"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 24 iulie 2009

Atemporala degradare

Am tot citit şi auzit în ultima vreme (chiar şi eu am căzut în acest păcat) despre degradarea societăţii, a politicii, a presei, a opiniei. Degradarea faţă de când? Se dă vina pe comunism, pe conjuncturi, dar cine ştie cum erau societatea, politica, presa acum 100 de ani? Nu ar fi cazul să stăm puţin să ne gândim că poate genetic, ca naţie, nu am fost niciodată atât de sus ca să avem de unde ne degrada? Că marii umanişti, scriitori, politicieni, gazetari pe care i-a avut ţara asta nu reprezintă de fapt naţia, ci sunt excepţia care întăreşte regula? De ce avem supărări de degradare, când poate doar de atât suntem capabili? Înainte de a mă aproba (cu argumente, vă rog) sau de a-mi arunca roşii stricate în figură (cu şi mai multe argumente, vă rog), aveţi curiozitatea şi răbdarea de a parcurge cu atenţie textele de mai jos. Aparţin celui mai vizionar sau poate celui mai realist analist al neamului ăsta.

"Statul tânăr, înfiinţat după împrejurări, are nevoie grabnică de o societate. Statul improvizat, în loc de a fi forma de echilibru al forţelor sociale la un moment dat, caută să fie fondul şi izvorul născător al acelor forţe. De unde statul ar trebui să fie rezultatul natural al societăţii, ne pomenim că societatea trebuie să fie produsul artificial al statului. Statul improvizat, simţind că păşeşte în gol, are nevoie numaidecât de un razim pe ce să-şi pună piciorul; îi trebuie neapărat o societate, pentru liniştea lui, pentru asigurarea faţă cu el însuşi că existenţa lui are o raţiune mai temeinică decât norocul, poate necredincios, al câtorva momente. Neavând, aşadar, pe cine să-i impună lui reforme, se gândeşte el mereu la dânsele; neavând o societate care să-i ceară ceva după nevoile ei, închipuieşte el nişte nevoi sociale cărora le decretează pe dibuite satisfacerea.

Unde însă sârguinţa statului de a înfiinţa în pripă o societate devine nu imposibilă, ci chiar de-a dreptul absurdă, este pe terenul moral şi intelectual. Pentru aceste producţiuni ale spiritului omenesc trebuie — ceva mai mult decât un stat politic — o societate aşezată de pe vremuri. O aşa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestriţată şi mai eterogenă. Această strânsură de năvală, care-şi schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiţie, şi, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire şi de simţire, este departe de a fi ceea ce se înţelege prin cuvintele „societate aşezată". Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bâlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binelea, nimic durabil. În bâlciuri se ridică barace şubrede, pentru timp foarte mărginit, nu monumente durabile, cari să mai rămână şi să folosească şi altora decât acelor ce le-au ridicat. Artă, literatură, filozofie – astea sunt monumente pe cari nici nu poate, nici n-ar avea de ce, să le ridice o lume cum e cea de astăzi la noi.

Faptul că la noi statul este aproape totul si societatea aproape nimica are o consecinţă foarte păgubitoare pentru cultivarea chiar întâmplătoare a artelor şi literelor. De ce, chiar din lumea de strânsură de aşa diverse provenienţe, care mişună dasupra poporului, nu s-ar găsi arareori şi individualităţi de o provenienţă mai aleasă şi mai nobilă, care să se însufle de la acele nevoi, simţiri şi gândiri ale poporului, şi, pătrunzându-se de geniul acestuia, să-i ilustreze frumoasa limbă? De ce se-ntâmplă aşa de rar în literatură, căci de artele celelalte nici vorbă nu poate fi, o producţie de seamă?

Un cap'd'operă, un monument, presupunând că ele ar răsări aşa ca prin minune din pământ, n-ar avea puterea să mişte câtuşi de puţin spiritul public, absorbit cu totul de rezultatul unor alegeri parţiale din cine ştie ce provincioară. Are publicul cap să mai citească un roman, să mai privească o pictură, să mai asculte o tragedie când încă nu se ştie dacă d. cutare sau cutare mai rămâne sau nu în minister? Câte inteligenţe frumoase şi cu adevărată vocaţie artistică n-au fost înjugate la carul politicii, pentru care n-aveau vocaţie deloc? Poate că nici una din acestea, multe, puţine câte le avem, n-a scăpat de acest jug, singurul care garantează sigur vreun succes.

Astfel, cine rămâne la noi să cultive exclusiv litere sau artă?
Ori tineri, cari nu au nici vârsta a fi utilizaţi în viaţa publică, şi au încă vreme să facă încercări puerile, aşteptând înrolarea lor în aparatul politic; ori un cap lipsit cu desăvârşire de sensul practic şi utilitar; ori — mediocrităţi, quasi inteligenţe, pseudotalente, ciurucuri sociale, cari sunt fericite a aduna de la banchetul strălucit al vieţii publice firimituri şi resturi de sosuri, în formă de mititele diurne ori sinecure, premioare, gratificaţii şi altele.
Dacă am avea o societate, cum avem şi un stat — o societate care să simtă nevoie de literatură şi de artă — aş vrea să văz: statul ar mai putea sa smulgă pentru aparatul său politic toate inteligenţele şi talentele?
********
De aici rezultă plângerea nedreaptă pe care noi, românii, o facem aproape în toate zilele cu atâta uşurătate. Când vedem că vreo instituţie nu merge bine, nu-şi atinge scopul sau nu prosperează, atunci n-avem decât un strigăt: Nu merge! pentru că şi în această instituţie se face politică. Dacă nu s-ar amesteca politica, ar merge. Cum vrei să meargă dacă şi aci se amestecă politica?
********
Boierii noştrii odinioară, afară de rare excepţiuni, nu se prea dedeau la învăţătură de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puţin deştepţi, ieşiţi din rândurile mojicimii şi procopsiţi cu carte şi condei la umbra mănăstirilor greceşti.Slujba grămăticilor era să ţie socotelile curţii boiereşti, să scrie zapisele, corespondenţa şi jelbile boierului către divan şi la domnie. Un bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politiceşti.Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaş intelectual, tot atât de neapărat unei curţi boiereşti cu întinse relaţii sociale. Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri şi chiar pe stăpânu-său şi să spună pe greceşte cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franţuzeşte la Hugo. Când boierul avea necaz pe cineva, când era mahmur din cine ştie ce pricină, când era scârbit până în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis, atunci punea pe măscărici la poarta curţii să pândească pe rival sau pe prietenii ori simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării şi să-i înjure năstruşnic. Boierul şedea cu ciubucul în pridvor şi striga: “Hahaha! înjură-l, mă! înjură-l bine, mă!”

S-a dus acea epocă patriarhală; s-a dus epoca de aur şi de lapte dulce; astăzi avem epoca de hârtie şi de cerneală violentă. S-au dus grămăticii cu călimările-n brâu şi cu pana de gâscă la ureche; astăzi ies din rândurile poporului tineri culţi şi independenţi, proletari intelectuali, cu carte şi condei si mai ales cu principii. Aceştia nu mai scriu jelbi la divan şi la domnie; dumnealor fac articole politice în privinţa prerogativelor coroanii şi asupra tacticei de opoziţie. Se-nţelege că, precum jalba scrisă de grămătic o iscălea odinioară, cu pecetea de la inel, boierul de bună credinţă, lumea schimbându-şi numai forma, tot aşa şi astăzi: profesiunile de credintă le scrie “cu îndelungă fidelitate” proletarul intelectual, iar boierul le subscrie “cu robustă convingere”. Şi pentru ca să se păstreze cu scumpătate bunul obicei străbun, deşi nu mai au boierii noştri pe vechii şi inculţii măscărici, care să polemizeze din poarta curţii, avem, slavă Domnului, o presă a elitei sociale destul de spirituală şi de convenabilă: “Combateţi-i, băieţi! combateţi-i «sarcastic» de tot!
********
Iată-l pe mititelul veninos şi ridicol, care se sbătea ieri în noroiu, cât e de mare acuma, cât e de arătos şi de senin. Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Priveşte emfaza desgustătoare a parvenitului! Vezi ce indiferenţă crudă pentru suferinţele semenilor şi tovarăşilor lui de adineaori! Vezi această mândră lipsă de liberalitate, de generozitate, de orice avânt nobil. El n'are înţelegere, ba simte chiar repulsiune pentru tot ce e frumos, pentru tot ce face mulţumire umană fără imediată utilitate practică. Stropeşte cu noroiu şi pe mamă-sa. Nesăturat cu milioane, e'n stare să-şi mânjească mâinile în gheşefturi spurcate.
Credinţă, talent, merit, onoare, sentiment? - "le cumpăr pe toate - am cu ce!"
Fraternitate? - gheşeft şi chiverniseală!
Egalitate? - impertinenţă faţă cu distincţiunea, cu meritul şi cu talentul!
Libertate? - bani, insultă şi reteveiu!"

Sunt convinsă că ştiţi că fragmentele îi aparţin lui Caragiale, scrise pe la sfârşit de 1800, început de 1900. Dar nu aţi avut impresia că au fost scrise cu gândurile, ideile şi observaţiile unuia care trăieşte ACUM?

58 de comentarii:

  1. Oi vei, ba bine ca nu, si as adauga aici descrieri ale Bucurescilor de la 1850 mai încolo, pentru cei care deplâng trecutul glorios:

    http://books.google.com/books?id=duMRAAAAYAAJ&dq=bucharest%20dickens&as_brr=3&pg=PA104

    http://www.muzeuldefotografie.ro/2009/07/bucuresti-1865/

    Doar regii au apucat sa puna putina ordine in tara asta, pana la Carol al IIlea si prea putin dupa el.

    Numai de bine si sanatate mai ales.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu nu pricep plangerea vremurilor de demult. stiu foarte bine cum era "pe vremea mea", chiar daca nu am trait atunci. insa am citit. si nu era roz. asa ca eu prefer sa traiesc astazi in locul oricarei vremi trecute.

    RăspundețiȘtergere
  3. Incă Eminescu în articolele lui de presă era şi mai neiertător cu puturoşenia şi mizeria morală specific româneşti. Din păcate, nimic nou sub soare, Vulpiţo! Ai dreptate, am putea vorbi depre degradare dacă naţia asta ar fi evoluat, cît de cît, ca moralitate şi spirit civic, măcar la stadiul civilizaţiilor apusene din secolul trecut...

