"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

luni, 6 octombrie 2008

Piticii nostri cei de toate zilele

V-ati gandit vreodata cine sta cu voi in casa? Stau singur(a), cu iubitul/iubita, sotul/sotia, parintii, colegul/colega de apartament, copilul, cainele, pisica, un hamster sau peshtii din acvariu, nu? Cam asta ar fi plaja de raspunsuri. Sunteti siguri?
Teoretic, la mine in casa locuieste o prietena si Miqui, motanul turtit si vorbaretz. Bine, casa de fapt e a lui Miqui, dar la subiectul asta voi reveni cu alta ocazie. Am spus teoretic, pentru ca practic ... e, aici vroiam sa ajung. De cand ma stiu, dar in mod special de pe la 16 ani cand am ramas singura si de capul meu acasa, fara grija mamei pentru detalii, am realizat ca cineva se joaca prin casa cu anumite lucruri. Cum ar fi, shosetele. Sau manushile. Sau cheile de la mashina. Chiar in timp ce scriam, tigaia in care se prajeau cartofii s-a prabushit inexplicabil de pe aragaz, unde eram convinsa ca am pus-o bine infipta. Fara teama si cu o curiozitate maxima, as dori sa-i cunosc pe piticii/spiridushii sau ce-or fi ei, care se distreaza aproape zilnic ascunzandu-mi cate o shoseta, cate un tricou, de ma fac pe mine sa ma bag pe sub toate fotoliile si canapelele, sa ma umplu de ghemotoace de praf, sa scot totul din dulap. In zadar! Piticii ascund foarte bine lucrurile si cred ca se amuza copios si plini de rautacisme, uitandu-se la noi. Eu raman frustrata ca nu ma pot incalta cu perechea AIA de ciorapi, shoseta ramasa vaduva plange printr-un coltz, abandonata si de mine, caci nu mai prezinta interes, Miqui sufera ca nu a fost EL cel care a descoperit ghemotoacele de praf de sub pat. In cele mai multe cazuri, perechile shosetelor raman bine ascunse pana in ziua in care, satula de atata jelanie, o arunc pe cea ramasa singura. Miraculos, la exact 5 minute dupa ce am dus la ghena punga cu shosete divortate, apar disparutele! Pe care, vinovata, le mai pastrez o perioada prin casa. Cam la fel se intampla si cu manushile, pana cand, disperata ca oricum alergatura asta dupa una din ele avea loc doar intr-un sezon al anului, am decis ca mai bine fac degeraturi la maini decat sa intarziu la servici cautand-o pe cea ascunsa de piticii care sigur se tavaleau de ras uitandu-se la mine.
Mai fac piticii astia un lucru nu prea amuzant. Exact cand te pregatesti sa inchizi usha de la mashina de spalat cu albituri, intr-o clipa de neatentie, piticii strecoara in mashina sa zicem o shoseta roshie. Sau un maieu albastru. Care, normal, ies! Si uite asa te trezesti cu un lighean de haine jilave de coloarea roz cacaniu sau gri shobolan cu nuante de ceva inexplicabil, pe care eu o numesc culoarea vantului turbat.
Si la birou traiesc niste pitici. Pun pariu ca si colegele mele au observat asta, dar nu spun nimic, de teama sa nu iasa prost la examenul anual de evaluare psihologica. Piticii astia ascund pixuri, creioane, marcare si cel mai nasol, ascund hartii importante. Intotdeauna importante si eventual si de maxima urgenta. La fel cum sigur tot ei sunt de vina cand o ia razna calculatorul. Degeaba spun baietii de la IT cu superioritate in glas: sunt energiile tale negative care influenteaza bunul mers al bitzilor pe magistrala, eu sunt convinsa ca tot piticii scot cate o mufa, apasa pe cate un buton, doar asa, sa te vada trecandu-ti pe fatza toate culorile curcubeului.
Si asa cum toti avem un inger pazitor, cam la fel cred ca avem si un pitic innebunitor. Care merge mai tot timpul cu noi. In geanta. Cred ca e un pui de pitic sau un pitic pitic, pentru ca are loc si in cea mai mica geanta din lume. Si oricat de putine lucruri ai avea in geanta, reuseste el cumva sa te puna in incurcatura. Oricat de mare ar fi brelocul de la chei (intai alea de la mashina, apoi alea de la casa, pe care le cauti frenetic in fatza ushii, cu pantalonii in vine ca faci pe tine), reuseste sa le ascunda. Si cand bagi mana in dreapta, el fuge cu ele in stanga si invers. Pana ajungi aproape sa-ti vershi posheta cu toate nimicurile importante in mijlocul strazii.
Ar mai fi multe de spus despre piticii astia. Pe care ar trebui sa-i apreciem, pentru ca ne tin in priza, ne fac sa injuram, sa ne enervam, in concluzie, sa ne simtim vii. Dar trebuie sa plec. Trebuie sa-mi caut o shoseta. Si ceasul. Si cheile de la mashina.

