Frustrari profesionale. Si nu numai

Am incheiat azi un lung sir de evenimente dintr-o campanie a institutiei unde lucrez. Conferinte de presa, seminarii cu jurnalistii, workshop-uri, conferinte nationale. Cu actorii din domeniu. Atat companii (mari si foarte mari), cat si asociatii de consumatori, de protectie a consumatorilor. Tocmai trag niste concluzii. Nu despre mesajul campaniei. Ci despre modul nostru, romanesc, de a face anumite lucruri. In Campania asta am fost ajutati si au participat activ cativa specialisti straini. Trei englezi, o nemtzoaica si un grec. Datorita lor pot spune ca sunt cu cateva minute mai deshteapta. Si i-am pus pe lista cu mini-idoli. O sa incep cu ei, tocmai pentru a fi si mai pronuntat contrastul cu ai nostri. In primul rand, nu a existat eveniment la care ei sa nu vina la timp. Pregatiti. Chit ca fugisera prin traficul bucurestean, tocmai de la aeroport, uneori. Haine decente, neshifonate, un ceas, un inel, machiaj discret, totul de bun gust. Desi doar nemtzoaica e specialista in comunicare, si ceilalti si-au transmis povestile si mesajele intr-o maniera exemplara. Nu au lipsit glumele, zambetele, micile trick-uri care fac audienta sa fie atenta si sa nu se plictiseasca. Profi all the way.

Sa trecem, pe rand, la celelalte grupuri de participanti. In primul rand, proprii mei colegi. Nu cei din organizare (4 la numar), ci ceilalti, invitati sa participe. In calitate de observatori, de comentatori, de invatzacei. Multi nu au venit la evenimente. “Pai, daca nu mi-a zis shefu sa merg”. Frate, ai primit o invitatie, un mail, se discuta pe holuri. De ce dracu nu i-ai spus tu direct shefului ca vrei sa mergi??? Ii cunosc pe toti shefii. Mai tampiti sau mai simpatici. Dar in nici un caz vreunul cu personalitate de dominatrix, caruia sa-I ceri voie si sa mergi la buda. Ce m-a shocat cel mai tare a fost tocmai faptul ca varsta celor care nu veneau ca “nu le-a spus shefu” e scazuta. Oameni tineri. Teoretic, cu alta mentalitate decat cea veche “vin la program, imi fac ceva de treaba, iau salariu si la 4 sparg usha”. Cei care totusi au venit, au tacut. Ca mushcatele in fereastra. Desi se vorbeau lucruri de interes, chestiuni de invatat, subiecte chiar foarte interesante. Desi scopul acestor intalniri era de a ne face sa comunicam mai bine in primul rand intern, apoi si cu cei din afara, pentru ei nu a existat ideea de participare activa. Doamne fereste sa spun ceva si sa fiu “analizat” dupa aia. De proprii mei colegi. Nu spunem ce credem, sa nu ne facem de cacao. Nu ridicam privirea, sa nu cumva sa ne-o surprinda nemtzoaica si sa ne intrebe ce parere avem.

Jurnalistii. Un grup de participanti aparte. Inainte de a-mi spune parerea (strict personala), va reamintesc ca am facut o scoala de jurnalism, am lucrat prin presa, am lucrat cu ziaristi. I-as impushca pe toti. Fara mari exceptii. In primul rand, prezentarea lor. Cativa nespalati. La propriu. Putzeau. Desi era 10 dimineata. Nasol a fost ca erau si femei cu aceasta problema. Ca nu isi dau pe silent mobilele e una. Deh, oricand poate aparea un subiect fierbinte. Ca raspund si vorbesc tare, desi e un vorbitor la un pupitru, e o problema. Dar cea mai mare problema pe care am sesizat-o e ca nu au nicio idee despre subiectul discutat si, mai rau, in general despre domeniu despre care scriu. Nu isi fac temele, nu intra pe un site, pe niste documente, dar sar direct la beregata ca nu sunt informati. Ca si cum nu ar fi treaba lor sa se documenteze, sa afle, apoi sa intrebe si in final sa analizeze. Nu. Ei stiu sa sara la jugulara. No matter what. Dar sunt mari amatori de mancare, cafele si sucuri. Ca nishte termite. Dar, na, aici sunt eu rautacioasa probabil.

