"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

miercuri, 31 martie 2010

Despre a face o faptă bună

Lunea trecută, pe 22 martie, la 7 zile plus weekend de scris pe "listă", plănuiam să scriu ceva. Cea mai frumoasă leapşă ne-leapşă de simţit om printre oameni. O provocare găsită pe un blog de om frumos, în data de 13 martie...

În ultima vreme, un anume subiect amplu bântuie discuţiile, comentariile, blogurile: despre donare, ajutor, cerşeală, fapte bune. Într-o combinaţie ameţitoare cu emoţia, sentimentul cald, ipocrizia, suficienţa, mâncatul de rahat. Am citit cum că e o mârlănie din partea companiilor mari să se dea filantropi punând o cutie de plastic pentru donaţii la tejgheaua de unde comanzi burgeri. Sau un îndemn la a dona bani pentru o cauză, venit din partea unei bănci care pune la dispoziţie un cont. Am mai citit că dacă pui pe blog un banner pentru un anumit caz care are nevoie de ajutor e degeaba, că doar te dai cool şi trendy. Am auzit păreri de oameni cu veleităţi de intelectuali-urbani cum că nu are rost să faci ceva, că nu schimbă cu nimic realitatea. Şi mai sunt preferaţii mei, care ar face dar "nu am timp nici să respir". Am citit că dacă aduni sume de bani şi obiecte pentru nevoiaşi nu ajuţi şi nu faci lumea o fărâmă mai bună, ci doar îţi amăgeşti cugetul vinovat şi că ori ai un interes, ori eşti prea prost. Am întâlnit şi suspicioşi în privinţa motivelor pentru care se hotărăsc oamenii să ajute, iar ajutorul făcut public, descris cu presupus entuziasm, e chiar de rahat. Cea mai mare mizerie mi s-a părut cum i s-a dat în cap unui puşti care scria că el s-a întors de la studii din străinătate aici, pentru că aici e nevoie de implicare, de învăţat oamenii să îşi adune gunoiul, să planteze pomi, să ajute când pot. Nu, domle, eşti un prost! Plantezi copaci ca să-i taie alţii, strângi gunoaie ca să le facă alţii la loc, ajuţi copii care din start nu au niciun viitor. Prostule! Fii deştept ca noi, care trăim inteligent şi cult în cap în sfere înalte, cu nasul strâmb de atâta puţit, cu gura pungă de atâta acreală, care nu mişcăm un pai că suntem prea buni, care ne căcăm pe noi că "vaaai, ce drăguuuţ, o să trimit şi eu cele mai bune şi fine bomboane pentru copii" după care găsesc scuza lipsei de timp, a agitaţiei sau nu mai au încredere într-o campanie pentru că stăpânul blogului ne-a mutat ceva mai jos în blog roll.

Campania pentru Daniel Răduţă a fost şi e superbă. Emoţionantă. Da, a însemnat entuziasm, speranţă, o fragilă solidaritate. Dar imediat a apărut şi noroiul, umbra, cârcoteala. "Daniel Răduţă a devenit un produs de PR", "are noroc că ştie oameni din online, că altfel nu aduna el bani", "bine că dă lumea pentru ăsta care are şi salariu, ar putea să-şi vândă şi casa, dar pentru atâţia copii bolnavi nu dă nimeni". Multe cârcoteli şi răutăţi. Prea multe. Pentru cei care nu ştiu, Daniel, deja bolnav fiind, a răspuns unui apel de la Isabelle şi din "gaşca lui de donatori" i-a "împrumutat" pe unii, ca să doneze sânge pentru un copil ce avea nevoie. Între noi fie vorba, eu nu mi-aş dori vreodată să ajung să am nevoie de "norocul" lui. Îi doresc din tot sufletul să se facă bine, să aibă cum să-şi plătească ratele la casă, să îşi vadă copilul născut acum nici o lună crescând şi râzând. Aşa cum îi doresc şi lui Perfuzel, şi Magdei Ciobanu, Danei Dobromir, Cristinei Dinu şi atâtor alţii. Le doresc din tot sufletul tuturor copiilor prezenţi pe blogul Isabellei să se facă mari, să reuşească să-şi trăiască ceea ce ar trebui să fie copilăria, să uite de seringi, perfuzii, spitale, halate.

