Jurnal de vacanta - bilantz si concluzii

Poate suna patetic si stupid concluzia mea, dar ii spuneam lui Razvan la intoarcere ca cel mai mare bun castigat dupa '89 e ca putem calatori liber si fara mari complicatii, macar in Europa. Poate de-aia se comporta chiar civilizat romanii care ies afara (cel putin cei pe care i-am vazut noi). Asta cred eu, sa citesti cat si ce vrei tu si sa calatoresti unde vrei si cat te tine buzunarul, sunt drepturile mele de om de care ma bucur cel mai tare.

14 zile, 2.800 km, 42 ore conduse, cel mai bun copilot in dreapta. Un milion de insecte ucise de botul si parbrizul Friedei. 160 litri de motorina cu 200 de euro. Inca 40 vienetele, 582 Euro cazarile (cu mic dejun inclus in Viena si Budapesta, fara sa platim la Arad si Sibiu), 120 Euro parcarile. 1.300 de fotografii, zeci poate chiar 100 km parcurshi pe jos, mii de amintiri, de intamplari, de rasete si senzatii. Alea rele le-am scos deja de la suflet, alea bune sunt intiparite pe veci, au locul lor special.
Daca in 1995, la 17 ani, ieseam pentru prima data din tara la Stockholm si ma intorceam cu mare dificultate cu un enorm shoc cultural si social (am stat o luna in spatele curtii alor mei, plangand), acum m-am intors cu bucurie la ai mei. Mi-au lipsit de multe ori. Cu Katy si Cristi as fi vrut sa impartim cam toata calatoria, cu tata as fi vrut sa beau un pahar de vin si sa impartim mancarea buna, cu mama as fi vrut sa impart un cappuccino, iar cu Iulia si Maggie as fi vrut sa merg la shopping.
Cultural m-au "lovit" niste lucruri nu cu acelasi impact ca acum 13 ani, ci cu o oarecare durere si tristete si multe intrebari retorice: noi de ce dracu' nu putem??? Ce-i atat de greu sa mai pui o iarba, trei floricele si un copac printre tonele de asfalt? Ce rezolva imbecilii care isi blocheaza mana in claxoanele mashinii? De ce se uita lumea stramb si holbat ca avem doua sau 10 tatuaje? De ce la ei e ceva firesc sa adune in pungutza din geanta rahatul catzelului, iar la noi se arunca scrumiere de chishtoace in plina strada?
Printre sutele de lucruri ce le fac unice pe fiecare dintre cele 4 orashe vizitate, am gasit 4 comune, unele mai dragutze, altele mai putin: carciumi chinezesti, cate o mare si pusa la atractii turistice sinagoga, catzei frumosi si simpatici, felinare. Parca asa, in amintirea unei senzatii melancolice indusa de mult de o poveste a unui om drag mie, m-au urmarit si am cautat peste tot felinarele. Sper sa le vad si in zona Lipscani, sper sa arate frumos in curand si acolo. Avem atata nevoie de o bucatica de identitate!
Dupa cum spuneam unei prietene, nu m-a impresionat Viena neaparat turistic, ci per total, ca oras care pulseaza asa cum imi doresc eu. Da, imi doresc sa plec sa locuiesc acolo, nu ca o abandonare a Bucurestiului pe care, prafuit si zgomotos, plin de mitocani si marlani, eu il iubesc si il simt al meu. Ci pentru ca vreau sa traiesc altfel, sa nu mai alerg haotic, sa nu imi mai contabilizez clipele intre job/casa, sa nu imi mai ucid neuronii si sa-mi mai fac tamplele sa pulseze de nervi cauzati de imbecili aiurea. Vreau timp pentru mine si pentru ce mi-e mie drag, pentru oameni, pentru cafele bune la terase dragutze, pentru nefacut mare lucru decat zambit tamp ca viata e frumoasa si merita traita.