Vulpea, Frieda şi iarna derutantă

Dacă aud pe cineva că n-am avut nici anul ăsta iarnă, protestez în piaţa publică! Dacă mai aud povestea aia cu "vai, ce frumos ninge!", devin agresivă.
Acum doi ani am avut un fel de primăvară răcoroasă, de care m-am bucurat din plin. Anul trecut, iarna a durat vreo 10 zile. Totul concentrat: zăpadă, frig, bălţi uriaşe, gata. Oricum, s-a petrecut de sărbători şi imediat după, mai mult stat pe acasă. Pe zăpada aia eu mi-am lăsat Ticuţul îngropat în faţa blocului şi am aşteptat să treacă de la sine. Pentru că nu sunt adepta sporturilor extreme. Nu într-un Tico pe zăpadă plus gheaţă, cel puţin.
Anul ăsta, surpriză! Încălzirea globală a luat o scurtă pauză. Şi dă-i cu minusuri serioase. Mă aşteptam ca Frieda, mândră nemţoaică de origini, să ţopăie de fericire. E, uite că ne-am potrivi şi aici. Deşi facem faţă cu brio condiţiilor vitrege, ambele avem ceva probleme cu iarna. În primele zile de ger, fata mea s-a lăsat cam greu. Dezgheţată. După odioasa racletă, am investit într-un spray de dezgheţat parbrize. Care îşi făcea treaba, dar mă dureau degetele apăsând butonul. Aşa că am trecut la un alt fel de fâs care e mult mai eficient, dar lasă o mâzgă uleioasă pe geamuri de mă apucă sila. Frieda toarce mai serios pe vremuri îngheţate. De parcă ar avea bronşită tabacică. Şi are nevoie de un preludiu mai serios. Figuri. Dar daca e ceva de mare excepţie la ea, e stabilitatea nemţească cu care stă înfiptă pe şosele cu poleiuri. Bine, şi bocancii în care am investit 1/3 din salariu acum o lună şi ceva o ajută, părerea mea. Dar ce demnă şi sobră stă ea fix acolo unde vreau eu să se oprească. Nu tu samba, nu tu rumba. Nu e momentul de dat din cur aiurea. Deşi am stat cu sufletul în gât de câteva ori. Cu ochii beliţi de groază. Când vreun tâmpit a frânat uşor cam prea aproape de funduleţul ei bombat.
Ca s nu înnebunesc de nervi, prefer să mă amuz de reacţia şoferilor în timpul anumitor fenomene meteorologice. Pe polei, mergeau toţi de parcă ar fi cărat ouă. Mult prea pâş pâş chiar şi pentru cel mai prudent om din lume. Mai puţin o kamikaze, într-un Matiz verde, pe care nu o voi uita prea curând. Care fata a făcut niţte manevre (sin)ucigaşe de câte ori, de ne-am dat mai mulţi cu capetele de bord frânând disperat, până a reuşit, cu o frână venită prea târziu şi cu nişte cauciuce prea de vară, să se înfigă în dosul unui domn oprit la stop. Mi-a plăcut solidaritatea cu care toţi şoferii au ieşit pe geam şi i-au umpllut frigiderul cu carne. Cel mai tare a fost un nene de pe o dubă care i-a zis: "făăă, tu eşti sora sinucigaşă a lu Şumahăr?"
În fiecare dimineaţă, Frieda îmi spune morocănoasă 'neaţa şi îmi pune muzică. Dacă la stabilitate îmi place de ea, la arătat cum e ziua, e tare plictisitoare. De la -12 la +2 grade, aceeaşi steluţă o afişează lângă. Nu tu un soare cu dinţi sparţi, nu tu râuri de noroi, nu tu un mesaj de genul "e inuman de frig, du-te înapoi în pat". În cea mai zăludă dimineaţă, m-am trezit direct posedată de un spirit nebun care m-a făcut să plec la muncă, la 7 şi 15, îmbrăcată în fustă! Frieda mi-a arătat sec -11 grade. Hmmmm. Şi tot aşa, tot drumul. "E clar. s-a prostit şi i s-a blocat termometrul" îmi spuneam. Cifra aia şi condiţia sumară în care mă aflam mă făceau să plâng. Cu cristale Swarovski. Pentru că draga de ea refuza şi să încălzească prea tare. Deja mă gândeam disperată la ce tip de doctor de maşini trebuie dusă dacă are probleme de temperatură, când, la 15 metri de servici, schimbare de cifre! Nu mai erau -11 grade, ci doar -10,5. Îmi place că le ştie şi cu jumătăţile de măsură.
În prima zi când a nins mai serios, eu făceam spume la gură de nervi, în timp ce oamenii bipezi se bucurau inconştient de dansul fulgilor de nea. Iar fenomen deosebit, iar haos apocaliptic în trafic. Aş vrea să-mi explice cineva de ce îi apucă aşa o panică ilogică pe participanţii la trafic şi de ce uită tocmai atunci de un minim de atenţie, doar din cauza unor stropi de ploaie sau a câtorva fulgi? Ce mecanisme de "scapă cine poate" se declanşează în minţile disperaţilor? În acea zi, pentru că ninsoarea s-a terminat târziu, am ieşit pe la 10 seara să fiu responsabilă şi să o curăţ pe Frieda. Primul gest a fost de blondă veritabilă. Cu portiera larg deschisă, am dat drumul la ştergătoare. Firesc, 10 kile de zăpadă au căzut ca un bolovan în maşină, peste mine, în "buzunarul" portierei unde îmi ţin eu un pahar cu ceva apă să arunc ţigările. Am curăţat cât am putut, dar guguloiul de gheaţă format în pahar a supravieţuit încă vreo 3-4 zile. Înjurând şi spurcând, am reuşit să o curăţ decent. Şi dimineaţă cine zâmbea superioară vecinilor care ciopleau în maşinile lor cuburi de gheaţă?
În mult prea scurt timp, frumoasa zăpadă de Bucureşti s-a transformat în nămol şi fleaşcă de Bucureşti. Hai, bipezilor, bucuraţi-vă acum! Deşi când m-am luat cu Frieda i-am jurat credinţă, iubire veşnică şi că o să o duc la spălătorie tot timpul, acum am cedat psihic. Într-o cocină ca Bucureştiu, nu poţi fi decât porc împuţit. Aşa că am ajuns la momentul în care suntem ca doi soţi căsătoriţi de prea mult timp. Ea nu se mai epilează şi cremuieşte, că oricum nu i-o mai trage nimeni. Eu mă fac că nu văd, că oricum nu mi se mai scoală. Dar şi când s-o face frumos afară ... Să vezi atunci, ce polish capătă gagica, ce covoraşe de cauciuc uşor de curăţat îi iau!

Am trecut noi prin multe deja, ceva derută meteorologică nu mai contează prea tare. Om trece şi de iarna asta dubioasă. Că doar ne aşteaptă la vară autostrăzile străine unde ne şade nouă aşa de bine!