De multă vreme, dar mai ales în ultimul an, am realizat că cei care fac un bine, care se alătură cu entuziasm, sunt în mare parte oameni care au trecut prin greutăţi, care ştiu ce înseamnă durerea şi deznădejdea şi chiar să nu ai ce să mănânci într-o zi. Mare parte din cei care nici nu ştiu cum se scrie sărăcie, nevoie, disperare nu au timp de făcut gesturi, doar cârcotesc şi înjură naţia de căcat şi nenorocul de a se fi născut într-o ţară oribilă. Şi pentru că cei care fac un gest, un bine, pur şi simplu pentru că e în ei, m-au găsit şi au găsit detalii despre familiile şi locurile unde e nevoie de ajutor prezentate pe oamenidarnici fără să-i fi tras eu de mânecă, anunţ azi cât se poate de public, că din acest moment nu veţi mai găsi îndemnuri şi apeluri la mine pe blog. Oamenidarnici va merge mai departe discret, cine poate şi vrea mă poate contacta sau şi mai bine, poate ajuta direct. Oamenii frumoşi şi buni care îmi sunt alături încă de la început îmi vor înţelege decizia şi sunt convinsă că îmi vor fi alături în continuare. Pentru intelectualii suspicioşi şi cârcotaşi, într-o lume a neîncrederii şi a lipsei de modele şi de fapte bune de care vă plângeţi atât, e nevoie de cuvinte scrise, de strigăte, de poze, de îndemnuri. Din păcate, dobitoci ca voi vor continua şi după aia să spună că "ai nevoie de sânge rece ca să mergi la copii orfani", "efortul tău nu are originalitate, ajutarea unor oameni trece pe planul doi şi insistenţa pe virtutea proprie trece pe primul plan", "România e de mult pierdută, orice gest e inutil". Celor care declară pufăind că s-a umplut netul de cerşeală le spun că a cere ajutor atunci când ai nevoie nu are nimic nedemn şi ruşinos. Aşa cum nu există fapte bune mari şi fapte bune mici, ci doar fapte bune. E adevărat. Mult mai greu de făcut decât alea rele.

În campania pentru Daniel Răduţă mulţi şi-au dat pălăria jos de admiraţie că Dan Voiculescu a scris pe blogul lui că va dona restul de bani necesari, impresionat de lupta lui Daniel. Eu am sesizat că în ziua în care domnul Voiculescu descoperea cu uimire că în România nu există fonduri pentru bolnavii grav şi declara că va dona banii, mai era nevoie de 50.000 de euro. Până în ziua în care a şi donat efectiv, mai era nevoie de 12.000. M-a bucurat că s-au adunat banii, dar nu am putut să nu mă întreb dacă nu e cumva o urmă de demagogie în declaraţiile cum că "mă voi implica în Parlament să se facă ceva pentru aceşti oameni". Oare până în 2010, la Daniel, domnul Voiculescu nu a fost tot politician, nu a trăit tot aici, nu a auzit de sistemul sanitar de aici? Gestul lui de a dona bani a fost frumos, dar nu mi-am dat pălăria jos în faţa lui. Dar mi-am dat-o în faţa miilor de anonimi care au donat pentru Daniel, care donează pentru atâţia alţi oameni care au nevoie de ajutor. Îmi scot pălăria în faţa frumoşilor de la Lecturi urbane, a oamenilor care spun poveşti copiilor. Nici nu mi-o mai pun pe cap, ci o ţin mereu în mâini în faţa luptei continue a Isabellei. Mi-am dat pălăria jos în faţa băiatului de care eram îndrăgostită în facultate, pe care îl vedeam la televizor şi mă făcea să cred că jurnalismul e o meserie nobilă de curaj şi luptă. Mile Cărpenişan a adunat la sfârşit de februarie timişorenii la un eveniment superb, cu muzică şi bucurie, şi a adunat bani mulţi necesari lui Daniel Răduţă. Am aflat de asta pe 13 martie, când am ajuns pe blogul lui Mile. Ceva mai jos, am găsit o postare din februarie, o provocare. La care nu se băgase nimeni. Eu trebuia să scriu luni, pe 22 martie. Când n-am mai scris, ci am plâns şi am urlat. Că oamenii frumoşi se duc. Stupid. L-au plâns şi îl plâng încă mulţi pe OMUL Mile. Eu aş vrea să văd în onoarea lui răspunsurile la provocarea din februarie. " Stiu ca sunteti jurnalisti, bloggeri, oameni cu pareri, moguli. Ei bine tuturor va adresez o provocare astazi ( 04.02.2010 ) si nu o leapsa care poate fi ignorata sau nu. Va provoc sa fiti oameni si sa o demonstrati macar o saptamana in fata tuturor celor de la care aveti pretentia sa va citeasca. In fiecare zi va provoc sa faceti cate o fapta buna astfel incat peste o saptamana sa vad de la toti 7 povesti care sa descrie pataniile ce i-au facut sa se simta din nou oameni printre oameni. Pentru ca nu sunt un lacheu ma supun aceluiasi test si alaturi de mine sotia mea va trece probele de foc. O sa venim si noi cu povestile noastre si sper din suflet sa nu mancati cacat, sa o faceti pe bune nu de alta dar stiu ca peste 7 zile va veti simti mult mai lipsiti de toxinele unei vieti banale intr-o Romanie de doi lei.

