Cele mai invenţii invenţii

Am citit recent că un scriitor american de origine afgană a făcut o listă cu cele mai importante 10 invenţii ale umanităţii. Criteriile esenţiale au fost utilitatea maximă, perspectivele revoluţionare, impactul şi implicaţiile utilizării în viaţa de zi cu zi. Mi s-a părut cu atât mai interesant cu cât eu, cel puţin, zilnic mă gândesc ce aş face fără anumite obiecte, cum ar fi viaţa mea fără ele, binecuvântez şi înjur, în egală măsură, anumite invenţii.
Pe primul loc, omul nostru a pus ceasul. Utilitatea lui e indiscutabilă. Pentru mine ceasul (sau mai bine zis, timpul arătat de diferitele ceasuri din jurul meu) este întotdeauna altul. Şi nu pentru că trece repede, ci pentru că fiecare ceas în parte îmi arată altă oră. Încerc să fur de la fiecare între 2 şi 14 minute. Dimineaţa ştiu că mai pot dormi încă 7 minute, pentru că nu e încă ora de trezire (trebe să mă ridic din pat pe la 7 fără 20, ceasul de la telefon e cu 7 minute înainte). Pe uşă ies liniştită pentru că ştiu că de fapt, nu am depăşit ora de plecare cu 25 de minute, ci doar cu vreo 15. La muncă ajung cu o intarziere de doar 10-15 minute, nu de 20-25 cât îmi arată ceasul de la mână. Paradoxal e faptul că, deşi teoretic aş fi putut să mă las pe o ureche, am ajuns să-mi drămuiesc mai bine timpul şi să fiu şi mai punctuală, prin simplul fapt de a-mi pune toate ceasurile cu câteva minute înainte (asta pentru că deja am pierdut şirul minutelor la fiecare ceas şi apreciez că am în plus 1-2 minute şi nu 14). Do I make any sense? Nu contează. Ce mă stresează pe mine foarte tare e faptul că deşi la ora actuală avem milioane de ceasuri în jurul nostru, lumea întârzie în cele mai multe cazuri, iar eu care sunt obsedată de punctualitate, fac bube pe piele şi mă isterizez. În concluzia aberaţiilor mele, ceasul e o invenţie minunată, nu are bile negre din partea mea. Dar cred că ar trebui inventat un device ataşat ceasului care să-i pocnească pe cei care întârzie (scuza cu traficul e de rahat e o scuză deja desuetă, şi eu tot prin traficul ăla merg).
A doua mare invenţie în viziunea afganului este WC-ul. Genial! Dacă ar învăţa oamenii şi să tragă apa după ei, şi să şteargă buda dupe, ar fi senzaţional şi mi-ar da şi lacrimile de emoţie.
A treia invenţie - maşina de tipărit. Trăiască nea Gutenberg, mare om, mare caracter. Păcat că multe din chestiile tipărite la ora actuală nu ar merita să beneficieze de aşa o invenţie, dar măcar putem alege să nu citim rahaturi (cel puţin, după terminarea liceului, când suntem obligaţi să citim diverse scriituri mai mult sau mai puţin plăcute; eu am fost foarte stresată de madam Hortensia Papadat Bengescu şi bubele şi psihozele loserilor ei).
Pe locul patru sunt antibioticele şi imunizarea. Mi-am adus aminte, aiurea, de profesoara mea de geografie din liceu, mai bolovănoasă tipa, care spunea că mai dă din când în când câte o molimă, o SIDA, o plagă pe pământ, că ne mai rarefiem şi noi natural, măcar o idee. În viziunea mea, antibioticele au ajuns deja mai mult ceva negativ decât pozitiv. Atât de "la îndemână" ne e să ne vindecăm artifical, încât organismul nostru nu mai ştie să lupte şi singur. Mai ales în "lumea civilizată" se cam exagerează cu medicamentele în general, şi cu antibioticele în special. Şi, oricum, dacă acu sute de ani se murea de infecţii şi varicele, acum se moare de inima, cancer şi SIDA. Aşa că ce-am avut şi ce-am pierdut? Din cauză că "ştie mama ce să-ţi dea, un antibiotic" şi mulţi doctori care în loc să-mi caute cauza unei infecţii din organism m-au îmbuibat cu antibiotice, am ajuns să nu mai reacţionez decât la unele extrem de puternice care probabil că mi-ar rezolva o infecţie, dar m-ar îngropa cu zile din cauză de dezastre provocate la stomac şi ficat. Aşa că de vreo 10 ani, refuz să mai iau aşa ceva. Şi în general medicamente.
