"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

luni, 16 februarie 2009

Vulpea donatoare

Acum vreo 10 ani, mama unui prieten avea nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală care implica şi nişte extra sânge. Şi pentru că era penurie de sânge în spitale, am donat în "contul" ei. Şi am mai făcut treaba asta şi pentru o mătuşă.
Gândindu-mă că a fost un efort minim, că m-am simţit foarte bine să pot ajuta, citind şi nişte statistici în care iar România se află pe ultimele locuri în Europa, m-am decis să fac şi eu ceva care poate ajuta. După ce am aflat şi că sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, riscul de paralizie şi accident vascular se reduce cu 30%, m-am decis să devin donator.
Am căutat informaţii şi am găsit cele mai complete date aici şi aici. Lista cu centrele unde se poate dona în ţară este aici. Ca să ştiu dacă mă încadrez, există o listă cu ce şi cum (greutate, vârstă, stare generală de sănătate, un istoric al bolilor, etc). Apropo, doamnelor. Dacă sunteţi subţirele, aveţi măcar 52-53 de kile şi o stare generală bună, minţiţi, daţi-vă şi voi mai rotunde, că e pentru o cauză bună.
Deşi citisem că pot bea cafea dimineaţa, înainte de donare, m-am simţit foarte responsabilă şi am plecat de acasă doar cu un sandwich îngurgitat (şi unul la pachet). Institutul de transfuzie sanguină din Bucureşti e pe Str. C.Caracaş, cum vii pe Doctor Felix spre Titulescu, pe dreapta. Foarte dificil de găsit un loc de parcare, aşa că mi-am asigura şi o plimbare pe jos. Intrarea nu e cea din Institut, ci 2 paşi mai încolo, pe o uşă de lemn pe care, din păcate nu scrie nimic, aşa că o poţi uşor rata. Am urcat la etajul 1, am completat o hârtie cu date personale şi istoric de boli şi intervenţii. În acel moment, am fost abordată de o doamnă foarte frumoasă, palidă, tristă, dar cu nişte ochi f buni. Care m-a întrebat dacă donez pentru cineva anume. Când i-am spus că donez benevol, m-a întrebat dacă vreau să donez pentru fiul ei, bolnav de leucemie, care, pentru a primi doza săptămânală de sânge, trebuie să arate adeverinţe cum că cel puţin 3 oameni au donat în "contul" lui. Cu multă emoţie şi tristeţe, m-am simţit totuşi bine să ştiu că pot ajuta pe cineva punctual.
După ce mi s-a făcut fişa, am intrat într-un cabinet unde am fost înţepată în deget şi mi s-a stabilit grupa şi RH-ul. Iar la doamnele cu fişa. Unde mi s-a luat prima tensiune. Ghinion, era prea mică, n-aveam voie să donez. Am insistat, am declarat cu mâna pe inimă că în mod normal nu am tensiune mică, am ieşit să beau o cafea (repet, cafeaua de dimineaţă chiar nu strică, din contră), am urcat câteva trepte în fugă şi bingo! Tensiune de aviator. Doamna cu tensiunea mi-a zâmbit, m-a felicitat că nu am renunţat şi m-a trimis la etajul doi, unde am fost strigată. M-am întins pe un fel de fotoliu. Două fete draguţe mi-au conectat acul şi punguţa. În 7-8 minute eram gata. După încă 3-4 minute m-am ridicat, fără ameţeală, fără greţuri. Am dus hârtia pentru doamna cu băiatul bolnav, mi-am luat tichetele de masă şi adeverinţa pentru liber de la servici şi am plecat acasă. Am mâncat, am dormit, nu am avut nicio problemă. A, bine că mi-am adus aminte. Ţinând cont că nu e ca la analize, să mergi nemâncat şi nebăut (ba chiar e indicat să mănânci ceva uşor şi să bei o cafea dimineaţă), poţi să donezi până la ora 13.

În concluzie, în ciuda alergăturii cu hârtii, ridicat tensiune şi plimbat de la un cabinet în altul, nu mi-a părut rău nici măcar pentru o secundă din ora petrecută acolo. M-am simţit bine în sufleţelul meu. Şi peste 3 luni mă întorc. Cine vine cu mine?

31 de comentarii:

  1. In primul rand, felicitari!
    In al doilea rand, o sa ma uit si eu pe conditii, poate ma incadrez, desi stiu ca acum vreo sase ani nu m-au lasat sa donez pe motiv ca sunt prea micuta si prea slaba...

    RăspundețiȘtergere
  2. M-ai emotionat!Eu am avut o incercsre nereusita, eram cam prea sub greutate.
    Sa stii ca o sa mai incerc.
    As vrea chiar in contul baiatului...
    Sa vad pe cine mai conving :)

    RăspundețiȘtergere
  3. bravos, io am carnet de d'astia, dar in ultima vreme is mult sub categoria lor asa ca n-am mai vazut la ochi doamnele

    RăspundețiȘtergere
  4. Fetele, nu-i bai că nu puteţi voi, dar poate convingeţi alţi oameni. Eu nu sunt din aia emotivă, dar recunosc că nu o să o uit uşor pe doamna (doctor cred) care m-a felicitat că nu am renunţat, care mi-a spus că femeia cu băiatul şi-a pus speranţele în mine şi că Dumnezeu mă va ajuta că am făcut un lucru mic, dar mare. E o senzaţie extraordinară.