Am maturat in fata apartamentului si pana la etajul 4. Am curatat toate florile ambientale de frunzele uscate. Am bagat in apartament cei 2 ficusi ofiliti pentru a-i inlocui cu cativa puieti de curmali verzi. Sper eu ca am ajutat-o in felul acesta pe tanti aia draguta care intotdeauna cand matura scara si ma intalneste ma intreaba cat e ceasul. Pentru ca vad ca nu va da afara din casa pofta de fapte bune si pentru ca scarbit constat ca nu stiti altceva decat sa va dati mari filantropi pe bloguri sarind in sprijinul unor cauze nobile doar pentru a va face reclama gratuita la sufletul mic, va spun doar ca o fapta buna nu trebuie intotdeauna sa inceapa cu cuvantul cancer si sa se termine cu zerourile unui cont deschis intr-o banca. O fapta buna e cea pe care ar trebui cu totii sa o facem zilnic, cu zambetul pe buze si cu aceeasi satisfactie cu care am salva viata unui om. As vrea sa va vad fiind capabili sa faceti lucruri marunte care la finalul zilei cand inchideti ochii inainte de a adormii sa vedeti linistea aceea atat de necesara ingerilor care va pazesc stiind ca lucrurile marunte au fost de fapt atat de mari pentru altii. Daca voi nu veti povesti fiecare lucru marunt, fiecare fapta mica oamenii poate vor uita cum e aia sa faci bine. Ganditi-va ca poate de noi toti depinde sa ii invatam pe oameni sa redevina oameni.

PS Nu ma voi opri doar la atat si chiar daca ar fi sa ma chinui astazi voi face tot posibilul sa mai fac macar o fapta buna.
Va multumesc
" (blogul lui Mile e momentan blocat, sper din suflet să fie redeschis).

Mile, uite lista mea, sper să zâmbeşti:
- am dus cu liful până la 7, deşi eu stau la 4 şi era târziu şi făceam pe mine, pe căţelul Seven care e lăsat singur afară şi aşteaptă să-l ducă cineva cu liftul acasă. M-a pupat umed.
- mi-am luat 20 de minute din puţinele ore care îmi rămân pentru somn că mi-am adus aminte că mi-am cam neglijat floricelele. Şi le-am curăţat de uscăciuni, le-am pus apă cu vitamine de plante, am vorbit cu ele. Ieri seară am observat că deja orhideea are bobocei mici mici.
- am luat din iarbă o sticlă de plastic aruncată şi am pus-o în coş. Nu mi-a căzut mâna.
- am donat sânge, de data asta pentru Perfuzel
- am dat sms cu o donaţie mică pentru un caz şi un apel la romtelecom pentru un alt caz. O dată pe lună nu se simte la buget.
- i-am dat restul meu de sandwich amărâtului de la semafor de la Apaca.
- am luat un melc ce se chinuia să treacă aleea de la bloc şi l-am pus în iarbă, să nu calce cineva pe el.
- am dus 6 colete de 46 de kg la poştă pentru familiile care au nevoie. Tanti de la poştă mi-a zâmbit, deşi s-a chinuit să le ridice pe cântar, a scris pagini întregi de date şi a intrat cu treaba în pauza ei de masă. I-am dat o bombonică şi s-a bucurat tare mult.
- i-am tuns motanului meu Miqui smocurile încâlcite de pe spate, cu care se chinuia şi se scărpina.
- le-am pus pe pervaz firimituri vrăbiuţelor şi m-am distrat auzindu-le ciripind nebune.
- mâine îi aduc jucării fetiţei femeii de servici de la birou.

