Jurnal de vacanta - Partea II

Am lasat Viena in urma cu greu. Dar daca de ea ma indragostisem matur, serios si profund, ma asteptam ca de Praga sa ma indragostesc romantic, ca in basmele cu printzi si printzese. Ne-a trecut repede zambetul de pe fatza cand ne-am trezit la iesirea din Austria pe un drum national cu o singura banda pe sens. Autostrada spre Praga incepea de-abia peste vreo 150 km si multe ore tarshaite cu 40 la ora prin zeci de sate unul dupa altul, prin “Cehia profunda”, ca sa o citez pe doamna prietena. Fata de autostrada asta, cat si de cea spre Brno (de la intoarcerea spre Viena, in drum spre Budapesta), Pitestiul nostru e parfum. Cehii conduc nu doar haotic si periculos ca ai nostri, ci si foarte prost, ceea ce din punctual meu de vedere e mai rau. Deja inspumati, am ajuns la destinatie f ushor, gratzie lui Marcel, Slava Domnului! Daca parcarea la Etap in Viena ne-a costat 11 euro pe zi, aici a fost 12,5 euro zilnic. Pensiunea curata, putin cam austera, dar luminoasa, cu o singura problema majora, urcam pana la etajul 3 pe scari, pentru ca, dupa cum ne-a spus f suparat si iritat baiatul de la receptie „nu avem voie sa punem ferestre izolante si lift sa nu stricam the damn turist Prague immage”. Inca entuziasti, decidem sa luam la picior cele 3 statii de tramvai pana la Wenceslas, faimosul lor punct central unde fac revolutii, comemoreaza, sarbatoresc Anul Nou, etc.
Dupa eleganta si blanda Viena, Praga ne-a primit cam dur, in viziunea noastra. Dupa 2 minute de ploaie, aveam deja apa la glezne, nisip si noroi pana la genunchi. In pasajul pe care a trebuit sa-l traversam, aflat la cateva sute de metri de centru, in plina dupa-amiaza, cativa baieti isi fumau jointurile disperati, iar alti doi se uitau la un tip care tremura in timp ce-si injecta heroina in vena piciorului. Nu au avut nimic de impartit cu noi, dar a fost o imagine care m-a shocat profund si ma va urmari ceva vreme. Cum am ajuns pe Wenceslas, care de fapt e un fel de jumatate de Magheru care se deschide grandios cu Muzeul National, dar continua aiurea cu cladiri vechi unde acum se afla McDonalds si cazinouri, ne-a lovit o mare de oameni haotici si zgomotosi. Cehii care au trecut pe langa noi (de fapt, cam singurii pe care i-am vazut pe strazi in 3 zile) puteau fara exceptie a un amestec gretos de transpiratie, tutun si alcool. Am vrut sa schimbam bani si am dat de inca o problema. Cursul oficial 24 de coroane la euro, cel afishat la Exchange 22 la euro, iar ei iti ofereau nonshalant 18. Dupa 4 experiente de genul asta, am intrat in spume la un ghiseu si am urlat la ala: How much for 100 Euro? 1.800. Fuck off! OK, 2.180. Aaaa, so fuck off was the magic word! Nervosi, murdari, isterici, am dat o raita scurta din care nu am retinut nimic si ne-am intors cu tramvaiul spre pensiune. Cand am cumparat biletele, am incercat sa gasesc logica preturilor, dar nu mi-a iesit. Daca in Viena si in in capul meu, in orice loc normal, cu cat iei un abonament mai lung, cu atat e mai avantajos, in Praga pentru 24 de ore platesti 100 de coroane, iar pentru 48 de ore 230! Si uite asa ne-am decis sa mergem pe jos cat mai mult, cu tramvaiul doar in caz de urgenta. Toate astea adunate, ne-au facut ca in nici doua ore de la sosire, sa decidem clar ca nu vom cheltui nici o letcaie in plus in afara de ceva mancare strict necesara. Ceea ce am cam si facut, cu extrem de mici exceptii.
A doua zi ne-am inarmat cu rabdare, cu multe alte shanse de oferit Pragai, ceea ce nu a fost chiar atat de rau. Este intradevar un orash superb, o bijuterie, cu mii de fatzade colorate ca niste bomboane fondante, cu felinare romantice, castele si biserici spectaculoase. Dupa fiecare coltz de strada iti rasarea inca o cladire si inca un detaliu si inca o poezie. Dar in acelasi timp, dupa aceleasi coltzuri de strada te loveau si puhoaiele de turisti animale salbatice, pushtani americani cu coshuri pe fatza veniti la baut si futut ieftin, hoarde de spanioli galagioshi si scarboshi care se intindeau pe toata strada si urlau unii la altii, turme de vaci americane puhave si rozalii care se extaziau la vederea locurilor in care se regaseau: McDonalds si KFC. Daca in prima zi ma dadusem cu Channel-ul meu din cochetarie, urmatoarele zile m-am dat din instinct de aparare. Nu stiu cat ne-au obosit zecile de km parcurshi pe jos in 3 zile, doar picioarele noastre extrem de umflate pot spune, dar valurile de turisti ne-au epuizat. In anumite momente, nu am fost in stare sa ne facem o poza singuri sau doar cu obiectivul, am gasit atatea persoane in cadru, de zici ca ne-am plimbat cu grupul. Punand alaturi superbitatea cladirilor cu animalele-turisti (trebuie sa fii autist sa reusesti sa separi partile), am avut senzatia unei fecioare frumoase care s-a gatit de bal si a fost prinsa si violata pe drum de o hoarda de barbari beti si imputzitzi.
