A venit, a venit toamna ...

Azi se implineste 1 an de cand m-am angajat unde lucrez si acum. Asta e mai putin important. Mergand spre mashina, ca in fiecare zi, mi-a sarit in ochi mai cu inteles ca niciodata, ca o parchez pe Frieda pe Str. Sperantei. Am inceput automat sa fredonez in gand si apoi cu glas tare "sa-i amintiti va rog frumos adresa mea, cand va-ntalniti, cu fericirea, casa cu flori Strada Sperantei la parter, va mai astept siii mai speeer". Mi-am adus aminte cum, pe la 4-5 ani, dadeam spectacole cu public ales (familia) si vroiam sa fiu Corina Chiriac...
Si era soare si toamna frumoasa ieri pe str. Sperantei. Si flori la niste balcoane. Si mi s-a facut un dor nebun de muzica frumoasa, vie, adevarata, cu atatea sentimente si trairi de transmis. Muzica romaneasca buna, fara varsta, care se facea de mult, inainte sa apara Marius Moga si pleiada de boarfe fara voce din ultimii ani.
Recunosc cu mana pe suflet, in afara momentelor aspre dar severe, pe langa iesirile xenofobe si rasiste, sunt o sentimentala, o romantica si ma emotioneaza lucruri, sunete, imagini si cuvinte. In seara asta am plans de emotie ascultand Copacul lui Aurelian Andreescu. Si desi i-am cunoscut muzica senzationala abia in ultimii ani, m-a impresionat ce au spus altii despre el: "A iubit muzica, a iubit şi copiii tare mult şi până la urmă a infiat unul pe care-l creştea cu pasiune. Inainte de a pleca dintre noi, cei din jurul lui observau că-şi grăbea sfărşitul. Deşi, surprinzător, era tare indrăgostit de viaţă. Veselul, dar singuraticul Ale (aşa cum il alintau prietenii) a plecat dintre noi intr-o zi de vară, cănd macii din lanurile de grău se scuturau de floare, la vârsta de numai 44 de ani, luând cu sine refrenul din urmă, pierzându-se pe aleea plină de trandafiri şi garoafe roşii, culoarea lui preferată". Si mi-am mai permis sa imi spal ochii cu lacrimi de bucurie ascultand si Tu esti primavara mea. "Si-ai ascuns un dor, in taina stelelor"...
Si de la Ale, am trecut mai departe. Si am ajuns iar la rusoaica nebuna si pasionala de Marina Voica si ploaia ei trecuta de ora 9. Si de aici, un pas mai incolo, delicata Mihaela Mihai si salcia ei. Ce putea fi mai departe? Mihaela Runceanu si a sa inegalabila melodie De-ar fi sa viiii, as crede ca viiisez. Si Fericirea are chipul tau, normal.
Nu puteam sa trec peste melodia care, desi are niste versuri care teoretic ar trebui sa ma intristeze, ma linisteste de cate ori sufletul meu e mai agitat. E Aura cu melodia compusa de rârâitul meu preferat, Nicu Alifantis.
Imi mai rascoleste ceva tainic in mine si o melodie mult mai putin cunoscuta decat ce am ascultat pana acum. O melodie de Cenaclu, cu niste versuri sfashaitoare scrise da, de personalitatea ascunsa a porcului de Adrian Paunescu. E Nebun de Alb a lui Emeric Imre. "Si te iubesc cu mila si cu groaza, tot ce-i al tau mi se cuvine mie ...".
Nu din melancolie am ascultat toata seara asta muzica din perioade cand poate nici nu ma nascusem sau mergeam la gradinita. Ci dintr-un sentiment de gol, de ceva ce lipseste in viata mea actuala: muzica romaneasca buna. Cu extrem de putine exceptii, nici macar nu imi dau cu parerea asupra acestui subiect. Pentru ca nu exista! Nu exista versuri, inspiratie, ritm, linie melodica, sentiment, pasiune. Exista doar non-valori, tzatze, barfe si scandaluri.
Serii mele de cura de muzica romaneasca minunata i-au trecut clipele in noapte tarzie. Si nu mi-e somn... Nu mi-a placut Bacovia, il simteam prea gri, prea plin de Thanatos. Pana l-am ascultat pe Alifantis, fluierand pe versurile lui "Singur, singur, singur, singur, intr-un han, departe ...".
Ma pot mandri cu prietenia unui om deosebit, un mare artist, prea putin cunoscut in Romania, pentru cat a facut si face. E Adrian Berinde, un clujean mare cat un urs, cu un suflet pe masura. Eu l-am iubit de cand canta "Ca sa prind un loc pe jos, la trenul de noapte, Ca sa fiu sigur ca maine voi fi departe, Ca sa uit c-am fost batran si voi renaste, Intr-o lume-n car enimeni nu ma va recunoaste", si nu stiam inca cine e. Pe youtube l-am gasit doar cu cateva melodii, din pacate. Dar spuneti-mi voi daca nu va aduce aminte de copilarie si de joaca si de bucurie si de lipsa de griji melodia asta!
Ar mai fi fost multe, sigur intr-o alta noapte. Am incheiat firesc, cu cel care ma face sa iubesc pana si ploile reci si dese de toamna. Pentru ca da, a venit, a venit toamna.

P.S. Va rog mult, gasiti-va cateva minute sa ascultati melodiile astea, dati un cimplu click pe link, apoi dati inapoi si tot asa. Si sa-mi ziceti apoi ce v-au spus, ce v-au facut sa simtiti, ce v-au rascolit. Sau poate nu va spun nimic, dar ar fi prea trist.