Iubeste-te, respecta-te

Suntem femei moderne, inteligente, citite, documentate. Tinem la noi, avem grija de pielea noastra, cosmetice, manichiura, coafor. Ne parfumam. Pentru ca ne iubim si ne respectam. Citim articole si vedem documentare. Suntem puse la punct.
Intr-o noapte oarecare te trezeste din somn o intzepatura. Doare. Dar adormi la loc. Dimineata simti ca iti arde carnea si te sperii. Te palpezi, simti, te doare, te blochezi. Iti aduci aminte brusc ca de ani de zile, de cand tot vezi documentare si citesti articole, spui ca te vei duce sa-ti faci o ecografie la sani, asa "pentru cultura ta generala" si pentru ca esti o femeie moderna si civilizata. Dar azi n-ai avut timp, maine ai avut un dead-line, poimaine ai preferat sa iesi cu niste prieteni. Si azi te doare! In simbolul fizic al feminitatii tale. Iti vin in minte un milion de ganduri, de imagini, de idei. Te apuca paranoia. Prietenii te linistesc "vei fi bine, o sa vezi". Iti faci programare la medic. Azi e luni. Te primeste joi seara. Cat mai e? Putin. O sa fie bine.
Te apuci de munca, de proiecte. Conshtientul realist stie ca nu e cazul sa te gandesti la prostii. Subconshtientul simtitor, in schimb, se joaca de-a maratonul prin capul tau. Dar daca nu va fi bine? Daca te doare acum, pentru ca pana acum nu a durut, ci doar a lucrat? Te palpezi, te atingi. Parca pe secunda ce trece iti simti carnea mai tare si mai dureroasa. Te bagi noaptea in pat, dar nu poti sa dormi pe burta. Doare. Dupa ce adormi cu greu, visezi tampenii.
Dimineata tot doare. Dar nu mai arde. S-a localizat durerea. Te jeneaza geanta, centura de siguranta, bluza parca tocmai azi e prea stramta. Vorbesti cu oamenii. Le zambesti (dar parca nu cu zambetul tau ala bun). "Da, da, sunt constienta ca nu e nimic". Dar in capul tau continua gandul: dar daca nu e? Nu spui continuarea. Ti-e teama sa nu creada lumea ca exagerezi.
Iti vezi de ale tale ca de obicei. Birou, calculator, dosare, hartii. Trafic, injuri, muzica la radio. Si ajungi acasa. In fatza blocului, parchezi, e intuneric, nu te vede nimeni. Si auzi o melodie. Care in alte cazuri te-a emotionat. Acum te umfla plansul. Si plangi ca proasta, teoretic fara motiv, cum n-ai mai plans de o viata. Ca doar esti femeie puternica si noi nu plangem din rahaturi. Dar acum esti slaba. Ti-e teama. Ai vrea sa te ia cineva in brate. Si sa te lase in pace. Does it make any sense?
E joi. Ai treaba la munca, ai gasit cu greu loc de parcare. Mai e mult pana diseara??? Trece timpul, intr-un fel sau altul. Stai si te concentrezi. Parca nu mai doare asa tare. S-o fi speriat de doctor. Mai ai doua ore pana la programare. Ce faci? Pai, te duci si mananci un profiterol, de exemplu! Cu inghetata de ciocolata si gogoshele mici cu crema de vanilie. Si zambesti.
Ajungi la clinica. Miroase a doctor. Ti se zbarleshte pielea pe tine. Dar va fi bine. Doctorita iti zambeste. Te asculta. Se uita. Da cu gel si iti arata la televizor: da, e ceva acolo, mai intunecat. Si inca ceva mic. Dar nu e cancer. Bine ca ai venit, lasate ca trec de la sine duc la nenorociri. Si mi-e groaza cate femei vin la mine mancate deja de boala. Ca le-a fost jena. Si rushine. Si nu au vrut sa para exagerate. Si paranoice. Iti spune ce sa iei, cu ce sa te dai. Si cand sa te mai vezi cu ea. Si stii sigur ca te vei duce, nu-i asa?
Iesi pe strada si razi. De data asta de adevaratelea. Si pentru ca te rogi sa fie totul bine si de acum inainte, iti si promiti sa fii fata cuminte si civilizata. Sa te iubesti si sa te respecti. Sa mergi o data pe an sa-ti faci un Papanicolau. Si inca o data pe an sa-ti faci o ecografie la sani. Fiecare costa intre 500 de mii si 2 milioane. Teste de rutina. Pentru ca daca treci peste rutina, poti sa ajungi sa-ti vinzi si casa. Si tot sa fie prea tarziu.
In Romania, cancerul mamar reprezinta prima cauza de deces la femeile cu varste mai mici de 55 de ani. Cancerul de col uterin e a doua cauza. Ne ingrozim, ne speriem, ni se zbarleshte pielea pe noi cand citim statisticile. Eu vreau sa traiesc frumos. Si mult. Sa iubesc. Sa plang de bucurie. Sa mananc inghetata de ciocolata si gogoshele mici cu vanilie. De-aia stiu ca nu sunt exagerata si nici ipohondra. Daca ma duc macar o data pe an sa-mi fac aceste doua teste. De rutina. Tu?