Ca preturi, nu ne-a shocat nimic, pe de-o parte pentru ca intr-adevar am refuzat sa cumparam altceva in afara de mancare si ceva de baut (am luat eu o halba de la o carciuma care m-a costat 4 euro, iar in magazin era 12 si 2 magneti cu Praga), pe de alta parte, pentru ca erau relativ ok. 2 meniuri cu supa, fel doi si desert, foarte bune, bere, suc si frappe ne-a costat cu tot cu bacshish 28 de euro, 3 sandwich-uri, un carnat si 2 sucuri 10 euro. Tzeapa ne-am luat cand am plecat fara apa de la pensiune (adusa din Romania si din Austria) si am dat la un chiosh amarat din centru pe 1,5 l de apa dezacidulata si cam calda 2 euro jumate.
Am incercat sa-i inteleg si pe praghezi, aia cativa cati am vazut, betzi de la 9 dimineata, cu privire posaca si ursuza cand le cereai meniul, care se uitau cu ura la turistii care le intrau in magazine, care ne-au spus ca nu au mese libere, desi mai bine de jumatate de carciuma era goala si fara semn de rezervat, fetele alea cu aer vulgar si de tzoape care se dadeau sexy pe tocuri de 12, mishcandu-si evident lipsa de cur, zecile de homeleshi care dorm pe toate bancile. Sunt depasiti de situatie, nu mai au personalitate si imagine in propriul lor orash, sunt invadati si cotropiti, iar linia de demarcatie intre superbitatea orasului ca binecuvantare si cea ca blestem a devenit practic invizibila. Desi din asta traiesc si se vede ca autoritatile investesc in mentinerea acestui lant al slabiciunilor, am senzatia ca praghezii detesta ce se intampla si regreta intr-un fel vremurile trecutului comunist.
Cu toate astea, de la 2 metri in sus de la pamant, Praga e senzationala. Detaliile te ametzesc, sunt peste tot, amestecul de stiluri arhitecturale din atatea secole este fascinant. In Piata Veche, daca faci un ocol 360 de grade, nu gasesti un cm de ignorat. Biserica Tyn, cu turnuletzele de castel din povesti, superba Loreta, Castelul Vysehrad, Municipal House, atat de vie si de plina de energie, nenumaratele biserici si turnuri gothice atat de sumbre si pline de mistere. Sau pur si simplu cladiri fara mare importanta de „atractie turistica” in fatza carora ramaneam cu gura cascata de incantare. Dupa Stephans Dom din Viena nu am crezut ca ne va mai marca ceva atat de puternic. Pana am ajuns la Catedrala St. Vitus. Per total si in fiecare detaliu, ireala. Macar pentru zecile de minute petrecute acolo, am uitat si iertat toate mizeriile intamplate pana atunci. Daca ajungi vreodata doar pentru o ora in Praga, St. Vitus e locul pe care trebuie sa-l vezi ca sa ramai mut de incantare, emotie, uluire, senzatii. In drumurile noastre din stradutza in stradutza, fara sa cautam nimic anume, am gasit si locul in care eu m-am simtit „acasa” in Praga. Intre cladirea (teatrul) unde s-a interpretat in premiera Don Giovanni in 1787(apropo, Mozart e si al Pragai) si o alta cladire, e un fel de culoar ingust, cu felinare, care da intr-o fantana micutza si apoi intr-o alta piata. E, pe acolo idiotii de turisti nu treceau decat foarte rar. Intinsa langa fantana am reusit sa ascult linistea in Praga. Si intr-o seara chiar si franturi din Don Giovanni.
In utima seara, pe Wenceslas, asteptand sa se lumineze Muzeul National sa facem si noi o poza frumoasa, am riscat si ne-am luat cate un carnat (Razvan unul sanatos in paine, eu 5 mai mici, pe varza) de la unul din cele vreo 3-4 chioshcuri din care iesea fum de gratar si gaseai vreo 5-6 feluri de carnati. Ne-am asezat pe o bancuta care inconjura un copac inalt, sa mancam linistiti, carnatii erau chiar buni. Cand mancam mai bine, ma arunc de pe bancuta de sa-mi sara mancarea pe jos. In spatele nostru, linistit, in vazul clar al politishtilor, un homeless isi scosese si el carnatul sa-si faca omul nevoile. De-a dreptul isterizata, am inceput sa urlu la un politzist, vizibil deranjat ca l-am intrerupt din vrajitul unei tinere, sa faca dracu ceva cu „the turist atraction”. Si-a ridicat omul pantalonii si toata lumea si-a vazut de treaba. Praga chiar vroia sa ne spuna la revedere in stilul ei. Ne-am facut pozele, am luat tramvaiul (era deja foarte tarziu) si ne-am dus spre pensiune, cu gandul doar la plecare. Apropo, faimoasele lor tramvaie sunt probabil geniale ca traseu. Si unele sunt frumoase. Dar mare grija, vatmanii cam abuzeaza cu viteza, mai ales in curbe e cam cu adrenalina, si se pare ca au prioritate chiar si in fatza pietonilor pe trecere, dupa cum am vazut trei turisti ingroziti dupa ce doua mashini oprisera, iar tramvaiul a trecut razant pe langa ei, fara sa incetineasca o idee macar.
Am lasat in urma Praga cu imagini superbe pe retina si in aparat si cu un gust extrem de salciu in gura. Nici macar de amintire nu am pastrat vreo moneda ceheasca si am avut senzatia clara ca am facut toate fotografiile posibile, ca prea curand nu aveam sa mai revenim.

Photo Gallery Prague