Am apreciat ca vorbitorii nostri (ai institutiei) au fost destul de bine pregatiti. Si pot sa vorbeasca, in general, liber si la subiect. Chit ca isi freaca verigheta, se uita mai mult in jos, se foiesc pe scaune. Dar de-aia i-am inregistrat. Sa se vada, sa se analizeze, sa rada de ei. Si sa invete ceva. Daca tot au fost pushi intr-un post. (n.a. nu ma citeste nici un shef, deci nu e periere gratuita, chiar asa am apreciat, in general, prestatia lor).

Au fost si multi (vreo 10) vorbitori ai unor mari companii. Sa ne intelegem. Venisera special pentru a prezenta compania si rolul in domeniu. Cu o singura exceptie, mi-am taiat venele. Desi le prefer lungi. Pe rand, si-au pus pe ecran prezentarea power point. Cu zeci de paragrafe inghesuite intr-un slide. Cu fraze lungi si intortochiate. Limbaj greoi. In mod normal, informatiile se selecteaza, se face un mic rezumat. Se prezinta punctele esentiale. Sau nu. “Vorbitorii” nostri au citit prezentarile. Ca la clasa I. Cuvant cu cuvant. Fara sa se uite la public. Fara sa taie din bla bla si sa vina cu ceva nou fata de ce era in prezentare. Cu voce terna. Shtearsa. Fara intonatie. Mai, nene, pentru ce dracu fac multinationalele cursuri de comunicare??? De ce mai participa la asemenea evenimente daca nu vin cu nimic nou fata de niste informatii generale pe care le gasesti si pe site-ul companiei? Chiar mai bine structurate. Poate ma repet, dar am observant ca cei mai multi vorbitori erau oameni tineri. De la care chiar astepti altceva! Dar nu. Limbajul de lemn, aglomerarea inutila de cuvinte si redundanta fac legea!

Cel din urma grup este cel al asociatiilor pentru protectia consumatorilor. Cu asa reprezenti, putem sa stam linistiti sa se cace toti in capul nostru. De data asta, mai mult ca in celelalte intalniri, ma asteptam sa se intample ceva. Sa aud voci. Sa fie un dialog. Sa se certe. Sa vina cu argument. Macar in idea ca inainte de a vorbi cei din sala, au facut strainii niste prezentari senzationale cu exemple clare din tarile lor. Ce inseamna acolo protectia consumatorilor. Cum au abordat problemele. Dar, in ciuda faptului ca in general suntem buni la copiat, nici unul din reprezentantii acestor asociatii nu a “furat” vreo idee. Unii au sarit ca nu au dialog cu ceilalti actori din domeniu. Pai, ati solicitat intalniri? A, nu. Care e profilul consumatorului pe care il reprezentati? Aaaammmmm. Nu prea stim. Juristi care sa va asiste in demersurile voastre aveti? Nu prea. Dar daca tot sunt niste straini pe aici, poate ne pun ei o vorba buna la Bruxelle. Sa ce? Pai, sa avem si noi un cuvant de spus. Ce cuvant??? Cand voi nu stiti nici pe ce planeta sunteti? Am avut o stranie senzatie, un flash-back in time, cand sareau romanii pe cate un strain amarat, dar care sigur avea dolari in buzunar. Sau macar o ciunga.

Sunt profund dezamagita. E tot ce pot sa spun. Mi s-a confirmat a mia oara ca jurnalistii sunt niste pafarishti si niste fripturisti. Am fost shocata ca oameni tineri, teoretic pregatiti, cu posturi prin diverse firme mari, nu sunt capabili sa scoata doua vorbe din gura. Ca mentalitatea e inca de a sta ascuns, cat mai cufundat in scaun. Nu spui nimic, nu te intreaba nimeni nimic. Desi nu-ti cere decat opinia personala. Parerea ta. Cum vezi tu lucrurile. M-am inspaimantat ca ceea ce ar trebui sa fie societatea civila e o frectie la picior de lemn. As fi vrut sa-I vad pe shefii mei prinshi in corzi. Luati la intrebari. Cu argument solide si probleme reale. Pentru ca inainte de a fi angajat intr-un loc sau altul, sunt consumator de servicii. Si mi-ar placea sa stiu ca, in afara de propria curiozitate de a-mi cunoaste drepturile si obligatiile, exista aceste organisme si organizatii care ma pot ajuta in demersurile mele (multe) si in bataliile cu morile de vant. Macar de principiu. Dar nu. Ghinion iliescu. Ramane cum am stabilit. Ei ne fut. Noi acceptam. Dupa care nu ne mai convine, ca nu ne-a iesit nimic. Si strigam viol.