"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

miercuri, 15 aprilie 2009

Eroii mei

De zece zile rumeg subiectul ăsta. Am aşteptat atât (dureroasă aşteptare) nu pentru că nu ştiam ce să spun, ci pentru că vroiam să văd ce spun alţii. Ziarele, agenţiile de ştiri, televiziunile. Între polemicile pe tema arestării lui becali, veşnicul eşec al naţionalei de fotbal, mihaela rădulescu şi ana lesko, a răzbătut (pentru că am căutat adânc, credeţi-mă) ceva de o valoare inestimabilă: Roboscan al firmei româneşti MBT a luat marele premiu la Salonul Invenţiilor de la Geneva. Iniţial am auzit ştirea pe scurt, la radio. Fără numele firmei. Eram în maşină şi am început să râd şi să chiui de bucurie. De ce? De nebună. A doua zi la birou, am căutat mai mult şi am găsit, întâi pe mediafax, apoi pe hotnews, preluări în câteva ziare (nu pe prima pagină, normal). O timidă încercare pe realitatea, în rest, televiziunile nimic. Cine câştigase marele premiu la cel mai prestigios eveniment de gen? Dintre o mie şi ceva de alte invenţii din 45 de ţări? Un echipament din filme sf. Un camion, aparent, de fapt cel mai avansat sistem de radiografiere cu raze gama pentru vămi, în principal. Roboscan. Inventatori? Mircea Tudor, preşedintele firmei MBT, şi echipa lui. Am sărit în sus de uimire, fericire şi mi-au dat lacrimile. "I-a reuşit! Eşti cel mai tare, Mircea!".

Acum vreo 5 ani de zile, am cunoscut un om. Care s-a dovedit a fi OM. Teoretic, nu aveam mare lucru în comun. În afara unei mari dorinţe de comunicare. Am devenit prieteni. El îmi povestea despre călătoriile lui, despre fetele lui dragi. Eu despre prostiile mele. Mi-a povestit cum şi-a făcut singur casa. De la fundaţie, la acoperiş. Fără dorinţe „pedagogice” de a-mi da „lecţii de viaţă”, mi-a povestit despre cum e să cunoşti starea pe care o ai atunci când cauţi în toate buzunarele hainelor cu speranţa că poţi aduna suficient mărunţiş cât să cumperi o pâine şi mai ales disperarea de a nu aduna suficient. Era întotdeauna bucuros când eu îi spuneam că sunt fericită. Iar când am fost singurică, mi-a propus să facem un casting, cu băieţii lui de la firmă. Nu m-a lăsat niciodată să îmi plâng de milă. În schimb, mi-a spus tot timpul să am încredere în mine, că pot muta munţii. M-a sfătuit mereu să scriu, că el crede că am ceva de spus. Am avut încredere să-i trimit să-mi citească ceea ce nu pot încă să-i spun carte, ci Poveste. Va fi primul om care o va citi terminată. Oriunde va apărea ea, îi va fi dedicată.
Din când în când se strecurau poveşti despre munca noastră. Eu, când entuziasmată, când dezamăgită. De el ştiam că are o companie care se ocupă de sisteme de securizare. Şi că şi-a făcut o echipă. Şi că îşi iubeşte cu pasiune munca, angajaţii. Întotdeauna simţeam foarte multă energie venind dinspre el, când spunea câte ceva de munca lui. Ce m-a impresionat la el a fost că niciodată nu s-a plâns, jelind ca românul a pagubă, când avea greutăţi. Şi nu din astea banale. „sunt într-o perioadă foarte densă, aproape la limita nebuniei, cu livrari în cadrul unui contract foarte mare în care îmi pusesem mari speranţe şi care merge de la rău spre dezastruos, din cauza incompetenţei, nepăsării şi rea-voinţei unor responsabili de la Finanţe şi Transporturi”, „se fac eforturi disperate ca noi să fim scoşi din joc”, „am cel mai urât, greu şi sărac sfârşit de an din ultimii 10 şi încerc cu disperare să compensez asta prin eforturile mele, astfel încât angajaţii mei să resimtă cât mai lejer acest şoc”. Am reuşit chiar să ne amuzăm la un moment dat, când eu mă plângeam că am datorii de vreo 30 de milioane de lei vechi, iar el mi-a răspuns că mă înţelege, că şi el are datorii de vreo jumătate de milion de euro. În acelaşi timp, mă bucura (din păcate, mă şi întrista) când îmi spunea „se pare că mediul internaţional reacţionează mult mai realist, uneori chiar exploziv la soluţiile noastre, drept pentru care primim solicitări de cooperare din toate colţurile lumii”. Mai greu de la România...