Despre vicii, control si blabla-uri

Am citit zilele astea statistici, pareri, opinii. Despre droguri. Pe blogul Sabotorului si pe cel al lui Cabral. Statistica m-a facut sa zambesc amar. Cel putin in aceasta privinta cifrele autoritatilor sunt mai mult decat departe de realitate. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum. M-am uitat atenta la comentariile mai mult sau mai putin infocate, in special de la postarea lui Cabral. "Parintii sunt de vina", "imi provoaca placere, nu ii simt efectele negative, ba chiar dimpotriva, e un mijloc de socializare", "marijuana nu are nici un efect daunator psihicului uman (relaxarea este singurul efect), insa prin autosugestie, creierul uman face totul", "sunt de acord cu interzicerea drogurilor puternice, dar marihuana sau hasis…alea sunt ok", "varsta medie este de 17-19 ani pentru ca noi cei care am fost adolescenti in perioada comunista si postcomunista suntem prea indoctrinati, prea speriati numai de cuvantul drog", "daca nu ma deranjeaza, din partea mea se pot droga in continuare", "doar prin legalizarea drogurilor usoare se va reduce consumul drogurilor grele si tentatia de a le incerca", "pe langa heroinarii din Ferentari care iti dau in cap sa faca rost de bani pentru a-si procura o ‘bila’ suntem o gramada de oameni normali, cu servici, familie, responsabilitati si… consumatori de droguri in mod recreational. zi de zi cunosc astfel de persoane care inainte sa bage ceva in ei se informeaza si consuma droguri in mod responsabil".
Inainte de a-mi permite sa-mi dau cu parerea, as vrea sa-mi fac o mica recapitulare. De la 14 la 16 ani m-am imbatat de trei ori pana la pierderea oricarui control, a unei mari parti din faze si pana la varsat matzele din mine. Era prin 92-94, eram rockeritza si era mishto si tare sa te imbeti. Inca nu era cool si trendy. Nu cred ca la acea varsta constiinta si rationalul m-au facut sa ma opresc. Sa nu mai beau mai mult de 2-3 pahare, la o petrecere, cat sa ma simt bine si sa plec pe picioarele mele acasa. Dar egoul meu de fata frumushica si isteata care se expunea ridicolului, penibiluilui si scarbei generale m-a facut sa imi reconsider optiunile. E adevarat, nu beam acasa, nu imi ardea buza daca nu beam o seara, o saptamana sau o luna. Parintii nu au sesizat niciodata, pentru ca ma feream cand se intampla.
Pe la 20-22 de ani, am fumat iarba. De 3 ori. Am vazut cum e, am ras mult si stupid. Si gata. Pentru socializare cu ceilalti, am preferat un pahar de vin si o vorba. Sau chiar doar o vorba.
Pana acum, in toti acesti ani, mi-am ingropat un amic caruia i-a pocnit ficatul intr-o coma alcoolica. Si inca doi prieteni din copilarie. Care au inceput sa se amuze si sa se relaxeze cu marijuana. Si au vrut mai mult. Si mai mult. Unul i-a dat in cap mamei lui si a luat tot din casa. Si nu mai vorbea nimeni cu el. Pentru ca ne ura pe toti ca eram impotriva lui. Si a murit. Celalalt avea bani de acasa. Multi. Foarte simpatic baiat. Ii placea vena mea de la picior. Si nu intelegeam de ce. Si a ajuns si la pushcarie. Sparsese un apartament. Si a murit si el. In aprilie anul acesta am citi la Iulia pe blog despre prietenii ei din Salajan: "Robert, cel pentru care mi-as fi dat clasorul de timbre de cat de mult il iubeam. Raspunsul a venit scurt si naucitor "a murit". Dar nu numai el murise ci si Ioana si Alex si Iulian. Cu Ioana ascultam muzica la pick-up si mancam dulceata facuta de bunica ei, Alex avea hamsteri si ii aducea la scoala, iar Iulian era cel mai bun la matematica....Naucita am intrebat "cum asa?" iar raspunsul a fost din nou sec "de droguri"".
Am multi cunoscuti care fumeaza o iarba, din cand in cand. Si altii care baga si altele. Cei din urma s-au schimbat. Au alte cercuri, sunt mai ocupati, sunt mai agitati, si-au pierdut din umor. Cei care nu baga nimic in ei, desi au slujbe, copii, treburi, s-au schimbat foarte putin. Ne distram foarte bine si acum. Oare de ce?
Cunosc un om care le-a incercat pe toate. Traia intens. Nu pentru ca era cool, ci pentru ca ii placea ritmul acela. Se obisnuise cu el. Pana a aflat ca e bolnav. Si brusc, a taiat tot. Pana si tutunul. Arata bine, se simte minunat. Glumele lui au inceput sa fie amuzante. A ales. Intre a muri rapid sau a trai frumos.
Mai cunosc pe cineva. O persoana candva vie, frumoasa. Careia i s-a parut cool si tare sa ia pastile de slabit. Regenon. Multe. A slabit pana la limita umanului. I s-au infundat ochii in orbite. I s-a uscat gura. I s-au zbarcit sanii. Si pentru ca tot era in zona, a si fumat ceva. Niste heroina. Si a fost tare. Si a doua oara. Apoi mi-a zis ca ar mai incerca, dar nu mai are bani. I-am oferit eu bani. Si doua perechi de palme. Ea striga sus si tare ca e bine, ca n-a trait in viata ei mai minunat. Intre timp, am realizat ca persoana asta chiar nu merita vreun minim de interes din partea mea. Si nu din cauza drogurilor. Ci pur si simplu. Dar nu ma pot abtine sa nu observ "ce leu ai fost, ce javra ai ajuns".
Am vazut in comentarii ca se face comparatia alcool-marijuana. Cu ce e alcoolul mai bun? Cu nimic, e adevarat. Si asta e o mare problema in Romania, dar nu se face asa caz, ca deh, suntem un neam de spritzari si cheflii. Dar pot spune cu ce e mai rea marijuana decat alcoolul. Daca dupa o betzie ti-e rau, esti mahmur, te dor toate, "nu mai beaaaaaau!", dupa filmele si trip-urile cu marijuana esti cu mintea clara, ba chiar odihnit. De aici si scuza cu "relaxarea si consumatorii de droguri in mod recreational".
Spun unii comentatori, clar persoane trecute de vitejismele adolescentei, ca ar trebui legalizate drogurile ushoare, ca la Amsterdam. Aici am mai multe probleme. Unu: cand la Bucuresti si in Romania o sa pot sa-ti lashi bicicleta oriunde si sa o gasesti si peste 3 ore, mai discutam. Doi: cand mentalitatea romaneasca (la orice varsta) va fi educata, ca a legaliza ceva nu inseamna ca toti trebuie sa abuzam, "ca e la liber", mai discutam. Trei: domnilor, de ce va plangeti, drogurile sunt legale in Romania, nu stiati? Intrebati orice pushtan! Cum, ce droguri? Pai, Regenonul de exemplu. Pastile de slabit, mai cu reteta, mai fara, din orice farmacie. Care contin amfetamina. Care taie senzatia de foame. Luat in cantitati putin mai mari (nu cu tubul, ci doar 3-4 pastile pe zi, timp de cateva luni sunt suficiente) face sa iti dispara menstruatia, sa nu iti mai vina sa dormi, sa nu iti mai functioneze neuronul. Dar slabesti spectaculos!
Dar ce parere aveti despre Tantum Rosa? Adica, praful ala de facut spalaturi vaginale cu el? Nenenene, nu stiti nimic. Se iau doua plicuri, se amesteca in apa si se beau. Sau in suc de roshii. Gustul e oribil. Dar frateeee, ai niste halucinatii cool dupa aia! Si auzi voci, si te sperii, si ti-e frica, si ti-e rau. Si ce spun pushtii care beau zeama asta de spalat in ... alta parte? "greatza si starea de voma poate fi usor combatuta cu 1-1/2 lamaie/portocala si niste lapte dulce caldut", "doua zile dupa isprava nu te mai poti concentra deloc", "Sincer e cam nasol sa incerci singur, esti foarte confuz, nu stii de tine, nu stii de nimic, uiti foarte repede ce vrei sa faci, ce ai facut, etc. Data viitoare as incerca sa o fac ziua", "TR e o chestie de grup, e mult mai amuzant si mai putin inspaimantator asa", "si mie mi-a fost rau, dar senzatia a fost tare. O sa mai iau", " ce e f tare e ca poti sa faci chestia asta la scoala, la serviciu, la cumparaturi, oriunde, nimeni nu se prinde, esti coerent in vorbire si miscari". Deci, care e faza cu Tantum Rosa asta? Pai, are ceva benzidamina in el. Si da halucinatii puternice. Si goluri de memorie. Si face stomacul praf. Si se vorbeste mult pe tema asta. Ce mai spun pushtanii? "tantum rosa e otrava curata simteam cum ma arde creierul, simteam ca se prajeste", "chestia cu creieru prajit cred ca e o halucinatie, un prieten simtea k o sa faca infart dar nu avea nici pe dracu", "in locul vostru mi-as bate capul pt copii dependenti de droguri gen chestii reale .. nu de halucinogene oricum.", "cine nu are boase suficient de tari sa nu incerce Tantum Rosa. Ce poate fi mai simplu decat asta? Nu va toarna nimeni plicurile pe gat. Traim intr-o tara libera!".
Am obosit de atatea exemple. Si mi-e groaza. E ushor sa ne batem cu caramida in piept ca noi am incercat, dar ne-a trecut. Si ca inca fumati, dar marijuana nu omoara si ar trebui legalizata. Eu sunt shocata de cat de lejer vorbesc copiii de 12, 13, 14 ani (aia cu care fac meditatii) despre sex, sinucideri, droguri. Si cat de la indemana lor. Incerc macar atat sa fac. Sa le spun ca, daca e protejat, sexul e ceva natural pana la urma. Chit ca nu au maturitatea sa il practice. Si ca e tare frumos si mishto si cool sa il faci atunci cand simti, cu cine iti place, nu cand iti spun ceilalti din gashca. Si le mai spun ca drogurile ii fac prosti si sclavi. E bun cuvantul, are o rezonanta tare urata in capul lor. SCLAV. Nu stiu daca povestile mele ii vor ajuta si pe mai departe si vor face vreo diferenta. Pot doar sa ma rog sa se intample asa.
Domnilor care vreti droguri legalizate, duceti-va la Amsterdam. Ca tot ati inteles din legalizarea lor ca e liber la spart creierii. Sau apucati-va de baut solutii vaginale. Ca sunt la indemana. Si ieftine. Dar nu garantez ca asta va va face si mai pizdoshi.

Sunt sau nu o Vulpe?

V-ati gandit vreodata ce animal zace in voi? Si nu vorbesc de monstri, ci de trasaturi comune cu frumoasele si fascinantele necuvantatoare. Eu am stiut intotdeauna ca sunt Berbeaca. Tipica. De neclintit. Capoasa si rasfatzata. Si Cal naravash, dar iubitoare si increzatoare in oameni. Dar am simtit intotdeauna ca mai e in mine un animalutz. Si nu puteam sa pun exact degetul pe el. Pisica? Hmm, stiu sa zgariu, dar prefer sa dau cu pumnul, sunt loiala, deci nu am cum sa fiu pisica. Delfin? Prea fara de pacate si de rautati. Nici delfin. Caine? Prea bun, prea naiv, prea minunat. Nici caine. Si ieri m-a lovit revelatia peste bot (ala lung, ascutzit si cu miros fin). Sunt o vulpe! Desi simteam in adancurile mele ca asta e animalul, nu am fost convinsa 100% pana n-am facut testul de fatza. Si brusc, mi-am amintit ca pana pe la 12 ani mi se spunea Vulpitza. N-am stiut niciodata daca din cauza nasului lung si ascutit, a talentului de a-i aburi pe altii, cu zambetul larg pe fatza sau datorita abilitatii mele de a iesi bine din orice situatie. Si acum, mai batraioara, mi se spune ca cel mai bine ma prinde roshcatul-vulpesc. Adevarul e ca, desi imi schimb des culoarea parului, intotdeauna ma intorc la roshcat. Iar sufletul meu nu va fi niciodata de blonda sau shatena. Si uite ce spune la test (traducere cat pot eu de sincera si de fidela): Vulpea are multe in comun cu personalitatea lupului si a cainelui: loialitate, pasiune si creativitate. Pentru ca nu poate supravietui in lume doar prin forta fizica bruta, trebuie sa se sprijine si pe mintea ascutita si pe personalitatea incantatoare pentru a aduna resurse si isi petrece consecvent mult timp cu gandurile din capul ei - dand impresia ca incearca sa fie mai shmechera decat prietenii ei. Asa ca vulpea e adesea surprinsa sa afle ca aspiratiile sale intelectuale sunt intimidante.
Astfel, vulpea isi tempereaza natura sobra cu un sens al umorului sardonic si prin buna dispozitie cu care interactioneaza cu eclectica sa comunitate. Se asteapta ca si ceilalti sa fie la fel de sinceri ca si ea cu privire la punctele lor forte si la slabiciuni. Si desi aceste asteptari inalte nu o fac pe vulpe o snoaba, ea se asteapta ca mai intai prietenii sa demonstreze ca merita inainte de a li se intoarce favorurile cu loialitate si devotament.
Vulpea are succes la locul de munca, dar competitivitatea si ambitia ei ii face uneori pe colegii ei sa se simta depreciati. Nu s-ar folosi niciodata deliberat de ceilalti, dar adesea interesul pentru preocuparile personale o orbeste in fatza sentimentelor. Reuseste in afaceri personale si ii place sa fie inconjurata de familie si prieteni in astfel de incercari. Desi cere consens in toate deciziile, ea domina discutiile si invarte planurile incat sa reflecte propriile idei.
O discutie cu vulpea este invariabil stimulanta si provocatoare. Curiozitatea ei imensa si experienta o fac pe vulpe un interlocutor minunat si e capabila sa se descurce cu mai multe teme diferite de discutie. Uneori, insa, vulpea va vedea in discutii o competitie provocatoare, ceea ce se va dovedi deranjanta si enervanta companionilor.
(Pentru fidelitatea traducerii va rog sa accesati originalul)
Acum, sincera sa fiu, cu toata cenusha pe care mi-o pun in cap pentru partile negative din descriere (trebuie sa accept ca nu sunt perfecta :))), mie imi place si ma regasesc. Voi ce ziceti, sunt o Vulpe sau nu sunt?

