Noi aventuri cu Frieda

Nu ştiu cum naiba fac, de oricât aş încerca să evit, tot la trafic şi maşina mea iubită mă întorc. Scriu mult mai des despre Frieda decât despre gagic, aşa că mă întreb: oare n-oi fi mai bărbat decât îmi închipui?
Săptămâna trecută, dacă tot am împlinit 7 luni şi 10.000 de km împreună, am dus-o pe Frieda la spălătorie. Să dau un aer proaspăt relaţiei noastre cam prăfuite. La spălătorie e ca într-o telenovelă, băieţii şi procedurile sunt actorii din fiecare episod, dar nu se poate să nu apară un personaj nou care să aducă ceva suspans monotoniei de zi cu zi. De data asta, am zărit întâi o prinţesă. Cu poşeta pe braţ şi cu pumnişorul ridicat. Se dorea prinţesă mai de lux, dar din rujul prost şi cizmele de carton se sesiza că e prinţesă de cartier muncitoresc. Era uşor iritată şi aştepta. Pe cine? Păi, pe acelaşi personaj pe care îl aşteptam şi eu să-şi termine de spălat Volkswagen-ul Polo. Uimirea mea a venit în momentul în care am realizat că băiatul îşi spăla singur maşina. Cu jet din ăla care te stropeşte, cu spume care sar pe tine. Stătea într-o poziţie cel puţin amuzantă, cât mai departe de maşină, dar foarte concentrat să nu rateze nici un milimetru. Oameni buni, eu nu sunt o prinţesă care aşteaptă doar să i se facă servicii. Pun mâna când e cazul. Dar cât de chitros să fii, să dai doar 4,9 lei în loc de 14,9 lei (cât costă să îţi spele un băiat maşina), doar ca să te uzi din cap până-n picioare şi să o mai faci de cacao şi pe proasta care te aşteaptă???

Acum câteva seri am păţit una care ar trebui să mă amuze, dar nu cred că mai am atât umor. Probabil din cauză că am pornit prima de la semafor şi că păream agresivă (ascultam AC/DC, era firesc să mă agit!), la următorul semafor aproape că s-a lipit de mine, în dreapta, un puştan. Să mor de am reţinut marca maşinii. Dar am ţinut minte motorul super ambalat şi fumul din spate. S-a uitat la mine cu ochi mijiţi şi la verde, a băgat forjă. După care a făcut o mişcare absolut genială, a vrut să îşi ia avânt cred, ca să-mi taie calea, doar că i-a stat un colţ de bordură în drum şi imbecilul era să intre în mine. Mesaj important pentru toţi cretinii din trafic: mie îmi place să mă hlizesc cu alţi participanţi, să îmi fac semne, să îmi zâmbesc, nu să fac liniuţe stupide!

