Dancing with myself

Oare de ce aproape fiecare om şi întâmplare din viata mea sunt legate de o anumită melodie, de o anume muzică? Aproape fără excepţie. Si nu există doi oameni (cu unica excepție a celor două minunate, Iulia și Maggie) sau două întâmplări care să împartă aceeaşi melodie. Niciodată. Nu-mi pot închipui cum aş putea trăi fără muzică, mai cuminte, mai nebună, mai nouă sau mai veche. Tata e Celentano şi Enrico Macias cu "La femme de mon ami", mama Julio Iglesias şi Anthony Queen cu "I love you", frate-meu Metallica și Malaguena Salerosa din Kill Bill, Cati e Zucchero "Baila Morena", Mara e zbânţuială pe Crazy Loop "Mm ma ma". Iulia e Cher și Dark Lady, iar de noi cele 3 mușchetare, eu, Iulia, Maggie mă leagă muzica arăbească, singurul cd pe care l-am luat cu noi la Paștele petrecut la Snagov sau Cesaria Evora ascultată pe plaja din Vamă. Băieţii de la servici mă disperau cu Cargo, prima perioadă din Club A, adolescenţa spre prima tinereţe, e James şi "Lose control", a doua parte din Club A, mai aproape, când la muzici era Mircea e "Face a la mer" a celor de la Les Negresses Vertes. Copilăria mea e "O bătrână într-o gară" sau Tony Christie "Sweet September" sau Joe Dolan și "Lady in blue". Prima dragoste e One a celor de la U2, a doua dragoste e The Cranberries "I can't be with you". Și apoi Halo, după aia Rita Pavone și Cuore, apoi Matia Bazar și Vacanze Romane, după care Nebunul de alb. Primele bețiveli rockărești sună a Skid Row, Metallica, Maiden sau Judas Priest. Iubirea mea e Manu Chao, bucuria mea e Manu Chao, tratamentul meu pentru liniște mentală e Manu Chao.

Ritmul inimii mele e o melodie, parcă dansează și ea. Când sunt veselă și nebună, dansez pe baruri și pe mese, în ploaie sau în mijlocul străzii, îmi urlă sângele în mine, când sunt tristă si melancolica, carnea mi se strânge de sunetul chitării. Am facut și fac dragoste cu muzică în urechi și ascult melodii cu dragostea în minte. Muzica inseamna dans, mai tot timpul. Oare de ce se uită oamenii la mine ca la o nebună când mă mișc în dans pe stradă sau la volanul mașinii? De ce nu încep și ei să zâmbească și să se miște pe ritmul muzicii din capul meu? Am auzit de atâtea ori "dansează ca și cum nu te-ar vedea nimeni". Eu dansez singură ca și cum m-ar vedea o lume întreagă!
Cand sunt singură, cu prea multe adunate, ascult Vivaldi. Doamne, ce îmi fac viorile alea! Arcușul taie în mine, de afară înauntru și din interior afară, îmi țin răsuflarea, ca să nu pierd nici o notă sau chiar mi-o pierd de tot și nu respir, până amețesc. Nu sunt o cultă, nu recunosc prea multe arii sau bucați clasice și celebre, dar viorile astea ale lui Vivaldi.... De ce plâng întotdeauna când le-aud? De ce mă dor atât de tare și cum de durerea asta mă face să fiu atât de vie, să trăiesc atât de tare, de intens și de imens? E un anumit pasaj care mă face, de fiecare dată, să urlu, literalmente, de atâta viață. TRĂIESC! Și plâng. Și mă curăț.

Imensă invenție muzica asta. Îmi ține sângele în mișcare, îmi unge rotițele, mă bucură, mă face să iert, să uit, să râd. Mă spală și mă curăță. De mizeria oamenilor, de răutate, de scârbă, de lehamite. Da, scriu mai rar în ultima vreme, vorbesc mai puțin, răspund la mai puține telefoane. Puțini sunt oamenii care nu iau personal atitudinea mea ușor antisocială (Iuliana, draga mea dragă, când voi putea aduce energie pozitivă puiului tău, vei fi prima pe care o voi vizita; Mircea, pe tine abia aștept să te văd; Ada, Croco, frappe-ul nostru nu se topește; Cristina, limonada e la rece, da? Tizo, Ocserverule, îmi revin eu de-o cafea și o înghețată, cât de curând și știu că voi aveți răbdare cu mine). Familie, gagic, Iulia, Stewardezu. Atât. În rest, nu simt nevoia să văd mai pe nimeni. Nu e ceva personal, nu-mi mai reproșați asta, că știți că fac gesturi radicale. Nici măcar din politețe nu mai pot accepta o invitație la o bârfă, când gura mi-e mută, lipsită de spontaneitate, simțurile (auto)amorțite ca să nu urlu de nebună pe stradă, gândurile adunate grămadă într-un cap prea mic. Am obosit de oamenii cărora dacă le spui că ai o bubă ei îți răspund că au 3. Sunt sătulă de semne de viață doar când au nevoie de un serviciu. Mi-e greață de la atâta răutate gratuită, meschină și proastă. Refuz să răspund cu aceeași monedă, așa că m-am retras, am făcut doi pași în spate și îmi ascult muzica. Cine înțelege bine, cine nu ... ghinion de neșansă.

Me llaman el desaparecido
Cuando llega ya se ha ido
Volando vengo, volando voy
Deprisa deprisa a rumbo perdido
Yo llevo en el cuerpo un motor
Que nunca deja de rolar
llevo en el alma un camino
Destinado a nunca llegar
Cuando me buscan nunca estoy
Cuando me encuentran yo no soy
El que esta enfrente por que ya
me fui corriendo mas alla...