De-ar fi să mor aş vrea să ...

Am găsit la prietena Cireaşă o leapşă puţin mai spooky aparent. Despre ce aş face înainte să mor. Am mers pe firul apei şi am găsit de unde a pornit. De la un experiment interesant. Din State, unde au pozat oameni pe stradă şi i-au întrebat chestia de mai sus. Răspunsurile lor au fost scurte. Unele emoţionante, altele "materialiste". Două mi-au plăcut în mod special: "înainte să mor, aş vrea să trăiesc!" şi "înainte să mor aş vrea să trăiesc fără frică". Ceea ce pentru mine înseamnă răspunsurile perfecte. Dar au mai fost şi câteva răspunsuri absolut geniale. Înainte să mor aş vrea "să fiu fericită şi şofer de camion", "să ştiu ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare", "să gătesc un souffle", "să scuip din Turnul Eiffel" (ha, numai un american putea spune asta hihihihi!), "să devin nemuritor", "să mă reîncarnez într-un ursuleţ de pluş". Scopul acestui experiment este de a afla ce-i face pe unii oameni mai conştienţi de propria mortalitate faţă de alţii? Ce îi motivează pe oameni să participe activ în propria viaţă? Ce valori avem ca societate? Şi mai ales, ce reiese a fi important în viaţa oamenilor din această întrebare simplă şi directă? Cele două doamne din spatele experimentului promit să îi contacteze, în câţiva ani, pe fiecare dintre subiecţi, pentru a afla dacă şi-au îndeplinit dorinţele.

Pentru că tot vine weekendul şi intenţionez să trăiesc la maxim prin mult somn şi leneveală (asta până pune gagicul mâna pe mine şi mă târăşte iar la sală, de nu o să pot nici să strănut de febră musculară), mi-am pus şi eu problema: ce-aş face înainte să mor? Mai ales dacă aş ştii cât de cât o dată exactă.

Păi, în primul rând, tare mi-ar plăcea să trăiesc în continuare ca până acum. Agitată ca spray-ul, cu mulţi oameni frumoşi în jur, să râd mult, să dorm cât îmi place, fără să sune ceasul. Acum punctual:

- aş spune oamenilor dragi că îmi sunt dragi şi îi iubesc (fac asta prea rar, probabil din cauză că "te iubesc" a devenit cumva desuet de spus, după prea multe filme americane);

- în ideea că tot mor şi ce mai contează câteva kilograme în plus, aş băga sub nas un tort întreg cu 4 feluri de ciocolată, de la Centro;

- aş închiria cu gagicul camera aia de hotel unde avem noi o fantezie să mergem. Şi da, aş ţipa după pofta plăcerii, cu riscul de a fi evacuaţi;

- m-aş teleporta într-o ireală grădină japoneză cu cireşi înfloriţi şi aş sta să mă ningă cu flori rozalii; pentru mine cireşii în floare sunt cea mai delicată dovadă a imensităţii creatoare a naturii;

- aş vrea să ajung şi eu la un concert U2, în primul rând, până nu ajunge Bono în cârje;

- aş vrea să trăiesc măcar o lună în Noua Zeelandă, să mă dau de pe munte direct în apă şi să văd nesfârşit de verde şi să beau cea mai pură şi nepoluată apă care se află acolo, într-un izvoraş anume;

- m-aş bălăci în apele alea verzi-albăstrui ale unei mări până mi s-ar zbârci pielea pe mine şi m-aş mura în atâta sare, după care aş zace ca o balenă eşuată la soare, mult soare care să mă pistruiască toată şi m-aş gâdila cu nisipul.

Şi cu 1 minunt înainte de căderea cortinei, aş da un mail cunoscuţilor că în caz de boceli şi jale o să-i bântui, aşa că mai bine să se pună pe petrecut cu vin alb şi sec şi berbecuţ şi ciuperci la grătar în amintirea mea, să dănţuiască pe Manu Chao şi muzica mea dragă, cu speranţa că atunci când şi-or aduce aminte de mine, să zâmbească. Şi da, mi-ar plăcea să mor râzând.

Nu dau leapşa mai departe cuiva anume, dar abia vă aştept să o furaţi şi să răspundeţi :)