18 comentarii:

  1. Nu stiu daca iti comentez prea des astfel de articole din mai multe motive:
    1. nu pot spune "bravo, ce bine ai facut"
    2. nu-mi place sa gasesc scuze pentru cand n-am reusit sa ajut sau sa fac o fapta buna si sunt destul de dese momentele acelea
    3. stiu ca de fapt nu astepti laude sau sfaturi ci pur si simplu imparti un gand cu oamenii care te citesc sau sper ca altii or sa auda vocea ta...
    Cat despre lista de fapte bune e o initiativa grozava si-o sa ma abonez la ea! deocamdata nu-mi amintesc decat zilele recente:
    -ieri am ajutat un catel sa traverseze ca nu era sigur cand e verde :)
    -zilnic las la coltul strazii cate ceva de mancare pentru animalutele fara stapan de la noi de pe strada
    continui la mine pe blog zilele viitoare :)

    te pup!

    RăspundețiȘtergere
  2. Offf...Romania nu se schimba, insa orice gest de umanitate si de ajutor cat de mic oferit oricui are nevoie, schimba...pentru putin, chiar si pentru o zi sau mai multe, un minut sau o ora, ceva din viata cuiva...e ca si cum s-ar arata cate-o raza de soare intr-o lume noroasa si rece...deci nimic nu e in zadar. Daca toti am gandi asa, ar fi precum spui...un sapte multiplicat. E putin? E mult?...Nu...E ceva. Ceva nu inseamna nimic. Si copilul meu cel mic (26) umbla prin spitale si doneaza sange pentru un om, nu pentru tot globul...Daca as avea mai multe posibilitati, si noi am face mai multe, pentru ca e un sentiment aparte ca poti fi de folos, de necomparat cu nimic...Lia, fa ceea ce sufletul te indeamna sa faci in continuare. Esti un om adevarat, n-o sa schimbi lumea, insa pe unde vei trece, e imposibil sa nu lasi si ecouri...Asta e rostul tau aici.
    Te sarut, si chiar daca faptele mele bune de zilele trecute au fost foarte marunte, ma voi stradui sa fac mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. pentru ca mi s-a intamplat saptamana trecuta sa fiu pentru prima oara discriminata din cauza originii mele romanesti am acum un puseu de romanism (eu, care-s oricum jumate sarboaica :)) ). pentru ca stiu ca nu suntem niste tampiti. nu toti, in orice caz. nu majoritatea. si m-am saturat pana peste poate sa aud ca nu e loc de mai bine - si asta sa fie sloganul unei minoritati care a cucerit romania. mai ziceam odata si pe blogul meu ca daca am investi in fapte bune macar jumate din efortul pe care il punem in a ne face tara de cacat, ne-ar fi mult mai bine. obositii care vor sa carcoteasca trebuie lasati sa manance din rahatul propriu in continuare. nu te sfatuiesc sa abandonezi a face publice campaniile tale aici numai pentru ca unii vorbesc asa cum se basesc. ce vocabular elevat am azi, nu? dar nu ma pot abtine.

    RăspundețiȘtergere
  4. PS: si nu, nu inseamna ca iubesc mai putin Austria din cauza ca un prost a spus tembelisme despre mine si tara mea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi pare rau ca nu mai anunti public cand e nevoie de ajutor (desi mai stiu ca e nevoie mereu...) fiindca mie mi s-a parut intotdeauna o sursa de inspiratie, numai citind despre ce ai de gand sa faci ma motiveaza sa dai si eu mai mult ^_^ Insa iti respect alegerea, ba chiar cred ca am putea sa o vedem ca pe o provocare (in sensul bun, desigur, de challenge) pentru noi insine: sa vedem daca putem sa intindem o mana fara sa fim trasi de maneca ei :)

    RăspundețiȘtergere
  6. is mut mah... intai micime sufleteasca, apoi un suflet imens.....

