De ziua lor

S-au cunoscut la un dans. El cu prietenul cel mai bun, ea cu o prietena. De ele s-au luat niste baietzi, ei au sarit sa le ajute. El i-a spus ca lucreaza la IDEB, ea ironica l-a botezat "baiatul care sufla in becuri". Un dans, un zambet, "te sun zilele astea". Dar nu a sunat-o decat dupa vreo cateva luni bune. Ea ofuscata s-a facut ca nu il recunoaste pe baiatul care sufla in becuri, el a implorat-o sa-l creada, fusese luat in armata. Au inceput sa se vada, sa iasa. El a vazut-o in explozia de personalitate de 1 metru jumate pe femeia lui, iubita lui, mama copiilor lui. Ea l-a inceput l-a considerat cam cuminte si prea serios. Cand el a venit cu un superb buchet de cale sa o ceara de la parinti, a facut fitze si a strambat din nas: astea sunt flori de mort! Dupa palma primita de la tatal ei, si-a reconsiderat parerea: calele sunt flori de la nuntile regesti. Si l-a vazut si pe el altfel: serios, dar indragostit, sobru, dar de incredere, ochi mari, gura frumoasa, barbatul ei? tatal copiilor ei? Ei, bine, da. Si pe 26 august 1972 s-au casatorit. Ea cu cel mai lung si bogat par din lume, el cu inca mult par pe cap si 60 de kile. Ea s-a tuns cateva zile mai tarziu, pentru ca isi dorise mereu par scurt, iar tatal ei nu a lasat-o. El cred ca atunci s-a indragostit iremediabil de ea. Un an mai tarziu aveau un baietzel blond si frumos, s-au mutat in casa lor. Dupa inca 4 ani, ea i-a spus: plecam la mare sa facem fata! Lumea a zambit neincrezatoare, el a avut incredere in cuvantul nevestei lui. Si 9 luni mai tarziu a aparut si fata! Pai, putea Tauroaica sa faca altceva? Si-a propus, a lucrat, a reusit, nu? Si-am devenit eu fata lu tata, Cristi baiatu lu mama. Si amandoi copiii lor.
Sambata i-am sarbatorit la cei 36 de ani de viata impreuna. Viata plina, cu dragoste, bucurii, suparari, tristeti, drame, moarte, cununii, botezuri, hopuri, suishuri si coborashuri. Si multe momente de fericire cred eu. Ani de zile i-au invidiat toti ceilalti ca erau frumosi, ca erau veseli, ca dansau, ca aveau, ca erau. Si m-a durut sa aud cum spuneau "eram sigur(a) ca si ei au probleme, dar deh, le-au ascuns, din orgoliu". Nu le-au ascuns, ci doar nu si-au spalat rufele in public si nu si-au pus poalele in cap. Din mandrie si demnitate si din respect personal si unul pentru celalalt. Ce am admirat eu enorm la ei, si acum ca adult, si atunci copil fiind, e faptul ca nici macar in fatza noastra nu s-au tziganit, cu o mica scapare din cauze de pereti prea subtiri. Nu s-au jignit, nu si-au spus cuvinte grele la suparare, pe care sa nu le poti lua inapoi. S-au certat, au avut probleme, am auzit si cuvantul divort o data. Si cu toate astea, nu stiu cum, dar au trecut peste toate. Si nu din lashitate, teama sau "pentru copii", ci pentru ca asa au simtit si au vrut ei. Pe mama am crezut-o intotdeauna de fier, ea nu s epierdea cu firea nici cand ne loveam, nici cand murea cineva, nici cand ne-a ars casa. Am vazut-o mica si atat de fragila acum nu multa vreme, cand el era in spital si pe ea am gasit-o palida si speriata "eu cui raman daca se intampla ceva?" Mi s-a rupt sufletul, am luat-o in brate si a acceptat. Ceea ce pentru mine nu a insemnat ca a imbatranit ea sau ca imi arata vreun semn de slabiciune, ci ca m-am maturizat eu si ea are incredere in mine.
Alt lucru pe care l-am admirat la ei este faptul ca, desi ne-au iubit intotdeauna mai presus de orice, nu au uitat niciodata de timpul lor in doi. Cred ca cea mai mare potriveala dintre ei a fost dansul. Imaginea mea despre ei este in cuplu, amandoi cu spatele drept, amandoi cu ritm, pasi, dragoste pentru muzica, dansand.
Dupa 36 de ani impreuna, pleaca si in concedii fabuloase prin Franta, Italia, Corsica, Grecia sau pur si simplu prin frumoasa noastra tzara, mai tot timpul spre Ardeal, ca de-acolo isi trag seva amandoi. Ea vorbind intr-una, atenta intotdeauna la bagaje si la detalii, el cu aer pishicher, la volanul mashinii, cu grija CD-urilor de ascultat. Ce e fabulos e ca se intorc dupa 2-3 saptamani intotdeauna cu 10 ani mai tineri, cu o tona de povesti, de culoare, de cadouri, de piele bronzata. Ea mica si vorbareatza ca o vrabiutza, el mare si pontos ca un urs.
Cand el trebuie sa plece in vreo delegatie, ea ii face atenta bagajul si dimineata se scoala somnoroasa sa-l pupe. Pe gura. Si daca nu o suna de 2-3 ori pe zi sa-i spuna ce si cum face, ea boscorodeshte. Dar el suna, intotdeauna.
Au trecut 36 de ani. Au facut nu o casa, ci doua. Un apartament in care stau eu acum si o casa superba, cu o gradina imensa, plina de flori (si roshii, castraveti, vinete si fasole pe care el le ingrijeste cu mare efort, dar si placere). Li se joaca nepoata printre picioare, ii umple de fericire cu nazbatiile ei. Nu au imbatranit, doar au inaintat frumos in varsta. Si pleaca si acum, ei doi, cu nepoata, cu copiii, cu prietenii sau pur si simplu ei doi gugushtuci, in concedii frumoase, de unde vin cu zambet pe buze, 10 ani mai putin, cadouri si gramada de povesti.
Sunteti cei mai minunati parinti, dar mai ales oameni din lume si cei mai importanti din viata mea. Va iubesc. La multi ani sanatosi si bucurosi pe mai departe!