"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 3 aprilie 2009

Vulpea rock

După atâtea întâmplări şi aventuri nu tocmai plăcute, joi seara am primit o invitaţie. "Hai, fată, la Fire, că ne lansăm al doilea album". Invitaţia venea de la Liviu (pentru cei apropiaţi, Titi), cel mai bun prieten al meu. Care mi-a fost coleg de apartament vreo 4 ani. Până şi-a luat zborul în alte zări. De ceva vreme îmi e sfătuitor şi avocat la nevoie. Foarte riguros, profi şi eficient. Dar despre asta altădată. Când l-am cunoscut eram amândoi de puţin timp majori. Deci ne ştim de ceva vreme. Cânta cu alţi băieţi. Aveau trupă. Nu-i lua nimeni prea în serios. Dar au început concerte prin cluburi. Am fost la aproape toate. Acum 4 ani, mare anunţ mare. Şi-au lansat primul album! Era acolo o melodie tare dragă mie, Cântec trist. Deh, aşa eram eu mai emotivă pe vremea aia :)

Dar deja şi noi crescusem. Job-uri, cariere, facturi, credite. S-au mai rărit concertele, atmosfera aia de entuziasm "bă, sunt pe scenă, frate!" deşi în faţa scenei erau 5-6 oameni. Am crezut că gata, s-a încheiat etapa aia atât de simpatică şi nebunească. E, bine, nu! Domn serios cu copil acasă (chitaristul Eugen), burtici la Titi (bine, burtica e o constantă la el, dar acum e mai demnă, de la vârstă). Basist şi tobar şi-au luat nişte puşti simpatici şi plini de energie. Au scris versuri (care pe mine m-au încântat întotdeauna), au pus pe muzici, au repetat. Şi-au găsit casă de producţie, promoter şi gata, s-au lansat a doua oară!
S-a adunat multă lume, tot Fire-ul era plin. Câţiva "de-ai casei", fani de la începuturi, dar şi foarte mulţi necunoscuţi care pur şi simplu veniseră pentru ei. Au cântat mişto, am râs, m-am emoţionat, m-am bâţâit (da, am dat şi din cap, dar am ameţit repede, aşa că am rămas la dat din picior). Mi-am luat CD-ul şi tricou cu ei desenaţi. Şi da, am cântat cu ei, ca o groopie leşinată de încântare!

"Mă uitam pe geam la oamenii de ceară
Priveam la ei şi eram amorţit
M-ameninţa albastra primăvară
I-am dat un telefon dar n-a venit.
Şi am intrat în grote şi în mine
Mineri munceau cu sufletul la os
Iar am văzut balaurul din tine
O nouă primăvară fără rost
"

Am avut nostalgia anilor ce au trecut, amintiri frumoase, nebunii, studenţie cu ţigări şi şpriţuri, mai puţină mâncare că strică, nopţi pierdute. Mi-am adus aminte de discuţiile filozofice cu Titi, când stătea la mine, cu 45 de grade în casă că nu aveam pe-atunci bani de termopane şi aer condiţionat, amândoi în chiloţi, pufăind o ţigară şi întrebându-ne: dacă plantezi o sămânţă fix în mijlocul pământului, o să crească în sus, în jos, în dreapta sau în stânga? Cel mai bun prieten al meu, un om minunat, avocatul meu de încredere. Vocalul din Interzis.

Cu drag şi plăcere vă invit să le faceţi o vizită pe myspace-ul lor, să ascultaţi piesa mea specială de pe noul album, Păpădia. Şi restul pieselor. Şi să-mi spuneţi cum vă plac băieţii. Weekend cu soare şi veselie, muzici şi relaxare, oameni buni!

7 comentarii:

  1. Uite, facand acum o pauza din muncile de primavara (in timp ce dereticam de zor mi-aduceam aminte de povestea ta din weekend-ul trecut, de la "Gogosoaia" cum zice Smaranda noastra, stii tu)de prin curte (dar ce satisfactie, totul curat, spalat, curatat, pus rosii, ridichi, strans ceapa etc, pregatiri pt. maine la un gratar cu familia marita) am intrat aici la tine (si abia asteptam!!) si tare mult mi-a placut ce am citit, vazut in poza si ascultat!! Ce prieteni frumoasi ai mai Lio!! Te pup si iti urez un we cat mai placut!!

    RăspundețiȘtergere
  2. servus!
    am scuturat, pardon, ascultat papadia. ce mi-a placut cel mai mult pe site este ca melodia asta are... 3.79 minute!
    cele bune, lia!

    RăspundețiȘtergere
  3. @ cand lumea face lucruri bune ,timpul e usor de pacalit

    @ lia

    misto serata ta muzicala, imi plac oameni calzi si plin de drag de oameni

    RăspundețiȘtergere
  4. Au ceva sound,baietii.Sa ajunga like Cargo!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dau bine tipii...dar in Romania "este grele"...am si eu niste amici din Sibiu care tot incearcas saracii...Si se chinuie...
    Parerea mea: vrei sa supravietuiesti in Romania ca si artist...trebuie sa te prostituezi!

    RăspundețiȘtergere