Casnicia mea cu Frieda

Ma simt ca un barbat ticalos care scoate tot ce-i mai bun din el in prima luna, apoi, cand caprioara a cedat, incepe sa traga bashini, sa sforaie, sa-si arunce ciorapii pe unde apuca si sa spuna ca preludiul e un moft. Asa si eu cu Frieda. In prima luna de la casatoria noastra cu peripetzii, numai dragalashenii si alint. Jucarele, parfumele, honey moon pe autostrazi de-afara. Dupa trei luni jumate de convietuit, lucrurile stau putin altfel. In primul rand, dupa ce la inceput o spalam si la trei zile, sa fie lucioasa si frumoasa, acum am ajuns la concluzia ca sunt bani aruncati pe fereastra. Oricat de des as spala-o, praful, mizeria, noroiul si lipiceala aia cazuta din copaci sunt mai presus de detergentii si ceara de la spalatorie. Asa ca am inceput sa o spal mai rarutz. Acum, ca sa nu fie nici ea mai prejos, s-a lasat furata de grilajele alea mici, de zici ca are cearcane. Si nici nu s-a dat la o parte cand a intrat/iesit din parcare vreun mare shofer care a shters-o ba pe stanga, ba pe dreapta. Eu am amenintzat-o ca nu o duc la cosmetica inca. Deh, casco plateste doar la bube mai scumpe de 5 milioane, dar ea nu intelege si crede ca fac expre. Nici eu n-am mai fost asha atenta ca la inceput si i-am bagat motorina de la Petrom. Big mistake! A inceput sa tusheasca, sa grohaie, pana a dat intr-un fel de bronshita si a inceput sa gajaie, sa faca zgomot si sa se inece in drum. A revenit la sentimente mai bune cand i-am dat iar sa bea de la OMV. Ai dracu austrieci astia, cum trage ea la ei!
Ieri m-am vazut nevoita sa o invat ceva nou: off-road-ul. Ca sa nu adormim in trafic pe Aerogarii spre Ficusului, unde sta gagicul de printzesa, am taiat-o pe o scurtatura. Neasfaltata. Pe unde merg in general basculante si betoniere. Si sa vezi shleauri! Si ocoleshte dealuri! Probabil pentru ca au vazut muiere (si blonda!) la volan, toti betonishtii si muncitorii se holbau la mine. In semn de salut, unu a dat si un claxon. Din ala de basculanta. De mi-a sarit sufletul din mine. In afara de faptul ca din cauza botului jos, mai pupa noroiul, Friedei i-a placut, nebuna de ea! E pe genul meu asa, decat blocate in trafic, mai bine cu adrenalina prin noroaie.
Ca sa ii mentzin tonusul, cand iesim in trafic eu nu-i spun ca o bag in traficul ala rau de care se vorbeste peste tot. Ii spun ca mergem la un party. Cu mai multa sau mai putina lume. Mai agresivi sau mai amabili. E, si uite asa, am dus-o azi la o adevarata orgie! Drumul de la gagic din Baneasa pana la Universitate ne ia dimineata la 9 jumate-10 cam 20-25 de minute. Ba ne-a iesit o data si in 11 minute. Pana azi. Cand sa facem la stanga, spre Mioritza, blocat. Facem un flick-flack si mergem inainte, pe stradutza care da in alte stradute care ne duc relativ repede pe Poligrafiei. Unde, ghinion, blocaj total. Trebuie sa recunosc, de 8 ani de cand am carnet, am prins cel mai blocat blocaj de pana acum. Fara explicatii, fara accident, fara semafoare intermitente. Pur si simplu o orgie de mashini nas in cur, subtzioara langa subtzioara. Nu stiu cum dracu m-am invartit, ca in loc de parteneri frumoshi (jeep-uri, mertzane sau audiuri), m-am trezit lipita de mashina Rosal care spala trotuarul si un papuc cu numar de Argesh, cu un coshciug! Si daca in dreapta eram atenta sa nu ne spele pe burta rosalul, ochii imi fugeau fascinati spre coshciugul iesit pe jumatate din papuc, care salta vesel la fiecare pornire brutala. Mai aud si la radio ca priin Bucuresti sunt radare. Pentru ce? Sa surprinda pasarile care zboara peste viteza legala spre tzari mai calde si mai bune?
Dupa Casa Presei, ne invartim dibaci si scapam de coshciug. Doar ca sa ma trezesc in curul unuia de Ialomitza, flancata de unu de Cluj, care mergeau cu 30 la ora, desi Kiselefful se golise. Fac o marlanie, tai fatza si depashesc prin dreapta, inca un efort, inca o suflare, ajungem la Universitate. Toata povestea asta de 8-10 kilometri ne-a luat o ora jumate.
In drum spre casa mea din Militari, cat pe ce sa o iau si pe o domnitza pe capota. Ca deh, e mai ushor sa te arunci printre mashini aiurea, desi trecerea e 3 metri mai in spate. Frana brusca, drrrrrrrr, intra ABS-ul. Good girl, Frieda!
Au trecut 6000 de km. Inca putin si mergem la doctor. Cum care doctor? Ala de schimba filtre si uleiuri. Ai uitat de el? Domnul ala sobru din Pipera-Tunari. Cu laptop Vio. Si pana la el, numai off-road o sa mancam.

Dinamita pentru Cora

Vorbeam zilele trecute cu un prieten, cum sa ii omoram pe Iliescu, Mircea Badea si lista e inca deschisa. Si imi spune ca ar mai vrea sa ma antameze si la dinamitat Cora. Aia de la noi, din Militari. Am zis mda, cu jumate de gura. Nu de alta, dar n-am fost decat de vreo 2-3 ori si memoria mi se prafuise. Dar ca un facut, universul a conspirat si m-a obligat sa ajung la Cora exact a doua zi! Cautam hartie igienica Zewa cu miros de piersici. Deh, fitze si snobism, curul de printzesa, plus curul de gagic de printzesa nu se pot shterge decat cu Zewa portocalie. Si mai cautam ceva, un fel de Fata Morgana al deodorantelor barbateshti, Intesa cu ylang-ylang, de care toata lumea a auzit si l-a placut la mirosit, dar nimeni nu-l gaseste. Cautat disperata in doua Carfururi, in 2 Megaimajuri si prin farmacii. "La Cora ai incercat?" vine intrebarea. pai, stii, fata detesta Cora, cu tot ce inseamna ea: multzi tartani, multe tzoape, haos, zgomot, cele mai sinistre casieritze. Dar ce sacrificii nu face omul cand e vorba de hartia lui igienica? Trag aer in piept, plec spre Cora. Acolo, surpriza, nu se intra pe usha obisnuita, ci se coboara in parcare, se urca niste scari si abia apoi te trezesti in fantasticul hypermarket. Desi era ora 12 si, dupa capul meu, oamenii la servici (mai putin astia ca mine care mai au zile de concediu), la Cora plin! O agitatie sinistra, carucioare mari, mai goale sau mai pline, o vaca imi da cu o sacosha cu cutii peste picioare, normal, nu-si cere scuze, un copil urland se intinde pe jos direct in fatza mea. Ma-sa se uita urat la mine. Intru cu greu. Mi se intinde un fluturash: e promotie la cillit, iei doua si platesti doar 1 jumate. Dispari! Nasoalo! Ajung la deodorante. Multe, inshirate. Cautam disperata Intesa cu ylang ylang. "Va pot ajuta cu ceva?" aud o voce suava. "Exista Intesa cu ylang ylang?" "Nu, din ala nu e, dar va recomand pe asta cu esente lemnoase, e mai bun". "Esti convinsa? Ai scoala de recomandari in deodorante masculine? Ai vreun nas si gusturi fine?" imi venea sa urlu la ea. N-avea nicio vina. De-aia am lasat-o in pace. In drum spre raionul cu hartie igienica simteam deja ca ma sufoc. Nu gasesc Zewa cu parfum de piersici. Gasesc din aia galbena. Fara parfum. Fac un compromis. Imi aleg un pachet, dau sa plec spre casa, un bou se intoarce brusc si ma faulteaza cu placa de calcat peste burta si mai jos. Daca aveam coitze, jur ca ramaneam fara. Il fut in gura. El ma face obraznica. "Eu nu te-am injurat, donshoara! Ca doar n-am vrut sa te lovesc". Nu, trebuia doar sa fii atent, in pizda ma-tii! mai apuc sa spun, chircita de durere. Ma arunc la o coada mica, de 2 persoane. Credeam ca va trece repede. Deja sufocarea devenea acuta. Ca sa treaca prin scanner-ul ala 5-6 produse, doamnei de la casa i-au trebuit aproximativ 10 minute. Plus ratzoit la cei doi clienti umili care nu aveau bani ficshi. Ajung eu in fatza. "Cardul Cora?" Ce-i cu el? "NU AVETI CARD CORA?" NU. Si nici nu imi trebuie! "N-am rest, sa pregatiti bani ficshi!" se ratzoieshte ea spre mine si apoi spre cei din spatele meu. "NU e treaba noastra sa avem bani ficshi. E treaba voastra si a magazinului vostru de cacat sa aveti sa dati rest!" am urlat scuipand pe banda neagra. Linishte mormantala. Mai putin un drrrrrrrr si un vrrrrrr f puternic si deranjant. Asa mi-am dat seama si de sursa sufocarii mele fizice. Se lucreaza la Cora si e fff mult praf. Apare un cretin cu camasha alba si walkie-talkie in mana. "S-a intamplat ceva?" DAAAAA, voi v-ati intamplat! Din pamant din iarba verde, casiera imi da banii, vanata la fatza. Trec in spume pe langa camasha alba. Deja imi pocneau tamplele. Am nevoie de niste TNT, stiti de unde as putea face rost?
N-apuc sa ajung la iesire, cand, iata ca-mi apare si sursa de amuzament si buna dispozitie. In spatele meu, un tartan ii spune matracucei de nevasta: "Ba, tu-ti dai seama cata polutzie inghitim noi ca venim aici in fiecare zi?" Pai, ce sa va fac, nene, daca sunteti din aia care inghit!

