
Day 2 - Azi am avut treaba, l-am plimbat de la o sala de conferinte la alta, la masa, la hotel, alta conferinta, pe domnul invitat de la Ungaria. M-a uimit prin lejeritatea cu care aborda zeci de subiecte diferite, politetea fireasca si lipsa de figuri (desi era mare jmecher dupa cate am inteles). Dupa ore de alergat, cu bashici si sanje in sandale, am iesit seara la un spritz cu un vechi prieten. Pentru ca Neptunul e mic si toata luma buna de acolo se cunostea, am ajuns sa stau la aceeasi masa cu unul din foarte marii mei shefi. Stresul mi-a trecut rapid cand am realizat ca la bauta, intre oameni normali si cu bun simt, rangul profesional nu conteaza. Am ajuns in camera foarte cherchelita pe la 3 dimineata (a trebuit sa bat puternic in usha hotelului pentru ca, normal, receptionerul dormea). Din cauza de mishcari mult mai incete decat in mod normal, am urmarit uluita un videoclip al lui Gutza care ranjea cu fatza aia tampa si lalaia de pe un bloc, iar in fundal se vedeau niste macarale. Am uitat sa mentionez: televizorul se deschidea doar pe Taraf tv...
Day 3 - Zi de relaxare pentru mine. Vinul a fost bun, mahmureala mi-a trecut dupa prima cafea. In drum spre plaja, trag un ocol sa vad Olimpul, in amintirea vacantelor adolescentine petrecute aici. Mai bine ma abtineam ... Totul paraginit, murdar, parasit. Terasa de la Amfiteatru si Panoramic, unde acum 10-12 ani mirosea a parfum de strain, a dolari si marci, pe unde treceam respectuosi si pofticiosi si nici nu se uitau chelnerii la noi decat de sus, unde ne tineam special niste bani ca se ne permite frappe-ul ala fitzos si atat de bun, e acum crapata, cu cateva mese obosite de plastic, cu chelneri soiosi si cu o tabla din aia de meniu ieftin pe care scrie: avem ciorbica de vacutza - 5 ron. Prezenta a numeroshi fripturishti care s-au strecurat la forum cu nevasta, copii, catzei si purcei (deh, daca e delegatie la mare, sa facem concediu din ea!) m-a facut aproape sa abandonez plaja. Desi am ras de nebuna singura la vederea unor slipi din aia anii '80, din plastic grosier, cu catarama metalica si buzunarash. Dar am vazut marea si tot grotescul jalnic din jurul meu a disparut. Era

Day 4 - multa treaba, alergatura, organizare, conferinte, trece totul relativ repede si fara probleme. Seara, mare bal mare! Masa festiva pentru tot poporul! Pe baza de invitatie scrisa, normal. Locatia: Calu' Balan Redivivus sau in traducere pentru cei aproximativ 40-50 de strainezi White Horse Reloaded. Atmosfera rustica, mult prea multe obiecte "traditionale" pe pereti, mese lungi si inghesuite ca la nunta. Motzul la ... pardon, cireasha de pe tort o copertina uriasha de plastic albastru care acoperea terasa. La un moment dat, a fost data la o parte partial si ne asteptam cu totii ca pe acolo sa zboare omul-ghiulea. Din mijlocul copertinei cobora ametzitor de luminos si sclipicios, un glob disco! Si incepe dixtractia. Vin aperitivele si tzuiculitza. Incepe sa cante
formatia. Nu se mai intelegea om cu persoana. Dar pentru ca taria da curaj si te scapa de inhibitii, s-a pus lumea si pe dans. Ca la nunta, cand unchii trecuti de anumite varste le iau la invartit si scalambait pe nepoatele fashnetze, si aici neni gen shef de servici le-au luat la dansuri pe duducile hlizite si impachetate corespunzator evenimentului in toalete diverse, mai colorate sau si mai colorate, imprimeu tip leopard sau tigru bengalez, dupa posibilitati. Senzatia serii si dupa parerea mea, cea care ar fi trebuit incoronata Miss Energia 2008, a fost o hai sa zicem doamna, genul acela "nu-i frumoasa, da-i batrana", imbracata intr-o rochie lucioasa verde-smarald, cu o brosha uriasha sclipicioasa pe un umar si o funda mare intre sani. Petrecerea nu putea fi petrecere fara trenuletzul pe "Gimme hope, Johanna!" Trebuie sa recunosc ca mi-a lipsit momentul Meneito. O tziganca burtoasa si mustacioasa, imbracata intr-o rochie gen Flamenco, cu umeri si volane, a prins momentul si s-a strecurat printre mese cu un cosh de trandafiri. Cand am aflat ca dupa friptura si inghetata nu mai vin sarmalele si tortul miresei, am decis sa plecam. Ca un facut, melodia pe care am plecat a fost cea pe care eu o numesc imnul inginerului sau dupa caz al IT-istului "Words don't come easy".
Day 5 - Cu un ultim bon de masa, bag sub nas o omleta taraneasca si o cafea acra la terasa hotelului. Daca nu o sa le mai vad niciodata pe chelnaritzele astea obosite, o sa fie prea devreme. Ca sa nu-mi para (prea) rau ca plec, incepe si sa ploua. Repede shtampila pe delegatie, totul aruncat in rucsac in 2 minute, predau cheia si telecomanda si gata, s-a incheiat si prima mea aventura numita delegatie. A fost ceva nou, am primit si mapa de prezentare (poate cu ocazia asta aflu si eu diferenta intre mega si kilowati si mai nou terawati! de care chiar nu auzisem niciodata si pe care i-am botezat initial tetrawati, cred ca din cauze de flash-back-uri cu chiloti tetra), am si invatat unele lucruri, am primiti si ceva laude de la superiori. Per total, e de bine. Acasa am ajuns obosita, cu nasul roshu, nisip in sandale si cu shamponul de culoare roshie varsat in tot bagajul.
In loc de concluzii - Nu stiu cum e la bulgari, dar nici nu imi trebuie sa stiu pentru a realiza ca am pierdut nu doar intrecerea cu ei, ci de mult, chiar cu noi inshine. Frumoasa tara Romania, pacat ca e locuita ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu