtă deşi are 45 de ani. Oamenii o privesc cu îngăduinţă, cu ceva milă în ochi. E un personaj caricatural, ştie toată lumea cât e de singură, deşi ea bravează că aşa îi place ei să trăiască. Bieţii oameni nu ştiu cum îi toacă ea pe fiecare, ca o meliţă. Dacă ar şti ... Spune că are vreo două prietene, cu care îşi dă bip-uri, să ştie fiecare că mai trăiesc. Când una din ele a avut nevoie de un pic de ajutor, a ajutat-o. Ca să povestească apoi tuturor ce efort a făcut ea şi ce stupidă e prietena. Cam asta înţelege ea din prietenie. De om bun şi prietena tuturor ce e, era să moară de foame în casă, când a fost bolnavă. Nimeni nu i-a bătut la uşă. Doar un om mai prost. Care, deşi bruftuluit cu puţin timp în urmă de personajul nostrum, s-a gândit că e omeneşte să-i ducă nişte medicamente şi ceva de mâncare omului singur şi bolnav. Cum i-a răspuns, după ceva vreme? “Eşti obraznic! Prost crescut!”

Personajul nostru este foarte credincios. Ţine post şi spune tuturor asta, dar tocmai în perioadele alea bârfeşte şi spune răutăţi mai abitir ca niciodată. Probabil că-i scade zahărul din sânge. Nu merge la biserică, nu ar da o bucată de pâine unui amărât pe stradă, dar un mai bun şi mai strict creştin ca ea nu există, spre deosebire de oricine altcineva.

Vorbeşte mult şi tare, piţigăiat, râde strident şi pe alocuri vulgar. Le ştie întotdeauna pe toate, de la politică la filme, de la muzică la economie, “ce să-ţi spun, depresie după naştere, doar alea cu probleme la cap fac fiţe din astea”, deşi nu a născut vreodată ca să ştie. Este atât de informată în ciuda faptului că nu citeşte cărţi, nu se uită la ştiri sau dezbateri. Trăiască serialele, bârfele din tabloidele on-line străine (că nu se coboară la nivel de Click sau Libertatea) şi filmuleţele cu animale. Pentru că la ea totul e spoială, nimic aprofundat şi nici nu-şi ştie limitele, nu există discuţii constructive, ea nu ştie să asculte. Nu acceptă ideea că alţii chiar ştiu mai multe şi mai bine. “Haide, haide, lasă-mă că ştiu eu ce ştiu, da?” e unicul ei argument.

Principiul ei de viaţă e “la barza chioară îi face Dumnezeu cuib” şi i se potriveşte de minune. Fără să facă vreun efort, a rămas prin moştenire cu o superbă casă într-o zonă bună. De care îşi bate joc de ani de zile. Tavanul înalt e apăsător de negru, că nu a mai fost zugrăvit de secole. Podeaua veche nu mai are personalitate, pentru că nu a îngrijit-o nimeni de ani de zile. Ferestrele înalte şi largi ar putea crea o senzaţie superbă de cămin primitor, dar lumina nu intră, pentru că geamurile nu au fost spălate. S-au adunat păianjenii prin colţuri şi vopseaua a sărit pe uşi şi tocuri. Covorul e rost de timp şi animale, dar în ciuda a toate astea, doamna noastră şi-a achiziţionat o canapea elegantă de mii de lei noi, care tronează în praf şi pe care îşi lasă părul animalele. Pentru că da, personajul nostru pare a fi un mare iubitor de animale. Le ia de pe stradă, doarme cu ele în pat, le îngrijeşte. Latura asta umană, dovedită prin poveşti repetate obsesiv tuturor, a reuşit să înduioşeze mulţi oameni cum că ar fi un personaj pozitiv. Doar că în timp, cunoscând-o îndeaproape, realizezi că doar pisicile mai stau pe lângă ea, că pentru un blid de mâncare şi un loc cald în pat o pot ignora în restul timpului.

Eu voi pleca în curând din preajma ei. O pauză necesară. Sper eu prelungită la nesfârşit. Dar pe lângă bucuria de a scăpa de un astfel de personaj, îmi rămâne o senzaţie stranie de milă la gândul că se va duce într-o zi, singură, şi o vor găsi vecinii după o vreme, cu pisicile care mâncaseră din ea, de foame...

47 de comentarii:

  1. Se poate face un film din textul tau. Un film trist...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ever, ştii cum se spune, viaţa bate filmul ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Viata bate filmul,bine zis. Astfel de personaje exista,si "e" multe. Din pacate acesti oameni saraci cu duhul si hidosi pe interior isi merita soarta. Poate ca nu ii duce capul si au ajuns din greseala destinului sa aiba o paine mai alba decat cei care ar merita cu adevarat. Nu trebuie sa ne sperie,ci doar sa-i ignoram si noi,la fel cum ii va ignora propria viata,mai tarziu.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu-i prea mare generalizarea? daca ar fi fost doar un orasel de provincie, mai mergea...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ajnanina, fiecare vede realitatea subiectiv. Pentru mine in acest moment România ca personaj arată ca această cucoană care chiar există în viața reală. Nu am generalizat, ci am vizualizat :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Si daca o am..obiectiv!
    Ignoranta, Ipocrizie, Latenta, Magie, Credinta si Sex.Astea ar fi coordonatele principale ale Romaniei care tace sau vorbeste prost..de dragul impresionatului sau al umflaturilor:)
    Trist dar adevarat!
    PS Noroc ca in viata asta ne salveaza cuvintele, stia cioran ce stia.
    sau iluziile!
    Apropo ca vad in dreapta..Toantele nu merg in rai!! Tipic, traditional siasa..maiDeparte! Hat!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Misto..vulpea urbana.
    Asta ce face..
    Fura/minte/seduce sau musca:))?

    RăspundețiȘtergere
  8. Dap, am vizualizat-o si eu, uffff.
    Creca pretenele alea doo sunt Moldova si Bulgaria, hihihi.

    Insa cu barza sunt de acord, marturisesc spashit ca si mie mi s-a intamplat.

    Madelin

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga vulpe,
    Permite-mi sa-mi dau cu parerea si sa zic ca traiesti - firesc - sindromul celui pe picior de plecare din tara. Doamna cu pricina poa' sa fie bine-mersi cam cum spui, mai ales pe ici pe colo prin 'pun'tele' esentiale, dar ce n-ai amintit in descrierea ta sadoveniana e umorul grozav pe care aceasta doamna il are in pofida tuturor lucrurilor neplacute din trecutul ei - mai stramosesc, asa - pe care le-a mostenit ca pe o boala transmisa genetic si pe care le tiraste dupa ea ca pe un picior de lemn, deh. Pen'ca sistemul de sanatate e facut de altii, nu de ea. Daca esti cu ea in termeni atit de intimi incit sa fi intrat si-n casa cu tavan negru, stii deja ca mai bine stati la cafea, piscoturi si seminte in curte. Pentru ca acea curte, draga mea, e cea mai misto din lume, asa plina de balarii - are un soare jucaus printre ramuri care, ca s-o parafrazez pe Magda Cirneci, te poate face uita diversele miasme ale anotimpurilor balcanice. Mda, e o doamna ca nici o alta, urita da' cu farmec subtil. O sa-ti para rau cind o sa moara.

    RăspundețiȘtergere
  10. Interesanta tema, dar ma uit cu teama la pagini fiindca nu stiu prea bine ce compunere imi iese daca imi pun mintea cu ea si daca vreau s-o scriu :P

    RăspundețiȘtergere
  11. Joker, ești puțin haotic în comentarii și nu prea știu de unde să încep să-ți răspund :D Cum e vulpea urbană eu am tot povestit pe aici, cum o văd ceilalți ... rămâne să spună ei :)

    Madelin, deși personajul meu chiar există, ținând cont că e vorba de România alcătuită din celule=oamenii din ea, probabil că și eu aș putea să mă regăsesc în unele din chestiile de mai sus. Nu știu...

    IoanaT, întâmplător, de data asta chiar nu m-ai ghicit :) Nu e personajul reieșit din scenariul celui care stă să plece, ci e personajul ieșit din scenariul realităților din ultimul an. Sunt sigură că personajul ar fi arătat cu totul altfel acum 1 an, acum 5 ani și sigur va arăta altfel peste 3 ani. Dar acum, scenariului realităților actuale e pentru personajul de mai sus. Care nu mai are umor și crede-mă, când l-am cunoscut îl avea. Dar între timp au ieșit la suprafață alte "arame" și am și uitat că avea cândva umor. Eu cred în treaba aia cu nimic nu dispare, totul se transformă, acu Doamne ferește, să nu fie din rău în mai rău :)

    Misaki, pare dificil, dar nu e. Pur și simplu, ia-ți realitatea ultimului an, de când te-ai întors de exemplu, și vezi care e personajul care ar putea îngloba toate impresiile. Eu sunt taaare curioasă!

