Fleacuri si nimicuri

Obisnuiesc sa scriu despre lucruri marunte care imi toaca zilnic nervii si ma fac sa vreau sa plec din tzara asta. Dar azi trebuie sa fac o exceptie. Sa povestesc despre lucrurile marunte si aparent neinsemnate care ma pot face sa-mi doresc sa nu plec din tzara asta. Ieri si azi am avut de umblat dupa anumite chestii de cumparat. Despre trafic nu am cum sa vorbesc frumos, a fost la fel de sinistru ca in fiecare alta zi. Dar de data asta am batut niste drumuri mai "speciale", respectiv am mers pe centura (haha, astept glumele :p). Ai mei stau pe shoseaua de centura de la Mogosoaia si am plecat de acolo spre zona comerciala din Militari. Prima surpriza: cei mai amabili, simpatici si intelegatori cu mine, shoferii de camioane si de TIR-uri. M-au lasat sa ma bag, sa ma strecor, eu am zambit, Frieda le-a clipocit din avarii. Minunat!
Cu Katy in dreapta, aveam o tzinta: Hornbach. Care pentru noi, doua printzese pornite in cautare de nimicuri, cuiutze, placi de lemn, vopseluri si baitzuri, s-a dovedit un wonderland. Ce acryluri, ce ghivece, ce plantutze! Ca sa nu mai vorbim de varietatea de esentze, de lungimi si de modele de placi de lemn. Dar ce a fost intr-adevar halucinant de surprinzator, a fost atitudinea angajatilor. Bai, nene, nu a fost unu sa nu ne zambeasca, sa nu ne sara in ajutor, sa nu stie sa ne ghideze spre cel mai mic shurub din magaoaia aia de magazin. Numai "va rog", "poftiti", "va multumesc", "stati sa va ajut eu". Cel care mi-a taiat placa de lemn a tinut sa-mi arate si alte modele si sa-mi si explice ce se poate face din ele. Domnul de la cuie ne-a ghidat si catre pioneze si clame. Doamna de la casa a aflat in 20 de secunde, prin telefon cu o alta doamna de la departament, care e pretzul bilei mari de polistiren si si-a cerut si scuze ca a cazut eticheta si ne-a tinut din treaba. Am uitat de Bricostore intr-o secunda, acum avem un favorit clar. Sper sa-i tina.
Pe seara m-am adunat cu oameni dragi mie intr-o carciuma unde nu m-am simtit niciodata prost, desi am mers de un milion de ori. se cheam "Casa" si e undeva prin spate la Armeneasca. O mancare super mishto si ingenioasa, o servire rapida si fara scapari, chelneri isteti, zambitori si care prind glumele (maaaare chestiune, va spun eu).
Azi am fost cu mama la Ikea si la feeria. Ikea n-a fost vreo surpriza, ramane unul din locurile mele preferate de luat diverse. In schimb mama nu inceteaza a ma uimi si a ma face sa zambesc de fiecare data cand o vad cat de ushor intra in vorba cu toata lumea si cat de incantata ca un copil poate fi la orice prostioara. Adorabila! La iesirea din Ikea, la momentul indesat lucruri in Frieda, hop! sare un baiat simpatic sa ma ajute cu cutiile mari si grele cu dulapuri. Sa ne intelegem. Era cu gagica si ea mi-a zambit. El m-a ajutat si eu am multumit shocata. "Pai, nu era normal?" imi spune el. In ce tzara? am vrut sa raspund, dar mi-a fost teama sa nu fiu luata de agresiva si nerecunoscatoare.
Eu am mai ramas in Feeria, unde a curs valul de surprize placute. In primul rand, in trei magazine, unul dupa altul, fetele alea au stiut sa-mi zambeasca si sa-mi aduca exact masura care trebuie la tot ce am vrut sa probez. Si nu s-au suparat ca nu am cumparat de la ele (cel putin nu pe fatza). Am intrat si la Sephora, unde intru rar si chitita clar spre ceva anume. Plus ca mi-e teama de fetele alea autiste care nu sunt capabile nici sa se fardeze ele, nu mai vorbim sa te ajute pe tine. De data asta am intrat aiurea. Iar zambete si amabilitaturi. M-am mazgalit cu de toate, m-am pufait de parfumuri, am ales cate o prostioara si la final ... tan tan taaaaaan! imi umple una din fete pungutza cu mostre! Da, frate, mostre de cremutze, parfumele si mascutze! Intr-un magazin din Romania! Aproape mi-a dat o lacrima de emotie, dar m-am abtinut pentru ca ma dadusem cu un rimel Dior si nu se face.
