La mine in lume

A trecut toamna frumoasă şi a venit frigul, ceaţa şi umezeala care loveşte in oase. Nori apăsători pe umeri şi cer gri şobolan. Oameni isterici, agitaţi, fără ţintă. Nimeni nu mai ştie să vorbească despre altceva în afară de criză, campanie stupidă şi fotbal prost. Cu bătaie şi sânge.
Când te mai şi trezeşti dimineaţa că un dobitoc a stropit trotuarul (şi spaţiul verde cu pământul aferent) şi tot noroiul sărit e la tine pe maşină, ce să mai faci? Când te duci (în plină criză financiară, după cum ne ameninţă apoteotic toate buletinele de ştiri şi toţi neaveniţii pe la tv) să-ţi iei un detergent şi un şampon la Carefour şi dau năvală peste tine sute de mârlani şi mitocani, oameni de o atât de proastă calitate încât îţi vine să urli, ţărămbeţi cu coşuri pline vârf care te lovesc peste picioare şi te înghesuie la cozi, cum să mai reacţionezi? Să iei o puşcă să-i împuşti? Să înjuri printre dinţi? Eu am găsit o altă variantă. Mai nesimţită, dar mult mai sănătoasă. Am învăţat să ignor. Să şterg cu o cârpă noroiul de pe portiera Friedei. Să o ignor pe mârlanca cu gură mare care pute a transpiraţie şi te loveşte cu curul imens când trece pe lângă tine. O să moară de ficat, oricum. La televizor nu mă mai uit. Decât la animale, maşini făcute din bucăţi sau tatuaje superbe.
Ignor şi criza despre care se tot vorbeşte. Şi dau bani pe răsfăţ şi stare de bine la coafor. De unde în sfârşit ies cu culoarea pe care mi-o doream de mult. Tunsă exact atât de scurt cât îmi place mie şi le face pe colegele tăntici să comenteze. "Mie mai lung mi se pare mai feminin". Mă doare la başcheţi de ce crezi şi ţi se pare ţie.
Şi tot pentru starea mea de bine gătesc ce-mi place mie. Spaghetti Bolognese. Cu ceapă, usturoi, carne de viţel, roşii mărunţite şi bulion gros. Şi busuioc şi oregano. Plus o idee de piper.
Şi pentru că e weekend dormim până târziu. Până la 100. Şi ne hlizim. Şi ne iubim. Apoi, lenoşi, la un grătar. Pastramă de oaie să fie! Cu mujdei şi cu murături proaspete. Ne sacrificăm, ce Dumnezeu să facem! Şi familie adunată îimpreună la aceeaşi masă. Şi iar leneveală.
Duminică prea scurtă pentru câtă leneveală există. Şi te vezi cu prieteni dragi. Care trec prin perioade mai grele. Dar nu se plâng. Ştiu ei că vor trece peste toate. Şi se bucură de prietenia noastră. Şi ne hlizim, şi râdem. Ne jucăm cu cel mai mare căţel mic, de doar 4 luni. Pupici cu nas umed. Şi blană moale. Te umple de bucurie şi veselie. Viaţă fără griji.
Ca să fie tabloul complet, primesc şi cel de-al doilea dulap făcut de Katy. De data asta cu pisice. Colorate şi lenoase. Ca mine, aşa.
Ce campanie? Ce mitocani? Pentru mine există lucruri mici, cu efecte mari. Prieteni dragi şi familie frumoasă. Leneveală şi hlizeală în aşternuturi. Drăgăleli cu cea mai zurlie nepoată. Care începe pe zi ce trece să fie un concurent tot mai serios la debit verbal. Pupici umezi cu nas imens de căţel mare şi moale. Şi uite aşa se încălzeşte afară, iese şi zâmbeşte soarele. La voi în lumea voastră cum e?