    RăspundețiȘtergere
  7. Cârcoteală, cârcoteală şi iar cârcoteală...dar când e vorba să încercăm să facem noi ceea ce ne plângem că nu fac alţii, indiferent că "alţii" înseamnă ceilalţi oameni sau statul, autorităţi, organizaţii etc, începem să dăm înapoi şi să cârcotim, fără să realizăm că n-o să vină vreo minune care să facă să dispară toate greutăţile de pe pământ, care să ajute instant oamenii care au nevoie, ci exact aşa, punând umărul şi mobilizându-ne fiecare aşa cum poate, chiar se întâmplă ceva!
    M-am săturat de cârcoteală...nimeni nu e perfect, nimeni nu le poate face sau schimba pe toate, dar fiecare ar putea să încerce măcar din când în când...iar cei care nu o fac, să-şi vadă de văicarelile lor şi să nu mai comenteze la adresa celor care se străduie.
    Dacă toată lumea ar fi ca tine, am fi depaaarte :) Dacă măcar toţi ar încerca, tot am fi ceva mai departe decât acum...

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu pot sa comentez ce ai scris...pentru ca ai scris TOT. Fiecare cuvant are greutate si e la locul lui. In schimb imi doresc foarte tare ca randurile astea sa rezoneze nu in cei care ti-am raspuns pana acum...ci in "echipa adversa" si nici macar nu in toata. Daca intr-unul-doi dintre cei"ocupati", dintre cei care se simt vizati, se misca ceva, mi s-ar parea un mare succes...Cine stie...
    Pe tine te pup si iti doresc sa ai un Paste frumos si linistit.

    RăspundețiȘtergere
  9. Sabbra, noi două ne cunoaștem de prea multă vreme și am trecut prin prea multe să mai existe loc de cuvinte inutile :) Îmi place începutul tău de listă, aștept continuarea :)

    Erys, eu cred foarte mult că înainte de schimbările globale e nevoie de schimbări individuale. Și nu e un slogan obosit, chiar cred în asta cu tărie. Am făcut întotdeauna ce mi-a zis sufletul, n-am stat să plec urechea la cârtitorii de pe margine, dar din când în când merită pocniți peste bot :D Felicitări pentru felul în care ți-ai crescut copiii să fie oameni :)

    Zazuzo, discriminări cred că există la orice nivel, în orice țară. Primii care îi discriminează pe români sunt românii înșiși. Despre românii plecați pe afară care continuă să arunce cu căcat și să vomite pe românii de aici într-un episod următor :) Decizia mea de a nu mai striga în gura mare hai că e nevoie de ajutor e luată după multă gândire, analiză, autoanaliză. Și așa rămâne. Ce voi face, cui voi trimite, pe cine și cum voi ajuta de acum înainte vor rămâne ale mele personale. Iar cei care sunt în acord cu mine vor face la fel.

    Misaki, cum înțelegi tu lucrurile ca un om mare și înțelept :)

    Rontziki, eu nu vreau să fie lumea ca mine, deși mulți cretini au înțeles asta. Nu eu sunt importantă în oamenidarnici, de exemplu. Pe cât de mult îmi place să fiu alintată și drăgălită pe alte subiecte (da, sunt o frumoasă, o zurlie, o deșteaptă și nu ajung devreme acasă :p), orice compliment sau comentariu legat de implicarea mea personală în acțiunile de ajutorare mă stânjenește, nu asta aștept.

    Ileana, asta mi-aș dori și eu, din păcate proștii vor înțelege tot că e un atac la persoana lor :) Sărbători liniștite și luminoase și ție!

