"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

marți, 10 martie 2009

Analiză cinematografică blondă de întâmplări recente VI

Dragă jurnalule, revin. Iar şi iar. Mi-e teamă că mă transform în intelectuală cu atâtea poveşti scrise şi o să ajung, naibii muritoare de foame. Poate ar trebui să mă apuc de făcut filme, că sunt mult mai la îndemână şi decât să citeşti o carte, mai bine vezi filmul.
Dacă tot au fost de curând Oscarurile, numai filme am văzut în ultima vreme. Totul a început cu pot-puriul "Nemuritorul"+"Toţi oamenii preşedintelui", cu o intruziune de tip "Jandarmii şi bagabonţii" şi cu salvarea zilei de către Adrian Năstase în rol de Jet Li în "Born to defend". E bine, da, a fost a 79 aniversare a rădăcinii răului, pardon a The Godfather-ului dâmboviţean, acest veşnic tătuc al ţării, Ion Iliescu, pe care s-au găsit câţiva puşti cu tricouri negre să-l deranjeze la aşa zi mare. De fiecare dată când îl aud, mă uluieşte, măi dragă, seninătatea cu care îi face golani şi târâie-brâu, trimişi de agenturi şi oameni de ne-bine, fără să-i treacă măcar pentru o secundă, vreodată, că poate ar avea cineva să-i reproşeze una alta. E de admirat aşa o împăcare cu sine, nu? A fost foarte amuzant Năstase cum s-a oferit să-i fie gardă de corp lui tataie. Păi, cu ce să-l aperi, bre? Să dai cu poşeta Vuiton peste ochi "cantonaţilor în violenţele din `90"? Noi era să ne facem de cacao din cauza prostului de Ţiţi care s-a trezit să-i dea un cadou simbolic moşului, un set de lumânărele parfumate, de ajungeam, dracu’ pipăită vânjos de jandarmi (hmmm, poate n-ar fi fost aşa de rău)! Noroc că am fost pe fază şi era o farmacie prin preajmă şi ne-am scos cu un set complet de tratament Gerovital, de mi-a rânjit cu un subînţeles înspăimântător nea Nelu când i l-am dat. După care ne-a povestit el, cum ştie mai bine cu limba lui de lemn, despre clubului lui de tip "Fight Club" combinat cu "Codul lui Davinci", de m-a apucat un căscat de era să fac blocaj de maxilar nu alta. Uitându-mă cât de bine se ţine moşul, m-a apucat panica, n-o fi cumva şi el un caz ca "Benjamin Button"? Deşi, nu ştiu cum naiba, dar tortul aniversar parcă avea gust de colivă. Hmmm...

Tot în ziua aia, am consumat două pachete de şerveţele ştergându-mi lacrimile când l-am auzit pe Năstase cum le-a cerut el deputaţilor să "ignore prevederile Constituţiei şi să accepte cererea procurorilor de începere a urmăririi penale, în aşa fel încât, în final, justiţia să se pronunţe". Parcă era Harrison Ford în "The Fugitive", săracu, hăituit câineşte de bestia de Băselu, cu Morar pe post de Bau-Bau. Când l-am auzit şi pe Prostănac cum că dosarele lui Năstase au reprezentat şi reprezintă un subiect cu tentă de vendetă politică, mi-am dat seama despre ce film era vorba. Nu, nu era telenovela "Şi bogaţii plâng", ci marele succes la publicul prost "V for Vendetta". După ce a doua zi s-au apucat băieţii şi de Mitrea, n-am mai putut şi am organizat un bal mascat de tip "În zeghe în lanul de secară", unde am băut, ne-am dixtrat şi am dănţuit ca nebunii cu Dan Felix Voiculescu, generalul Bădălan, Gheorghe Falcă, simpaticul de Mazăre, Micki Şpagă şi mulţi mulţi alţii. Ca să se ştie că măcar la dosare DNA nu există culoare politică când e vorba de şpriţuit.