Mircea şi echipa lui minunată au câştigat la Geneva, pentru prima dată în 37 de ani, marele premiu, în numele României. Munca a durat 4 ani. Şi a costat 6 milioane de euro. Banii lui, ai firmei, riscul enorm, adrenalină şi pasiune. A spus la conferinţa de presă, pe care am găsit-o pe fabricadebani.ro, că a condus, alături de un coleg, chiar el camionul până la Geneva. Într-un schimb de replici politicoase cu însuşi fondatorul Salonului de la Geneva, i-a spus acestuia: „îmi cer scuze că arăt ca un şofer, sunt chiar preşedintele firmei”. Au pornit ca outsideri, favoriţi erau alţii, ca în final să câştige ei, cu unanimitate de voturi, plus felicitările juriului (82 de specialişti), singurul Mare Premiu. În lume mai există doar 6 mari multinaţionale de profil. Ei sunt minusculi. Fiecare din aceste companii de profil primeşte granturi de cercetare din partea guvernelor din ţările în care există, an de an. „Noi nu am beneficiat de un asemenea suport, deşi am solicitat, încă din 2004, am trimis 40 de scrisori către toate autorităţile. Din pacate, n-am primit nici măcar un răspuns. Nu doar că nu am primit un feedback pe măsură, dar au fost chiar două momente dificile, în 2004 - 2005, a fost o licitaţie pe care eram îndreptăţiţi să o câştigăm. Guvernul român a hotărât atunci să atribuie contractul firmei din China. Dar am rămas pe drumul nostru, am investit masiv şi acum avem un produs unic în lume, cel mai avansat scanner cu raze gama. În Europa nu există alt concurent în domeniu. Am primit o confirmare la Geneva”.

Nu m-a mirat, din păcate, faptul că la conferinţa de presă ziariştii prezenţi nu au fost capabili să pună câteva întrebări, mai mult de „cât costă?” şi „câte unităţi faceţi pe lună?”. Nici că printre numeroasele felicitări de la oameni, venite pe forumuri, s-au strecurat ironii stupide, „deştepţi” care le ştiu ei mai bine. Dar mi-am dat seama unde au greşit unele titluri şi articole, multe comentarii. Nu „România a câştigat marele premiu...”. Nu „este clar ca noi ROMÂNAŞII suntem mai tari decât alţii dacă ne punem capul”. Meritul este exclusiv al acestor oameni şi al lui Mircea Tudor, pentru că a crezut în el şi în pasiunea lui şi a ştiut să-şi facă echipa de „băieţii lui”, şi nu de „angajaţi” sau „subalterni”. De ce nu au plecat pe bani frumoşi în străinătate? De nebuni, cred eu. Sau poate de vizionari pasionaţi. Ce-a spus Mircea în interviul din săptămâna financiară? „Eu vreau să investesc în cercetare, altfel mi-aş fi cumpărat liniştit două hoteluri în Brazilia”.

Am căutat zilele astea şi pe bloguri. În ideea că mulţi blogeri nu vorbesc, ca ziarele şi teveurile, doar despre becali, simona sensual sau elena băsescu. Am găsit o propoziţie simplă „O stire care merita felicitari, laude si ne face mandri ca suntem romani” la Tudor Chirilă. Şi un paragraf-două din articolul de pe mediafax pe încă vreo 5 bloguri mai mult sau mai puţin anonime. Dar am găsit la draga mea Rhodos ştirea cu o menţiune superbă „Le dorim celor de la firma castigatoare, MB Telecom, mult succes in continuare iar eu imi fac mea culpa pentru ca stirea asta .... mi-a scapat!”

Eu sunt mândră şi fericită că am avut şi am onoarea de a-l cunoaşte pe OMUL Mircea Tudor. Mă înclin. Spunea mai demult Valeda pe FYT, că nu Marian Cozma, cel care s-a aruncat în faţa glonţului la banca transilvania din Braşov sau soldaţii care mor în Afganistan sunt eroii noşti. Am fost de acord cu el. Pe aceştia îi respect şi îmi pare rău de moartea lor, din păcate, uneori absurdă.
Pentru mine, Mircea Tudor, Constantin Sima, Adrian Bîzgan, Emil Mielică, Răsvan Ionescu, Cristian Grechy, Andrei Iacobiţă, Adrian Osvat, Cristi Preoteasa, Alina Stroe, Ionel Chiriţă, Tiberiu Iosif, Daniel Ionescu, Cristian Teodorescu, Mihai Spătărescu sunt eroii mei. Vă mulţumesc!

48 de comentarii:

  1. Dane, e cu dedicaţie şi pentru tine :) Cu mult drag, din suflet!

    RăspundețiȘtergere
  2. LiaLia!
    Nu m-am culcat inca, asa ca, vazandu-te , am citit ce-ai scris.
    Aud prima oara povestea, care nu este o poveste. Dar stii sa vorbesti atat de frumos de bine pe cine merita, incat m-ai emotionat. Este ca si cum v-as sti de multa vreme!
    Ma bucur pentru bucuria ta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Gina, eu sunt fericită şi mult mai bogată de când am cunoscut atâţia oameni senzaţionali pe aici, iar despre ce am scris sunt de-a dreptul mândră! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Mda, pentru mine e clar cine ar trebui sa se ocupe de imaginea României, dar cui îi pasa în afara de noi? Un premiu meriti si tu pentru perseverenta cu care urmaresti lucrurile bune si frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  5. mulumim pentru vestile si actiunile bune pe care le pornesti sau le povestesti...
    cat despre prezenta stirii in presa, stii si tu foarte bine ca si daca esti un ziarist nebun pe care il intereseaza astfel de stiri, ai un sef care este cu "picioarele pe pamant" care vrea crime si tzatze pe prima pagina...
    ps: cand scriu randurile astea, aud la stiri despre niste hackeri romani care au furat vreo suta de mii de dolari din bancomate;ca, deh, de ce sa spunem si lucrurile buna despre unii romani extraordinari, cand au altfel de material, d'ala care face rating... ma rog, sa ne abtinem de la alte comentarii... si sa mai citim o data textul liei, ca merita

    RăspundețiȘtergere
  6. sunt prea mic sa pot spune mai mult decat, felicitari tie pentru verva cu care transpui emotiile in cuvinte si o tona de respect pentru OMUL Mircea Tudor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga mea Lia, eu am ramas muta. Trebuie ca Mircea este intr-adevar un om deosebit pentru ca are parte de atata admiratie din partea ta. O are si din partea mea desi nu am citit mai mult decat o stire intr-un ziar si articolul asta :). Si acum inteleg de unde atatea pupaturi in ultimele zile :P

    RăspundețiȘtergere
  8. Dragilor, vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase :)

    RăspundețiȘtergere
  9. O mandrie! Si Bravo lor! Si Bravo tie ca scrii despre asemena lucuri minunate! Tot respectul!

    RăspundețiȘtergere
  10. felicitari lor pentru efortul depus fara nici un sprijin din partea guvernantilor nostri de kkt. si felicitari tie ca ai asa prieteni :)

    RăspundețiȘtergere
  11. http://www.youtube.com/watch?v=Sov5zw4rC-w&feature=PlayList&p=9A96ECBAC89EF2F1&playnext=1&playnext_from=PL&index=11

    RăspundețiȘtergere
  12. Am auzit si eu la radio despre aceasta reusita si m-am bucurat mult. Acum, dupa ce am citit la tine povestea adevarata, intr-adevar, nu Romania a castigat, ci manuta aceea de oameni care a crezut in visul ei. :) Ce norocoasa esti ca cunosti asa oameni frumosi. :)
    Felicitari intregii echipe si mai ales lui Mircea Tudor ca n-a renuntat. Momente ca astea imi aduc lacrimi in ochi.

    RăspundețiȘtergere
  13. Lia, nu am sa incep cu felicitarile...sapi de fiecare data dupa povestile frumoase despre Oamenii frumosi care merita atentia noastra...pentru asta ma inclin de fiecare data.

    Incep cu stirea...eu fiind de meserie stirist am prins-o din zbor...am anuntat-o peste tot fara sa-l cunosc pe Mircea si echipa lui visatoare si muncitoare. M-am dat peste cap sa imi anunt toate cunostintele, toti presarii normali la capul lor sa dea stirea, am trimis catre cei din strainataturi stirea sa fie cunoscut acest om...mi se pare super tare, iar tu nu ai facut decit sa intregesti stirea, ai adus si farmecul in stire nu doar aridul, tipic de altfel, al stirii. Multu' pentru nuante. Am trimis toate astea la toti de pe afara si de pe aici...

    Iti stau oricind alaturi la depistarea si aducerea la lumina a Oamenilor astia.

    Cit despre hainutze, din mesajul tau mai vechi, n-are fata ca ti-ar da, dar ceva dulciuri, ciocolatele si cozonaci om gasi pentru copii. Poate ne vedem la Lav, in mijlocul gradinii, cu o cafea aburinda. M-am invitat la Lav si de abia astept sa o evad pe tiza mea iar pe tine sa te (re)cunosc. Voie buna

    RăspundețiȘtergere
  14. M-ai făcut să-mi fie ruşine rău că n-am consemnat şi eu ştirea asta, deşi, poate că am fost printre primii români care-au aflat că Mircea Tudor şi teamul lui au luat Marele Premiu. Un prieten vechi din Lausanne mi-a trimis-o pe mail, felicitindu-mă, chiar în ziua decernării, pe 7 aprilie. M-au trecut fiori de emoţie pe care nu i-am mai simţit din 1975, de la isprava Nadiei de la Montreal. Ş:, oare trebuie s-o spun? mi-au dat şi lacrimile. Elveţianului i-am mulţumit şi i-am scris că n-am nici un merit în marea performanţă a prietenului tău.
    M-am gîndit că-i desuet să mai scriu, fie şi pe blog, despre succese de-ale compatrioţilor noştri acum, cînd e vremea catastrofelor. Dar uite că acum mi-e ruşine de gîndul ăsta. Mai sunt oameni care se bucură. Bucuraţi-vă şi de postul ăsta:
    http://varanus-varanus.blogspot.com/2008/07/unde-ne-sunt-vistorii.html

    RăspundețiȘtergere
  15. Fără falsă modestie, mă bucur enorm că am reuşit să vă emoţionez pozitiv cu povestea de azi. Da, chiar n.am de gând să renunţ a căuta şi lucruri frumoase de care să fiu mândră.