    RăspundețiȘtergere
  4. pai nu degeaba se spune la tot pasul: de-ar trai Caragiale...sys

    RăspundețiȘtergere
  5. O să ziceţi că sunt nebună şi nu mai ştiu ce vreau, da' parcă mi-aş fi dorit să veniţi să-mi arătaţi că nu-i chiar aşa cum spun eu ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Stai o tzara, nu te grabi, ma chere. Pai inca vaz ca nu l-ai cetit pe Distinsul Domn Profesor Iorga, in toata aparitiunile dumisale in gazetele de antzartz.
    Caz ce combate Stimabilul e besina porcului fata de ce le zice Dom' Profesor.
    Ca de la Dansul cetire, nice tziganii, nice evraii nu au scapat.
    Citeste, pe bune colectia ziarului patronat de el. Nu spun nimic altceva. Se gaseste la Biblioteca Academiei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Din pacate eu nu pot veni sa spun ca nu e chiar asa cum spui tu. Ba e exact asa... Si nu cred ca a fost cu mult mai bine in trecut. Iar Caragiale... mereu actual! Ce geniu!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ăsta este un subiect foare interesant. Pe care nu-l poţi expedia aşa uşor. Eu cred că există un adevăr un pic pe la mijloc. Dar tu vrei argumente, pentru că tu ai venit cu nişte argumente. Aşa că merită să-mi dedic o parte din sfârşitul acestei săptămâni pentru un răspuns adecvat. Mai ales că am câteva idei. hi-hi-hi...Îţi aduci aminte de povestioara mea de ieri cu ochelarii de soare şi cu demonstaraţia că sunt o raţă? Ei bine finalul era şi viceversa, mon cher. Cam pe aici o să îţi trimit un răspuns la a ta provocare.
    P.S. Ţi-am dat un fir, dar nici nu realizezi ce surpriză te aşteaptă. Frumoasă polemică ai provocat, doar că eu o duc cu mine însumi aproape zilnic de ceva vreme. La revedere, weekend plăcut, urmează replica. Răzvan

    RăspundețiȘtergere
  9. Contra-argumentul esti chiar tu, fata draga si oamenii darnici pe care i-ai pus pe roate. Uita-te în oglinda:) Clasa politica, presa si opiniile din pacate sunt altceva, or tu la asta te refereai. Societatea prezinta o varietate de aspecte si multe surprize.

    RăspundețiȘtergere
  10. Rate, gaste si broaste... O larma infinita... Ce dracu sa iasa bun de aici?

    Cum apare vreo lebada, cum harsti...

    Si lebadim in punga, pentru noi... Plangem in barbi ca mucosii... O meritam cu prisosinta... Pana si ce ni se da e pe masura noastra...

    RăspundețiȘtergere
  11. iaca contrazicere. nr 1.
    Aşa stau lucrurile, Charmmides, şi cu descântecul nostru. L-am învãţat cu prilejul unei expediţii, de la unul din medici traci ai lui Zamolxis, despre care se zice cã au şi darul de-a te face nemuritor. Iar tracul acesta arãta cã medicii greci spun, pe bunã dreptate, cele pe care le-am amintit eu acum; numai cã Zamolxs, adãuga el, regele nostru, care este zeu, mai spune cã aşa cum nu trebuie sã încerci a vindeca ochii fãrã sã vindeci capul, şi nici capul fãrã trup, la fel nici trupul fãrã de suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rãmân nevindecate de medicii greci, faptul cã ei nu ţin seama de întregul a cãrui îngrijire ar trebui s-o întreprindã şi cã, dacã acesta nu se simte bine, este cu neputinţã ca partea sã se simtã bine. Cãci, spunea el, toate se trag din suflet, atât cele rele cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întergi, revãrsându-se din suflet aşa cum se rãsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie sã-i dãm îngrijire, dacã vrem ca deopotrivã capul cât şi restul trupului s-o ducã bine. Iar sufletul, spunea el, tinere, se îngrijeşte cu anumite descântece, care sunt, la rândul lor, spusele şi gândurile frumoase.

    aista fu Platon, ma cherie... iaca psihologia de secol XX era la daci de dinainte de vremuri.

    RăspundețiȘtergere
  12. iaca no 2 contrazicere:
    “…, Tracii erau socotiţi de Clement din Alexandria ca “precursori ai relevaţiei”, Platon însuşi văzându-i ca “predicatori ai nemuririi”.
    Până şi Platon în Dialogurile sale, privind spre legndarele ţinuturi ale nordului, reţine învăţămintele unor înţelepţi traci, care erau stăpâni pe un sistem filosofic bine constituit.”

    “Mândrindu-se cu descendenţa sa tracã, scriitorul Antistene spunea că însăşi “mama zeilor se trăgea din Ida”. Tot atfel, Demostene şi Ificrate socoteau ca o cinste faptul că mamele lor fuseseră trace.”

    RăspundețiȘtergere
  13. contrazicere no 3:
    iar amicul nostru Herodot spunea despre traci cum ca ar fi un exemplu de morala, iar daca grecii ar lasa un pic din mandrie ar recunoaste superioritatea acestora in stiinte. imi pare rau, am pierdut citatul, era mult mai percutant.

    RăspundețiȘtergere
  14. Vezi, ca cin' se-aseamana ,se-aduna...?!
    Am exact aceeasi parere: CARAGIALE este cel mai mare geniu al poporului astuia!(chiar acum cateva zile am scris despre asta in "Caldura mare,Monser!").
    Mai mult decat atat, saptamana trecuta,impreuna cu sotia mea,din nevoia de a vedea CEVA la TV, am pus dvd-ul cu "O scrisoare pierduta".
    Aia a lui Sica alexandrescu, cu distributia compusa numai din artisti emeriti si ai poporului!
    Si am concluzionat, a N-a oara,ca piesa asta va ramane vesnic portretul cel mai fidel al politichiei romanesti si a 'moravurilor' unei "sotietati" ... "care va sa zica ca nu le are"!

    RăspundețiȘtergere
  15. si cautari de lamurire...
    cum am ajuns aici daca am fost chiar asa... chiar acolo...?
    in primul rand o intrebare cretinoida: de cate ori vedeti in armatele de cotropire neamuri civilizatoare? armata rosie de exemplu...:D... sau soldatii americani - ii vedeti in filmulete pe youtube cat de batuti in cap cu leuca sunt.. armatele naziste... au facut culturalizare, ridicare de civilizatii, nu?
    pai si atunci cum se poate gandi cineva ca tocmai armata romei a fost marea exceptie? in fine, un argument de piata...
    na ca mi'ai adus aminte. am reusit sa am acces la cateva carti serioase pe tema... nu benzi desenate d'astea care au suprasaturat piata cu vreo 15 ani in urma... voi face un sir de posturi cu citate d'acolo... cand am vazut care de fapt era tonul soliilor intre daci si romani mi s'a ridicat parul pe ceafa!
    ...si stiati ca de fapt al doilea razboi a fost pe motiv ca roma era in faliment... dar platea tribut daciei in urma primului? ...iar mai cool, dacia se mai amesteca si in politica interna a romei cand venea vorba de alegerea cezarului... ca doar erau niste barbari necivilizati... puah!
    si totusi... cum aici? cea mai puternica actiune a romei a fost decimarea preotimii dace si demolarea templelor dace. adica anihilarea culturala. exact ce'au facut rusii cu invatamantul romanesc in urma cu 50 de ani. am vazut niste documentare pe tvr2 legate de asta... cutremurator! ...iar in conditii ca astea...plebea lasata libera, fara conducatori spirituali, redevine plebe...
    ...si zici ca exceptii? pai la inceput de secol a fost o generatie intreaga de exceptii - ca sa ajungem la timpuri mai tangibile. si mai fura inca alte multe exceptii despre care nu ni s'a mai spus din motive politice... cine le cauta le gaseste acum... eu am ramas cu gura cascata. stiati ca am avut un economist care a reasezat economia mondiala? Virgil Madgearu nu e numai un nume de liceu plicticos...
    dacii au avut vocatia moralei si vocatia filosofiei (cunoasterii). proasta asociere in lumea care a urmat. pobabil ca daca era numai a doua, lasau niste piramide in urma, ca toltecii, ca aztecii. dar au lasat numai principii prin intermediul zeitatilor exportate in grecia, roma.
    “Adesea înşişi Grecii, uimiţi de forţa şi iscusinţa Tracilor, îi treceau în rândul fiinţelor supraomeneşti, îi puneau în directă rivalitate cu zeii, Tracia fiind locul unde se petreceau miracole şi iubiri.”
    “Romanii, de la Traci au primit cinci zeităţi prin intermediul Grecilor: Apollo, Hermes - Mercur, Artemis - Diana, Ares - Marte, Dionisie - Bachus.Mai mult decât atât, însăşi cultura grecească, adoptată de Romani, conţinea elemente tracice asimilate într-o epocă anterioară. Aceasta acceptase şi recunoscuse superioritatea culturii trace, de vreme ce înşuşi Platon elogia medicii din nordul Dunării care, înainte de a vindeca boala trupului, căutau să o vindece pe cea a sufletului.” (=Bendis zeiţa vânãtorii, nopţii şi a lunii, a fertilitãţii reprez lunã) (Iosif Constantin Dragan - istoric, nu aruncator cu parerea, ca mine...)

    RăspundețiȘtergere
  16. contrazicere no... naiba mai stie.
    cand aplici criterii de masurare care apartin unei culturi lumii cuprinse in alta cultura... firesc, ai rezultate ridicole...
    de ceva timp ne tot masuram dupa alt set de criterii decat cele proprii romanilor.
    uite un mic model: la radio auzeam cu 10 ani in urma ca romanii sunt nespalati... fiindca au cumparat doar 'j'de gramde de sapun pe cap de locuitor. pai 1. nimeni nu luase in seama ca acum 10 ani in romania marea majoritate a vanzarilor se faceau fara acte (am avut si eu magazin...); 2. in bucuresti, vecina mea facea la fiecare vro' doua luni in casa (in curte) camte 10-15 kile de sapun!... firesc, nici pe asta nu l'au contabilizat...
    asta se intampla si la nivele mai delicate... de analiza a societatii. copii crescuti ca oile cu ochii'n teve care promoveaza paradigme de peste mari si tari intorc capul catre parinti si le spun ca nu cadreaza cu evolutia.

    RăspundețiȘtergere
  17. @Castleless: Uite, si cu tine am afinitati de gandire - o alta convingere foarte veche a mea este ca noua, ca popor, corcirea cu romanii ne-a adus mult mai mult rau decat bine si ca daca am fi ramas cu filonul dac in proportie mjoritara , am fi fost mult mai buni din toate punctele de vedere!
    Cat despre relativismul statisticilor ... vorba Cetateanului Popescu, nici macar e=mc2 nu e o chestie batuta in cuie ....

    RăspundețiȘtergere
  18. Vulpeo, am sa pun doar un citat, nu am sa aduc eu vreun alt argument ca vorbele lui sunt vorbele mele. Uitam sa credem, lio, uitam sa simtim, lie, uitam sa credem in Dumnezeu, vulpitzo. Ajungem sa ne bucuram/minunam, sa scriem/vorbim, sa ne extaziem de exemplele normale din jurul nostru dar care prin raritate ajung sa fie percepute ca fiind minunate, de cazurile fericite, de oameni frumosi, de intimplari normale care ni se par extraordinare. In stadiul asta am ajuns pentru ca am uitat sa credem. Dar mai bine il las pe Dan Puric sa-ti spuna pentru mine.