P.S. Tocmai am continuat cumva ideea si pe celalalt blog. Daca va intereseaza :)

Mi-am mai gasit o casa :)

Dragilor, cu ceva mandrie spun ca mi s-a facut onoarea de a fi invitata sa scriu si pe un blog de varsat frustrari politice si de dat cu bata peste ochi, macar metaforic. Asa cum faptul ca un prieten drag mi-a spus ca pentru el eu sunt un personaj credibil, asa si invitatia de a scrie acolo m-a indatorat. Care sunt datoriile astea? Pai, sa incerc sa fiu in continuare sincera, sa am si mai departe convingeri si pareri personale, sa fiu aspra, dar severa si mai ales, sa nu uit ca in tot rahatul in care traim, avem ceva ce ne poate salva cat de cat: simtul umorului. Desi recunosc ca in acest moment simt cum m-au lasat toate sperantele si gandurile bune, in acelasi timp va spun si ca detest Mioritza si vorba romaneasca "maine poate fi mai rau". Si in nebunia mea si in optimismul stupid, inca mai visez la "maine poate fi mai bine". Daca va place ce cititi aici, va invit cu drag sa cititi si acolo. De inceput, mi-am facut o prezentare. Sper sa va placa. Multumesc.

Fleacuri si nimicuri

Obisnuiesc sa scriu despre lucruri marunte care imi toaca zilnic nervii si ma fac sa vreau sa plec din tzara asta. Dar azi trebuie sa fac o exceptie. Sa povestesc despre lucrurile marunte si aparent neinsemnate care ma pot face sa-mi doresc sa nu plec din tzara asta. Ieri si azi am avut de umblat dupa anumite chestii de cumparat. Despre trafic nu am cum sa vorbesc frumos, a fost la fel de sinistru ca in fiecare alta zi. Dar de data asta am batut niste drumuri mai "speciale", respectiv am mers pe centura (haha, astept glumele :p). Ai mei stau pe shoseaua de centura de la Mogosoaia si am plecat de acolo spre zona comerciala din Militari. Prima surpriza: cei mai amabili, simpatici si intelegatori cu mine, shoferii de camioane si de TIR-uri. M-au lasat sa ma bag, sa ma strecor, eu am zambit, Frieda le-a clipocit din avarii. Minunat!
Cu Katy in dreapta, aveam o tzinta: Hornbach. Care pentru noi, doua printzese pornite in cautare de nimicuri, cuiutze, placi de lemn, vopseluri si baitzuri, s-a dovedit un wonderland. Ce acryluri, ce ghivece, ce plantutze! Ca sa nu mai vorbim de varietatea de esentze, de lungimi si de modele de placi de lemn. Dar ce a fost intr-adevar halucinant de surprinzator, a fost atitudinea angajatilor. Bai, nene, nu a fost unu sa nu ne zambeasca, sa nu ne sara in ajutor, sa nu stie sa ne ghideze spre cel mai mic shurub din magaoaia aia de magazin. Numai "va rog", "poftiti", "va multumesc", "stati sa va ajut eu". Cel care mi-a taiat placa de lemn a tinut sa-mi arate si alte modele si sa-mi si explice ce se poate face din ele. Domnul de la cuie ne-a ghidat si catre pioneze si clame. Doamna de la casa a aflat in 20 de secunde, prin telefon cu o alta doamna de la departament, care e pretzul bilei mari de polistiren si si-a cerut si scuze ca a cazut eticheta si ne-a tinut din treaba. Am uitat de Bricostore intr-o secunda, acum avem un favorit clar. Sper sa-i tina.
Pe seara m-am adunat cu oameni dragi mie intr-o carciuma unde nu m-am simtit niciodata prost, desi am mers de un milion de ori. se cheam "Casa" si e undeva prin spate la Armeneasca. O mancare super mishto si ingenioasa, o servire rapida si fara scapari, chelneri isteti, zambitori si care prind glumele (maaaare chestiune, va spun eu).
Azi am fost cu mama la Ikea si la feeria. Ikea n-a fost vreo surpriza, ramane unul din locurile mele preferate de luat diverse. In schimb mama nu inceteaza a ma uimi si a ma face sa zambesc de fiecare data cand o vad cat de ushor intra in vorba cu toata lumea si cat de incantata ca un copil poate fi la orice prostioara. Adorabila! La iesirea din Ikea, la momentul indesat lucruri in Frieda, hop! sare un baiat simpatic sa ma ajute cu cutiile mari si grele cu dulapuri. Sa ne intelegem. Era cu gagica si ea mi-a zambit. El m-a ajutat si eu am multumit shocata. "Pai, nu era normal?" imi spune el. In ce tzara? am vrut sa raspund, dar mi-a fost teama sa nu fiu luata de agresiva si nerecunoscatoare.
Eu am mai ramas in Feeria, unde a curs valul de surprize placute. In primul rand, in trei magazine, unul dupa altul, fetele alea au stiut sa-mi zambeasca si sa-mi aduca exact masura care trebuie la tot ce am vrut sa probez. Si nu s-au suparat ca nu am cumparat de la ele (cel putin nu pe fatza). Am intrat si la Sephora, unde intru rar si chitita clar spre ceva anume. Plus ca mi-e teama de fetele alea autiste care nu sunt capabile nici sa se fardeze ele, nu mai vorbim sa te ajute pe tine. De data asta am intrat aiurea. Iar zambete si amabilitaturi. M-am mazgalit cu de toate, m-am pufait de parfumuri, am ales cate o prostioara si la final ... tan tan taaaaaan! imi umple una din fete pungutza cu mostre! Da, frate, mostre de cremutze, parfumele si mascutze! Intr-un magazin din Romania! Aproape mi-a dat o lacrima de emotie, dar m-am abtinut pentru ca ma dadusem cu un rimel Dior si nu se face.
Plec mai departe. Mi se opresc ochii si se belesc incantati la o geanta cu buline colorate. Eu, care detest moda asta cu buline, fascinata de o geanta cu buline! Fata din magazin prinde mishcarea, imi zambeste larg, imi deschide posheta si mi-o arata: "acum am adus-o, special pentru dumneavoastra!". Ahhh, cum sa rezisti unei asemenea oferte!
Ma mai fatzai, ma mai invart, mi se face brusc rau. Ma albesc toata si incep sa-mi tremure gladiolele. Cu un carutza mare si plin, se opreste in fata mea o tipa. "Va e rau? Uite, niste apa". Si imi deschide o sticla de apa plata, din coshul ei. Imi da si un plic de zahar. Eram copleshita. Ii multumesc emotionata. Ii ofer bani pe apa. Refuza categoric. "Dar cum asa, doar n-am ajuns sa lasam oamenii sa moara pe strada". De data asta chiar mi-au dat lacrimile. Deh, un moment de slabiciune.
Am plecat mult mai relaxata prin traficul dement spre ai mei. Am vrut sa fac o jmecherie, sa tai centura aia plina de camioane. Dar se pare ca stiau secretul si ceilalti 765 de oameni cu are am mers bara la bara. Asa ca n-am mai stat blocata pe centura (haha hihihi), ci am stat blocata pe Jandarmeriei. Dar nu mi-a pasat. Am zambit, am dansat. Mircea mi-a pus One al lui U2 la Guerrilla. Si The Clash. Si Peter Gabriel. Si multe altele. Pentru mine, stiu sigur. Alta supriza placuta: desi nu-i place sa se taraie cu 2 km la ora, in a I-a (in a II-a tusheshte la "viteza" asta), Frieda inca ma surprinde cat de putin consuma! Fata de comitet, pupa-i-ash botu ei incercanat de cand i-au furat "ochii de pisica".
La ai mei m-am umplut de fericire si bucurie cand am auzit-o pe maimutza aia de Mara strigandu-ma LiaLia! Si mi-a aratat cum plimba ea bebe si hamham si usu cu carutzul. Si ne-am iubit si ne-am pupacit. Si am mai primit ceva. Mi-am adus in sfarsit acasa superbul dulap pictat de manutzele extrem de talentate ale lui Katy. Si aranjamentul cu plante uscate facut tot de ea. Si am primit si bonus, o oglinda asortata! Cat de curand o sa ii lansam si site-ul cu toate lucrarile sa vedeti si voi si sper sa si cumparati, mobilier mai mic sau mai mare pictat, aranjamente, oglinzi, cutiutze si diverse.
Ora si jumatate petrecuta pe Grivitza si Podu Grant a trecut repede. Muzica buna, hlizeli cu alti shoferi, ganduri bune si planuri de rearanjare a lucrurilor din casa.
Am carat tot cu grija, am mancat babaganushul genial de la libanezii mei de la Domenii si m-am pus pe scris. Am inca zambetul pe fatza, ascult superba coloana sonora de la "Frida", beau cidru de pere.
Doar doua lucruri mi-au "umbrit" o idee zilele astea doua. In dreptul meu, pentru prea multe secunde oprit, un "biker" pe un motor superb, cu mult prea multi colaci iesiti de sub geaca ridicata si cu un "zambet" oribil, puhav si cu coshuri, iesit din blugii cu talie MUUULT prea joasa. Recunosc, de bulverseala, mi s-a oprit motorul. Al doilea derapaj de la nimicuri dragutze, in Sarra Blu aia adusesera deja decoratiuni de Craciun! In octombrie??? Cand afara sunt 25 de grade si abia ne acomodam cu toamna asta haotica, bezmetica si capricioasa ca o muiere inca buna la 45 de ani, ne dati deja decoratiuni si Moshi Craciuni? Si dupa aia ne mai intrebam de ce nu mai vrem sa vedem gloabe si beteluri pe 25 decembrie!
Dar mi-au trecut repede. Am avut doua zile frumoase, cu lucruri marunte si poate neinsemnate, dar dragutze, surprinzatoare, placute, incantatoare, care mi-au facut zilele mai relaxate si mai zambitoare. Si mi-au lasat asa un gust placut in gura! Pentru ca viata noastra minunata e facuta in proportie de 90% din lucruri mici, marunte, neinsemnate, fleacuri si detalii care ne ajuta sa nu facem prea devreme riduri sau din contra, sa facem atac cerebral la 35 de ani. Si daca tot e sa fac intr-o zi atac cerebral, macar sa o fac cu fatza luminoasa si neridata, nu?

