Confuzie, oboseală, relaxare şi listă de plăceri

Nu obişnuiesc să mă plâng, dar de data asta aş face o excepţie. Dar vă rog să ignoraţi partea asta. Sunt obosită fizic şi mental, la job am senzaţia de şoricel învârtindu-se stupid şi fără rost în rotiţa lui, nu mai vine odată concediu ăla, deşi mă bucur enorm că am ce aduce acasă, căratul de saci de la maşină sus mă epuizează de când nu mai am colegi de apartament care să mă ajute. Neuronul e iritat, am reacţii stupid-agresive, după care îmi pare rău, dar cam târziu. Nu îmi place de mine de nicio culoare. Ştiu că se vor aşeza toate, că voi găsi momentul în care să-mi cer iertare, atât de la ceilalţi, cât şi de la mine. Deocamdată atât cu plânsul de milă, mai bine vă arăt cum fac să îmi iau pauze, să nu cedez înainte de termen, ca ţiganu la mal (no offense intended :D ).

Ultimele două weekend-uri mi-au permis câteva superbe guri de oxigen. Sau, mai bine zis, câteva valuri de răcoare. Trei evenimente, toate cu un numitor comun: o piscină cu apă atât de relaxantă!

Acum două sâmbete s-a creştinat fiul vărului meu, cel mai frumos şi chinuitor de aşteptat băieţel din lume. Saşa Petru. La superba slujbă de la biserică nu am reuşit să stau prea mult pentru că m-am plimbat cu zuzuca de Mara, cea mai frumoasă nepoată şi fină, care se cam plictisea înauntru. Mai ales dacă tot nu avea voie să se bage EA în apă. După slujbă nu a urmat obişnuita masă la un restaurant, ci o foarte neconvenţională şi relaxantă petrecere la o viluţă de la Snagov. Pe margine de piscină, bufet suedez, mâncare bună şi uşoară, băutura pe alese. Nimic protocolar. Bălăceală, hlizeală. Mara nu se dădea scoasă din apă, deşi avea buzele vinete. A trebuit să o amăgim cu tort. Dar tot era să ne facă surpriza de a se arunca în rochiţă direct în apă. Cu ocazia asta gagicul şi-a testat cu succes bluza de surfer pentru făcut baie fără să îl atingă soarele (nu e vampir, are pielea sensibilă, deci bluza este o invenţie foarte bună). La plecare am văzut şi soarele apunând deasupra nuferilor şi am auzit pentru câteva secunde bune LINIŞTEA!

După o săptămână haotică, vinerea trecută a venit rândul unei petreceri speciale: ziua iubitei mele Iulia. Petrecere cu tematică: kitsch party la piscină. Ne-am îmbrăcat care de care mai dubios, am alergat prin iarbă desculţi, ne-am bălăcit (de fapt, de data asta chiar am înotat, că piscina era şi lungă şi adâncă), sărbătorita a făcut o primă baie îmbrăcată şi şi-a udat superbii cercei kitsch cu pene albastre. Am băut, am dansat, am râs şi am stat la poveşti până la 4 dimineaţa. Punctul culminant al petrecerii a fost sosirea celui mai kitsch tort roz din lume! Dar uimitor de gustos pentru cât era de roz. M-am bucurat enorm că Iulia s-a simţit bine, a fost în vervă şi s-a distrat. Fato, sper din suflet să dansăm şontâc-şontâc pe Dark Lady a lui Cher şi peste 40 de ani! La mulţi ani încă o dată şi ce-mi doresc mie îţi doresc şi ţie.

Duminică am fugit la ai mei, unde, în aşteptarea celui mai gustos grătar construit de gagic, ne-am bălăcit (de data asta, la propriu) în pisicina Marei. Care e foarte curajoasă şi stă şi singură în apă. Cristi şi Cati şi-au amenajat un colţ foarte relaxant cu şezloange şi măsuţe, ba la soare, ba la umbra părului plin de pere dulci şi zemoase. Aşa că am zăcut ca o balenă eşuată când la soare, când cu fundul în piscinuţă. Am avut şi un motiv întemeiat de sărbătoare: Mara a renunţat la căpoşenii şi în sfârşit face pipi la oliţă!