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga mea, evident ca io voi veni cu tine, peste 3 luni! Ca doar era cat pe ce si acum, dar...job-ul meu...stii tu...Asa ca abia azi am ajuns, am asteptat ceva mai mult pana am intrat la "Boxa 1", stii tu pe unde vine (cica pt. noi, astia cu grupa O1). Inainte de donarea de azi (pt. ca donasem pt. un coleg de birou si in anul 2006 - dar din pacate acel coleg s-a stins rapid...- mi-au gasit repede fisa etc). Cum spui si tu, am completat un chestionar privind starea mea de sanatate, boli, interventii chirurgicale etc, mi-au luat tensiunea, sange din deget, dar si...radiografie pulmonara, nu stiu de ce, n-am mai intrebat. Apoi am stat si am asteptat. Si am vazut f.f.f.multi oameni amarati, tineri, tigani etc Si am donat. Iar acum ma simt cu constiinta parca ceva mai impacata si cu speranta ca poate macar 1-2-3 vieti oi salva si eu... Ca si tine, dupa donare am plecat imediat, eu la volan, cu un suc si o cafea pe langa mine. Iar din bonurile de masa (cu 2 din 7), i-am luat fiica-mii celei mari o papusa pe care si-o dorea de f.f.f. mult timp, ea fiind azi acasa si nu la gradi, caci facuse febra 40 asta noapte. Si mi-au mai dat tot de la Institut o adeverinta pt. ziua de azi, sarita din campul muncii. Asa ca, sper ca data viitoare sa putem merge impreuna la donat sange!
    Multa sanatate tuturor!!
    Oana

    RăspundețiȘtergere
  6. Am uitat sa spun, am fost tot la Institutul de Hematologie, ca si tine! Iar personalul medical destul de amabil!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bravo, Oanaaaaaa!!!! Eşti cea mai tare! :) Mă bucur tare mult că ai reuşit să ajungi şi data viitoare mergem împreună :) Te pupez!

    RăspundețiȘtergere
  8. :( numa' eu nu pooot, am aproape 47 kg si de un an ma straduiesc sa ma ingras, da' nu-mi ieseee! IMC-ul e prost, zic astia ca-s subnutrita, iar tensiunea e prea mica (poate dupa fo 3 cafele sa fie ok)...
    Da' o sa popularizez actiunea, asta pot! Si daca vreti, vin cu voi ca sa va sustin :)

    Succese!

    RăspundețiȘtergere
  9. Dragă Verde, contează să faci ceva, orice, oricât de mic. Când am fost joi la donat, erau acolo 3 băieţi, veniseră să doneze pt un coleg cu probleme. Nu ştiau nimic despre donare. Şi când unul dintre ei a ieşit un pic mirat că i-a spus doamna că e bun, că are 0 rh negativ, m-am băgat în vorbă şi i-am spus că e cel mai bun! F încântat, a spus sus şi tare că va dona din 3 în 3 luni de acum înainte şi că o să vină şi cu alţi colegi. După care s-a îndopat cu vreo 3 sandwich-uri :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. Fac listuta si trimit lumea in actiune! :) Multam pentru post-ul asta!

    RăspundețiȘtergere
  11. Bravo, Lia! stii ca o spun din inima! ;)

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu te felicit. Dupa o singura cafea sa iti ajunga tensiunea de aviator e mare lucru. Mie nu-mi citeste aparatul tensiunea de "buna" ce e :(.
    Oricum ar fi eu trebuie sa zic pas la actiunea asta :(

    RăspundețiȘtergere
  13. Măi, văd că în afară de Oana, am numa prietene "stricate" :)))))) Dar, repet, poate îi convingeţi pe alţii :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Bre, in afara de faptul ca esti o fata extraordinara, tre' sa ma intorc in tara sa donez sange, din doua motive:

    1)la 1.78 si 68 de kile, sigur ma incadrez, si se pare ca duc lipsa de persoane care se incadreaza (dar au inima mai mare decat restul:)

    2) am vrut sa donez in Canada, unde ti se da un suc si o bara energizanta, nici pomeneala de bonuri sau zi libera, nu le-a placut de sangele meu fiindca am anticorpi de hepatita, din cauza unui vaccin, si regulile lor nu contin prevederi in directia asta.