Ah, că uitasem. Mare casting mare la PSD pentru colţosul cu dinţii de porţelan care să se ia de capu la cel ce trebuie sfărâmat la prezidenţiale. Regizorul don Marean Vanghele care este el vrea să testeze candidatul la dinţi, ca pe şerpi. Eu nu prea auzisem de inconştienţi care să se joace prin gura şerpilor, ştiam de căutat caii de dinţi şi câinii de coiţe la concurs, dar se pare că nu prea ştiu eu zoologie. După cum au gândit-o şi alţii înaintea mea, cel mai bun candidat ar fi Leslie Nielsen. Ar mai fi varianta Alberto Sordi Il Dentone, dar poate cel mai potrivit ar fi chiar Miron Mitrea, care de atâtea luni stă cu dinţii în beregata lui Geoană şi tot tare se ţine, de l-a lăsat pe bietul prostănac fără sânge în obraji. Şi în coaie.

Măi jurnalule, măi, nu ştiu dacă sunt eu (şi mulţi alţii) pro-activă în aşteptări, dar simt miros de scenariu de block-buster cu mare erou prezidenţiabil Isărescu în toamna asta. O combinaţie de "Quantum of Solace" cu "Iron Man", ca să vedem cum ne-ar fi şi cu un preşedinte căruia îi stă bine în costum de firmă, dar care nu ştie să danseze din şolduri. Apare domnul viitor fost preşedinte BNR pe toate posturile şi prin toate ziarele, cred că are acelaşi PR-ist cu Nikita, Simona Sensual şi Magda Ciumac.

Când să mă mai liniştesc şi eu cu filme din astea thrillere pisihologice, zbang! Pune mâna Ţiţi pe telecomandă şi dă-i acţiune, frate! Cu mustăciosul de la Interne Nica, acest Steve McQueen în "Bullitt", pe post de "Terminator" de clanuri şi urmăriţi general. Operaţiunea Strada 2009. Cu alte cuvinte, o combinaţie de succes între "Blade", "Rambo" şi dat iama în "Sin City". Şi pun pariu că mai toţi miliţienii s-au trezit dintr-o dată Mel Gibson în "Lethal Weapon": "Freeze dickhead! Get down here dickhead. Come on, it's been a bad day!"

Înainte să închei, că iar mă ia durerea de cap de la atâta scris, să-ţi spun versurile de la ultimul hit din discoteci, ok? "V-o prezint pe fata mea, E model-beizadea, Mâine este ziua ei, Doamne, ce cadou să-i iei? Mercedes ar fi banal, O fac euro-parlamentar!"

P.S. Am uitat de cel mai recent film erotic, cu virgine şi marinari perverşi. Actori principali, virginalul Geoană care se aruncă precum muta la ... gâtul lui Băselu cu miştoul lui care nu l-a prins niciodată de tip "sper ca centura de siguranţă a preşedintelui privind un împrumut extern să nu devină una de castitate" şi Zmeus cel din topor care i-a dat cu fecioria peste bot rapid: "Mircea Geoană o să rămână virgin dacă-şi va pune centura de castitate. Noi vom face tot ce se poate să-i oferim această centură fiind al doilea om în stat". Pun pariu că dacă era vorba de Năstase, îi dădea Băselu direct cu centura de strap-on peste ... ochi. Hai, te pa!

13 comentarii:

  1. Hehehe! "Fata mea este model" - Artanu! Supertare piesa!!
    Pai thrillere pisihologice nu vezi pe toate drumurile prin capitala, mai draga mai??
    In rest...sa traim bine (da unde?!)!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ha, ha, aceste destăinuiri făcute jurnalului m-au încântat... Finalul este bestial...

    RăspundețiȘtergere
  3. Oana, pe drumurile din capitală tocmai cred că mi-am spart radiatorul Friedei, aşa că am nevoie de un psihiatru, ca să nu mă apuc de omorât oameni pe stradă de nervi :((

    Cristian, finalul e un fel de coitus interruptus :)

    RăspundețiȘtergere
  4. draga mea blonda... o sa trec peste minunatele filme despre care mi-ai povestit si ma arunc deja la problema cu psihiatrul... io ti-am zis de mai multa vreme ca n-ar fi rau sa te imprietenesti cu un psiholog, ceva, dar tu nu si nu ca tie iti ajunge titi... acum, deh, ce sa-ti fac, mergem direct la psihiatru...
    si poti sa faci asta, te rog, inainte de a te apuca sa te razbuni pe mine si sa-mi rupi toate paginile?
    semnat: jurnalul tau