    " Caragiale a avut geniul degradarii romanesti, a corciturii romanesti, a lui Mitica, a reactiunii. Dar pe vremea aceea, nici el nu se astepta sa iasa stirpiturile de acuma. Tipatescu si toti ceilalti sunt totusi niste oameni rezonabili, ca sa zicem asa, fata de oamenii politici de astazi. Din punctul asta de vedere, Caragiale nu poate sa devanseze timpul sau si sa ajunga sa prevada stadiul de criminali de mai tirziu. El a descris foarte bine populatia de Gambrinus, acel model de oportunism, acea gena nenorocita, care, cum sa zic, era cangrena neamului romanesc. In vreme ce Eminescu pariaza pe poporul roman. In puscariile comuniste a murit poporul lui Eminescu. La Marasesti nu a fost Mitica a lui Caragiale ci a fost poporul lui Eminescu. In vremea aceasta, Mitica a lui Caragiale, supravietuia. In sensul acesta amintirea lui Caragiale e binevenita pentru ca mareste temperatura si distinctia dintre popor si populatie. Geniul lui Caragiale a surprins in buna masura acest inceput de deformare generica a fibrei romanesti. Astazi ea pare a fi cistigatoare. Noi suntem astazi inconjurati de tipul asta, surprins de Caragiale. Nu exista luciditate mai mare ca la Eminescu, pina la 33 de ani. Dupa 33 de ani el a fost condamnat la o moarte civila. Daca cititi articolele politice, o sa vedeti acolo gradul de luciditate. Constiinta romaneasca e perfect lucida.
    ...
    Ce a facut Caragiale a fost un act de patriorism; le-a scos romanilor in fata toata mizeria, gunoiul. Si a mai facut ceva - a dat si in burghezia care abia se formase. Cu o singura lovitura a dat doi pumni. La Eminescu exista o critica teribila fata de acest popor, iesita dintr-o durere fantastica. La Caragiale gasim doar critica nu si durerea. (...) Caragiale mi-l arata pe Mitica, jigodia, da' credeti ca cei care au fost in puscariile comuniste, la Cotul Donului sau cei care au murit la Canal au fost din saminta lui Mitica a lui Caragiale?! Elita a murit in temnite, ei au ridicat poporul asta.

    Noica spunea: ar fi fost sa fie. Eu spun: s-ar putea sa fie. Eu vreau sa zidesc, sa fac legaturi, nu paranoice, ci legate de esenta."

    Eu cred ca trebuie sa ne concentram pe ce se mai poate construi in tara asta, pe ce se mai poate crede, si nicidecum pe masa amorfa, ascunsa si chiar lasa, gata sa demoleze.

    Argumentele mele prin vorbele lui Dan Puric. Vulpeo, ma inclin pentru subiectul ales.

    RăspundețiȘtergere
  19. M-am tot gândit cum să-mi trimit mesajul. Pe capitole. Social, politic, spiritual... Pe categorii. Pro susţinere teză vulpe (nu există degradare, poprul ăsta a avut parte doar de nişte vârfuri), sau contra teză vulpe (degradarea acestui popor există de cel puţin 50 de ani de comunism şi de încă 20 de aşa-zis post comunism). Ei bine urmează ceva amestecat, dar sper eu fiecare poate să-şi aleagă ceea ce-i place.
    Încep cam aşa:
    1. Mâţul neamţului şi mâţul românului – P. Nemoianu, 1943
    „........Mâţul neamţului este o podoabă a casei. Mare, gras, cu părul lucios, el se plimbă agale, totdeauna în văzul stăpânului. Nemţoaica îi dă de mâncare pe masă, întocmai ca unui membru al familiei. Mâţul neamţului gustă din toate mâncărurile gătite de mâna isteaţă a stăpânei, în timp ce aceasta îl alintă, îl perie pe spate. După prânz, mâţul neamţului se urcă pe perna rotundă, decorativă, ce se găseşte la mijlocul patului înfoiat, apoi se dedă la o sforăială, de par’că ar fi o fabrică de tors.
    Mâţul românului nu este de văzut. Locu lui este totdeaua sub pat, sub scaune, de unde niciodată nu iese în calea oamenilor. Părul lui veşnic e zburlit, iar coastele i le poţi număra dela o mare depărtare.
    Românul ţine mâţ să+i prindă şoareci, iar nu să se lefăiască prin casă. D-aia românul nici nu-i prea dă de mâncare. În casa românului mâţul nu mănâncă decât pe furiş şi din furtişag. El stă pitit sub pat până când baba Ruja iese din odaie. Atunci mâţul românului sare repede pe masă, apucă o bucată de cârnaţ şi iarăşi se furişază sub pat unde începe să-l ronţăie, dar cu discreţie, fără să dea de bănuit. Făcându-şi rândul cu mâncarea, el se urcă tiptil pe cuptorul de pământ, la căldură, şi se pregăteşte de odihnă. Având însă conştiinţa vinovată, el nu sforăie şi nici nu se încolăceşte.El stă pe cele patru labe şi nu închide decât un singur ochiu, cu celălat urmărind-o pe babă să vadă dacă nu cumva a băgat de seamă lipsa cârnaţiului....
    După atâtea însuşiri naţionale, văzute la unul şi la altul, care dintre dv. Iubiţi cititori n’ar fi în stare să spună care e mâţul românului şi care este mâţul neamţului?...”
    E clar, nu-i aşa? Ei bine, povcestioara asta o leg de istoria asta. Certă.
    1827. Tot P. Nemoianu zice: “Sus la Weidenthal, nemţii trăiesc ca românii din Cornereva: poartă suman, mănâncă mălai cu brânză, iar coloniştii din Moldova Nouă poartă opinci şi obiele ca nimenea din neamul lor........Când au ajuns coloniştii la Slatina, era toamnă târziu. Nu şi-au putut continua drumul în codrul secular, mai ales că nici nu aveau unde se adăposti în timpul iernii din lipsă de case. .... Românii când au văzut convoiul de imigranţi, nu şi-ai putut ascunde mirarea. Nu ştiau ce să creadă, îşi făceau cruce şi ziceau “Doamne fereşte” I-au primit în casele lor fără nici o obiecţiuneşi din cât s-a putut s-au trudit să le facă traiul plăcut, timp de o iarnă întreagă, până în primăvara lui 1828.”
    Al cui e mâţul la urma urmei? răzvan

    RăspundețiȘtergere
  20. Dar problema mâţului este mai complexă aşa că ataşez continuarea. Pentru că vorbeam de mâţ să vă povestesc şi eu ceva despre... Ioan Mâţ, un bătrân cioban de prin munţii Ţibleşului.
    Haiducul din Muntele Ţibleşului
    Bătrânul pirpiriu, cu trupul împuţinat de vârstă şi de vremurile care au trecut peste el, dar cu ochi sprinteni şi iscoditori, a fost cioban de mic copil. Îmi povesteşte liniştit viaţa pe care a trăit-o şi care îl transformă pe omul din faţa mea într-un erou de roman. Vorbeşte despre dragoste, despre viaţă, despre puritate şi linişte sufletească, despre Dumnezeu şi despre Judecata de Apoi. De mult de tot, cu mult timp în urmă, i se spunea Haiducul şi a stat ani de zile ascuns în munţi, să vină americanii să-l scape de comuniştii care i-au stricat rânduiala vieţii. Americanii n-au mai venit, aşa că, până la urmă, a fost prins, a făcut puşcărie, multă puşcărie, apoi a avut domiciliu forţat, iar într-un sfârşit l-au lăsat să se întoarcă la el acasă, în sat. S-a însurat şi s-a întors la munca lui de cioban. În fiecare an a urcat cu oile la stână, sus pe munte, acolo unde a fost întotdeauna un om liber.

    “Mie mi-au dat numa’ 25 de ani de puşcărie!” zice Haiducul. Începe să râdă: “era un judecător mai bărbierit la cap, mi-o citit sentinţa, “Mâţ Ioan”, “Prezent” “25 msv (muncă silnică)”, “ca mâne trec domnule”, ridică el capul “că nu-s cinci, 25 de ani”, “te-am înţeles domnule”. “Nu m-am speriat atuncea, nu mi-o păsat că sunt 25 de ani.”
    A făcut doar 12 ani de puşcărie pentru că a prins amnistia din 1965. Dacă îl întrebi cum a fost viaţa, zice că frumoasă, cu tot cu anii de puşcărie, şi dacă ar trebui să aleagă ar lua-o de la capăt.
    Ioan Mâţ nu este singurul. Dacă te duci să vizitezi închisoarea Sighet o să descoperi acolo mii şi mii de fotografii cu cei care au fost arestaţi şi au pierit acolo. Mii şi mii de nume rămase anonime sau necunoscute în ingnoranţa generaţiilor care le-au urmat. Sunt profesori, învăţători, preoţi, ofiţeri, soldaţi, eroi de pe front, politicieni, doctori, ingineri, şi ţărani. Mulţi ţărani. Ţărani simpli, care ştiau ce-i munca, rostul,credinţa în Dumnezeu, respectul, bunul simţ. Ce-mi zicea Ioan Mâţ: “Câţiva au fost comunişti aici, în sat, că le-o promis c-or fi tovarăşi egali, c-or ave, c-or drege...Eu n-am fost de ceie părere...Nu pot fi io tovarăş cu un preot, cu un general, cu un profesor, cu un doctor. Cum, ce fel de tovarăş? N-ai cum, în mod normal nu mere. Merge vorba, că nu doare, da’ nu mere! Cel puţin asta mi-o fost judecata me”.
    Şi atunci mă întreb, există o degradare a societăţii? Dar ce zice bătrânul bucovinean David Purice, din satul Mahala, de lângă Cernăuţi, care în 1940, copil fiind a asistat la executarea tatălui său pentru vina de a fi încercat să treacă graniţa din Uniunea sovietică în România? Ce gândeşte omul acela care a fost deportat în Siberia şi a văzut cum i-a pierit familia acolo şi cum morţii dragi erau scoşi din groapă pentru a fi mâncaţi? Omul acela care mi-a spus că se simte trădat, că nu crede în unire pentru că “politicienii ăştia de bucurie ca să fie alipiţi de Europa, iscălesc şi te vând într-o noapte tăt, şi Bucovină şi Basarabie...N-avem nici o pretenţie de la români şi românii n-au nici o pretenţie de la ucrainieni şi s-o terminat! Nu-i nimic, să ne fie nouă bine şi poporul o mai suferi un veac!” Oare omul acela are dreptul să creadă că societatea s-a degradat, că neamul ăsta s-a degradat? Are tot dreptul, dar din păcate s-au stins şi el şi mărturia lui de ceva vreme. La fel cum s-au stins Elisabeta Rizea şi Ioan Gavrilă Ogoranu.
    Mă opresc aici cu episodul 1. Mai urmează. Scurte comparaţii între politicienii de azi şi de acum... aproape 100 de ani, între jurnaliştii de azi şi de ieri, între afaceriştii de azi şi de ieri, între şcoala lui Spiru Haret şi ...Universitatea Spiru Haret. Între oamenii de atunci şi cei de azi. Între poporul de ieri şi ...populaţia de acum. Argumentat. Şi mai am o mică surpriză, adică vreo două... Dar acum mă culc. Răzvan

    RăspundețiȘtergere
  21. Lupule, promit să aprofundez :)

    Anto, trăiască Filantropica: viaţa e complexă şi prezintă multe aspecte :)) Aşa şi cu societatea. Cu toată lipsa de modestie ce mă caracterizează, nu mă simt contra-argument, eu mă simt un om normal, iar pt ceilalţi sunt o fată simpatică, dar puţin ciudată şi cu vocaţie de Don Quijote ... Sunt puţin tristă pe subiect, sper că îmi va trece până voi reveni cu detalii asupra lui.