    Irina, pentru poveşti de genul acesta am vrut eu să fac şcoala de jurnalistică. Dar n-a fost să fie. Punem oricând de o colaborare :) Şi eu m-am invitat la Lav :)))

    Valule, tu scrii de atât de multe lucruri, încât nu e bai că nu ai scris acum. F tare mailul prietenului din Elveţia :) Apropo, spune Mircea la conferinţa de presă, cum i-au "năpădit" o gaşcă de copii, între 10 şi 20 de ani, care îşi făceau lucrări şi referate pe teme tehnice. Copiii noştri ce-or face zilele astea? :(

    RăspundețiȘtergere
  16. lia, copii de la noi bananaie in parc la o sticla de bere..cel putin asta faceau ieri multi in parcul central :|

    RăspundețiȘtergere
  17. Mai Oameni Buni, la mai multi dintre voi!
    Imi creste inima cand vad ca linia lui Paulescu, Vuia, Coanda, Conrad Haas, Petrache Poenaru, Vasescu, Babes, Ciurcu, Augustin Maior, Hurmuzescu, Vasilescu Karpen, Persu, Elie Carafoli, Justin Capra, Aslan, Oberth,dr. Eugen Pavel se continua in ciuda tacerii impuse de ignoranta si prostie.
    Lia, si tie sarut mana ca ti-ai deschis real sufletul.
    Sa stii ca nu ai nevoie de facultate sa fi un jurnalist bun. Ba chiar mai bine, asa nu faci compromisuri si nici prostitutie "intelectuala".
    De mult nu am mai fost asa mandru de oameni!

    RăspundețiȘtergere
  18. Dush, no comment ... :(

    Lupule, eu chiar am făcut şcoala de jurnalistică :D Dar după câteva luni prin "presă", mi s-a tăiat aşa de tare, de am vrut să şi uit că am diploma aia pe undeva prin dulap. Aşa că am devenit auto-didactă :D Apropo, iar mi-ai adus aminte de o "tânără speranţă" în PR, care după ce m-a ascultat spunând una alta, mi-a spus convinsă: "tu ai master la SNSPA, nu?" Şi i-am răspuns că nu am master în general. "NU AI MASTER??? Păi, şi de unde ştii atâtea?" Sigur nu de la masterul de la SNSPA :)))) Şi eu sunt f mândră şi încântată de vorbele şi reacţiile voastre.

    RăspundețiȘtergere
  19. Tu, norocoaso, ce prieteni ai!!!
    Felicitari acelei echipe pentru premiu. Si tie pentru ca ai scris atat de frumos si ca nu ai lasat stirea sa se piarda.

    RăspundețiȘtergere
  20. Mi-au dat si lacrimile si mi-a crescut si inima; m-am bucurat pentru satisfactia lor! Si ma bucur si pentru mine, ca m-am lipit de scrisul tau si de povestile tale frumoase :). Esti plina de energie pozitiva!:)

    RăspundețiȘtergere
  21. Mama draga, uita repigior ce ai invatat la scoala si lasa bunul simt ( de care ai la greu) sa rabufneasca.A, nu asta e partea grea. Aia de abia acum urmeaza: sa ai grija nu care cumva sa te maturizezi. Copilul creativ si spontan tine-l bine acolo, si nu-i da drumul pentru nimic si nimeni in lume. Privirea de copil, atenta,mirata si iscoditoare este inegalabila. Ia uite cum imi dau singur subiecte de fotografiat!!

    RăspundețiȘtergere
  22. Normalitatea prilej de entuziasm? Ma bucur ca un roman a reusit ceva deosebit, da mi-e rusine sa ma bucur prea tare pt. ca mi se pare normal ca un roman sa reuseasca, bucurindu-te prea tare e ca si cum ai crede ca o reusita e ca un cistig la loto, e o exceptie, un noroc.

    Dorinta mea e sa nu ma mai entuziasmez la asa reusite, sa fiu cool ca neamtu care STIE ca e normal ca echipa de fotbal sa cistige, ca inventiile sa fie nemtesti.

    Paradoxal, Romania va fi normala de abia atunci cind nu se va mai bucura de asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  23. Jos palaria pentru oamenii astia ! Si felicitari ca ai scris si tu despre stire, k sa aflu si ioooo! Si sa o pun maine status la mess :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Sa intelegem ca marele premiu este o normalitate?
    Mda, e o idee generoasa. Utopica, dar generoasa. Iar bucuria...Nu vad de ce ar fi motiv de rusine. Mai ales cand te bucuri pentru altul, nu pentru tine.
    Mult prea des vedem cum sunt pizmuiti cei care au o plusvaloare fata de medie. Fara nici o ratiune, doar din rautate.
    Prefer sa ma bucur pentru ei decat sa le minimizez efortul, munca si inspiratia.