Plec mai departe. Mi se opresc ochii si se belesc incantati la o geanta cu buline colorate. Eu, care detest moda asta cu buline, fascinata de o geanta cu buline! Fata din magazin prinde mishcarea, imi zambeste larg, imi deschide posheta si mi-o arata: "acum am adus-o, special pentru dumneavoastra!". Ahhh, cum sa rezisti unei asemenea oferte!
Ma mai fatzai, ma mai invart, mi se face brusc rau. Ma albesc toata si incep sa-mi tremure gladiolele. Cu un carutza mare si plin, se opreste in fata mea o tipa. "Va e rau? Uite, niste apa". Si imi deschide o sticla de apa plata, din coshul ei. Imi da si un plic de zahar. Eram copleshita. Ii multumesc emotionata. Ii ofer bani pe apa. Refuza categoric. "Dar cum asa, doar n-am ajuns sa lasam oamenii sa moara pe strada". De data asta chiar mi-au dat lacrimile. Deh, un moment de slabiciune.
Am plecat mult mai relaxata prin traficul dement spre ai mei. Am vrut sa fac o jmecherie, sa tai centura aia plina de camioane. Dar se pare ca stiau secretul si ceilalti 765 de oameni cu are am mers bara la bara. Asa ca n-am mai stat blocata pe centura (haha hihihi), ci am stat blocata pe Jandarmeriei. Dar nu mi-a pasat. Am zambit, am dansat. Mircea mi-a pus One al lui U2 la Guerrilla. Si The Clash. Si Peter Gabriel. Si multe altele. Pentru mine, stiu sigur. Alta supriza placuta: desi nu-i place sa se taraie cu 2 km la ora, in a I-a (in a II-a tusheshte la "viteza" asta), Frieda inca ma surprinde cat de putin consuma! Fata de comitet, pupa-i-ash botu ei incercanat de cand i-au furat "ochii de pisica".
La ai mei m-am umplut de fericire si bucurie cand am auzit-o pe maimutza aia de Mara strigandu-ma LiaLia! Si mi-a aratat cum plimba ea bebe si hamham si usu cu carutzul. Si ne-am iubit si ne-am pupacit. Si am mai primit ceva. Mi-am adus in sfarsit acasa superbul dulap pictat de manutzele extrem de talentate ale lui Katy. Si aranjamentul cu plante uscate facut tot de ea. Si am primit si bonus, o oglinda asortata! Cat de curand o sa ii lansam si site-ul cu toate lucrarile sa vedeti si voi si sper sa si cumparati, mobilier mai mic sau mai mare pictat, aranjamente, oglinzi, cutiutze si diverse.
Ora si jumatate petrecuta pe Grivitza si Podu Grant a trecut repede. Muzica buna, hlizeli cu alti shoferi, ganduri bune si planuri de rearanjare a lucrurilor din casa.
Am carat tot cu grija, am mancat babaganushul genial de la libanezii mei de la Domenii si m-am pus pe scris. Am inca zambetul pe fatza, ascult superba coloana sonora de la "Frida", beau cidru de pere.
Doar doua lucruri mi-au "umbrit" o idee zilele astea doua. In dreptul meu, pentru prea multe secunde oprit, un "biker" pe un motor superb, cu mult prea multi colaci iesiti de sub geaca ridicata si cu un "zambet" oribil, puhav si cu coshuri, iesit din blugii cu talie MUUULT prea joasa. Recunosc, de bulverseala, mi s-a oprit motorul. Al doilea derapaj de la nimicuri dragutze, in Sarra Blu aia adusesera deja decoratiuni de Craciun! In octombrie??? Cand afara sunt 25 de grade si abia ne acomodam cu toamna asta haotica, bezmetica si capricioasa ca o muiere inca buna la 45 de ani, ne dati deja decoratiuni si Moshi Craciuni? Si dupa aia ne mai intrebam de ce nu mai vrem sa vedem gloabe si beteluri pe 25 decembrie!
Dar mi-au trecut repede. Am avut doua zile frumoase, cu lucruri marunte si poate neinsemnate, dar dragutze, surprinzatoare, placute, incantatoare, care mi-au facut zilele mai relaxate si mai zambitoare. Si mi-au lasat asa un gust placut in gura! Pentru ca viata noastra minunata e facuta in proportie de 90% din lucruri mici, marunte, neinsemnate, fleacuri si detalii care ne ajuta sa nu facem prea devreme riduri sau din contra, sa facem atac cerebral la 35 de ani. Si daca tot e sa fac intr-o zi atac cerebral, macar sa o fac cu fatza luminoasa si neridata, nu?