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  14. Joker, cred sincer că nu prea ești capabil să formulezi un comentariu logic și cursiv, deși idei ai multe, așa că arunci cuvinte și faci pe suficientul. Și dacă vrei să ne apucăm de psihologia numelor și titlurilor de blog, am putea să începem chiar cu tine. Vrei să știi cât ești de ușor de mirosit? Foarte :) Dar, pentru că eu îmi doresc ca aici să se închege discuții constructive, chit că în contradictoriu, dar nu jigniri și aere de superioritate, te-aș ruga să eviți să mai vii în vizită. Cauți doar ceartă și harță, jignești fără să fie cazul și dacă la alte texte nu te-am șters de la comentarii, uite aș putea începe de aici. Așa că hai adio și un coș cu mere, ok?

    RăspundețiȘtergere
  15. In ultima vreme ma gandeam ca Romania mea e casa mea, ai vazut-o mai bine acum si cred ca stii ce simt. Cam rapciugoasa, cu probleme multiple, in acelasi timp atasanta, pentru ca aici am crescut, cu ceva elemente estetice impresionante, fara sa fie monument istoric, iar estetica oricum nu tine de foame, si o gaura neagra care-ti mananca banii:)

    RăspundețiȘtergere
  16. Romania mea este o amazoana feroce, prinsa cu forta de dusmani, si tinuta captiva intr-o hruba intunecoasa. Uneori, la sarbatorile dusmanului este scoasa cu forta, cu o masca pe fata sio tirita in spatele carului triumfal, in zdrente. Nu i se vede chipul, corpul este mutilat de batai, straiele de lupta sint zdrentuite, dar merge dreapta in hohotele de batjocura ale invingatorilor.Printre oamenii de pe margine care ii striga mascari sint si aliatii ei care, invizibili se pregatesc sa o elibereze

    RăspundețiȘtergere
  17. Draga Lia, pe blogul meu te asteapta un modest si sincer semn de apreciere. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  18. Romania, nu este o persoana. Sunt ceva milioane. Nu se poate personifica intr-un om,animal, sau nu mai stiu ce. Proiectand dorintele noastre pierdem din vedere adevarul. Nu este doar ceva ranit, victimizat si pus la punct ( obs o placere de a pune imaginea de sine peste tot). Eu as spune, Romania acum evolueaza. Sunt destule semne ( cum ar fi blog-ul acesta) ca Romania urla din locul unde a ajuns.
    Lia, frumos scris articolul. Jos palaria, sa fiu in tema.

    o zi placuta.

    P.S.
    Romania este cum o facem noi, toti.

    RăspundețiȘtergere
  19. Lio, Liuto, tare m-a intristat postarea asta, tare m-a intristat! Sper sa fie doar o chestie trecatoare!

    RăspundețiȘtergere
  20. Anto, să știi că m-am gândit și eu cam așa ...

    Karma, deși sună dramatic viziunea ta, văd o anumita demnitate și tărie pe care nu o mai regăsesc în celulele României de azi ...

    Mihai, tocmai asta era ideea temei: daca un organism e făcut din milioane de celule care sunt într-un fel sau altul, gândindu-ne la românii din jurul fiecăruia dintre noi ca la celule, cum arată corpul, trupul, personajul România. Am și spus, în acest moment, cu oamenii și reacțiile și întâmplările din jurul meu (din ultimele 6 luni să zicem) așa arată România, din păcate. Acum 1 an ar fi arătat altfel, sper ca în 2-3 ani să arate mult mai bine :) Cine mă cunoaște de ceva vreme poate spune că până de curând chiar eram de-un optimism ieșit din comun. Nu patriotisme desuete sau absurde, ci optimismul ăla sănătos, convingerea că nu e răul așa rău, că se pot face multe, că se schimbă în bine, că e speranță, exemple frumoase. Azi îi spuneam unui prieten că sunt amorțită și momentan nu mai pot vedea decât exemple izolate de luptă nebună pt ceva frumos. În rest, doar victimizare, ură și răutate de multe ori inexplicabilă, agresivitate. Și nu mai înțeleg ...

    Neamțule, și eu sper să fie trecătoare. Din tot sufletul îmi doresc!

    RăspundețiȘtergere
  21. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  22. Joker, poate nu am fost clară: isterii și frustrări pe alte bloguri, la mine nu. Uite, am bifat și o premieră: primele comentarii șterse!

    RăspundețiȘtergere
  23. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  24. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  25. M-am gandit tare mult la tara asta identificata intr-un personaj... Pana la urma oricum ar arata ea eu sunt o mica celula. Hai sa ma autointitulez neuron. Si-atunci Romanica ar fi sensibilizata daca-si pierde unul dintre neuroni?
    Am reusit sa vizualizez personajul articolului tau. E trist, e adevarat si nu ne ramane decat sa speram asa cum ai spus si tu ca in 2-3 ani personajul arata mai bine...sau ca se comporta mai bine...