    RăspundețiȘtergere
  25. "Povesti" ca aceasta imi dau aripi! Stirea mi-a zbarlit pielea de emotie!
    Astept cu drag sa ne intalnim. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  26. nu-ti trebuie nici o scoala ca sa faci jurnalism

    RăspundețiȘtergere
  27. CA să ajungi un bun jurnalist, un adevărat jurnalist, trebuie să ai talent, să iubeşti cu adevărat meseria şi să ai noroc. Dacă iubeşti meseria asta cu adevărat, dacă realmente îţi place ceea ce faci, vei avea şi noroc. Noroc să ajungi să faci doar ce vrei tu. Noroc să-ţi "iasă subiectul", indiferent dacă este un articol scris sau un reportaj filmat şi mai ales o să ai noroc să te întâlnească subiectul şi nu să-l găseşti tu, sau şi mai rău să-l cauţi tu.

    RăspundețiȘtergere
  28. Ai scris din suflet şi ai scris frumos despre speranţa că în ţara asta, lovită de blestemul mârlăniei, a hoţiei şi a lenei, se va întâmpla, cândva. Ceva bun. Povestea lui Mircea Tudor este acum speranţa...

    RăspundețiȘtergere
  29. Ooof. Mică rectificare: ...se va întâmpla cânva, ceva.

    RăspundețiȘtergere
  30. rectificare la... rectificare: cândva, ceva. Gata, noapte bună!

    RăspundețiȘtergere
  31. Thea, draga mia, sunt un fel de Energizer Bunny :))) Ca în Alice in Wonderland, sunt fără doar şi poate un iepure nebun de martie :)))

    Lupule, să ştii că eu o iau ca pe o invitaţie la pozat, că sunt Narcisă şi-mi place să mă văd în poze :)))) Copilul din sufletul meu e sănătos, voinic şi sper să rămînă aşa şi când oi fi în cadru metalic :)))

    Dragul meu Neamţ, la mine entuziasmul e genetic, nu ţine de naţie :) Marele premiu cred că i-ar fi entuziasmat măcar puţin şi pe nemţii tăi. Dar ai cea mai mare dreptate cu normalitatea, am încă optimismul nebun de crede că voi apuca să trăiesc normalitatea de care vorbeşti.

    Răzvan, în primul rând trebuie să-ţi spun că am avut lacrimi în ochi de emoţie până acasă. Gestul vostru a fost senzaţional! Poate am abandonat eu prea repede ideea de a găsi frumosul în jurnalistica de la noi, dar nu-mi pare rău de drumul pe care l-am schimbat. Şi, uite, mă simt un pic jurnalistă când mai scriu poveşti ca cea de mai sus :)

    RăspundețiȘtergere
  32. Lia, tu esti o vulpe nebuna de martie. Sau o veverita, ca tot le vad topaind primavaratic in jur;)

    Replica la cateva replici de mai sus: e recomandabil ca un jurnalist sa aiba scoala de jurnalistica, nu sa invete pe apucate. Sa invete cum se selecteaza o stire, cum se scrie, cum se coreleaza cu alte evenimente. Sa faca niste cursuri de limba romana contemporana, literatura universala, politologie, antropologie, cum am facut eu la FJSC. Sunt prea multi in presa care habar nu au sa scrie si stau foarte prost la capitolul cultura generala. Tocmai asta e marea problema in Romania - lasa ca ma descurc, ca sunt eu destept si ma pricep si la asta.

    Chiar daca si eu m-am reorientat spre PR, ca sa fii un bun relationist trebuie sa stii cu ce se mananca presa. Am avut cursuri redundante in scoala (e si normal, am facut-o in '92 - '96, de-abia se reformase Stefan Gheorghiu), dar nu-mi pare rau nici o secunda ca a fost asta si nu alta. Daca ar fi existat antropologie, asta as fi facut, dar la noi etnografia se studiaza numai folcloristic, la Litere. Cred ca la FJSC am capatat o baza buna, si dovada stau multi dintre fostii colegi care sunt acum profesionisti "grei" in domeniu.

    Evident, daca tratamentul scoala se aplica cuiva cu talent si pasiune, va iesi un jurnalist de nota 10. Dar nu cred ca talentul si pasiunea sunt suficiente. La scoala din Lille cu care eram înfratiti se faceau numai 2 ani, in general post-universitar, dupa istorie, filosofie, litere. Nu întâmplator multi ziaristi din Italia au studiat filosofie sau stiinte politice, adica o scoala care i-a ajutat sa-si canalizeze gândirea, sa vada the global frame si sa scrie un eseu.

    RăspundețiȘtergere
  33. Anto are perfecta dreptate. Cred ca mai bine sau mai mult de atit nu se poate spune.