    Dragul meu Castless, superbă desfăşurarea ta de forţe :) Uluitoare psihologia dacilor, senzaţional misticismul şi magia tracilor, dar cu riscul de a mă bate peste gură te întreb: aşa, şi? În ce român cunoscut de tine ai sesizat măcar o urmă infimă de adn rămas de la ei? În ciuda celor două mii de ani de cotropiri, jaf, călcări pe grumaz? Popoarele care au reuşit să crească şi să construiască şi să reprezinte repere în istorie or fi avut parte de conducători mai cu viziune decât ai noştri, dar au avut parte şi de norod, oameni simpli şi anonimi care au fost buni executanţi. Cu toată aparenta lor izolare, englezii au fost călcaţi şi regulaţi pe toate părţile, de către toate naţiile, inculisv de odoişii romani, cu toate astea, au ajuns să controleze jumătate de lume la un moment dat! Cu tot respectul pentru superioritatea filosofică a tracilor, dar eu i-aş da două peste bot ciobănaşului mioritic, să lase dracu cosmogonia şi alegoria şi să se apere de jegoşii ăia, să fie şi el mai pro-activ, să-şi ia destinul în mâini, nu să aştepte mistic că oricum, ce va fi va fi.

    RăspundețiȘtergere
  22. Nero, uite că a tunat şi ne-a adunat :)

    Irina, superb pasajul ales de tine. Văd multă durere vizavi de subiectul degradării societăţii. Eu tot stau să mă gândesc la mine, ce fac eu din durere. Sângerez şi îmi piere din copilărie. Dar din furie, ooo, din furie reuşesc cele mai multe! Poate va părea stupid exemplul meu, dar cred că poate fi concludent. Eu din cauze de furie întorc casa cu fundul în sus, mut mobilă, fac curăţenie, aduc un aer proaspăt în casă. De furie ţip la oameni, dara reuşesc să-i mobilizez să facă ceva. Nu ştiu, simt că nu e momentul intelectualilor cu vorbe alese, ci ar cam fi cazul oamenilor cu nervi şi furie.

    RăspundețiȘtergere
  23. Răzvan, am înghiţit în sec şi mi s-au umezit ochii. Dar nu de durere şi tristeţe, ci de acea furie de care îi povesteam Irinei. Sunt senzaţionale răspunsurile voastre, exact asta îmi doream de la voi, în ciuda faptului că acum sunt mai bulversată şi mai nedumerită decât eram înainte. Aştept surprizele :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Episodul 2
    Că vrem sau nu, politicienii sunt vârfurile care conduc o naţiune. Exponenţii acelei naţiuni. Acelui popor la momentul respectiv. Hai să vedem vârfurile de azi: Băsescu, Năstase, Geoană, Iliescu, Crin, Elena Udrea şi mai nou Băsescu, Videanu, Blaga, Hrebenciuc, Tăriceanu, VANGHELIE.
    Politicienii de la 1918, adică de acum 91 de ani, când cu unirea: Iuliu Maniu, Vaida Voevod, Argetoianu, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu şi mai ales I.I.C.BRĂTIANU. Cum poţi să-i compari pe cei de azi, cu cei de atunci? În 1918, când România capitula în faţa Germaniei, a trebuit ca cineva să se sacrifice politic, să accepte postul de prim-ministru şi să semneze pacea prin care nemţii puneau monopol pe exploatarea economică a României, iar noi urma să devenim un fel de slugi ale Germaniei. În cel mai bun caz. Şi aşa a apărut guvernul Marghiloman. Liderul liberal I.I.C. Bratianu avea spunea la vremea aceea, că Marghiloman „se sacrifică primind să se înhame la o opera tragică, dar patriotică" şi prevedea faptul că pentru opţiunea lui „va fi calomniat, ofensat, batjocorit", dar „trebuie să se ştie că acest om a salvat Coroana şi Moldova şi că acest lucru primează". Vezi tu vreun politician de azi că şi-ar sacrifica viitorul politic pentru interesul ţării aşa cum a făcut-o Marghiloman în 1918, când a semnat pacea de la Buftea? Vezi tu vreun politician de azi care să se compare aşa, pe departe cu Brătienii, tatăl şi fiul. I.C.Brătianu punea la cale la Paris căderea împăratului Napoleon al III-lea, iar câteva zeci de ani mai târziu, tot acolo, la conferinţa de pace de după primul război mondial, I.I.C.Brătianu înfrunta triumviratul Franţa, Marea Britanie, SUA, pentru a obţine un tratat conform cu înţelegerile semnate de România înainte de intrarea în război. Prietenii tăi britanici şi prietenii noştrii francezi tocmai uitaseră ce semnaseră.
    Un mic citat din Alex Mihai Stoenescu – Istoria revoluţiilor de stat din România, vol. 2
    Despre Ionel I.C.Brătianu. “Mulţi politicieni români şi străini se temeau de el, ştiindu-l capabil de urmărirea inamicului cu tenacitate şi de compromiterea lui publică a acestuia prin manevrarea imaginii publice. Când a fost somat de Franţa şi Rusia să intre in primul război mondial, şi a constatat că Marile puteri au minţit, au refuzat sprijinul promis şi au expus ţara la dezastru, Ionel Brătianu a avut o singură replică: “N-am să le-o iert niciodată”. Mulţi au crezut-o o reacţie pasageră de furie, dar la câţiva ani după Marea Unire, când toată lumea îi îmbrăţişa pe aliaţi, câteva legi fulgerătoare au naţionalizat principalele resurse naturale, prăbuşind averi, distrugând afaceri ale unor mari concerne internaţionale, împingând la sinucideri şi provocând internări la casele de nebuni ale unor indivizi care au crezut că preţul recunoaşterii României Mari era înrobirea economică” Cu ce preţ am intrat în UE? Dar cavoul Brătienilor, spart la Bellu, devastat, prin care se văd, la propriu oasele morţilor l-o fi văzut vreun pnelist de seamă?
    Există oare degradare?

    RăspundețiȘtergere
  25. Continuare EPISOD 2
    Pamfil Şeicaru (atenţie, n-am ajuns încă la comparaţiile dintre jurnaliştii de azi şi de ieri)
    Istoria partidelor, Naţional, Ţărănesc şi Naţional-Ţărănesc.
    Pe scurt. În noiembrie 1918 Viena, da celebra Vienă, aia pe care o iubeşti, cine nu ar iubi-o, căzuse pradă anarhiei, teroarei, jafurilor. Regimentul 64 Orăştie era încartiruit la Viena, în acel moment, şi era format numai de români din Ardeal. 5.000 de români sub comanda ofiţerului artilerist Iuliu Maniu. “Poliţia Vienei se bolşevizase, regimentele austriece ofereau exemplul anarhiei, ceea ce încuraja populaţia să se năpustească furioasă asupra magazinelor pe care le prădau, să năvălească în locuinţele particularilor pentru a jefui” Aşa era atunci în Viena. Atunci, conform spuselor lui Pamfil Şeicaru “în anarhia generală, în absenţa oricărei autorităţi, în ministerul de război al Austrei, un ROMÂN LOCOTENENT DE ARTILERIE suplinea autoritatea defunctă. Era singurul ale cărui ordine se executau, era singurul care dispunea de o forţă armată disciplinată, imună bolşevizării, care contaminase regimentele austriece. Toată drojdia Vienei îşi pierdu îndrăzneala... Pe străzile Vienei, în noiembrie 1918, unităţile româneşti reduceau la tăcere urletele canaliei de uliţi, restabilea ordinea cântând Deşteaptă-te române”
    Care este autoritatea de astăzi a poliţistului în faţa şmecherilor de România? Şi nu e război mondial. Este cumva degradare?
    P.S. Îmi dau seama că mai sunt multe de scris, aşa că voi continua. Dar să nu crezi că demonstraţia merge neapărat în direcţia imprimată acum. Mai vedem

    RăspundețiȘtergere
  26. O mică poveste adevărată
    “Domnu’ Răzvan vreau să-ţi zic ceva. Când eram mică şi era România liberă şi regele Mihai, se cânta Tatăl nostru şi Trăiască regele. Toţi stăteau drepţi şi cântau. Era tare frumos şi era bine că exista respect şi rânduială. Asta vreu eu să spun: că un rege o fost respectat, un preot o fost respectat, un doctor o fost respectat, un învăţător şi un profesor or fost respectaţi. Exista o rânduială în lume. Acum nu-i nimeni respectat. O fost altă lume şi alt respect, dar o pierit lumea ceea.” Astea-s vorbele unei bătrâne din Vălenii Şomcutei, din Maramureş. Tuşa Leontina, aşa-i zice personajului de care-ţi povestesc, mergea sâmbătă de sâmbătă la Bucureşti, în piaţă la Obor. Ducea brânză, lapte şi smântână “să aibă bucureştenii ce să mănânce”. De joi seara, după ce mulge vacile, până în noapte târziu, sau chiar până vineri dimineaţa, prepara brânza, smântâna şi untul ca să fie proaspete. Laptele îl fierbea, iar apoi îl punea la congelat să nu se strice pe drum. Pleca încărcată cu bunătăţi vinerea după masă. Sâmbăta la 5 dimineaţa era în piaţă la Bucureşti, apoi seara pleaca înapoi. Duminică dimineaţa ajungea acasă în Vălenii Şomcutei şi mergea la slujbă la biserică. De 16 ani neîntrerupţi bătrâna nu şi-a luat concediu niciodată. Zicea că nu i-l dădea nimeni. Doar de Paşti şi de Crăciun venea joia în Bucureşti. “Nu te-ai săturat de muncă?”, am întrebat-o. “Nu. Mă rog la Domnul nostru să-mi deie sănătate să mai poci lucra. Când n-oi mai putea, să mă ieie Bunul Dumnezeu şi să mă ducă pe cea lume.” Toamna trecută Leontina a făcut un accident cerebral şi a rămas la pat. În locul ei, în fiecare săptămână, vine la Bucureşti, să vândă marfa în piaţă, nepoata ei care este studentă la trei facultăţi. Banii câştigaţi în felul acesta rezolvă în bună parte problemele materiale ale ei şi ale fratelui ei mai mic. Oare azi, câţi copii de la ţară, ar pleca 600 de km. la Bucureşti în fiecare săptămână ca să câştige bani cinstiţi, cu care să-şi termine şcoala? Eu momentan o ştiu doar pe fata aceasta. Poate mai sunt şi alţii, sunt convins că mai sunt şi alţii, dar cred că cei mai mulţi, sâmbăta, sunt la “distracţii”. Veţi spune poate că fata-i urâtă şi de-aia se sacrifică. Greşiţi total. Rămâne şi o altă întrebare care revine obsesiv: unde naiba s-a dus respectul valorilor, tradiţiilor, respectul pentru carte şi pentru oameni învăţaţi? Care orice s-ar zice exista. Pentru că românul simplu, ţăranul de pretutindeni, a plecat la război să lupte pentru ţara asta condus de învăţătorul din sat, sau de preotul din sat. Ăia erau în timpul războiului “domnu’ sublocotenent”. Eu zic că respectul cela îl găsim şi azi prelins pe zidurile celulelor în care a fost aruncat poporul român de către regimul comunist. Pentru că 50 de ani a fost un popor în închisoare, iar în 1990 nu mai rămăsese decât o populaţie. D-abia astăzi au mai rămas doar excepţii. Părerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  27. Lio, vulpe draga, nu pot fi de acord cu tine intr-u totu'. De ce spun asta? Pentru ca nu cred ca trebuie despartite cele doua feluri de oameni care vor sa faca si fac ceva. Unii, din revolta/furie fac, ca asa simt ca e bine si asta ii mobilizeaza pe ei si apoi prin ei pe altii. Altii, fac ducind cuvintul credintei mai departe si misca prin puterea cuvintului si a vibratiei pe care o creaza.