"I'm gonna make you an offer you can't refuse"

La aflarea veshtii ca o cunostinta de-a mea se va ocupa de televiziunea lui Becali, ce mai freamat, ce mai zbucium! Pareri destul de impartite, atat ale celor cu care am discutat si care cunosc personajul, cat si ale necunoscutilor care comenteaza pe forumuri de ziare. De la pasionante dezamagiri "asta-i prostitutie", "cum a putut sa se duca la el?", "este dezamagirea anului pentru mine", la mai detashata "n-as vrea sa-si rupa gatul, s-ar putea sa-si fi facut un calcul de genul: mai, stau cat rezist, ii iau banu' si aia e", la un fel de admiratie "macar acum sa ia si ceva bani pentru ce munceste, nu cum a facut-o pana acum pe mai nimic". Problema in toate discutiile astea era omul care ii va da banii. Needucat, cioban (N.A. nu ca ar fi ceva rau in asta, intre noi fie vorba), moshieru din Pipera, marlan, egocentrist, mania grandorii, etc etc. Pana una alta, in aceasta societate dreapta, luminoasa si capitalista in care traim, Becali e printre cei mai bogati oameni din Romania. Punct. Ca isi face televiziune cu programe despre Steaua, mama, prietenul sau Dumnezeu, cu el si despre el, de desene animate sau de pisici in pielea goala, e strict problema lui. Macar atat ne-a ramas, liberul arbitru in a butona telecomanda pana unde ne place noua.
In discutiile sau comentariile iesite, am auzit/citit cuvinte mari: demnitate, morala, deontologie, integritate versus compromis, pangarire a presei romanesti, prostitutie morala. Eu am stat putin si m-am gandit ca, in societatea noastra actuala, fara compromisuri mori de foame. E adevarat, si compromisurile astea trebuie sa mearga pana la un punct. Pe care ni-l stabilim fiecare. Prostitutia morala e deja o expresie depashita, eu i-as spune realism si pragmatism. Notiunile de deontologie si morala sunt desuete, daca nu chiar penibile (oare de ce cand am facut cele trei lucrari de licenta despre deontologia in presa mi-a fost atat de ushor sa gasesc atat de multe exemple pentru partea practica?).
Traim intr-o tara in care "celebritati" sunt Alina Plugaru, Ogica, Simona Sensual si Monica Columbeanu, "formatori de opinie" sunt Mircea Badea si Dan Diaconescu, "modele" pentru tineri sunt Gutza, Oana Zavoranu, Andreea Marin sau Mutu. Cele mai citite publicatii din Romania sunt Libertatea, Click si Cancan. Cele mai urmarite programe tv sunt Dan diaconescu in direct si telenovela despre tzigani in care marii nostri actori sunt ori tzigani ciorditori si capi de retele mafiote, ori rumani care dau shpaga, dau tzepe imobiliare si ung politicieni. "Personaje" care ar trebui sa infunde pushcariile sunt mari businessmani (vorba aia jmenurile pana intr-o mie de euro se cheama bishnitza, peste se cheama business) si moguli de presa.
Toti facem compromisuri, toti avem un shef, un patron, un stapan. Toti avem un pret.
Care e diferenta intre a munci pe plantatia lui Vantu, a lui Sarbu, a lui Voiculescu, a lui Patriciu sau a lui Becali? Nici una, parerea mea. E vorba doar de niste nuante prea putin importante, care in nici un caz nu-ti platesc ratele la banca.

Dumnezeul lor si politica

Ce merge mana in mana cu politica si politicienii romani? Hotia? Ipocrizia? Ciordeala? Minciuna? Abuzul? Hei, hei, stop! Nu la asta ma refeream! Mana in mana cu politicianul roman merg credinta si spiritualitatea! Manifestate prin pupatul icoanelor (in mod special in perioada campaniilor electorale) si uneori, prin vocatiile mesianice.
In curand vor fi 12 ani de la celebra intrebare "Domnule Iliescu, credeti in Dumnezeu?". Raspunsul inecat al lui nea Nelu a fost: "eu m-am nascut intr-o familie de oameni evlaviosi, am fost botezat in Biserica Ortodoxa Romana si am aceasta calitate. Sigur, in evolutia mea intelectuala s-au produs anumite deplasari, dar am ramas patruns de elementele fundamentale ale credintei si ale moralei crestine. Eu sunt mai crestin si mai credincios decat multi altii care isi etaleaza in public aceasta credinta, cu care eu cred ca nu trebuie sa se faca nici comert, nici propaganda politica". Cu toate astea, liber-cugetatorul Ion Iliescu bate toate recordurile cand vine vorba de facut semnul crucii si pupat icoanele la slujbele religioase. Ca asa da bine la camere si in poze, sa te creada electoratul ca esti de-al lor. Eu una, de cate ori il vad facandu-si cruce, am senzatia ca isi face cu stanga si ca ar fi mai credibil desenand in aer secere si ciocane.
Tot un PSD-ist, Mihnea Georgescu, cu mari veleitati de cur-limbist de data asta, un tanar "om de afaceri, filozof si blogger", dupa cum se auto-descrie, are viziuni mistice si mesianice descriind o poza a trio-ului de mare succes Geoana, Iliescu si Nastase: "As vrea sa putem transmite, ca simpli membri PSD, acea imagine a lui ION ILIESCU, ADRIAN NASTASE si MIRCEA GEOANA, strans legati osmotic intr-o comuniune perihoretica de neclintit, in jurul ideii de social-democratie, sau asa, cum v-am numit eu pe toti trei - SFANTA TREIME A SOCIAL-DEMOCRATIEI ROMANESTI". Da' de ce nu mergi, baiete, mai departe, de ce nu Sfanta Treime a politichiei romanesti? Sau si mai bine, a intregii Romanii?
Acelasi personaj "cu puternice traditii de stanga", dar cu practici capitaliste de printzishor imobiliar, mai scoate una halucinanta (eu cred ca din cand in cand sta cu nasul in tzeava de eshapament a lui Nastase, si de acolo i se trage): "Il putem admira pe Adrian Nastase, “inconjurat” de multime la Mizil. Este o poza “de familie”, deci, facuta in siguranta reconfortanta a sediului PSD din centrul cu dale de piatra al Mizilului. Adrian Nastase fiind insotit de vreo 11 discipoli, precum Hristos la Cina cea de Taina. In fotografie sunt 12 persoane - inclusiv Presedintele - 9 barbati si 3 femei, cu totii trecuti de prima tinerete. Iuda, cel de-al treisprezecelea, este deci absent". Tan tan taaaaaan! Iuda, probabil, era cu Vacaroiu la o votca, in gara la Mizil.
Ca sa inchei apoteotic cu partidul asta si sa pot trece la altele, trebuie sa va spun ca Mircea Geoana a facut recent o afirmatie despre Ion Iliescu: "Sa dea Dumnezeu sa fie cat mai multi romani cu codul asta genetic". Haoaleu, Prostanaceeeeee, se stie ca nea Nelu e din asta dintr-o bucata si fara sensibilitatzuri, dar nu puteai, bre, si tu sa dai o limba mai subtila? Ca se irita, bietu, la hemoroizi!
E, daca la PSD am vorbit doar de politicieni cu veleitati de Dumnezei si sfinti, la PNL vorbim direct de Al Batran. Un alt politician lovit de misticism la o adunare electorală este ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, care a debitat una de mi s-a ridicat parul pe ceafa: “Dumnezeu este liberal!” Adica, vezi Doamne, o fi aflat de la vreun consilier spiritual, pripasit prin secretariatul biroului sau de ministru, ca Dumnezeu s-a inscris in PNL! In ce aripa, e intrebarea mea?
Si mesianicul Gigi Becali, mare om politic si de afaceri, ajuns de curand cel mai bogat om din Romania, obisnuieste sa se pupe pe gura cu Al Batran. "Nu m-am asteptat niciodata sa ajung aici si ii multumesc lui Dumnezeu, ca numai de la El mi-au venit toti banii astia", a declarat el. Numai de la El. Si din fraude, din specula, din neplata taxelor si impozitelor. Apropo, domnu Becali nu stie vorba aia cu banii sunt ochiul dracului? Ca tare mai e el ochios!
Acu vreo luna, Dumnezeu mai avea o treaba de facut prin Romanica, respectiv o pana de curent care le-a luat maul politicienilor veniti sa pupe ceva icoane si sa dea din gura la mormantul lui Avram Iancu. Baselu a fost de data asta ghicitorul de serviciu: "Dumnezeu le-a luat statia politicienilor pentru a nu mai da lectii de patriotism motilor". Hăhăhă, mey, nene, ca simpatic mai esti! Tot as' mai cu motz politician al tzarii mai scoate una zilele trecute, dupa ce participase la o slujba a romanilor adventisti de la Madrid (asta ca sa nu comenteze nimeni ca ar discrimina vreun cult, fie el baftist, Martorii lu Rahova, etc). La finalul slujbei, presedintele a primit de la pastorul adventist o Biblie. "Sa traiti vesnic", i-a urat pastorul lui Basescu, recitand un verset din Biblie. "O sa va raspund si eu cu un verset din Basescu: Sa traiti bine!", a spus seful statului in stilu-i caracteristic. Asteptam cu interes si profunda evlavie si restul versetelor lui Basescu, publicate in varianta de lux, in piele de sharpe luata de la pantofii lu Udrea, lansate cu maxim de decentza la Golden Blitzu ala de langa Cotroceni, ca mi-e aproape de casa.
In acest context profund spiritual, vine una tare si de la Mama Rusia. Intr-un articol aparut zilele trecute pe portalul rusesc de analiza geopolitca.ru, aflam printre altele, ca marea noastra legatura cu Rusia nu e trecutul comunist, nu sunt abuzurile lor monstruoase din istorie, nici shantajul energetic actual, ci faptul ca ambele tzari sunt ortodoxe! Si ca de ce sa asteptam noi lucruri bune de la NATO si UE, cand am putea sa ne pupam pe gura cu Rusia, ca doar Putin e mai ortodox decat Papa, UE si America la un loc!
Abia astept sa inchid maine televizorul. Nu de alta, dar e Sfanta Paraschieva si mare pelerinaj. Si sunt convinsa ca nici de data asta nu o sa vad vreun politician traznit de Sus in timp ce-si face cruci grabite cu mainile murdare sau cand pupa icoane cu gura otravita.