    RăspundețiȘtergere
  5. Auzi, mai pachetzel de nervi care esti tu, da' "Doua mii de leghe de ris" ale mele, sensibila de serviciu la umorul tau vulpitzionist meeeeerg? :))De unde le-oi scoate tu, Doamne? hi hi hi Te-anunt ca o sa te mai citesc o data, pe seara, ca sa re-vizualizez castingul bestial pe care-l facusi si sa-mi mai clatesc ochii cu scenariu' tau de analista ma-ndoiesc ca blonda :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Of, mai Lia, mai, ce buna esti tu la haz de necaz. Din pacate la noi si circul s-a banalizat? Sau bananizat?

    RăspundețiȘtergere
  7. OFF TOPIC, CU SCUZELE DE RIGOARE!!!

    servus, lia!
    intalnit varanus convalescent cafenea jolie. baut ceai de fructe de padure, miere si lamaie. povestit, discutat despre bloggari, barfit putin. dat 80 lei varan. varanul, impacientat instant, amintit intrebat cutie cat de mare e. explicat incape lacetti la el, linistit, strans mana, urari de bine si sanatate. de aici, operatiunea "hippiebox" e pe mainile voastre. maini bune.
    pupat si la tine, zis de bine!
    pace!

    RăspundețiȘtergere
  8. Lia...foarte interesant postul...
    Am si eu o intrebare...o comparatie cu Seven Pounds se poate scoate de pe undeva?!
    Te-am pupat!

    RăspundețiȘtergere
  9. Juliana, stai liniştită, monitorul de calculator e destul de scump în aceste momente de restrişte şi nu îmi permit să sparg paginile jurnalului :D Dar aş face ceva lucruri cu un pistol :)))

    Lavinia, dear, am roşit de încântare la aşa complimente :D Să ştii că eram blondă când am scris prima analiză :)) Eu îmi schimb des culoarea blănii, cu năravul e mai greu :)

    Anto, când eram mică mi se spunea Lia Băşcălia şi era de bine :) M-aş bucura tare mult să nu am motive din astea de circ, dar din păcate nu se poate. Şi decât să mor înjurând, mai bine trăiesc făcând din căcat bici, deşi aş putea fi acuzată de complacere în mizerie.

    Zup, comparaţia cu Seven Pounds în nici un caz nu se poate face în politica dâmboviţeană. Deşi aş putea să mă aouc eu să-i pândesc, să-i ciopârţesc şi să dau mai departe câte un organ. Dar mi-e teamă că aş găsi ficaţi îmbuibaţi şi nici urmă de inimă ...

    RăspundețiȘtergere
  10. UPS! Aia cu dintii lui Mitrea m-a durut rau de tot! prin simpatie...

    In rest, mai nimic! Excelent!

    PS: daca ti-ai spart radiatorul, dar gaurica e mica(chiar asta am vrut sa spun!)sunt niste solutii care se toarna in vasul de expansiune si se rezolva.

    RăspundețiȘtergere
  11. Io in locul jurnlului zau ca as vinde povestea regizorilor de la bolywood si ar iesi un film cu cantare si dantz dupa scenariul autohton :)Blonda autoare ar face banu gros i-ar cumpara piatra funerara lui nea' Nelu, pe Nasty l-ar face fashion slave, Geoana constipatu' de serviciu...si asa mai departe :)
    In cee ce priveste radiatoru'...nush ce se zice, stiu ca doare la buzunar :( I'm sorry!

    RăspundețiȘtergere
  12. Vai, Alex, ce sensibilos eşti :)))

    Sabbra, am închis puţin ochii şi am şi văzut scena de dans cu văluri de mătase :))) Despre boala Friedei nu spun nimic, încă aştept cu sufletul la gură şi transpiraţia la subraţ diagnosticul şi nota de plată finală. Dar, vorba unui prieten, poate duceam lipsă de subiecte pe blog :)))

    RăspundețiȘtergere
  13. Lialia
    cand e vorba de "punga voinicului"... :) sunt!

    Amintirile ma chinuiesc/Aminirile ma rascolesc/Nu mai reziiist(cant din 3 Sud-Est) Mai! Mai!

    RăspundețiȘtergere