Din păcate, superbele ieşiri nu au fost de ajuns pentru a anula o odioasă zi de luni în care m-am simţit umilită şi hărţuită, în plus mi-am făcut şi ceva rău (fizic) singură, ca să am de ce mă plânge. Dar nu o să o fac. Nu mai mult decât până acum. În loc, ca metodă de terapie, voi fura o idee de la Confruntădurerea. O listă de lucruri, senzaţii, oameni iubiţi şi favoriţi în viaţa mea, pentru care sunt recunoscătoare. Spre deosebire de ea, eu mi-am pierdut puţin serenitatea, dar ştiu că e în mine şi că va reveni la suprafaţă cât de curând. Vorba aia, nu mor caii când vor câinii. Şi lista mea e amestecată, fără o logică aparentă.

Tata, îngheţata, cireşele de mai, mirosul Marei, dedicaţia "Who's gonna ride your wild horses" a lui U2, primită la 16 ani, dansul pe baruri, apa rece pe corpul încins, gagicul râzând, Chanel Chance de vreo 2 ani, XS Paco Rabanne de la 15 ani, caipirinha, Cuba Libre la Vama Veche acum mulţi ani, "Jurnalul fericirii" a lui Nicolae Steinhardt, Jack Nicholson în "Zbor deasupra unui cuib de cuci", demenţa muzicii din toate filmele lui Tarantino, mama râzând, fotbal cu frate-meu pe hol cu mingea de tenis, îngeri pe zăpadă, îmbrăţişări cu marea, momentul ĂLA de fericire (era seară, se auzea Cesaria Evora undeva departe, stăteam într-un şezlong, mâncam rapane şi beam vin roşu sec. Se auzeau şi se vedeau trasoarele grănicerilor, era întuneric, mirosea a mare. Şi două luni, una mare pe cer şi încă una, la fel de plină, pe apă. M-a umplut atâta linişte şi fericire! Împăcare cu tot şi toate. Nu ştiu care e logica acelui moment, dar atunci eram singură, fără prieten, iubit sau amant. Şi nici acum nu ştiu dacă ar mai fi avut acel moment atâta farmec dacă l-aş fi împărţit cu cineva), Nessun Dorma, concertul Manu Chao de anul trecut, pielea gagicului lipită de a mea, iubirea Marei, pupicii ei, Mara pur şi simplu, Cati râzând şi strângându-mă în braţe, frate-meu dansând, Miqui la piciorele mele, la culcare, "Dragostea în vremea holerei" - cartea, salopeta albă, luată din Suedia în '95, singura haină scăpată de incendiul casei, tabietul tunsului foarte scurt o dată la 2 luni, căciuliţa turcoaz Roxy, "Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi", râsul gâlgâit al mamaii Veturia, păpara cu pescuţi prăjiţi făcută de tataie Ioane la Veneţia, jocul de tenis cu tata, vecinul de la scara A, meditatorul meu de engleză domnul Sturdza, vărul primar al Luciei Sturdza Bulandra, schimbarea culorii de păr, imaginea în oglindă a spatelui tatuat, pielea tatuată a gagicului, limonada cu miere, frappe-ul fără frişcă, eu, Iulia şi Maggie filozofând la Vama Veche pe tema fundului gol al tipului care intra în apă, pastele cu sos roşu făcute spre plăcerea Iuliei, poza cu mine dormind, boxerii bărbăteşti purtaţi de mine, mersul vara la piaţă, cu fustă şi fără chiloţi, salata de vinete, dansul de una singură în casă pe melodii tâmpite, capul pe pernă la culcare.

Lista mea poate continua cu multe altele, dar deja terapia şi-a atins scopul. M-am liniştit, zâmbesc, mi-e bine. Nu e o leapşă, dar când vă apucă senzaţia că vă sufocaţi sau când pur şi simplu sunteţi atât de bine încât nu mai aveţi loc de aer în plămâni de fericire, apucaţi-vă de făcut lista asta.