    RăspundețiȘtergere
  10. Acum un an, când faceai primul tău apel la generozitatea noastră, a celor care am făcut un gest cât de mic, sau a celor care ne-am declarat doar entuziasmați că am dat peste tine, o persoană atât de bună și cu suflet mare, sau a celor care te-am încurajat de la distanța online-ului care ne salvează de orice fel de obligații, sau a celor atât de sceptici că demersul este inutil sau și mai rău, reprezintă o escrocherie, ei bine atunci, din neant sau poate dintr-o forță superioară, s-a născut o superbă probă de omenie, care, pentru o clipă dintr-o eternitate, a înfrânt răutatea. Răutatea indolenței noastre, răutatea ignoranței noastre, răutatea ipocriziei noastre, răutatea comodității noastre care ne este dragă pentru că ne face să trecem indiferenți pe lângă semenii noștri, pe lângă durere, pe lângă trecut și prezent, pe lângă viitor…
    Nu cred că trebuie să suferi de foame și frig, de boală și durere, să ai parte de greutăți și deznădejde ca să rămâi om și să ai suflet. Nu cred că Dumnezeu trebuie să te încerce cu tragedii de tot felul ca să vrei să vezi ce este în jurul tău. Să te revolți măcar pentru o clipă și să te lupți. Să te lupți măcar o dată cu toți și împotriva tuturor pentru o cauză, pentru o idee, pentru un principiu, pentru un semen de-al tău. Dar tot atât de adevărat este că regina Maria Antoaneta a Franței s-a mirat că oamenii care strigă că n-au pâine nu mănâncă cozonac. Mă rog, alte vremuri.
    Acum depinde și cum vrei să trăiești pe lumea asta. Poți să te târăști ca o larvă, sau să supraviețuiești ca o moluscă, autist la tot ce este în jurul tău, lipsit de suflet sau de sentimente. Să te privești în oglindă și să fii mulțumit de figura străinului plin de ifose care-ți stă în față. Poți să fii un ticălos mai mic sau mai mare, mai umil sau mai trufaș. Sau poți să ai dramul de demnitate care să te facă sa-ți recunoști greșelile, neputințele, limitele. Să te facă să rămâi om, indiferent dacă ești supereducat sau ai patru clase, indiferent dacă ești în vârful pomenii sau la masa săracului. Viața îți dă voie să alegi ceea ce vrei să fii. Om sau imbecil. Diferența este că, dacă alegi să fii om, trebuie să te lupți în fiecare zi pentru calitatea asta, iar dacă alegi să rămâi un imbecil nu trebuie să depui nici cel mai mic efort.
    M-am gândit mult ce și cum să scriu. Îți știu dezamagirea Lie Lie și mai știu că ai vrut să închizi “Oameni darnici” de tot. Numai că sufletul tău nu poate să închidă omenia. Și atâta vreme cât mai există insule de omenie printre noi există și speranță.
    Cine sunt eu să arunc așa cuvinte în blogosferă? Dacă vă convine, considerati-mă un imbecil. Dar eu fac eforturi să rămân un om. Un simplu om.

    RăspundețiȘtergere
  11. Tu fa cum te indeamna sufletul si constiinta, cum crezi ca e bine. Gura lumii nu trebuie ascultata si nici socoteala nu trenuie sa i se dea. Cine are intentii bune ajuta, sprijina, face atat cat poate..sau macar isi tine gura, asa, din bun simt.
    Initiativa si faptele tale sunt demne de lauda - normal ca nu le faci pentru a asculta osanale, ci pentru ca asa simti. Iar lucrurile facute din/cu inima sunt marete. Asa cum sunt si oamenii ce ajuta la implinirea lor. :*

    RăspundețiȘtergere
  12. Uite o poezie pe care-o învatam noi când eram mici, se potriveste de minune cu ceea ce ai scris. Sa nu lasam sa treaca nici o zi fara sa zâmbim cuiva necunoscut, sa cedam locul în metrou sau autobuz, sa împartim un senvis cu un flamând...înainte sa cream o fundatie care va eradica foamea in Africa:)

    http://www.copilul.ro/poezie_Indemn_711.html

    Îmi amintesc frânturi din Canada, fructe uitate in geanta si daruite cersetorilor, o tanti cu un maldar de scrisori pe care am ajutat-o sa le puna la cutie, femeia cu mintile ratacite pe care am însotit-o pâna când i-am chemat ambulanta. Sunt gesturi firesti pâna la urma, care presupun in primul rând sa ne uitam bine în jur.