    Borges spunea despre Don Quijote ca este un strigat de durere. El a strigat spre morile de vint, dar l-a auzit o lume intreaga. Il aude si astazi. Asa si cu noi...eu imi doresc, prin fortele mele modeste, prin puterea revoltei/furiei mele sau a cuvintului rostit si a credintei mele sa duc mai departe lupta lui Don Quijote.

    RăspundețiȘtergere
  28. Din varii motive nu a vrut sa ma lase sa postez cu numele meu ci doar cu anonim...eu sunt anonimul bucurestean, Irina, hihihi...

    RăspundețiȘtergere
  29. Irina, draga mea dragă, şi ce te facă dacă îţi aude lumea strigătul, dar nu îl ascultă nimeni???

    RăspundețiȘtergere
  30. Răzvan, eu din tot sufletul îmi doresc să îmi daţi, delicat sau mai puţin delicat, peste bot: GREŞEŞTI! Dar tot nu m-a convins încă cineva că, în afara superbei sute de ani 1848-1948 au mai existat altceva decât excepţii. De ce atunci, din mizerie, sărăcie, lipsă de educaţie, un trecut exclusiv greu şi asupritor au putut înflori generaţii de oameni cu voinţă şi inteligenţă constructivă, iar acum, după 50 de ani de comunism n-a mai înflorit nimic? Ce resurse interioare şi ce sevă îi făcea pe ei să se ridice şi de ce nu o mai găsim şi noi acum?

    RăspundețiȘtergere
  31. Tu acum mă deturnezi. Uiţi că tu ai ales suta de ani în urmă. Iată te citez:"Am tot citit şi auzit în ultima vreme (chiar şi eu am căzut în acest păcat) despre degradarea societăţii, a politicii, a presei, a opiniei. Degradarea faţă de când? Se dă vina pe comunism, pe conjuncturi, dar cine ştie cum erau societatea, politica, presa acum 100 de ani?"
    Aşa că m-am conformat şi am încercat să mă întorc în timp în ultima sută de ani. acum tu vrei de din-nainte de 1848. De ce după comunism n-a mai înflorit nimic? Pentru că acest comunism a reuşit în 50 de ani să pervertească sufletele. să schimbe arealul satului românesc, care era baza reperului moral, atât cât poporul ăsta îl avea. Gândeşte-te puţin la ceea ce s-a întâmplat. Hai să pornim de la principiul că orice societate are nişte lideri, orice comunitate, oricât de mică are lideri. Oamenii cei mai muncitori,cei mai inteligenţi, cei mai puternici. Ei bine, tocmai asta a distrus comunismul. În România societatea modernă, aşezată nu avea mai mult de 100 de ani, aşa cum spui tu. O societate cu bune şi cu rele. Şi atunci exista sarăcie, oportunism, lichelism, corupţie şi afaceri veroase. Dar de bine de rău societatea aceea se aşezase pe nişte reguli şi începea să meargă. Iar baza a format-o satul românesc, unde găseai tradiţie, respect, spiritualitate veche de mai bine de două mii de ani. Gândeşte-te că au venit comuniştii şi au ras tot. Le-au luat bunurile şi pământul pentru care muriseră sau luptaseră în războaiele mondiale, au arestat şi ucis intelectualitatea, au terminat clasa politică existentă, au arestat, capiii armatei, generali, dar şi tineri ofiţeri, au arestat capiii bisericilor, mai ales cea greco-catolică. Au dat afară din şcoli şi universităţi profesori consideraţi indezirabili, care au fost trimişi să moară la canal. Au terminat vârfurile acestui popor, de la învăţătorul din sat, până la marii oameni politici care au puterzit sau au fost ucis în închisori. Au instaurat teroarea şi au ucis OMENIA acestui popor. Fără să ne dăm seama. Şi atunci poporul s-a transformat într-o simplă populaţie care nu mai respectă decât legea junglei. S-a creat altă societate, cu alte reguli şi alţi lideri. Iar după 89 au dispărut liderii din primplan, în frunte cu Ceauşescu, dar au rămas să conducă ceilalţi. Au disp[rut reperele unui popor întreg. Nu vezi că nu sunt lideri adevăraţi...Şi încă ceva. Ce s-a întâmplat la noi nu s-a mai întâmplat în Europa de est, cu excepţia Albaniei şi URSS.
    Mai este un amănunt. Comunismul a reprezentat cea mai mare nenorocire din istoria omenirii. Să-ţi exemplific un pic: nazismul a ucis în lagăre între 1933 şi 1945 7 milioane de oameni. Comunismul în URSS şi teritoriile ocupate între 1917-1975 a făcut 60 de milioane de victime. Stalinismul cu cele 36 de milioane de morţi între 1924-1947 este consideratncea mai mare calamitate a omenirii.(vezi J. de Lunay în Istoria cominternului).
    Oricum ami deturnat un pic, dar revin

    RăspundețiȘtergere
  32. Îmi zici de englezi, dar hai să vedem ce a fost pe aici prin jur. Un regat al Poloniei care a dispărut la un moment dat. Polonia a reapărut după sute de ani ca stat după primul război mondial. La fel Serbia şi Croaţia, cu Regatul Sârbo-croat, de Bulgaria ce să mai zic, noroc cu noi şi cu războiul de independenţă. Ultima oară când auzisem de Bulgaria era pe vremea Imperiului Vlaho-bulgar întemeiat de dinastia Asăneştilor(Petru,Asan şi Ioniţă Caloian)până spre 1300. Apropo, ziceai că neamul nostru n-avea putirinţă, dar am dat vreo sută de ani împăraţi şi imperiu... De cehi şi slovaci ce să vorbim că ei au fost pe la austrieici. Ungurii mândrii de ei au fost o lungă perioadă de timp paşalâc turcesc, grecii cu a lor istorie grandioasă au fost înghiţiţi de otomani. Iar Imperiul Bizantin a fost cucerit până la urmă de Mahomed.Al doilea. Care a luat bătaie de n-a ştiut de el şi de la Vlad Ţepeş şi de la Ştefan cel Mare. Parcă 30.000 sau 50.000 de turci a tras în ţeapă Vlad, aşa din prima. Ce pădure sinistră. Mă rog,acum la istorie învăţăm de Andreea Esca nu de Vlad Ţepeş sau Ştefan cel MAre. Dar parcă şi Viena a fost asediată de două ori. De turci. Şi, a doua oară, dacă n-ar fi fost românaşul, cantacuzin, os domnesc din tronul Constantinopolului, care să spună vienezilor din secretele asediului otoman, nu mai exista nici imperiul britanic, nici germani, nici francezi. Doar turbane. "Drept recunoştinţă, după bătălie Şerban Cantacuzino a primit de la împăratul Leopold I titlul de conte al Sfântului Imperiu Roman. Totodată, cei doi conducători au continuat să poarte o corespondenţă secretă în vederea organizării unei cruciade de eliberare a Constantinopolului, în fruntea căreia urma să se afle chiar domnitorul român. Acesta fusese recunoscut de Austria şi Rusia ca urmaş al împăraţilor Cantacuzini."-citat Wikipedia. Dar să nu fac apologia unor domnitori apăruţi din veac în veac. Vroiam să spun că ţările astea române au existat de la întemeiere până la unire. Mircea cel Bătrân era atât de puternic că la un moment dat stabilea pe cine să pună pe tronul otoman. Asta este istoria. Pe Ştefan cel Mare l-am descoperit la Vatican. Se scria despre el şi ţărişoara lui extrem de elogios. apărătorul creştinismului, atletul lui Dumnezeu. Văzui cu ochii mei. Nu ţi se pare că sunt prea multe excepţii?
    Nu vreau să intru în amănunte cu împăraţii Romei daţi de geto-daci că e prea complicat şi ne ducem prea departe. Un exemplu: Constantin cel mare.Vezi cât de deturnat sunt?

    RăspundețiȘtergere
  33. Jurnalişti de azi: Ion Cristoiu, C.T.Popescu, Gâdea, Firea, Bâlbuţă, Tatulici, CIUTACU
    Jurnaliştii de ieri, alaltăieri.
    Al.Hodoş, Radu Gyr, Gr. Manoilescu,Ilie Rădulescu, Pan Vizirescu, Nichifor Crainic,Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru.Peste toţi Mihai Eminescu. Cu o propunere, "Statul -Funcţiile şi misiunea sa"
    Citesc numele respective şi mă întreb, există oare o degradare?
    Sper să nu-mi ceri să fac aprecieri cu jurnaliştii de la 1300 sau 1600 că nu-i ştiu.

    Oamenii de afaceri de azi: Ha-ha-ha
    Copos, Patriciu, Ţiriac, Păunescu, etc.etc.
    Oameni de afaceri de ieri:doar două exemple
    Nicolae Malaxa şi Ion Mociorniţă. Povestea ultimului o ştiu bine pentru că am făcut un documentar. Ion Mociorniţă a fost un ţăran sărac. Mergea la şcoală desculţ că nu avea cu ce se încălţa. A fost remarcat, pentru că era primul în clasă. A fost trimis cu bursă la liceu şi la Facultate, de către un boier parcă. A ajuns să aibă cea mai mare fabrică de pielărie din românia. Copiii lui erau trimişi de mici în fabrică să muncească în fiecare domeniu ca orice muncitor. Când au venit comuniştii şi i-au luat tot i-a părut rău că şi-achinuit copiii de pomană. A reinvestit tot în fabrică, cumpărând până în ultimul moment tehnologie nouă. A murit sărac lipit pământului, iar copiii lui au ajuns prin puşcăriile comuniste. Mulţi din neamul Mociorniţă nu s-au mai întors din închisori, dar fiul cel mare a ieşit după 7 ani. Mociorniţă bătrânul, le dădea cuplurilor tinere de muncitori, angajaţi la el în fabrică, teren de casă, ajutor să-şi ridice casă, dar cu condiţia să se căsătorească. Dacă refuzau, trebuia să-şi caute de lucru în altă parte. Mociorniţă era un familist convins.
    Există oare diferenţe, dar dcegradare. Nu ştiu căci pe industriaşii de azi nu pot să-i comentez. Sunt jenanţi.