De câteva zile cred că e ceva în aer. O fi de la luna plină care deşi a trecut, încă mai are influenţe nefaste. Îmi văd cuminte de drumul meu, las să se bage pe toţi cei care semnalizează, nu sunt agresivă. Cu toate astea, m-au ratat la milimetru vreo 10 cretini care cred că au probleme cu vederea. Şi cu semnele, mai ales când se aruncă din drum cu cedează în ăla cu prioritate.
Am reuşit să scap. Dar nu până la capăt. Culmea, azi, stând pe loc, am păţit-o. Coloană, bot în cur şi viceversa. În dreapta, ceva spaţiu între mine şi maşina parcată pe trotuar. Un loc prin care un zmeu grăbit cu o Octavia a fost convins că poate trece. Am auzit un zgomot surd şi unul mai sec atunci când oglinzile noastre s-au pocnit. Nici nu am apucat să întorc capul şi respectivul trecuse deja şi făcuse şi dreapta pe o străduţă. Am reuşit să notez numărul. Am tras pe dreapta, am îndreptat oglinda (slavă Domnului, întreagă), dar surpriza! Uşa dreapta spate ştearsă destul de serios. În spume, pun mâna pe telefon şi sun la poliţia rutieră (că eu sunt fată cu numere importante de telefon în agendă). Dialog halucinant.
"Bună ziua, tocmai am fost lovită de unu cu o maşină care a mers mai departe, am numărul de la maşină".
"Sunt victime? Accidentul e grav?"
"Nu, mi-a lovit portiera".
"Tabla e înfundată?"
"Nu, e zgâriată".
"Deci, doar v-a şters".
"Domnule, am numărul de la maşina idiotului care m-a lovit şi a trecut mai departe!"
"Doamnă, accidentele uşoare nici nu mai necesită să fie declarate la poliţie, vă rezolvă direct asigurarea".
În primul rând, am vrut să ţip la el, că pe mine nu mă face el doamnă, dar m-am abţinut.
"Nu contează că am şi numărul de la maşină, că poate fi identificat?"
"Dacă nu e înfundată tabla, poate iese la un polish. Mergeţi la un tinichigiu că vă rezolvă".
O rezolvă pe mă-ta, bă! Am închis telefonul şi am înjurat. Cu de toate. Şi pe toată lumea. Trebuie să găsesc o cale să pun mâna pe dobitoc. Că doar am numărul lui.

M-am calmat brusc. Pentru că am realizat că mi se zbate tâmpla stângă. Şi ar fi stupid să păţesc ceva dintr-o supărare atât de penibilă. Am dus-o pe Frieda iar la spălătorie, la OMV. Să-i treacă de sperietură. Am aruncat repede toate gunoaiele şi hârtiuţele din ea. Să fie pregătită. Ghinion de neşansă! Băiatul de la casă (care mă ştie deja şi cu care îmi zâmbesc foarte amabil întotdeauna) îmi spune: ne pare rău, spălătoria e în reparaţii, abia peste o lună dăm iar drumul. Cred că a simţit pericolul, pentru că s-a dat înapoi un pas. "O lună? O lună??? Bă, să vă duceţi şi voi dracu cu spălătoria voastră, ai auzit?" am urlat ca o nebună, cu părul zburlit pe cap. Noroc că au uşi care se deschid singure, că sigur o trânteam.

Aproape să ajung la bloc. Pe străduţa mea. Noroc că nu aveam viteză. Am frânat până la ABS. Mi-a sărit albinuţa de pe bord. Şi pe capotă mi-a pus o palmă un băiat. Care, cu iubita la fel de fluturaşă ca şi el, trecea alene pe mijlocul străzii. Nu pe trecerea de pietoni. Nu se mişcaseră când am claxonat. Ei cred că erau îndrăgostiţi şi surzi. Privirea aia atât de tâmpă şi uluită nu cred că o să o uit curând. Nici nu am mai avut putere să înjur.

Dar pentru că mie îmi plac filmele care se termină cu hohote de râs, mi-au trecut repede supărările. Am găsit loc de parcare. Dar înainte de a purcede spre el, l-am privit fascinată pe un tip (deci, da, şi bărbaţii pot fi blonzi la volan) care a făcut nu mai puţin de 11 mişcări pentru a-şi băga Peugeot-ul cu spatele într-un spaţiu în care încăpeau lejer două maşini. Se vedea transpiraţia pe fruntea lui. A reuşit până la urmă. Şi a blocat ambele locuri, normal. De nervi şi pentru că eu chiar am făcut multe exerciţii ca să nu mă fac de rahat la parcare, am reuşit aceeaşi parcare în două mişcări. Am trecut pe lângă el. Care era roşu la faţă. Iar iubita lui îi spunea: "Vezi? Trebuia să faci mişcarea mai largă".
Am rânjit de bucurie meschină. Dar când mi-am dat seama că la benzinărie aruncasem şi hârtiuţa cu numărul imbecilului cu Octavia, am început să hohotesc de-a dreptul.