    Lia, eu cred cu toata puetrea mea ca pe lumea asta nimic nu e intimplator. De aceea vin si zic ca nu a fost asa oricum ca ai apucat-o pe alt drum desi ai facut ca facultate jurnalism. Si mai cred ca din punct de vedere al facultatii poti face orice vrei, dar felul in care esti construit iti va arata drumul pe care trebuie sa o iei. Sunt ferm convinsa ca ai stiut ce alegi, atunci cind ai facut-o, de a iesi din presa. Se simte ca ai o inclinatie catre scris din ceea ce scrii aici si felul in care scrii. Eu, de ceva vreme incoace ma tot intreb unde imi mai este locul in presa asta, de acum, ma simt usor fugarita si parca nu-mi mai gasesc locul. Timpul insa le va aranja pe toate. Oricind, insa vom face front comun pentru subiectele adevarate.

    RăspundețiȘtergere
  34. Lia tu te alinţi. Pentru că ai scris multe lucruri excelente. Ai talent, mult talent şi parcă ţi-am mai spus asta. Ai fi fost un excelent jurnalist, de fapt eşti un jurnalist talentat care a fugit în altă breaslă. Şi chiar nu îţi trebuia patalama la mână. Ştiu şi în ce condiţii ai renunţat şi ai fugit spre altă meserie, că doar ai povestit. Cred că aşa aş fi procedat şi eu. Important este că îţi place ceea ce faci acum. Eşti un om bun, cu suflet frumos. Chiar cred asta cu toate sinceritatea, altfel nu mă apucam să îţi scriu. Acum o să te rog să nu te superi pe mine dacă voi da o mică replică pe blogul tău. Văd că am fost înţeles greşit. De obicei eu spun sau scriu ceea ce gândesc. Adică aproape întotdeauna. O să încerc să mă abţin în viitor, iar dacă o să vreau să îţi scriu vreun mesaj o s-o fac pe mail. Îţi doresc Paşte fericit alături de cei dragi.

    Partea a doua
    Stefan Gheorghiu reformat. Asta este cea mai bună glumă dintr-o comedie foarte neagră. Probabil că dacă n-ai talent la scris, sau la jurnalism în general, îl capeţi la facultatea de profil. Iar dacă n-ai pasiune pentru meserie o capeţi până ieşi la pensie. Jurnalism înseamnă un pic mai mult decât să corelezi ştiri, să înveţi cum se scrie o ştire, sau să faci muncă de ştirist. Înseamnă un pic mai mult decât jurnalul de ştiri. Şi mult mai mult decât un eseu.Poate era vorba de un editorial. Dar dacă la Fane Gheorghiu înveţi despre eseu ca mijloc jurnalistic de exprimare, atunci sunt convins că acolo se predă şi poezia ca breaking news. Jurnalism înseamnă şi investigaţie, reportaj sau documentar. Parcă aşa îmi amintesc eu că scrie pe la manuale. Sper că l-aţi studiat la reformata Fane Gheorghiu şi pe Brunea Fox cu reportajul lui cu tot. Poţi să faci zece şcoli dacă nu ai înclinaţie spre meseria asta, dacă nu ai talent. OK, eu n-am nimic cu cei care fac Facultatea de Jurnalism. Foarte bine, sunt convins că este foarte folositoare. Dar cultura generală nu ţi-o faci în facultate. Eu ştiu o grămadă, mare de tot, de "jurnalişti" cu facultate care au cultură generală spre zero. Mă rog, nici eu n-am citit foarte mult, vreo două cărţi de telefoane în opere complete(ediţiile princeps şi a doua revizuită), dar ţi-am priceput totuşi subtilitatea fină picurată în mesajul tău de mai sus. Într-adevăr eu sunt complet lipsit de cultură generală şi evident că nu cunosc limba română contemporană, etc. Sunt doar un simplu jurnalist de publicistică de televiziune cu vreo două trei premii pentru reportaj şi documentar (social-politic). Produc şi realizez o biată emisiune de televiziune în care reportajele şi documentarele mele şi ale colegilor mei au adunat în cinci ani vreo 20 de premii interne şi internaţionale, plus alte nominalizări (spre exemplu, festivalul de la Biarritz, dacă îţi spune ceva). Tocmai de aceea vin şi mă înclin în faţa cunoştinţelor tale nelimitate. Doar că te-ai grăbit să ridici piatra şi mai obligat pe mine să muşc din păcatul trufiei în postul Paştelui. Iart-mă dacă te-am necăjit, dar n-am vrut. Razvan

    RăspundețiȘtergere
  35. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  36. Un analfabet cu facultatea de jurnalism neterminată, mi-a semnalat că în ultima frază a jurnalistului modest şi mult premiat denumit Răzvan,- care face apologia necesităţii culturii generale în această romantică, minunată, totală, dumnnezeiască meserie de scîrţa-scîrţa pe hîrtie - e o gravă eroare de limbă. De parcă nu toată luimea ar face erori de limbă, din cînd în cînd... Amicul mi-a trimis un email, citîndu-l pe comentatorul tău. Zice: Măi, mai e unealta cu care nivelezi şi e şi luna în care m-ai mai convins odată cît de suficienti este aia care-şi zice ziarişti." (Apropo de "te-ai grăbit să ridici piatra şi mai obligat pe mine să muşc din păcatul trufiei"...)
    Emailul se încheie cu: " Bă, toţi sunteţi ingineri în breasla asta? Luminaţi-mă, să-mi zică şi mie careva din deştepţii ăştia cum se scrie corect: e băiat de băieţaş, futemaş de la oraş?"
    Ce dracu să-i răspund ca să-l usture? Că mie, dragă mi-e limba, dar mai dragă mi-e limba română.