    RăspundețiȘtergere
  34. Surpriza
    Oare cum este poporul ăsta? E bun, e brav, e cinstit, e măreţ, sau e mincinos, delăsător, prefăcut, leneş? Care este psihologia poporului român? Cred că de aici trebuie să pornim. Iar unul dintre noi a pornit-o fix acum 72 de ani. Să vedem dacă avea dreptate, dacă se potriveşte sau nu.
    Psihologia poporului român – Ctin Rădulescu Motru 1937
    “O caracteristică a sufletului românului este nepersevernţa lucrului început. Românul este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă uşor, zice Ion Creangă. Activitatea românului o compară mulţi cu un foc de paie. Omul din Apus face opere durabile, românul improvizează....
    Să examinăm mai de aproape neperseverenţa la lucru. Este reală la român, dar nu la orice fel de lucru. El începe greu şi se lasă uşor, dar sunt lucruri pe care românul dacă le începe nu le mai lasă niciodată. Un român propietar de pământ este cel mai perseverent muncitor agricol.....
    Neperseverenţa la lucru a apărut în sec. 19, deodată cu înnoirea organizaţiei statului român. Aceste înnoiri de organizare au deschis drum mulţimii de politicieni şi de slujbaşi la stat. S-au făcut, din “politică” şi din “slujbă”, profesiuni de muncă uşoară, care în scurtă vreme au concurat cu succes pe toate celelalte profesiuni.....
    S-a spus că românul este nedisciplinat în munca pe terenul economic. Popoarele din Apus păstrează muncii un ritm rgulat cde ceasorinc, poporul român cunoaşte munca dezordonată. Românul nu munceşte metodic, ci în salturi, are lungi perioade de odihnă , iar la nevoie dă în brânci şi face muncă de sclav. Apoi românul n-are spirit comercial......
    Nu e ţară de oameni mai curajoşi ca ţara noastră. Românii sunt eroi, când sunt în grup. În front, la război, la revoltă....curajul românului n-are pereche.....Dar românul izolat e blând ca mielul. Când îi bate cineva din picior, el tace.
    Dar şi religios este românul. De ochii satului însă. Românul este religios, dar câtă vreme vede pe toată lumea că este religioasă. Rar excepţii la care religiozitatea să fie pornită din fundul inimii, de acolo de unde porneşte sentimentul personalităţii.....
    Tot românul face paradă cu sentimentele sale naţionaliste. Dar numai până la faptă. Fapta fiind a fiecăruia, adică individuală, cu ea încetează naţionalismul. Dă-i unui român toiagul apostolatului să predice naţionalismul... pentru alţii, şi este gata de drum. Vafi cel mai aprig sfătuitor de bine. Dar până la fapte. ...Fiecare se codeşte să înceapă munca specială profesiunii sale până ce mai dintâi nu-i ştie pe toţi românii treziţi la naţionalism şi gata să înceapă munca serioasă.”
    Şi povestea continuă. Ei, ce zici de ultima demonstraţie care contrazice toată marea mea demonstraţie de până acum? Care este adevărul, căci trebuie să recunoaştem că ce zicea dl. Motru acum 72 de ani pare că sunt lucruri pe care le întâlnim în prezent, în fiecare moment?!
    Eu cred că adevărul este unul singur, mare de tot, un adevăr care adună piesele de puzzle pe care le-am fâţit până acum.
    Mai am de oferit o singură surpriză, bine poate nu este nici un fel de surpriză, dar măcred şi eu important. Dacă nu te-ai plictisit ţi-o trimit mai târziu. Este o concluzie apropo de degrdare socială în care trăim. Dacă este degradare.

    RăspundețiȘtergere
  35. @LiaLia: nici nu indraznesc sa spun ceva. La "subiecte fitil" pentru mine (sa le numim asa pe cele care trezesc in mine furie) nu vreau sa spun nimic. Pentru ca as incepe sa fac ceea ce am tot facut: sa spun ca gena noastra este imputita, gresita. Sa ma intreb de unde "incepe" gena gresita si ce se poate face cu ea.

    Eu, draga mea, nu spun ca romanii se degradeaza. Eu spun ca nu au fost niciodata in stadiul din care sa se degradeze. Tu stii asta si, ca sa fiu sincera, cautam la tine pe blog motive care sa ma palmuiasca, fie si delicat, pentru neincrederea mea in poporul roman.

    Acum eu ce sa fac? Zi si tu. Ce sa fac? Sa ma bucur ca te simt aproape sau sa ma intristez pentru motivul care ne-a apropiat de data asta?

    In mintea mea sta acum un titlu alternativ si anume "Atemporala non-valoare".

    RăspundețiȘtergere
  36. @ irina si razvan. Superb! razvane, unde esti tata sa stau cu urechile palnie toata ziulica?
    @ lia, chiar imi mai aminteam zilele astea din cand in cand de subiectul (afirmatiile) articolului acesta. si imi tot ziceam sa'ti spun, da' uitam: una din propozitiile cele mai rasunatoare este intrebarea retorica "degradarea fata de cand?". nici nu era nevoie sa iti povestesc despre daci (m'am repezit la ei fin'ca mi'era cel mai simplu sa dau un raport pentru acel "fata de cand"). nici nu trebuia razvan (acum am cetit) sa faca splendoarea 'ceea de desfasurare.
    iti spun acum. Degradarea fata de copilaria ta. si a mea. cand pe strada nu auzeam atatea injuraturi. cand pe strada era o eticheta, era cutuma comportamentului fata de celalalt. era bunul simt la care se raportau interactiunile sociale fie ca erau in trolebuz, tramvai, in aglomeratie, la cozi... copilaria mea, desi pe strada cu cheia de gat nu s'a petrecut intr'un vacarm de injuraturi cum s'ar intampla azi!
    iar daca degradarea copilariei nu ti se pare un lucru notabil imi iau dacii si'am plecat!

    RăspundețiȘtergere
  37. ...iar cum si de ce azi, in asa hal... am spus in fuga (ca pentru mine era axiomatic) despre firescul comportament al plebei lasata fara carmuitori spirituali, si acum 2000 de ani, si acum 50 de ani.
    dar mult mai explicit a fost razvan povestind ororile ultimei sute de ani. in mod firesc, acum am fi intr'o oarescare convalescenta.
    dar acum cativa ani am decis ca totusi sperante mai sunt. daca ma uit la dan puric, la horatiu malaele si inca alti cativa... ba chiar am cunoscut si pusti: 20-25 de ani susceptibili de a deveni Oameni... inca mai avem de unde. conteaza in ce directie te uiti, conteaza cu ce ochelari privesti.

    RăspundețiȘtergere
  38. @ irina. multumesc. de cateva saptamani tot imi statea pe neuron intrebarea "unde am citit eu apologia lui asa a fost sa fie?". imi trecea si Noica prin minte, insa nu mai eram sigur. in citatul pus de tine al lui Puric am avut confirmarea: Noica. mi'ai luat o piatra de pe neuron.
    @ razvan. sper sa va mai "aud". rar mi se intampla sa ma impresioneze cineva. ma bucur cand se intampla.

    RăspundețiȘtergere
  39. Răzvan, un fleac, m-ai ciuruit :))) Deci, până la urmă ochelarii chiar sunt o raţă şi nici n-am băut nimic :))) Mi-e şi frică de ultima surpriză, dar e mai tare curiozitatea :D Aşa că, te rog!

    CD, draga mea, cred că am pierdut pe parcurs dorinţa de a-ţi arăta ţie una şi alta, legat de "marele freak show" numit România. Nu pentru că nu aş avea ce să-ţi arăt, dar îmi ia atât de mult timp să caut, încât risc să pierd din vedere un amănunt: eu cred cu tărie că evoluţia porneşte de la lucruri mici, de la individ, Big Bang-ul a fost doar un accident. Aşa că eu prefer să mă bucur că te am alături, pentru că eu cred că măcar la nivel micro, individual, reuşesc uneori să-ţi câştig încrederea. Ştiu că nu se face primăvară cu o floare, dar arată aşa frumos în vază şi aduce aşa o notă aparte sufrageriei :)

    RăspundețiȘtergere
  40. Am de adugat câteva nume. La jurnaliştii de ieri. Constantin Noica, Lucian Blaga, Nae Ionescu,Romulus Seişeanu,Popescu Prundeni, Geo Bogza, Panait Istrati şi regele reportajului, Brunea Fox.
    Am de adăugat câteva nume şi la politicienii de ieri. I.G. Duca, Armand Călinescu, Virgil Madgearu, Camil Demetrescu, Ilie Lazăr, Gheorghe Brătianu, Ion Mihalache. Încercaţi să faceţi un exerciţiu de memorie şi să înlocuiţi numele astea cu numele unor ziarişti şi politicieni de azi.

    O mică demonstraţie de degradare socială şi de nepăsare morală.
    Orice putem spune. Că românii sunt un popor de căcăcioşi, de fricoşi, de hoţi şi mincinoşi. Că nu se poate degrada o naţie care aşa e ea, degradată milenară, şi tot aşa, de milenii, acest popor de doi lei, a reuşit să se strecoare printre paginile istoriei, să continue să existe şi să mai şi stăpânească o ţară la care, măcar asta trebuie să recunoaştem, au râvnit mulţi. Cam toţi. Şi totuşi, poporul acesta mincinos, fals, fricos, fără morală şi prinţip, a reuşit, prin tertipuri lumeşti, ceea ce n-au reuşit puteri de puteri, popoare de popoare, mândre şi cornute, cu istorie, cu glorie, cu realizări şi mândrie. Să aibă o ţară a lui, acolo unde nu prea avea loc. OK. La urma urmei poporul român este poporul care l-a uitat o zi întreagă, mort pe o masă, cu ciorapul rupt în călcâi, pe Ferdinand, regele întregitor al României Mari. Este porul dezastrului şi trădării de la Turtucaia, de care nu vrem să ne aducem aminte. Este poporul petrecerilor deşănţate în timp ce armata Germaniei era la porţile Bucureştiului. Este poporul afacerii Skoda, al amantei regale Elena Lupescu, este poporul regelui Carol al II-lea, cel care a luat hotărâri pentru ţară în funcţie de tulburările sale priapice.
    Dar acest popor a avut întotdeauna un cult al morţilor. Nimeni nu poate tăgădui acest lucru. Există dovezi palpabile, etnografia şi folclorul românesc cu adevărat milenare sunt probe irefutabile. Totdeauna ne-am cinstit morţii şi eroii. Ei şi?, vei spune... Ei şi atunci treci pe la Bellu sau Sf.Vineri, sau prin alte cimitire din Bucureşti sau aiurea, din ţară. Să vezi mizeria de astăzi, să vezi devastările de tot felul, paragina endemică care s-a întins peste tot. Vizitează monumentele istorice lăsate să se surpe sub timpuri şi indiferenţa urmaşilor celor dispăruţi. Vizitează Mausoleul de la Mărăşeşti, să vezi cum se înclină sub primejdia prăbuşirii. La fel cum se prăbuşesc, încet dar sigur, ultimile semne ale unei naţii, ale unui popor transformat hidos într-o simplă şi amorfă populaţie. Cultul morţilor, respectul pentru înaintaşi a pierit, a fost privaztizat într-o vânzare de gang sordid, fără nici o urmă de remuşcare. Poporul acesta nu mai are remuşcări, pentru că nu mai are ruşine. Ruşinea poporului acesta a fost ucisă în ziua în care dragul părinte Vasile, de la biserica Rusă din Bucureşti, a fost bătut bestial, în plină stradă, de către nişte golani. Deranjaţi de preotul care a îndrăznit să creadă ca autoritatea sa morală îi va opri să bată un alt nefericit, derbedeii s-au repezit asupra sa cu pumnii şi picioarele.
    Şi atunci pot eu oare vorbi de o degradare a societăţii?
    A doua surpriză
    ....."De la acea epocă, zice Gh. Brătianu, istoria poporului român, sub stăpânirea ungurească sau imperială, în Transilvania, sau în principatele suspuse autorităţii otomane, după sfârşitul secolului 15 şi protectoratului rusesc în al XVIII-lea încetează de a mai fi o enigmă; ea rămâne un miracol, sau mai degrabă o succesiune de miracole, dintre care cel mai recent, realizarea unităţii naţionale....nu e fără îndoială cel mai neînsemnat" Citatul de mai sus îl găseşti în cartea O enigmă şi un miracol istoric: POPORUL ROMÂN!
    Miracolul a murit odată cu venirea comunismului la putere. Enigma a rămas. întotdeauna rămâne la sfârţit o enigmă.