P.S. As fi vrut sa scriu azi despre fotbal, dar mi-e lehamite. Doar atat as vrea sa spun, de data asta, Dumnezeu chiar a fost roman. Ca noi romanii asa stim sa facem lucrurile, pe jumatate, repede repede la inceput, dupa care ne ia somnul, ne plictisim, ii lasam si pe ceilalti sa inscrie, ca doar de-aia sunt doua porti pe teren, ce Dumnezeu!

Radio live transmission

De cand petrec atat de mult timp in trafic zilnic, am devenit mare ascultatoare de radio. Am si CD-uri alternative, cu ce vreau eu sa ascult, dar in general bag radio. Nu pot spune ca sunt o ascultatoare fidela a lui X sau Y, dar per total, cel mai mult ascult Guerrilla. Si asta nu pentru ca unul din cei mai buni prieteni ai mei e Mircea Oculeanu, care se ocupa de muzica de la Guerrilla (din contra, chiar ma recunoaste drept unul din criticii constructivi :p), ci pentru ca imi place formatul, imi plac stirile (scurte si la obiect, cu un fundal sonor care te tine in priza), muzica in general ma face sa fredonez si sa batzai din cap de placere. M-am bucurat f tare cand Dobro si Craioveanu si-au schimbat stilul in emisiunea de dimineata. Recunosc, la inceput nu puteam sa-i urmaresc nici 1 minut, ma enervau teribil cum stricau orice melodie, urlau aiurea. Dar s-au potolit, slava Domnului. Glumele si comentariile si rautacismele lor imi plac, nu sunt fortzate, Dobro e ala mai cult in cap, Craio mai tampitzel si mai ametit, plus "din off" vocea Matei care imi place f tare, pare foarte serios cand spune tampenii. Zilele trecute, intre doua povesti de-ale lor, am facut mici bucle pe asfalt cu Frieda, leganandu-ne super incantate de melodia pe care mi-o doresc si la inmormantare: Always look on the bright side of life! Yes, Monty Python raman de departe cea mai buna manifestare a umorului britanic, parerea mea. E, cu o asemenea melodie in cap, de la prima ora, ziua sigur e mult mai senina si mai relaxata. Si ieri am avut parte de o surpriza uriasha la inceputul emisiunii lui Vintila. La radio Guerrila se da Stairway to Heaven, man! La plecarea acasa il ascult cu drag pe vorbaretzul de Bogdan Serban si ma amuz cand imi aduc aminte cum ii vin lui anumite subiecte de discutie: privind pe geam, la cei de afara (desi cred ca in noua locatie nu ii mai iese) sau plecand de la barfe/povesti ale cunoscutilor. Seara, cand se mai intampla sa fiu in mashina, ma incanta intotdeauna si vocea si muzica pusa de Calin Gheorghe. Imi vine sa o decapotez pe Frieda, sa ma pun la drum si sa zbor cu gandurile mele si cu zambetul pe fatza sute de kilometri.
Dar, pana aici cu laudele la adresa Guerrila. Sunt si probleme (stiu, normale si firesti) care pe mine ma fac sa schimb postul: anumite melodii in care nu ma recunosc si prea multa publicitate. Si ce ascult in schimb? Pai, mai vechile mele alternative de scurta durata, Magic FM, Romantic si Europa FM. Sa-i iau pe rand. Romantic este bestial, neschimbat de atata vreme, dar tocmai asta e sharmul! Aceleasi voci suave si balsamice, aceleasi melodii (muuuulte) mirosind a levantzica bunicii, cu broderii fine facute manual. In fiecare zi e cel putin cate un oldie but goldie care ma umple de bucurie si ma face sa-mi aduc aminte de copilarie, de concediile cu ai mei cand ascultam la casete Joe Dolan, Celentano, Adamo sau Creedence Clearwater Revival. Programele nu le ascult, recunosc, sunt prea adormitoare pentru mine, in schimb nu ma deranjeaza reclamele.
Cu Magic fm e alta poveste, nu prea imi dau seama care e formatul lor, sar dintr-una in alta cam abrupt uneori, nu ascult matinalul pt ca nu mi-a placut niciodata Liana Stanciu, dar imi fac surprize foarte placute cu cate un Queen, Dire Straits sau chiar David Bowie.
Europa FM imi placea f mult la un moment dat, serioshi, sobri, muzica buna. Acum parca vorbesc prea mult, prea sters, prea tern, ma ia somnul la volan. Si nici muzica nu imi mai prea place, e prea amestecata si fara cap si coada.
O surpriza placuta gasita de curand, Smart FM. Nu stiu cine sunt si ce-i cu ei, dar sa ascult eu Peter Gabriel la 9 dimineata, that was a nice one!
Trebuie sa ajung si la cea mai sinistra dezamagire. Timp de vreo 2 ani, am ascultat zilnic in mashina un radio pe 89 fm. Nu publicitate, nu vorbe, doar muzica mishto. Putin cam punk si alternativa, dar 7 din 10 piese chiar sunau bine. Joy Division, Cure, The Stranglers, chiar si Pistols am ascultat pe acolo. Pana de curand. Cand acest post de radio s-a transformat in Zu. Cu "purtatori de imagine" Buzdugan si Morar. Nu mi-au placut nici inainte, dar acum de cand sunt ridicati la rang de "dictatori" ai radioului (apropo, reclama aia cu ei doi cu mustati ala Hitler a fost si e mai mult decat gretzoasa si ordioasa, brrrrr), sunt mai oribili ca niciodata. Chiar am fost curioasa cand s-au lansat. Am vrut sa ascult, sa pot sa-mi fac o parere. Am asteptat ca macar o melodie din 10 sa-mi spuna ceva. E, nu. Nu mi-a iesit niciodata sa ascult mai mult de 20 de secunde de "glume" de-ale celor doi, niciodata mai mult de 2 secunde de muzica sa schimb disperata postul. Motzul la cacat sau, ca sa fiu mai delicata, bomboana de pe coliva, a fost aparitia la acest "superb" radio a imbecilului de Mircea Badea. Muzica e oribila, o combinatie sinistra de Kiss cu 21, dance-uri si trance-uri de doi bani. Recunosc, nu am reusit niciodata sa imi displaca ceva atat de rapid ca radio zu asta. Bleah! Din punctul meu de vedere, daca sloganul celor de la Romantic e "muzica, nu zgomot", al astora de la Zu ar trebui sa fie "Nu zgomot, ci foarte mult zgomot".
Nu sunt o specialista in formate radio, nici o ascultatoare care mananca radio pe paine, nici nu stiu daca sunt parte din targetul lor. Dar e placut sa stii ca iti poti face o zi mai senina si mai simpatica ascultand in traficul blocat un "Don't worry, be happy" sau "Always look on the bright side of life", un BB King sau un "Red red wine". Plus cateva stiri rapide, cateva glumite chiar deochiate, comentarii inteligente. Poate face diferenta, mai ales in traficul nostru minunat.

Donatorii de organe

Pana de curand, imi placeau tare mult nebunii frumoshi care conduceau motoare. Erau putini, erau mishto, erau tari, ii vedeai pe shosele, isi vedeau de ale lor, faceau parade si insemnau ceva. Something wild and cool and rock'n'roll.
Am multi prieteni pasionati de motoare. Care au carnet de ceva vreme, care ies pentru propria placere for a ride, nu ca sa bage 200 la ora, care stiu ca locul lor, chit ca au doar doua roti si sunt subtirei, e PE banda de circulatie, nu printre ele. Toti au si B-ul, cunosc reguli de circulatie, stiu ce inseamna sa-ti sara un pieton dement in fatza mashinii, stiu ce inseamna sa le zboare oglinda un "biker" plin de adrenalina si dorinta de moarte, cu 150 la ora.
Pana de curand, bikerii insemnau ceva pentru mine. Erau un grup distinct in societate. Ii vedeam pe la televizor cum discutau, la intalnirile lor anuale, ii vedeam pasionati de motoarele lor ca de niste bijuterii, si nu pentru ca simteau ca li se umfla coaiele ca se pot da cu 230 la ora. Ii admiram si imi placeau. Pana acum vreun an si ceva. Cand brusc, tot tzaranul, tot marlanul, a vazut ca e cul, frate, sa ai motor! Sa-l tunnezi de sa zbarnaie geamurile de la balcon cand treci pe bulevard. Cu 150 km la ora! Si e si mai cul sa nu ai nicio urma de educatie in trafic, dar sa vrei sa fii respectat. Sa ti se cedeze trecerea. Sa se bage ala cu mashina in autobuzul din dreapta, sa ai tu loc sa treci prin stanga. Dupa care, brusc, sa treci tu in dreapta si sa agatzi oglinda aluia cu mashina.
Nu vreau sa iau apararea "conservarilor" care la randul lor sunt incredibil de idioti si inconshtienti si lipsiti de educatie in trafic. Dar ma uitam pe statistica. In primele 7 luni ale lui 2008, in toata tara s-au produs 1.829 de accidente in care au fost implicate „motoare“, soldate cu 102 morti si 2.009 raniti. Tot statistica arata ca de peste 46% dintre evenimente se fac vinovati motociclistii. Principalele cauze care conduc la aceste evenimente tragice sunt viteza excesiva a motociclistilor si neasigurarea la schimbarea directiei de mers. De multe ori, vitezomanii pe doua roti au pierdut controlul vehiculului si au cazut, lovindu-se de asfalt, de alte vehicule sau de alte amenajari stradale precum refugii de tramvai , garduri ori stalpi.
Se bat pe forumuri si bloguri "conservarii" cu "donatorii de organe". „Eu am murit in ziua in care tu nu m-ai vazut“, spunea un biker. Pai, azi nici eu nu l-am vazut pe ala care mi s-a bagat subtil prin stanga, pentru ca eram foarte ocupata sa ma feresc de ala care imi stergea portiera cu geaca si imi dadea peste cap oglinda prin dreapta! Si dupa cum explica Sabotorul mai demult, intr-un calcul matematic, in 10 secunde, la o viteza de 200 km/h cu un motor parcurgi 555 de metri. Ce vezi la jumatate de kilometru??? Un punct mic pe care trebuie sa il banuieshti a fi un sinucigash de serviciu?
Insasi fondatoarea Asociatiei Motociclistilor din Romania afirma: „Nu exista motociclist adevarat imprudent. Cei pe care ii vezi in slapi, fara protectie, dand radarele peste cap, sunt «fitzobikeri de asfalt uscat», care nu iubesc sportul in sine, ci viteza inconstientă“. Din punctul meu de vedere, carne de tun sau donatori de organe, sinucigashi de serviciu, sa le fie tzarana ushoara. E, cu motociclishtii astia ne-adevarati am eu o problema. Chiar azi, ca de-aia mi-a venit si inspiratia, am vazut doi bikeri pe jos. Unu a venit istet prin stanga unei tipe care daduse de mult semnal ca face la stanga, de pe banda de facut la stanga, si i s-a infipt in portiera, ca a calculat gresit cata viteza ii trebuie ca sa ii ia fatza si sa mearga inainte. Nu a murit, doar a blocat circulatia si asa dificila, pentru ca motorul a ramas pe jos, intr-o balta de benzina si ulei. Femeia nu mai prea putea vorbi si nu stia ce a lovit-o. Si tot azi, dupa ce m-a sters baiatu ala grabit prin dreapta si slava Domnului, nu m-a sters ala din stanga, am mai dat de un deshtept cu sanje in coaie si multi cai in motor. Pe Iuliu Maniu, relativ liber, el si-a luat viteza, frate, si nu a vazut ca toti astia prosti cu mashini am incetinit si oprit la trecerea de pietoni. A franat si el brusc, a alunecat si s-a infipt intr-o mashina parcata regulamentar, dupa ce a fost la cativa centimetri sa o ia in zbor si pe femeia cu un copil de mana care traversa.
E foarte cool sa te dai cu motorul. Ai orgasme multiple si adrenalina la maxim. Ii faci pe fraierii cu mashini. Si la 200 la ora zbori pe shosele. Mai bine incercati cu droguri, frate, muriti mai greu! Orice idiot retard la ora actuala da cateva milioane, face cateva ture de poligon si isi ia foarte ushor carnetul. Ca si la mashini, scoala de shoferi nu te invata decat ce-i ambreiajul, frana si eventual sa te uiti in oglinzi. Si iti trebuie exercitiu dupa aia, si atentie, si educatie, si rabdare. Dar ce sa gandeasca un teribilist care abia poate sa ridice o galeata cu apa, d'apoi sa stapaneasca un motor de cateva sute de kile? Dar e cul, frate! Mor pizdele cand ma vad cu casca in mana! Si mama moare de plans la morga.