13 comentarii:

  1. hahaha - eu cred ca am omorat sau pierdut piticii :D dar apropos, cand rastorni geanta sa cauti dupa whatever, inchide imediat fermoarul si fuuuuugi :D asa scapi de pitici ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. DON'T "PITICI" MEEEE!!! :))) De regula, cand "ma faceam zob", obisnuiau sa apara la mine in camera foarte multi pitici, care se bateau in lasere, ca in filmele SF. Si nu stiu cum faceau...ca devastau toata camera...cand ma "trezeam"...- peste o ora sau a doua zi - toata casa arata de parca ar fi trecut un uragan..sau s-ar fi batut in lasere niste pitici :)))
    Dat fiind faptul ca NICIODATA nu am reusit sa le fac o poza (nimeni nu ma crede, cumva TREBUIE sa demonstrez ca NU bat campii), m-am pus o data si i-am desenat...o sa iti trimit si tie desenul :))

    EGGOstudio.com ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Fir-ar! Eu caut de foo luna o pereche de cercei pentru furtul carora suspectam niste cotzofene zbanghii ce ne ciugulesc in mod regulat petuniile... Dar nu ma gandisem ca piticotzii au pus stapanire si pe balcon! O sa le las cotzofenelor o scrisoare cu scuze! Sper sa ma inteleaga, dar chiar imi placeau cerceii aia!
    Monica

    RăspundețiȘtergere
  4. Degeaba zice Monica de pitici... eu cred, de fapt, ca ea are o intelegere tacita cu ei: de fiecare data cand nu gasesc ceva in casa (oricata dezordine ar fi) ea stie exact unde sa caute...

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Maria: huo! Ordonato! :p
    @ Eggo: hehe, aia sunt spiridushi, mey, alta mancare de peshte :D
    @ Moni: uitasem pe cercei! Iar eu sigur nu am cotzofene. Am alte stoluri, la cap, dar nu cotzofene :))
    @ Pepe: shhh, sa nu ne auda Moni. Si eu cred ca tine! Asa fac nevestele, se pun bine cu piticii, ca sa aiba motiv de scos ochii dupe aia :D

    RăspundețiȘtergere
  6. P.S. for everyone: Sincera sa fiu, ma asteptam la cateva nr de telefon de la niste psihologi/psihiatri care ar fi putut sa ma ajute. But it seems I'm not THAT crazy! :)) Multumesc :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut sefa. Intradevar ai naibii pitici numai dezastru fac. Dar se pare ca ai uitat sa mentionezi de alti pitici. De exeplu eu am unul nenorocit rau de tot, cum am baut un pahar in plus cum incepe sa miste pamantul cu mine, mai, dar il misca tot timpul de numa numa, abia ajung acasa, iar daca sun acasa abia abia stau in pat sa nu cad de la atata miscare. Si mai este un pitic, asta este preferatul meu ca pe ala care misca pamantul daca il prind praf il fac, mai este piticul de la fata mea din cap. Intordeauna cand fac cate o boacana sau cine mai stie ce nazbatie si o vad pe fata mea ca se uita serioasa la mine imi imaginez piticul de la ea din cap care se tavaleste pe jos de ras dand din maini si din picioare razand cu lacrimi pe care si le sterge in momentele de respiro cu a lui caciulitza rosit pentru a o lua de la capat cu rasul. :)) G.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mey, G, dar la tine se pare ca e vorba de ditamai balaurii :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Ei, si eu care credeam ca numai eu am pitici.... Da' ai mei sunt mai linistiti, nu fac altceva decat sa-mi bea berile... :(

    RăspundețiȘtergere
  10. :)))) Nu stiu daca sa ma bucure sau sa sa sperie faptul ca atatia prieteni de-ai mei vorbesc relaxati despre piticii lor :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Lia, de ce nu vrei sa accepti ca de vina e doar faptul ca esti dezordonata? :D

    RăspundețiȘtergere
  12. Nick, de la oricine m-as fi asteptat la asa un atac, dar nu de la tine! Eu cred ca vorbesti asa pentru ca la voi, astia cu educatie prusaca, piticii nu prea vin, ca le e frica de voi!!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ei bine, da, stiu problema cu piticii, chiar prea bine. Ei sunt vinovati de eticheta care mi s-a lipit cu mult timp pe frunte. Da-da, sa stii ca, de fapt, "piticii did something bad..."

    RăspundețiȘtergere