    P.S. Îţi recomand "Ultimul cuvânt" al lui Mircea Vulcănescu. Acest om a murit în puşcărie, dându-şi viaţa pentru a salva viaţa unui tânăr coleg de celulă. A murit spunând: "nu ne răzbunaţi" Pentru cine a murit Mircea Vulcănescu?

    RăspundețiȘtergere
  41. Castless, Răzvan chiar e un tip senzaţional :) Poate ieşim la un cico împreună. Dar vezi că faţă în faţă nu vorbeşte de istorie, ci de cum ochelarii de soare sunt de fapt o raţă :))) O luăm şi pe Irina, că şi ea e bună de poveşti :) Vizavi de copilărie. Eu nu simt degradarea asta. Am cam aceiaşi vecini, doar că au îmbătrânit, mâncarea aruncată pe geam, în faţa blocului e aceeaşi, bârfitorii şi cei care ştiu tot ce mişcă în zonă sunt la locul lor. La fel şi nenea care repară maşini în faţa blocului şi blochează cu rable X locuri de parcare. Dar pot să-ţi spun şi că se mătură şi se face curăţenie în grădină mult mai des ca în copilărie. Profesori imbecili şi dezinteresaţi am avut şi eu, aşa cum au şi copiii cu care fac de 12 ani meditaţii. Eu înjur de când mă ştiu, mi-ar trebui baxuri întregi de săpun să-mi spăl gura spurcată :))) Cu toate astea, eu personal am ales să îmi doresc să evoluez ca om, în ciuda a tot. Ca român, din păcate, nu sesizez vreo evoluţie la mine, pentru că sunt, că vreau, că nu vreau, parte din întreg. Pe mine nu mă supără generalizările străinilor, ci mă înfurie atitudinea noastră. Nu ne e nimeni dator să ne pupe pe frunte, nici măcar atunci când facem lucruri măreţe. Deşi, atunci când scapă vreun român şi face ceva măreţ (vezi postarea din trecut, despre inventatorul Mircea Tudor), tocmai românii nu se grăbesc să aprecieze, pe când străinii o fac cu mare fast. Eu nu vreau să-ţi iei dacii, la fel cum nu încerc nici să anulez exemplele superbe şi nici să fiu Gică Contra. De faapt, nici eu nu mai ştiu ce vreau :))) O să încerc să explic în viitoarea postare, dacă ai răbdare :)

    RăspundețiȘtergere
  42. O rectificare.
    Şi atunci pot eu oare vorbi DESPRE o degradare a societăţii?

    O poezie de Radu Gyr

    Voi n-ati fost cu noi în celule
    să stiti ce e viata de bezne,
    sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
    voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
    strivit de catuse la glezne.

    Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
    strapunsi de cutitul tradarii.
    Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
    voi n-ai dus povara durerilor sfinte
    spre slava si binele tarii.

    In cantec cu noi laolalta
    trecand printre umbre peretii,
    voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
    cum dorul irumpe, cum inima salta
    gonind dupa harpele vietii.

    Ce-i munca de brate plapande,
    ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
    cum scartie osul când frigul patrunde,
    ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
    să spuneti aproapelui vostru.

    Voi nu stiti în crunta-nchisoare
    cum minte speranta si visul,
    când usile grele se-nchid în zavoare,
    si-n teama de groaznica lui inclestare
    pe sine se vinde invinsul.

    Ati stat la ospete-ncarcate
    gonind dupa fast si orgoliu,
    nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
    nici candel-aprinsa si nici libertate,
    doar ghimpii imensului doliu.

    Asa sunteti toti cei ce credeti
    ca pumnul e singura faima.
    Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
    când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
    gustam din osanda si spaima.

    Când portile sparge-se-or toate
    si mortii vor prinde să urle,
    când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
    voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
    căci n-ati fost cu noi în celule.

    RăspundețiȘtergere
  43. Romanii au fost nişte cuceritori, nişte soldaţi extraordinari. Au cucerit europa întreagă. africa de nord etc. Italienii, mândrii lor strănepoţi au fost cei mai proşti soldaţi în al doilea război mondial. I-au bătut albanezii şi grecii, noroc cu hitler.
    Soldaţii români au fost bravi, eroi, extraordinari şi în primul şi în al doilea război mondial. Dar noi românii nu am fost niciodată nişte cuceritori. Ce părere ai despre scorneala asta? Care este diferenţa?.... Ei au fost de patru ori campioni mondiali la fotbal. Noi nu. Na, că nu te aşteptai la asta.
    Apropo, dacă vrei, data viitoare când ne întâlnim, tu pui întrebări şi eu îţi spun tot. Ce ştiu despre mine.
    Să-mi amiteşti să-ţi povestesc şi care au fost asemănările şi diferenţele dintre premierul italiei şi Ionel Brătianu la Conferinţa de Pace de la Paris. E prea lung să-ţi mai scriu, dar e mişto de tot. Apoi compară-i cu Berlusconi şi Băsescu.

    RăspundețiȘtergere
  44. Lie, Lie ciocirlie...nu am avut timp sa citesc tot ce s-a scris din prima, nu am vrut sa citesc pe fuga ci pe indelete ca am vazut ca unii s-au dezlantuit si am gandit ca am nevoie de timp sa pot citi ce au scris altii aici, ce gandesc altii. M-a cuprins indignarea, m-a luat valul de revolta, m-ai cuprins toate starile pamintului...am sa ma explic. Tot ce am citit este plin de argumente cautate in colturile mintii noastre, ale netului sau ale cartilor citite. E bine ca un astfel de subiect te pune sa cauti in toate ungherele. Dar continui sa afirm ca nu e important sa te gindesti daca e acolo cineva care sa te auda cind strigi; important este ca tu, eu, noi toti care am scris aici, macar noi astia sa strigam. Cineva va auzi strigatul si va reactiona. Asta conteaza.

    Fericitul Augustin spunea "daca ma intrebi ce e timpul nu stiu sa-ti raspund, dar daca nu ma intrebi, stiu." Eu spun ca nu stiu ce este cu acest popor, nu stiu si nu ma intereseaza sa-l definesc, nu ma intereseaza definitiile despre el, eu il traiesc zi de zi.

    Acest popor se afla la intersectia de drumuri istorice, de drumuri de civilizatie, de drumuri de credinte; acest popor este la o rascruce, mereu. Acest popor este de o tandrete, de o sensibilitate extraordinare. Merg pe strada si ma gindesc mereu ca oamenii pe linga care trec sunt imbracati mereu, indiferent de anotimp in haine gri, terne. Sub hainele astea, insa sunt inimi care bat puternic. Le simt, le vad ochii celor imbracati in gri, le ard ochii de viata. Asta este revansa poporului asta. Suntem gri la suprafata, dar mustim pe dinauntru.

    Poporul asta este ca un toc, ca un stilou cu penita de aur. Aproape nimeni nu mai stie sa scrie cu stiloul. Aproape toti scriem cu pixul.

    Am scris ceva mai devreme despre Caragiale si Eminescu. Cel din urma nu este un scriitor explicit ortodox, este doar un scriitor roman, fundamental roman si de aceea crestinismul se manifesta la el atunci cind trebuie si cit trebuie. Razvan vorbea de Mircea cel Batrin sau de Stefan cel Mare. Am recitit de curind multe dintre peoziile lui Eminescu. Printre ele si Scrisoarea I si a III-a. Asta este eroica. Cred ca din cind in cind trebuie recitite.

    Am sa inchei tot cu un citat, cu voia dumneavoastra.

    " Din ce e facuta doina? Din suferinta, dom' profesor. Da, bai Gica, din suferinta, dar din suferinta continua. (...) Nici un antropolog nu a gasit explicatia ca doina e suferinta fara pauza. Remarcabil. Nici in comunism cind te lua din casa in toiul noptii, nici acuma romanul nu a avut timp. Din comunism in tranzitie, din tranzitie in crize, nu are timp. Si atunci avem o mare mostenire: rastimpul. Acel ceva ce se face nu dincolo de timp, ci simultan cu timpul, in inima lui, rapindu-i efemeritatea si transformind-o in vesnicie. Rastimpul este revansa eternitatii in fata istoriei trecatoare. Dar rastimpul nu are sens decit prin iubire.

    RăspundețiȘtergere
  45. Iata ce ora se facu...chit, chit si am uitat sa-ti multumesc pentru invitatia la cafea. O facem dupa 20 august daca nu va e cu suparare, boieri dumneavoastra ca sa ma intorc din concediu? Ce zici castless? Ce mormaie Razvan?