Piticii nostri cei de toate zilele

V-ati gandit vreodata cine sta cu voi in casa? Stau singur(a), cu iubitul/iubita, sotul/sotia, parintii, colegul/colega de apartament, copilul, cainele, pisica, un hamster sau peshtii din acvariu, nu? Cam asta ar fi plaja de raspunsuri. Sunteti siguri?
Teoretic, la mine in casa locuieste o prietena si Miqui, motanul turtit si vorbaretz. Bine, casa de fapt e a lui Miqui, dar la subiectul asta voi reveni cu alta ocazie. Am spus teoretic, pentru ca practic ... e, aici vroiam sa ajung. De cand ma stiu, dar in mod special de pe la 16 ani cand am ramas singura si de capul meu acasa, fara grija mamei pentru detalii, am realizat ca cineva se joaca prin casa cu anumite lucruri. Cum ar fi, shosetele. Sau manushile. Sau cheile de la mashina. Chiar in timp ce scriam, tigaia in care se prajeau cartofii s-a prabushit inexplicabil de pe aragaz, unde eram convinsa ca am pus-o bine infipta. Fara teama si cu o curiozitate maxima, as dori sa-i cunosc pe piticii/spiridushii sau ce-or fi ei, care se distreaza aproape zilnic ascunzandu-mi cate o shoseta, cate un tricou, de ma fac pe mine sa ma bag pe sub toate fotoliile si canapelele, sa ma umplu de ghemotoace de praf, sa scot totul din dulap. In zadar! Piticii ascund foarte bine lucrurile si cred ca se amuza copios si plini de rautacisme, uitandu-se la noi. Eu raman frustrata ca nu ma pot incalta cu perechea AIA de ciorapi, shoseta ramasa vaduva plange printr-un coltz, abandonata si de mine, caci nu mai prezinta interes, Miqui sufera ca nu a fost EL cel care a descoperit ghemotoacele de praf de sub pat. In cele mai multe cazuri, perechile shosetelor raman bine ascunse pana in ziua in care, satula de atata jelanie, o arunc pe cea ramasa singura. Miraculos, la exact 5 minute dupa ce am dus la ghena punga cu shosete divortate, apar disparutele! Pe care, vinovata, le mai pastrez o perioada prin casa. Cam la fel se intampla si cu manushile, pana cand, disperata ca oricum alergatura asta dupa una din ele avea loc doar intr-un sezon al anului, am decis ca mai bine fac degeraturi la maini decat sa intarziu la servici cautand-o pe cea ascunsa de piticii care sigur se tavaleau de ras uitandu-se la mine.
Mai fac piticii astia un lucru nu prea amuzant. Exact cand te pregatesti sa inchizi usha de la mashina de spalat cu albituri, intr-o clipa de neatentie, piticii strecoara in mashina sa zicem o shoseta roshie. Sau un maieu albastru. Care, normal, ies! Si uite asa te trezesti cu un lighean de haine jilave de coloarea roz cacaniu sau gri shobolan cu nuante de ceva inexplicabil, pe care eu o numesc culoarea vantului turbat.
Si la birou traiesc niste pitici. Pun pariu ca si colegele mele au observat asta, dar nu spun nimic, de teama sa nu iasa prost la examenul anual de evaluare psihologica. Piticii astia ascund pixuri, creioane, marcare si cel mai nasol, ascund hartii importante. Intotdeauna importante si eventual si de maxima urgenta. La fel cum sigur tot ei sunt de vina cand o ia razna calculatorul. Degeaba spun baietii de la IT cu superioritate in glas: sunt energiile tale negative care influenteaza bunul mers al bitzilor pe magistrala, eu sunt convinsa ca tot piticii scot cate o mufa, apasa pe cate un buton, doar asa, sa te vada trecandu-ti pe fatza toate culorile curcubeului.
Si asa cum toti avem un inger pazitor, cam la fel cred ca avem si un pitic innebunitor. Care merge mai tot timpul cu noi. In geanta. Cred ca e un pui de pitic sau un pitic pitic, pentru ca are loc si in cea mai mica geanta din lume. Si oricat de putine lucruri ai avea in geanta, reuseste el cumva sa te puna in incurcatura. Oricat de mare ar fi brelocul de la chei (intai alea de la mashina, apoi alea de la casa, pe care le cauti frenetic in fatza ushii, cu pantalonii in vine ca faci pe tine), reuseste sa le ascunda. Si cand bagi mana in dreapta, el fuge cu ele in stanga si invers. Pana ajungi aproape sa-ti vershi posheta cu toate nimicurile importante in mijlocul strazii.
Ar mai fi multe de spus despre piticii astia. Pe care ar trebui sa-i apreciem, pentru ca ne tin in priza, ne fac sa injuram, sa ne enervam, in concluzie, sa ne simtim vii. Dar trebuie sa plec. Trebuie sa-mi caut o shoseta. Si ceasul. Si cheile de la mashina.

A venit, a venit toamna ...

Azi se implineste 1 an de cand m-am angajat unde lucrez si acum. Asta e mai putin important. Mergand spre mashina, ca in fiecare zi, mi-a sarit in ochi mai cu inteles ca niciodata, ca o parchez pe Frieda pe Str. Sperantei. Am inceput automat sa fredonez in gand si apoi cu glas tare "sa-i amintiti va rog frumos adresa mea, cand va-ntalniti, cu fericirea, casa cu flori Strada Sperantei la parter, va mai astept siii mai speeer". Mi-am adus aminte cum, pe la 4-5 ani, dadeam spectacole cu public ales (familia) si vroiam sa fiu Corina Chiriac...
Si era soare si toamna frumoasa ieri pe str. Sperantei. Si flori la niste balcoane. Si mi s-a facut un dor nebun de muzica frumoasa, vie, adevarata, cu atatea sentimente si trairi de transmis. Muzica romaneasca buna, fara varsta, care se facea de mult, inainte sa apara Marius Moga si pleiada de boarfe fara voce din ultimii ani.
Recunosc cu mana pe suflet, in afara momentelor aspre dar severe, pe langa iesirile xenofobe si rasiste, sunt o sentimentala, o romantica si ma emotioneaza lucruri, sunete, imagini si cuvinte. In seara asta am plans de emotie ascultand Copacul lui Aurelian Andreescu. Si desi i-am cunoscut muzica senzationala abia in ultimii ani, m-a impresionat ce au spus altii despre el: "A iubit muzica, a iubit şi copiii tare mult şi până la urmă a infiat unul pe care-l creştea cu pasiune. Inainte de a pleca dintre noi, cei din jurul lui observau că-şi grăbea sfărşitul. Deşi, surprinzător, era tare indrăgostit de viaţă. Veselul, dar singuraticul Ale (aşa cum il alintau prietenii) a plecat dintre noi intr-o zi de vară, cănd macii din lanurile de grău se scuturau de floare, la vârsta de numai 44 de ani, luând cu sine refrenul din urmă, pierzându-se pe aleea plină de trandafiri şi garoafe roşii, culoarea lui preferată". Si mi-am mai permis sa imi spal ochii cu lacrimi de bucurie ascultand si Tu esti primavara mea. "Si-ai ascuns un dor, in taina stelelor"...
Si de la Ale, am trecut mai departe. Si am ajuns iar la rusoaica nebuna si pasionala de Marina Voica si ploaia ei trecuta de ora 9. Si de aici, un pas mai incolo, delicata Mihaela Mihai si salcia ei. Ce putea fi mai departe? Mihaela Runceanu si a sa inegalabila melodie De-ar fi sa viiii, as crede ca viiisez. Si Fericirea are chipul tau, normal.
Nu puteam sa trec peste melodia care, desi are niste versuri care teoretic ar trebui sa ma intristeze, ma linisteste de cate ori sufletul meu e mai agitat. E Aura cu melodia compusa de rârâitul meu preferat, Nicu Alifantis.
Imi mai rascoleste ceva tainic in mine si o melodie mult mai putin cunoscuta decat ce am ascultat pana acum. O melodie de Cenaclu, cu niste versuri sfashaitoare scrise da, de personalitatea ascunsa a porcului de Adrian Paunescu. E Nebun de Alb a lui Emeric Imre. "Si te iubesc cu mila si cu groaza, tot ce-i al tau mi se cuvine mie ...".
Nu din melancolie am ascultat toata seara asta muzica din perioade cand poate nici nu ma nascusem sau mergeam la gradinita. Ci dintr-un sentiment de gol, de ceva ce lipseste in viata mea actuala: muzica romaneasca buna. Cu extrem de putine exceptii, nici macar nu imi dau cu parerea asupra acestui subiect. Pentru ca nu exista! Nu exista versuri, inspiratie, ritm, linie melodica, sentiment, pasiune. Exista doar non-valori, tzatze, barfe si scandaluri.
Serii mele de cura de muzica romaneasca minunata i-au trecut clipele in noapte tarzie. Si nu mi-e somn... Nu mi-a placut Bacovia, il simteam prea gri, prea plin de Thanatos. Pana l-am ascultat pe Alifantis, fluierand pe versurile lui "Singur, singur, singur, singur, intr-un han, departe ...".
Ma pot mandri cu prietenia unui om deosebit, un mare artist, prea putin cunoscut in Romania, pentru cat a facut si face. E Adrian Berinde, un clujean mare cat un urs, cu un suflet pe masura. Eu l-am iubit de cand canta "Ca sa prind un loc pe jos, la trenul de noapte, Ca sa fiu sigur ca maine voi fi departe, Ca sa uit c-am fost batran si voi renaste, Intr-o lume-n car enimeni nu ma va recunoaste", si nu stiam inca cine e. Pe youtube l-am gasit doar cu cateva melodii, din pacate. Dar spuneti-mi voi daca nu va aduce aminte de copilarie si de joaca si de bucurie si de lipsa de griji melodia asta!
Ar mai fi fost multe, sigur intr-o alta noapte. Am incheiat firesc, cu cel care ma face sa iubesc pana si ploile reci si dese de toamna. Pentru ca da, a venit, a venit toamna.