    RăspundețiȘtergere
  26. Joker, dacă închizi gura, poate nu o să-ți mai miroasă. Înainte de a vorbi iar fără să știi despre ce vorbești, ia un pahar cu apă rece, respiră adânc, citește mai cu atenție ... dar cel mai bine, vezi-ți de bazaconiile tale în altă parte. Mă obosești cu isteriile tale, sincer. Parcă ai fi o muiere ofticoasă. Hai, pa!

    RăspundețiȘtergere
  27. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  28. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  29. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  30. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  31. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  32. Joker, paranoia e în floare, nici în sulă nu ne doare, nu? :))) Hai că la faza cu îți miroase gura a tei după ce mănânci ceapă m-ai distrat, așa că îți las demențele că poți fi amuzant în felul tău patetic :D

    RăspundețiȘtergere
  33. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  34. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  35. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  36. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  37. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  38. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  39. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  40. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  41. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  42. Lia dragă, am stat să mă gândesc dacă eu simt ţara mea ca pe un personaj. Cred că aş fi tentată sa mă las influenţată de tine şi de "povestea" ta, dar am stat să mai pritocesc gândul ăsta. E adevărat că ce spui şi felul în care o faci este foarte pictural. Cred însă ca pentru mine România este ca Marea Neagră. Fiind etern îndragostită de mare nu ştiu dacă alăturarea mă va ajuta, dar e cea mai fidelă ideii mele. România este ca litoralul jostru mult visat de unii sau mult hulit de alţii. Este locul în care mediocritatea se va simţi mereu foarte bine, se va dixtra la maxim, va face tot ce îi trece prin cap. Îşi va permite să arunce orice pe jos, să scuipe, să râgâie în public, să accepte cazarea într-un hotel insalubru dar foarte scump că e pe malul mării, va accepta să mănânce la un restaurant care are feţele de masă rupte, murdare, iar ospătarii se poartă ca niştee mici nobili.

    La Marea Neagră, mediocritatea se simte în elementul ei. Nimeni nu o va admonesta pentru că se integrează perfect acolo. La Marea Neagră, algele stau şi putrezesc până ce mirosul innebunitor te alungă definitiv. Ai să-mi spui că ce povestesc eu este valabil pentru orice loc din ţară. Poate. Mediocritate este peste tot, e adevărat, dar la Marea Neagră se adună, odată cu canicula, toate refulările de peste an. Deşi sunt fan al mării, al dimineţilor pe plajă cu cafeaua aburindă nu mai am loc acolo. Nu vreau să fac parte din gloată, dar acolo găsesc România de care eu fug. Acea Românie pe care am crezut-o mai puţin extinsă, acea Românie căreia am crezut că am şanse să îi ofer o alternativă. Am pierdut această stare, acest optimism în clipa în care am realizat că este întinsă ca o plagă, mediocritatea.

    Pupici neînglodaţi. Mulţam pentru descrierea din blogroll. Mă-nclin.

    RăspundețiȘtergere
  43. Da, un organism. Cam multe parti uitate sau defuncte:)
    Joker, e chiar greu? Take a hint.

    Sincer eu sunt in perioada in care Romania imi face scarba. Iti inteleg sentimentul de optimism. L-am avut si eu pana a inceput anul acesta. Sper sa revina, acum vad destule momente urate.

    RăspundețiȘtergere
  44. Irina, după cum ziceai, cam semănăm noi două :) Eu de vreo doi ani nu mai pot merge la mare, exact din motivele expuse de tine. Deși marea era iubita mea și 30 de ani am mers an de an, fără pauză. E sinceră descrierea din blogroll și cu mare drag făcută :)

    Mihai, mie nici scârbă nu-mi mai e, sunt doar amorțită și privesc totul parcă din afara corpului meu. E un anumit tip de detașare care mă ajută foarte tare. În ciuda demențelor din ultima vreme, eu sunt un om foarte relaxat, râd și zâmbesc mult, am oameni (câțiva, puțini, dar de bază) faini în jur, nu simt nevoia să fac mizerii la rândul meu, îmi văd de ale mele și, în ciuda deștepților care cred că știu mai bine ca mine cum sunt și ce fac, eu știu cel mai bine :)