    RăspundețiȘtergere
  37. Fata mea draga,
    Platesc cu cateva lacrimi, aici, intr-o parcare de langa Sibiu, unde m-am oprit cum ti-am promis, sa intru pe link-ul trimis de tine. Odata ajuns aici in blogul tau am avut senzatia clara ca m-am aruncat pe un topogan pe care am alunecat intr-o viteza de nedescris prin ultimii 5 ani din viata mea. Cand am ajuns ametit la celalalt capat am inteles clar ca atunci cand voi scrie la randul meu cate ceva despre firma mea si realizarile ei, voi incepe cu ceea ce ai scris tu despre noi. As fi conventional pana la comic daca ti-as multumi...ar fi ca si cum pasii ar multumi privirii ca ii arata pe unde sa mearga si n-am s-o fac, in schimb te rog sa pregatesti infama curea pentru ca te voi invita la o ciorba de fasole pe care o alergam de cativa ani.

    RăspundețiȘtergere
  38. Observ cu întârziere că, neavând ce face în prima zi de Paşte, talentatul domn Val Mănescu, student în anul doi,trei la Facultatea de Jurnalism Fane Gheorghiu reformat din Bucureşti, devenit între timp şi analfabet, se răţoieşte la mine. Înţeleg din mesajul lui plin de poezie, dar un pic lipsit de spirit, că se ocupă cu procesul limbii. Se agaţă de mine cu disperarea unui însetat care, în loc să primească apă, este paraşutat direct în deşertul Saharei (sau în oricare alt deşert preferă; spre exemplu al propriei sale creaţii liteare) şi care supravieţuieşte cu iluzia fântânii pline cu…inspiraţie. Acum, eu nu ştiu cum şi-a folosit el limba de-a lungul şi de-a latul vieţii sale acoperită de experienţe pozitive. Înţeleg că a fost, este şi va rămâne un organizator de revelioane, şouri, gale, festivaluri şi concursuri de tot felul, din orice domeniu, sub orice guvernare. A organizat dansuri şi bune maniere, concursuri de jurnalism, gale de sport, sau concerte în zile memoriale sau memorabile. Aş putea spune că maestrul poet este organizatorul oficial al judeţului, că doar se pricepe la orice. One man show, omul orchestră, Louis de Funes. Geniu. În ce priveşte dragostea lui pentru limba română, am observat că se înghesuie şi o scrie pe toate bloguleţele şi saiturile posibile sau imposibile. Cum o prinde (pe limba română cu pricina) o supune cu sadism la diferite cazne. Stilistice, normal. Sau nu. Ca şi în poezie, omul are angoase. Observi că sunt mai ales sexuale, dacă stai puţin să-i studiezi scrierile prin şi pe bloguri. Aici, în textul lui plin de bombeuri şi şpiţuri bine aplicate la adresa umilei mele persoane, o comite din nou, e drept destul de subţire. Sub impresia cursurilor intensive de analfabetizare la care este supus la Jurnalistica lui Fane reformatu’, din Bucureşti, uită când trebuie să-l folosească pe “dintre” şi îl confundă cu “din”. Citez: “…să-mi zică şi mie careva din deştepţii ăia...” Ce zici maestre, poate că DINTRE “deştepţii ăia”... sună mai româneşte.
    Revin la textul meu şi-mi recunosc eroarea inadmisibilă prin care am comis o scurtă, dar intensă atrocitate asupra limbii române. Ba, mai jos, am scris şi “Iart-mă” în loc de “Iartă-mă” ascunzând pofticios, sub pulpana tastaturii, ă-ul gustos din care m-am înfruptat un pic mai târziu. Noroc că nu m-a văzut inspectorul, că iar aveam parte de un proces cu justiţie paralelă şi şuturi poetice sub centură.
    Dar, să vezi ce chestie, la 1 iunie 2006, pe Bacaul.ro, sub titlul “Taraba de fese” , inşpectorul în drepturi de autor, talentatul domn Val Mănescu, o comite la fel ca mine: la liniuţă. O uită, o scapă, o pierde, o mănâncă, o înghite... Liniuţa!
    Iată textul: “Europo, venim! Taraba cu fese
    De Val Manescu • Joi 1-06-2006
    O să vină sfîrşitul lumii. Nu ne place să ne gîndim la asta, aşa cum lui Boc nu-i place să-şi amintească cum a căzut de la doi metri şaizeşicinci la emisiunea lui Gheorghe. Nici lui Băsescu nu-i place să-şi amintească de flotă, aşa cum nici lui Gigi de înfrîngerile Stelei…………………………………………………………
    …………………...……Semnalizezi şi claxonezi preventiv. Dar nu poţi depăşi acest moment al adevărului în care-ţi dai seama cît de mult sau schimbat vremurile şi, deodată cu ele, oamenii. Îţi vine să spui sărut mîna, fetelor, ce frumoase sunteţi !
    Autor: VAL Mănescu”
    La respectivul text, domnul justiţiar al limbii române primeşte cinci comentarii. Unul dintre ele sună exact aşa: “crisi, 9 Iun, 2006 la 9:12 | Link | Raspunde
    nu am citit tot articolul dar la final e o eroare gramaticala…”sau schimbat vremurile”…cam asa e ,nu mai stim a scrie corect…” Pentru conformitate, şi pentru verificările ulterioare căutaţi şi vă minunaţi la adresa http://bacaul.ro/taraba-cu-fese-777/. Domnu’ Val fă bre o corecţie, ceva, să rămâi şi tu inatacabil.
    Ei bine, eu nu cred că domnul poet nu ştie să scrie corect, ci că pur şi simplu i-a scăpat. Îi scap şi eu acum două scurte epigrame. Scrise de clasici evident, nu de mine.
    Constantin Noica către Păstorel Teodoreanu care scrie „l am“ cu apostrof în loc de liniuţă
    Ai epigrame reuşite,/Gramatica ţi-e însă hop,/Căci nu-nţelegi, nefericite?/Nu-i strop de vin, e apostrop!
    Răspunsul lui Păstorel către Noica:
    Învăţai să beau cu doica/Şi mă-nvaţă scrisul Noica!
    Este foarte adevărat că nu sunt eu Păstorel Teodoreanu, dar nici talentatul domn Val Mănescu nu e Constantin Noica.
    Un singur lucru nu înţeleg. De ce maestrul Val s-a disimulat în personajul studentu’- analfabetu’? Amicul de la jurnalistică cu iemail. Care-i scrie. Unde-s oare vremurile vesele şi pline de glorie, când îşi semna mândru compoziţiile: “Autor: Val Mănescu student anul II, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii”?
    O precizare şi despre apologia culturii generale în textuleţul meu. Se pare, dragă maestre, că ultimile cursuri au avut asupra ta un efect necruţătoar, sau că ultima sesiune din iarna care tocmai a trecut a declanşat ireparabilul. Nu eu făceam apologia respectivă, dar dacă matale nu poţi, sau nu vrei să citeşti cap coadă un text cât se poate de clar, formulat pe înţelesul oricui, n-am ce-ţi face. Cum să te ajut să-l pricepi? Mai încearcă şi tu încă o dată. Deşi, dacă ţi-ai format reflexul cu belea încă de pe vremea când citeai doar începuturile şi finalurile cărţilor împrumutate de la biblioteca şcolară, nu cred să mai ai vreo şansă.
    Maestre Val Mănescu, zău, eu te înţeleg. Prin umila mea postare am lovit în orgoliul matale de student eminent la jurnalistică, anul doi-trei. N-am vrut, crede-mă şi iartă-mă. Dar eşti mic. De tot.
    Promit să nu mai deranjez.

