Am făcut 1 an

E, bine, da. Azi e ziua lu blogu meu. Pe 14 martie anul trecut, scriam în vrie primul text. Când m-am gândit ce nume să-i dau, mi-am întrebat prietenii ce le vine în minte când se gândesc la mine. Cel mai vechi prieten al meu, dar şi un om care înseamnă enorm în "istoria" mea, Andrei, a venit cu numele: rebel yell. Da, melodia lui Billy Idol. Şi mi-am dat seama că mă cunoaşte foarte bine şi că mai potrivit de atât nu se putea. Cea care m-a ajutat în primii paşi şi mi-a urat primul bun venit, a fost prietena mea dragă Iuliana. Abia aşteptam în fiecare zi să mai scriu ceva. Şi mă bucuram enorm că aveam un comentariu, două. În foarte scurt timp, m-am găsit cu Maria (sau Veronica). Ea afost şi prima blogeriţă cu care m-am văzut live, la o cafea. Şi s-a legat ceva extraordinar de natural şi familiar între noi, chit că ea s-a întors în Manchester a doua zi şi nu ne-am mai văzut de atunci. Pe rând, am ieşit şi la alte cafele. Şi tare mi-a plăcut. Pentru că sunt o pasionată de cafea, vă aştept şi pe cei care aţi rămas datori cu una :)

Am scris de toate. De frustrările mele civice, repetate la anumite intervale, despre dragul meu Miqui, cel mai stabil mascul din viaţa mea, despre amintirile mele cu şefe, despre politică. La ultimul capitol, am trecut de la frustrare turbată care îmi dădea la propriu stări de greaţă, la ironie deghizată în paginile de jurnal ale unei blonde. Am scris despre marea mea despărţire de iubitul meu Ticuţ, urmată de căsătoria cu Frieda. Multe despre traficul meu. Am scris jurnale de vacanţă. Şi am povestit despre oamenii cei mai dragi mie, părinţii mei, nepoata mea Mara, insula mea de fericire. Textul care îmi aduce cei mai mulţi căutători de pu şi pi pe google este acesta. Tot aici pe blog m-am dezvăluit: da, sunt o Vulpe. Aveam doar nevoie de o confirmare. M-am luat de femei. Mult mai puţin de bărbaţi, că sunt mai sensibili şi nu vreau să-i supăr. La un moment dat, am fost invitată şi în altă casă, populată cu mulţi oameni faini. Şi mi-am făcut o introducere acolo, care a adunat 65 de comentarii. Wow! Eram copleşită. Cel mai de suflet text este povestea unui căţel salvat de pompieri. Poveste care mă bucură şi azi.

Dacă acum un an am început să scriu pe blog pentru că îmi lipsea scrisul la job, acum pot spune că cel mai minunat lucru pe care l-am făcut cu acest blog e că am cunoscut nişte oameni senzaţionali. Voi, cei care vă rupeţi din timpul vostru preţios să mă citiţi, să comentaţi. M-am întrebat cândva "oare cum devenim prieteni cu anumiţi oameni?" E, bine, aşa. Vă citesc şi eu, la rândul meu, cu drag şi admiraţie, pe blogurile voastre. Dar nu pot să nu-l menţionez cu numele pe cel mai nebun-frumos comentator al meu, Neamtzu Ţiganu. Care nu are blog, deşi ar fi foarte tare. Şi nu pot să o uit nici pe Oana, cea mai entuziastă comentatoare a mea. Şi toţi ceilalţi, care sper să nu vă supăraţi că nu vă nominalizez pe toţi, dar sunteţi mulţi şi nu vreau să ratez pe nimeni. Vă mulţumesc din suflet că sunteţi alături de mine, că mă certaţi, că mă sfătuiţi, că mă pupaţi pe creştet şi mă alintaţi, că râdeţi de mine şi cu mine. Mi-e tare drag de voi şi ştiu eu că nici eu nu vă sunt indiferentă :) A făcut rebelyell 1 an. Un an frumos.