    RăspundețiȘtergere
  13. Lia carcotasii asta stiu sa faca. Li se pare ca sunt mai altfel daca din jiltul zeilor se uita la muritorii de rand "loviti" de molime pe care ei nu le cunosc. Eu am o vorba, nimeni nu-mi pune in farfurie si nu pune in locul meu capul pe perna. Daca dupa fiecare zi cu fapte mai mult sau mai putin bune eu sunt fericita, si altcineva a zambit din cauza mea, pentru mine e important.
    Saptamana care a trecut am muncit 2 zile in gradina alor mei si am pus legume pentru la vara si la toamna si tot eu am adus si semintele desi noi nu suntem in tara cand se fac dar mama stiu ca da amaratilor din sat ba o fasole verse, ba un castravete, rosii, fructe.
    a treia zi am selectat hainutele care nu ne mai vin si o parte le-am oprit pentru sora mea..ca ne vine un nepotel in septembrie iar restul le-am dat tot unor copii amarati. Trei zile am fost bolnaviori, am racit si eu si Luca si n-am apucat sa facem prea mult, si a saptea zi am chemat o prietena care are problemute, am ascultat-o si sper ca solutiile gasite impreuna ii vor face viata mai usoara...

    RăspundețiȘtergere
  14. Esti un suflet nobil si nu voi inceta sa imi pastrez aceasta convingere! Mereu iti multumesc in gand pentru ca prin faptele tale ne-ai ajutat si pe noi sa pot ajuta alti oameni la randul nostru!

    RăspundețiȘtergere
  15. Mai daca tu nu faceai publice atatea si atatea povesti o gramada de oameni nu se bucurau macar pt o clipa de o noua sansa, o hainuta noua, o jucarie sau o mancare mai indestulata.Fiecare gest conteaza, iar in ziua de azi e nevoie de oameni care sa impusioneze alti oameni caci altfel umanitatea isi pierde definitia.
    Si cel mai important lucru e ca exista oameni care se implica (destui ca sa conteze din ce vad aici mai sus) si chiar nu conteaza deloc ceilalti care doar arunca vorbe si nimic mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  16. Oameni buni, voi face ce-mi spune sufletul și conștiința mereu. Despre oamenidarnici și cum se poate ajuta știu deja foarte mulți, iar alții ajung să cunoască ce se poate face prin multe căi. Pe site voi scrie în continuare, mailul meu, mess-ul meu vor fi aceleași. Dar aici pe blog nu voi mai scrie. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, să fiu nerecunoscătoare. Până acum am cunoscut oameni fantastici, iar oamenii fantastici îmi scriu, mă sună, deci nu au nevoie de imbolduri suplimentare. Am spus întotdeauna, nu am ascuns, că e un efort mare, obositor, agitație, somn puțin, tone de haine prin toată casa, facturi mari la telefon. despre câți bani am dat și dau eu în fiecare lună nua m spus niciodată și nici nu voi spune, dar în rest, am informat întotdeauna că nu e ușor și relaxant să faci acțiunile care s-au făcut, cu toate astea am spus întotdeauna că recompensa sufletească a fost cel puțin pe măsură. Din nefericire, nu sunt nici înger, nici zână, nici wonder woman. Și am obosit. Nu doar fizic. Ci am ajuns să mă obosească indiferența, nesimțirea, aroganța, respingerea, ignorarea mesajelor și rugăminților, jignirile, mai mult decât efortul fizic de a aduna, de a pune la un loc, de a ne organiza. Poate am nevoie doar de o pauză. Dar, repet, cei care vor să facă ceva m-au găsit pe oamenidarnici sau din gură în gură, iar astea nu vor dispărea. Voi, toți oamenii minunați, care mi-ați dat forță de un an de zile, vă rog să mă iertați că vă dezamăgesc prin slăbiciunea mea.

    RăspundețiȘtergere
  17. Lia, să ai sărbători fericite alături de cei dragi. Este minunat atunci când facem exact ceea ce ne dictează sufletul... Nebunia cotidiană în care ne mişcăm nu va reuşi niciodată să întineze sufletele curate... Numai bine ţie şi celor dragi din jurul tău!

    RăspundețiȘtergere