    RăspundețiȘtergere
  39. Confratelui Răzvan, nervosul

    Ironiile matale sunt deştepte, ce să zic,
    M-au lămurit, Răzvănele, că n-ai înţeles nimic.
    Emailu-i autetic, dacă vrei îţi dau forward,
    Dar mi-e că mai dai odată drept cu oiştea în gard.

    Şi-ai să te loveşti, băiete, şi te-alegi cu vreun cucui,
    Dar cum capul tău e-un zero, mă întreb unde-ai să-l pui.
    Ca să previn accidentul, nu mă supăr şi nu-njur.
    Ia-ţi pastilele la vreme. Te salut şi-ţi zic bonjur.

    RăspundețiȘtergere
  40. Hellooooo, Varanus, Răzvan, take a break have a kit kat! Nu cred că e nici locul, nici cazul să vă bateţi în orgolii, cu atât mai puţin să vă ironizaţi şi jigniţi! Eu vă admir pe amândoi pentru ceea ce sunteţi şi vă invit să vă ignoraţi, dacă nu puteţi să vă împăcaţi.

    RăspundețiȘtergere
  41. Imi cer scuze ca nu am trecut de mult pe la tine pe acasa...
    Foarte interesanta postarea, pentru Domnul Mircea Tudor si echipa sa nu am decat cuvinte de lauda si pot spune ca, in fata unor astfel de oameni merita sa faci pelcaciuni.
    Inca regret ca adevaratele valori nu sunt cu adevarat apreciate, sau cel putin nu in Romania, lucru pe care l-am spus eu mai demult intr-un post.

    RăspundețiȘtergere
  42. Îm place, articolul merge pe Blogoree Bligg.
    http://www.blogoree.ro/Blogosfera/Eroii_mei_MB_Telecom

    RăspundețiȘtergere