    RăspundețiȘtergere
  46. @ irina. "se aproba pozitiv" - cum imi raspundea in gluma, un locotenent in armata, de fiecare data cand il salutam regulamentar cu : "sa traiti!" (si acela un Om tare fain)
    da, draguta treaba cu rastimpul, am cetit'o - iar nu mai poci spune unde. parca as da vina pe musiu puric...
    si mi'ai dat o idee de argumentare cand ai pomenit de musiu augustin... lia, ia uite: musiu toma d'aquino spunea (parca in incercarea de a proba existenta divina) "nu M'ai fi cautat daca n'ai fi stiut ca Exist!". fiindca este imposibil sa vorbesti despre un ceva daca undeva, in fiinta ta n'ai sti ca el exista... iaca la fel si cu degradarea, cu existenta valorii acestui popor... :D

    RăspundețiȘtergere
  47. erata: cred ca citatul corect era: "nu M'ai fi cautat daca nu m'ai fi Cunoscut" (sensul este acelasi, memoria... aceeasi)

    RăspundețiȘtergere
  48. Am mers întotdeauna pe principiul că, dacă vreau să ştiu şi să înţeleg ce mi se întâmplă în viaţă, trebuie să cunosc istoria. Realitatea socială pare să-mi dea dreptate.
    Am avantajul că meseria mea este să umblu prin ţară şi să caut locurile şi oamenii. Să vorbesc cu oamenii pe care-i caut şi cu locurile pe care le descoper. Ei bine, din ce în ce mai des oamenii nu au aceeaşi versiune cu cea a locurilor pe care ei le bântuie. Şi în acestă contradicţie eu văd cu tristeţe că oamenii sunt cei care mint.
    Prin ceea ce am tot postat aici, poate prea lung şi plictisitor, am vrut să demonstrez că poporul român are, ca fiece popor nenumărate faţete, pe care pare că le îmbracă pe rând precum un costum dintr-o piesă de teatru. Din păcate, poporul român a rămas îmbrăcat, de prea multă vreme, cu un costum urât, care a devenit de ceva timp aproape hidos. Şi pare să nu observe. Şi este mai rău decât dacă i s-ar striga de pe margine că "împăratul e gol."
    Eu sunt convins că în fiecare ungher al acestei naţii se găseşte câte un om de toată isprava şi că sunt mulţi astfel de oameni. Toţi la un loc crează elitele şi oricât de paradoxal ţi se pare Lia, fiecare popor este sprijinit doar pe nişte vârfuri care ies la suprafaţă. Restul este o manipulare a maselor. Zice asta mai bine decât mine Gustave Le Bon cu foarte mult timp în urmă. Dacă ai timp studiază momentul Unirii de la 1918, dar în profunzime. A existat acolo eroism, bunătate, inteligenţă, clarviziune, măreţie, dar şi calcul, interes, bani mulţi folosiţi pentru ...manipularea maselor, şi, mai ales după, o groază de promisiuni neonorate. Vei zice, ei ce măreţie, că ne-au împins nemţii în jumătate de Moldovă şi am capitulat şi apoi am avut noroc cu frontul de vest. Nu, zic eu, măreţia poporului român a fost atunci când trupa de olteni surprinsă la scăldat a trebuit să lupte doar în izmene cu neamţul trufaş, ţanţoş, învingător în uniforma lui impecabilă. Şi, aşa cum zici tu Lio, i-a dat neamţului peste bot şi aş adăuga eu, mai licenţios, şi în bot. Măreţia poporului român a fost atunci când mâncat de tifos pe front, a luptat până dincolo de moarte. Măreţia a fost când învins şi rupt în cur, poporul român a luat-o de la capăt şi a ajuns la Budapesta, salvând, în paranteză fie spus, Ungaria şi centrul Europei de comunism şi bolşevism. Poporul ăsta român l-a contrazis atunci pe domnul Rădulescu Motru, căci n-a lăsat lucrul uşor şi a mai şi luat-o de la capăt. Vei spune ei, asta este o excepţie. Nu, greşeşti, este un miracol pe care Bunul Dumnezeu l-a dat poporului acesta, iar noi românii n-am ştiut ce să facem cu el. Şi acum plătim.
    Să-ţi spun o poveste despre un popor frumos. Era în vara lui 1989. Am plecat cu nişte prieteni la Pietroşiţa. În gară la Târgovişte ne-am dus să luăm pâine pentru mai multe zile. La coadă, la pâine, am descoperit că nu putem să cumpărăm nimic. Atunci, la vremea aceea, în ţară pâinea se dădea pe cartelă, cu raţia. Doar în Bucureşti pâinea era la liber. Iar noi am uitat complet. Fiecare om de la coadă ne-a dat câte o pâine din raţia pe care o avea şi care era atât de importantă pentru familia lui. Asta e povestea. Este o poveste care sunt convins că s-ar fi repetat oriunde în ţară, dacă mi-ar fi trecut prin cap să fac un experiment. Azi mi-e frică de experimente. Eu nu văd în paltonul gri inimi puternice şi suflete calde. Eu văd paltoane tot mai colorate, tot mai scumpe, care înfofolesc suflete tot mai gri şi inimi tot mai de piatră şi oameni tot mai indiferenţi. Din păcate, nu Marea Unire este excepţia în sufletul poporului român, ci campania ta socială în mijlocul populaţiei despre care vorbeam undeva mai sus, în postările trecute. Când ai văzut ultima oară o rândunică sau un cocor Lio? Pe viu. România e o gară, în care trenul lor nu mai opreşte. Când ai văzut ultima oară doi tineri adolescenţi, frumoşi, ţinâdu-se de mână, sărutându-se pe stradă fără ca gestul lor să pară strident, provocator, ci tandru, mângâietor, protector, elegant, fin, sensibil. Sensibil am spus? Ce e aia sensibil?

    RăspundețiȘtergere
  49. @Razvan: se pune daca cei doi nu erau tineri pe dinafara, ambalajul, ci erau pe dinauntrul lor si erau de o tandrete si o sensibilitate extraordinare? I-am vazut eu acum3 zile si erau de o frumusete rara si fara nimic ostentaitv.

    @castless: daca iti suna a Puric ce am scris asta-noapte poate ca asa este...nu te combat, dar sunt gindurile, trairile mele pe care le-am regasit puse pe hartie la el. Citeodata mai bine spuse, altadata mai cudat. Chestia cu rastimpul e de mult in capul meu, bunicul meu din partea mamei imi spune asta in contextul povestilor cu intrarea rusilor in tara in al doilea razboi mondial cind el a trebuit sa-si apere familia cu orice pret si a sapat in pamint o "locuinta" pentru bunica mea si cele 4 fete pe care le aveau deja. Calul nuu a mai putut fi salvat, l-a bagat intr-o cosmelie in care tinea finul, l-a acoperit complet ca sa nu-l vada nimeni si sa nu il ia, dar un vecin "de nadehde" l-a parat rusilor care au bagat furca prin fin direct in cal. Bunicul a scris atunci niste versuri, doine de jale...si de aici rastimpul.

    RăspundețiȘtergere
  50. Da Irina, se pune. Puritatea unor sentimente frumoase n-are vârstă.

    RăspundețiȘtergere
  51. Recunosc ca n-am avut inca timp sa citesc toate comentariile - promit sa o fac maine. Insa din ce am cetit pe aici bag seama ca exista cumva doua curente, cei care deplang "degradarea" societatii romanesti - care? societate? - si un firav ia mai dai in ma'sa, hai sa facem noi ceva fiecare la nivelul lui...eu peste toate astea asta vin cu o sugestie: cititzi vreuna - oricare - din cartile lui Neagu Djuvara si o sa constati ca brusc priviti mai cu ingaduinta tot ce se intampla la ora actuala, ca poporul/ populatia - fiecare alege - a mai fost in "halu' " asta si chiar mai rau si pana la urma acest episod la nivel de istorie a unei tari e infim ca durata, noi avem doar ghinionul sa traim aceste "vremi interesante" ...sau nu... fiecare isi alege varianta..promit si eu sa revin maine :)

    RăspundețiȘtergere
  52. Bha da scriti de m-ati innebunit, vroiam si iosa zic ceva dastapt, da deosebit da dastapt.. si sensibil... deosebit de sensibill.. da voi folositi mult prea multe vorbe, nu puteti s-o tineti KISS...

    P.S Ma-nebunsesc dupaPSuri... am tolba plina de povesti orientale.. da nu ie loc aici, ie aglomerat ca-n troleibuzu 82.

    RăspundețiȘtergere
  53. mircea oculeanu. djuvara spune numai tampenii, presupun ca s-a ramolit de tot. iar in rest, multa, multa necunostinta, multe prostii spune si multa si mai multa incultura. daca s-ar ajuns sa se citeze din Dan Puric... chiar voiam, vazand erorile liei din postarea mama sa comentez ceva. cand am vazut care e nivelul... razvane, esti pe calea buna, oricum, singurul

    RăspundețiȘtergere
  54. Domnul Hamplet, presupun că din înaltul globului de cristal de unde ne priveşti, nu merităm o detaliere a ilustrelor tale opinii. Păcat, poate ne mai ridicai nivelul...

    RăspundețiȘtergere
  55. hamlet: probabil ca aveti dumneavoastra informatii de prima mana si verificate si cunoasteti mai bine istoria romanilor decat Djuvara...in cazul asta coborati-va la nivelul nostru si explicati-ne/ luminati-ne..

    RăspundețiȘtergere
  56. ooops !
    am terminat , dupa 2 ore de lectura , toate posturile de aici , si trebe sa recunosc ca sunt f.f. interesante , majoritatea , iar Razvan este in trunte, " jos palaria !". Ce mult inseamna sa stii sa pui in pagina , sa scrii "destept" !!
    Eu nu stiu sa scriu asa , nici sa ma exprim atit de concis , explicit , dar simt la fel si am aceleasi pareri , chiar idei ca si Razvan.
    Iar ideea mea este ca de la Mihai Viteazu incoace ( cu 2 exceptii , zic eu , Razboiul de independenta si Revolutia din 89 !!) "poporul" acesta nu a mai fost unit !! , deci e ceva in genele noatre care ne face sa ne comportam atit de meschin , laş si egoist !! Pâna nu ne ajunge la os nu reactionam , iar după avem pretentia ca suntem eroi !! Eroi am fi daca am reusi sa punem , cit de cit , incet si cu spor , societatea asta pe picioare !
    Iar comunismul a fost nu cireasa , ci diamantul de pe tort !!! a distrus fibra umana a românilor !!! ia indobitocit , pe majoritatea , le a distrus onoarea si coloana , a finalizat degradarea. Dar , parca , si atunci a fost o perioada "romantica" , pâna prin 1975-78 , cind valorile inca existau , la locul lor, si erau respectate !
    Si eu zic ca ne-am nascut la momentul (si poate si locul!) nepotrivit , temporal. Ca suportam , partial , efectele unei / unor cauze mai vechi.
    Iar comparitii intre personajele de azi si personalitatile din anii 1848 -1940 ( amintiti aici de antepostatori) nu isi au nici un rost.
    Diferenta intre poporul nostru si majoritatea popoarelor , sa zic doar europene , este ca noi ne respectam si ne laudam cu trecutul nostru (mai vechi) , iar alte popoare atit cu trecutul lor cit si cu prezentul !!!
    As vrea sa scriu mai multe , dar nu ma pot exprima asa cum vreau , sunt si f. revoltat de situatie , cu atit mai mult cu cit TV ul merge si aici vorbesc despre udrea si ritzi-pitzi ,deci ma opresc aici.

    RăspundețiȘtergere
  57. Pentru a fi veritabila, valoarea are nevoie de o scoala proprie, adica de traditie si de un mediu in care sa se poata manifesta. Nu avem nici de unele, nici de altele. O spune si Caragiale, mai sus.
    Atunci cand se pun intrebari grave la adresa societatii romanesti, fac intotdeauna apel la o carte care contine, inca din titlu, rapunsul (!) la toate aceste intrebari. Cartea se numeste: Despre frica la romani - din prezent pana la 1800.
    Frica de comete, frica de asupritori, frica de boier, frica de Inalta Curte; frica de vecini, frica de sistem, frica de dictator. Nu am fost singurii. La noi insa aceasta frica a facut mai mult rau decat la multi din toti ceilalti.
    Adaugati la toate astea, primul paragraf din textul lui Caragiale si poate veti gasi un inceput de raspuns.

    RăspundețiȘtergere
  58. Istoria noastră recentă se poate rezuma într-o frază: Acum vreo 60 de ani, o bandă de tâlhari a pus mâna pe puterea politică din ţara asta, aruncându-ne, în acest fel, înapoi în feudalismul din care încă nu am ieşit nici până azi.

    RăspundețiȘtergere