P.S. Va rog mult, gasiti-va cateva minute sa ascultati melodiile astea, dati un cimplu click pe link, apoi dati inapoi si tot asa. Si sa-mi ziceti apoi ce v-au spus, ce v-au facut sa simtiti, ce v-au rascolit. Sau poate nu va spun nimic, dar ar fi prea trist.

Feeling minority

De cand m-am nascut, mi s-a spus ca sunt romanca si traiesc in Romania. Dupa Revolutie, a aparut pe toate gardurile problema minoritatilor, in special a tziganilor. Minoritarii, minoritatea. Dand putin banda casetei din cap cu ce am vazut/auzit in ultima vreme, am avut azi o revelatie: oare nu am devenit eu, romanca din strabuni in bunici, in parinti, o minoritara? Revelatia nu mi-a venit stand pe buda, cum se intampla marilor invatati, ci la coada in supermarket unde am fost umilita in micimea coshuletzului meu de trei pirande pline de aur care aveau doua carucioare cu varf. Asta dupa ce weekendul trecut am vazut mai multe persoane tuciurii si colorate proband haine si pantofi pe la Feeria decat am vazut romani.
Zilele astea am reusit sa mai butonez telecomanda si sa citesc ziare. Dintre cele mai importante stiri, voi nominaliza botezul nepotului vrajitoarei Campina, botez cu mare shtaif care a costat 100.000 de euro (accentul pus pe aceasta suma de toti reporterii care au prezentat stirea).
Mare mirare mare sa vad ca pe postul arab Al Jazeera a fost un reportaj despre Romania si credulitatea romanilor care si acum, in secol 21, se duc la vrajitoare tziganci. Personaj de prin plan, aceeasi Campina, care declara cu seninatate ca tot ce fac ele vrajitoarele fac cu credinta in Dumnezeu, ca apoi sa adauge intelept: "daca stam sa ne gandim, de fapt, si Iisus a fost magician". Mda, un fel de David Coperfield, dar cu par mai lung.
Tot zilele astea a inceput in Italia si procesul faimosului Romulus Mailat, caz care a adus Romaniei multa publicitate pozitiva si a facut ca prieteni de-ai mei, turisti in Italia, sa fie aproape scuipati ca sunt romani din tzara de ucigasi si violatori. Chit ca prietenii mei sunt blonzi si cu pielea alba. Marea chestiune cu care avocatul lui vrea sa il scoata din cacat e ca Mailat doar i-a luat posheta moartei, alt tizgan a lovit-o de fapt. Aaaaaa, pai, stai frate, ca altfel vorbim acum! Bietul Mailat! Roman de-al nostru!
Tot acu vreo cateva zile, prefectul de Timis primeste o scrisoare de amor de la "Clanul Rromilor Bogati", in care i se transmit sentimente de inalta admiratie si simpatie: "D-le Prefect Draganescu opriti teroarea rasista contra noastra. Va lichidam familia. Avem bani pentru kilar strain. Noi nu glumim". Cum, domle nu glumesc? Ca eu asa am fost invatata, ca tziganii sunt niste oameni veseli, cu umor, dansuri si chef de viata! Vai, vai, eu cred ca a inteles domnu prefect gresit mesajul.
Stire mare de tip serial in Romania Libera: mai multe femei sarace si-au vandut baietii mici, cu varsta pana intr-un an, unor tigani bogati din Sintesti care, disperati ca nevestele le nasteau numai fete, au gasit aceasta metoda pentru a-si proteja averile. Stirea m-a incurcat putin, eu stiam ca desi romancele noastre si-o trag haiduceste cu oacheshii, nu au probleme etice, tziganii au probleme majore in a-si baga sange ne-tziganesc in neam. Dar se pare ca sunt eu depasita de situatie. Ca, oricum, sangele de roman e mai subtire si fara identitate, se ingroasha repede de "cultura" tziganeasca.
Acum vreo saptamana am fost sa o spal pe Frieda. Stateam cuminte, asteptam, ca toti ceilalti. A aparut un mare Q7 alb, cu piele bej inauntru, cu manele urland din el. S-a dat jos un burtos negru tuci, cu camasha descheiata si mult aur pe el, care a inceput sa urle, vazand ca nu e nici un loc pentru el, momentan: "Baaa, ACUM sa iese o mashina din asta de doi bani, ca io ma grabesc si vreau ACUM sa mi-o spalati!". "Stiti, nu e nici un loc liber, mai asteptati putin, pana se elibereaza". "Baaaaa, daca vreau va cumpar pe toti, ba, cu tot cu spalatorie, si imi spal numa io mashina!". Ce s-a intamplat in urmatoarele 30 de secunde? Un shef de pe acolo i-a dat cheile lasate de client unuia din pushti, care a scos rapid un amarat de Megane plin de spuma, ca sa-i faca loc Q7-lui. Ce-am facut noi romanii? Am stat cuminti deoparte, de frica sa nu ne si impushte eventual tziganul.
Azi noapte tarziu, cand m-am bagat pe la 2 in pat, am butonat mecanic telecomanda. M-am oprit bulversata, admirand pe de-o parte, injurand pe de alta, pe Acasa tv, unde cu un joc si o interpretare de exceptie, mari actori de-ai nostri, jucau roluri de tzigani. Si dansau, si chiuiau, si vorbeau stricat romaneste, si maaama, ce tziganie! Da, uitasem, a inceput continuarea marelui succes de televiziune "Inima de tzigan". In 20 de minute am vazut/auzit: scandal, ciordeli, bataie, petrecere, Loredana cantand tziganeste, poale in cap, iar ciordeli si discutii despre ciordeli (la nivel mai mic sau mai mare), mandrie de a fi tzigan, "fi'r-ar ai dracu de spalaciti de rumani".
Azi m-au "umilit" tzigancile in supermarket cu plinatatea coshurilor lor, m-au deranjat profund vorbind mult prea tare. Am ajuns acasa, m-am aruncat in canapea si am butonat iar telecomanda. Unde s-a oprit draga de ea, blocandu-i-se butoanele din cauza de circuite futute de cate ori am dat cu ea de pamant? Pe acelasi post Acasa, unde cu chiuituri si bucurie, la programul lor de "stiri", se desfashurau imagini de la nunta baiatului bulibashei din Salajan. Aur, toalete sclipicioase, iar pe banda sta scris: bulibasha a platit 20.000 de euro pentru a-i cumpara fiului sau femeia perfecta.
N-am nimic cu tziganii. Doar ca as vrea sa dispara. Toti. Da, da, stiu, sunt si tzigani buni si harnici, care nu au dat in cap la nimeni. NU MA INTERESEAZA! Nu aia mi-au furat din buzunare in autobuz, nu aia ma umilesc cu limba lor spurcata si atitudinea, nu aia m-au facut un turist nedorit in strainatate, nu aia au blocat si terorizat orase intregi din tara asta. Ascult cu mare placere Ternipe si Gogol Bordelo. M-as putea lipsi, sincer.
Am prieteni tzigani. Oameni simpatici, curati, harnici. Sa ma ierte pentru ce am spus, dar nu imi retrag spusele. Pur si simplu am obosit sa fiu un om care isi plateste toate darile, respecta legile, dar nu are nici un drept intr-o tara in care am ajuns sa imi doresc sa fiu tziganca, macar sa am si eu un loc gratuit asigurat la nu stiu cate facultati.
P.S. Stire de ultima ora: 300 de locuinţe sociale vor fi construite cu bani de la bugetul de stat şi date spre închiriere familiilor din comunităţile de romi cu venituri reduse, a decis guvernul miercuri. No comment ...