De multe ori m-am gandit la asemanarile dintre computere si noi, oamenii (ca pana la urma, noi Dumnezeii mai mici care ne credem, am inventat si perfectionat si colorat computerele dupa chipul si asemanarea noastra, nu?) Aseara am avut ocazia sa gasesc si o diferenta majora intre noi si computere. Am considerat intotdeauna ca amintirile si oamenii din viata noastra se sterg cumva asa cum dam delete unor documente. Avem impresia ca s-au sters, dar ele de fapt se depoziteaza in recycle bin (suflet, memorie, creier, cum vreti sa-i spuneti). E, si aici diferenta majora dintre noi si computere. In afara unui accident nefericit care ne poate duce la amnezie, noi nu putem sterge definitiv nimic! Pe cand, recycle bin-ul calculatoarelor se goleste, nu? Mi s-a intamplat aseara sa vad un film care mi-a readus pe desktop un subiect pe care il consideram sters, care mi-a dat complet peste cap soft-ul simtitor. Cat as fi vrut ca subiectul in cauza sa fi fost sters si din recycle bin... Pe de alta parte, mi s-a intamplat de cateva ori sa urlu si sa disper dupa documente pierdute definitiv din cauza ca am dat Empty Recycle Bin. Ce-i mai rau, oare, sa ne doara over and over again, de cate ori iese cate un subiect dureros la suprafata sau sa sa avem posibilitatea sa stergem definitiv amintirile/persoanele neplacute, dar in acelasi timp si pe cele placute?

P.S. Cu nici o legatura cu pomul de iarna, cand am venit azi apatica si fara chef la birou, m-a lovit primavara direct in ochi. Niste copilasi care se alergau intr-o curte, mi-au aruncat in cap o crengutza de liliac si cand am ridicat nervoasa ochii, era sa ma sufoc de fericirea ce mi-a umplut intr-o fractiune de secunda plamanii: de dupa gardul distrus, isi fluturau delicat frumusetea cateva crengutze de liliac si altele de magnolie. Primavara a durat cateva secunde, m-au trezit copiii murdari cu muci la nas: tantiii, ne dai si noua 10 mii? Tanti sa-i spui lu ma-ta, bey!