    RăspundețiȘtergere
  45. 1. "Nu au interesat-o niciodată rădăcinile care cu siguranţă au pornit de la ţară, pentru că nu s-a identificat niciodată cu nevoile alea de bază ale ţăranului..."
    Radacinile noastre ale tuturor se trag "de la tara", orasul e "inventie" mai recenta decat satul (de fapt si taranii isi trasesera originile din salbaticie, din etapa de culegatori/vanatori a omenirii), dar suntem multi cei ai caror ascendenti s-au mutat de atat de mult timp la oras, si atat de complet (fara a lasa "la tara" neamuri cu care sa mentina legatura), incat suntem complet urbanizati, nici macar fiindu-ne cunoscut mediul rural (cu eventuala exceptie a vreunui scurt sejur la o asa-zisa "pensiune rurala", in fapt complet (aproape) urbanizata si ea, sau a vreunui si mai scurt popas in vreun sat pt a cumpara ceva "direct de la taran"), astfel incat intr-adevar nu stim care sunt "nevoile de baza ale taranului".
    Regret faptul ca fie si macar in aceasta privinta "intru in aceeasi oala" cu personajul...
    2. "...pentru că se putea, i-au creat un post fără mari bătăi de cap sau miză, unde responsabilităţile erau doar aparente."
    EXCELENT (si sintetic) descrisa metoda prin care au aparut in aparatul bugetar atat de multe posturi noi, inutile dar bine platite, din cauza carora (pt ca acestea nu sunt desfiintate la loc, deoarece aceste adevarate sinecuri sunt ocupate de "cine trebuie") cheltuielile bugetare au ajuns sa fie atat de mari incat sunt considerate (si sunt cu adevarat) nesustenabile, incat acum sunt nevoiti toti bugetarii - si in plus SI pensionarii - sa suporte reducerea veniturilor.
    3. “Eşti obraznic! Prost crescut!”
    Nu-i raspunde nimeni ca cei 7 ani de acasa nu fac parte nici din "fisa postului", nici din studiile cerute pt ocuparea acestuia, si ca dealtfel nici pe ea "nu o dau afara din casa" acei TOT ATATIA ani?
    4. "Doar un om mai prost. Care, deşi bruftuluit cu puţin timp în urmă de personajul nostrum, s-a gândit că e omeneşte să-i ducă nişte medicamente şi ceva de mâncare omului singur şi bolnav."
    E voie sa incercam sa ghicim CINE e omul?
    5. "...un mai bun şi mai strict creştin ca ea nu există..."
    N-a intrebat-o inca nimeni cand a fost ultima oara la spovedanie - fie crestina (la biserica) fie laica (la psiholog/psihiatru)?
    6. "...în ciuda a toate astea..."
    Scuze, corect nu ar fi fost "...in ciuda tuturor acestora..."? ("In ciuda" nu se foloseste cu dativul? Sau tin eu minte gresit forma corecta pt cazul dativ?)

    RăspundețiȘtergere
  46. Victor, personajul e la a doua generație de încălțați, ca să folosesc o expresie care nu-mi face plăcere. Nu e vorba de o urbanizare atât de naturală, creată în timp, ci de banalul și mult prea întâlnitul parvenitism. Eu mă consider norocoasă că, deși m-am născut și am crescut în București, am trăit și vacanțele la țară, lângă Făgăraș, știu și că laptele vine de la vacă/bivoliță, nu de la magazin, știu și cum se leagă roșiile și via și cu ce se hrănesc animalele din grajd.
    La punctul 2 nu mai completez cu nimic, e un lanț al slăbiciunilor cred eu imposibil de rezolvat cum trebuie.
    Problema personajului meu e că nu face diferența între chestiuni de serviciu și simpatii/antipatii personale. Plus că nu are simțul realității. Logica ei îi spune că dacă ea nu place un om, acest om își permite să-i conteste calitățile profesionale și manageriale, în concluzie, e prost crescut și obraznic :)
    Mai contează cine e omul? Contează că omul, după toate astea, nu regretă că a făcut acele gesturi :)
    Nu te contrazic cu privire la "în ciuda a ...", mie nu îmi sună/arată greșit (expresia "în ciuda a tot și toate" o folosesc foarte des, aș fi foarte supărată pe mine însămi să aflu că e greșită), dar te rog, dacă într-adevăr e greșit folosit, dă-mi de veste!!!

    RăspundețiȘtergere
  47. Lialia, eu sunt (oare inca mai sunt?) inginer (chiar daca actualmente imi castig traiul ca PFA - persoana fizica autorizata - in domeniul taximetriei, diploma "atarnata in cui" "zice" "inginer"). Cunostintele mele de gramatica sunt atatea cate mi-au mai ramas de acu vreo patru decenii, cand le dobandisem.
    Nu ma incumet sa dau eu sentinte, da' intrebari ma incumet sa pun.

    RăspundețiȘtergere