Pe locul cinci găsim telefonul. N-are rost să mai spunem ce face şi cât e de folositor. Deja am trecut pragul folosirii lui şi am ajuns la momentul abuzului de telefon. Când aveam doar fixul, era numai bine. Cine avea musai nevoie de tine, insista până te găsea acasă. Cu mobilul, în schimb, pe de-o parte am devenit puţin handicapaţi/neajutoraţi, adică, nu ne mai descurcăm în situaţii mai delicate sau mai critice de unii singuri pentru că în general sunăm repede un cunoscut care să ne ajute. Pe de altă parte, am devenit mai paranoici şi mai nerăbdători. "De ce nu ai răspuns???" Eram la baie. "Păi, şi la baie nu poţi să-ţi iei mobilul?" Sau altă variantă. "Ce s-a întâmplat??? Am găsit 10 apeluri pierdute de la tine. A murit cineva?" A, nu, doar vroiam să-ţi spun că am luat eu apă. Şi am sunat de mai multe ori. Fuck! Cunoscuţii mei ştiu. Dacă îi sun insistent vreodată, înseamnă că e super-mega urgent şi important. Altfel, cine vede că am sunat o dată şi vrea să mă audă, sună înapoi. La fel şi invers. Îmi permit răsfăţul de a nu răspunde decât atunci când am chef. După vreo 4 ani de "telefon de servici care se ţine non-stop deschis", am ajuns să îmi permit luxul de refuza telefonul plătit de instituţie. Life couldn't be better :) În plus, în afară de o partidă de bârfă cu prietenele sau cu mama, nu văd rostul apelurilor care se întind pe mai mult de 1 min.
Al şaselea loc e ocupat de electricitate. Dacă până acum n-aş putea spune că nu îmi închipui viaţa fără cele de mai sus (cu mici excepţii, cum ar fi telefonul, dar de care aş putea să mă lipsesc în foarte multe momente), fără curent electric nici nu concep că aş putea exista. N-am decât cuvinte de laudă pentru inventatorii lui. Am câteva amintiri traumatizante, cum ar fi momentul când am băgat două andrele în priză şi am fost zguduită profund şi aruncată cu capul de un calorifer (aveam vreo 5-6 ani şi văzusem cât de mişto s-a zguduit frate-meu mai mare înaintea mea, aşa că a trebuit să încerc şi eu) sau când am uitat că ştecherul de la casetofon e spart şi mi s-a blocat gura într-un rânjet sinistru pentru câteva zeci de secunde când am pus mâna pe el, dar per total, curentul electric e foarte tare! Iar domeniul energetic (care îmi dă şi o pâine de ceva vreme, şi mai tare).
Următoarea invenţie pe lista, automobilul. În afară de faptul că dă anumite dependenţe gen alea de care am vorbit în postul trecut, maşina e foarte tare. Dacă ştii să alegi modelul, are personalitate, te reprezintă, te duce unde ai nevoie, e un rău necesar. Voi fi toată viaţa pasionată de şofat, aşa că nu îmi pot imagina viaţa fără o Frieda. Dar aş putea trăi mult mai bine fără un număr extrem de ridicat de aşa-zis şoferi imbecili, dobitoci, fără educaţie, zmei, aşii volanului, Barbie la volan, lista rămâne deschisă.
Numărul 8 pe lista, răul în stare pură, televizorul. Din fericire, am reuşit să-mi restrâng timpul petrecut în faţa lui la maxim un film, un serial (1-2 episoade), un documentar pe săptămână. Şi mi-e foarte bine. Dar, deşi tehnic am înţeles raţionamentul (cu emiţătorul, semnalul, impulsul, canalul, receptorul, bla bla), emoţional tot nu pot să accept cum dracu îmi apare mie Andreea Esca în ecran?!
Pe locul nouă, cel cu care am a love-hate relationship, calculatorul. Pe principiul, can't live with it, can't blow away the mother-fucker, am ajuns să nu îmi mai prea imaginez viaţa fără el. Dar, ca să nu mă robotizez de tot, încă scriu multe texte mai întâi pe hârtie. Încă mai trimit scrisori în plic, la poştă, nu doar email-uri. Încă îmi mai plac fotografiile pe hârtie. Dar trebuie să recunoaştem că ne cam conduce viaţa şi ne umple de nervi atunci când ne face figuri. Şi cu cât ne enervăm mai tare, cu atât se încăpăţânează şi el să se blocheze sau să nu pornească.
Pe ultimul loc, domnul afgan a pus mai multe la grămadă. Ingineria genetică, pilula contraceptivă şi internetul. Toate trei la extreme, între binecuvântări şi invenţii diabolice. Fără net şi pilulă nu mă văd trăind, deşi recunosc şi părţile negative. Despre genetică ştiu prea puţine, dar consider că fiind o invenţie în mâinile oamenilor, poate aduce cel puţin la fel de mult rău cât aduce bine.
Eu aş mai adăuga unele invenţii, extrem de importante în viaţa mea. În primul rând, rimmel-ul. Păi, cum s-ar mai face ochii de căprioară virginală sau de vampă seducătoare dacă n-ar exista rimmel-ul? Parfumul (în special Channel Chance). Inventat de acu ceva catralioane de ani în urmă. Best invention ever. Folosit atât cât trebuie, poate dărâma munţi, îngenunchia eroi, dezgheţa inimi, stârni pasiuni nebune. Sau poate pur şi simplu să-ţi facă o zi mai senină.
Bineînţeles, aşa, de final, pentru că l-am certat aseară şi mă simt vinovată acum, trebuie să spun că dacă nu ar fi existat Miqui, el ar fi trebuit inventat.
Voi cu ce lucruri nu vă puteţi imagina viaţa şi la ce aţi putea renunţa pentru o viaţă mai zâmbitoare?