    RăspundețiȘtergere
  15. mda... pacat ca lumea s-a trezit numai acum sa faca ceva... eu donez de vreo 5 ani si am la activ cam 24 de domari... am pornit si eu cu toata grupa la facultate si din 34 de oameni am ramas doar 2. si atunci a fost asa un val care, odata terminate reclamele tv a disparut si el... e tris cand sunt sunat seara sau dimineata la prima ora ca sa vin sa donez (am 0 cu rh negativ) pentru ca trebuie pentru o operatie sau pentru altceva. ideea cu donatul e buna daca se materializeaza in mai mult de 1-2 donari!

    RăspundețiȘtergere
  16. @Anto: am roşit toată la complimente :D Ţinând cont că eu primăvara slăbesc (ca orice vulpe care a hibernat ca ursul), până la următoarea donare nu o să mai corespund, dar o să mint cu neruşinare :))) Şi aici te resping pentru mai multe chestii (intervenţii chirurgicale, tatuaje recente, dacă ai avut hepatită sau alte boli), dar chiar o să întreb de treaba cu anticorpii tăi :)

    @Anonim: Felicitări f sincere pt ceea ce faci de 5 ani. Dar nu pot să nu mă întristez de atitudinea ta, care în loc să aplaude o iniţiativă (cât ar fi ea de mică), porneşte cu "mda...păcat că". Eu trăiesc după principiul mai bine mai târziu decât niciodată. Şi nu, chiar nu consider că e "târziu" să trag şi acum de lume să se ducă să doneze. De-aia am invitat lumea să vină cu mine peste 3 luni, pt că nu am de gând să materializez ideea în doar 1-2 încercări. Încă o dată felicitări şi te mai aştept!

    RăspundețiȘtergere
  17. Mi s-a spus azi la donare ca femeile "au voie" sa doneze de 4x/an. Lia, cred ca daca ne propunem si ne si tinem de treaba asta ar fi minunat pt. Oameni. Noi cred ca aici am vrut sa folosim puterea exemplului.

    RăspundețiȘtergere
  18. Singe... brrr, deja mi se face rau... nu pot sa vad singe, si sa mai ma si intepe... brrr...

    Io am alcool cu slabe urme de singe!

    RăspundețiȘtergere
  19. :))) Ţigane, îmi întăreşti ideea că bărbaţii sunt mai căcăcioşi ca femeile la anumite treburi :D Cât am stat pe acolo am văzut mai multe femei decât bărbaţi donatori, am stat în sala de donare cu 3 bărbaţi, eu cea mai pricăjită, şi am fost singura care nu m-am albit la faţă, nu am cerut ceai dulce, nu am dat ochii peste cap. Dar aşa sunteţi voi, mai sensibili :D

    RăspundețiȘtergere
  20. Lio, bine ca mi-ai spus, sper sa nu am nevoie vrodata de transfuzie.. cind ma gindesc ca as putea sa primesc singe de femeie!!!??

    P.S Se primeste p-acolo si singe albastru?

    RăspundețiȘtergere
  21. Sânje de femeie şi ficat de porc, Ţigane :))))) Da' ce alcohol consumi tu de ai sângele albastru??? Măcar de era verde, de la absint :D

    RăspundețiȘtergere
  22. Lia-Ciocarlia, iti dau leapsa pe care o gasesti la mine pe blog pentru ca nu am cum sa ti-o explic ! :D

    O pot prelua si alte vietuitoare din paduricea cu ciocarlii. ;)

    RăspundețiȘtergere
  23. Hihihi, FYT, am furat-o deja de la daria :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Been there, done that! Dar nu am apucat să mă mai întorc.. la ei, adică xD.

    RăspundețiȘtergere
  25. VreXo, poate vii cu mine data viitoare :)

    RăspundețiȘtergere
  26. By the way, zburdând azi pe internet după un program de-al lor, căci săptămâna asta am nişte zile libere, am dat de asta: http://www.jurnalul.ro/articole-online/3375/centrul-de-transfuzii-galati-refuza-sangele-de-la-donatori - lucru ce mi-a amintit de articolul tău. Ps: abia acum văd invitaţia ;;). Să mă anunţi ^^

    RăspundețiȘtergere
  27. Urmează să mă duc miercuri sau joi să verific.

    RăspundețiȘtergere
  28. Nope, totul e ok xD (a fost amuzant chiar :D)

    RăspundețiȘtergere
  29. VreXo, din păcate există şi situaţii tâmpite, lipsă de organizare. Important e să nu se renunţe măcar în masa asta mică de oameni care vor s facă ceva. Eu mă duc iar pe la mijlocul lui aprilie, să se facă 3 luni :)

    RăspundețiȘtergere
  30. Lasă, cu ocazia asta am descoperit că am şi eu zero negativ.. Deci pt oameni ca mine sunt toate massurile alea pe care le tot ignor cu copilaşi din Fundeni :D - mă întreb de ce tocmai Fundeni(câteodată şi pe cei ce le trimit odată cu ele xD - aka: îi pun la ignore). Şi acum că ştiu asta, pot să-i bag în continuare în.. lista cu ignore, că deh, încă nu am făcut 3 luni xD.

    RăspundețiȘtergere