"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

joi, 18 martie 2010

Rebel yell la 2 ani

Cu atâta agitaţie ba cu primăvara invizibilă, ba cu amintiri turbate din copilărie, am ratat un eveniment: pe 14 martie bloguleţul a împlinit 2 ani. O fi mult, o fi puţin? Pentru mine blogul ăsta e parte din viaţa mea, din mine, ca mine. Aşa cum rar mă va auzi cineva vorbind puţin, aşa şi postările de pe blog, rar sunt scurte. Tot ce pot eu să sper e că nici nu vorbesc mult, dar prost, aşa cum sper că oi scrie eu muuuult, dar măcar să nu fie în plus. Dar am încredere că atunci când o iau prin porumb aiurea mă trageţi voi de mânecă.

Ce s-a mai întâmplat de anul trecut? Păi, în primul rând, s-a născut oamenidarnici care a crescut ca un cozonac mare şi frumos. Şi dacă nu v-aş fi avut pe voi alături, sunt convinsă că nu ar fi fost o mare reuşită. M-am decis, în sfârşit, că e cazul să îmi încerc norocul şi pe alte meleaguri, şi aţi fost primii care au aflat asta. Pentru cei interesaţi, sunt în faceri şi planuri, m-am apucat de învăţat limba ţării unde vreau să plec, mă informez, deci da, nu am renunţat la decizia mea. În rest, multe şi mărunte, aventurele amuzante, poveşti emoţionante, acreală inevitabilă, plezneli peste bot în stilul meu bolovănos. Blonda n-a dispărut, e plecată puţin la nişte congrese despre botox, dar va reveni cât de curând, promit.

2 ani, 333 de povestioare, 115 link-uri în blog roll-uri, toate de la oameni pe care îi apreciez, îi citesc, cărora le admir munca şi eforturile. Nimic forţat, nicio obligaţie, doar drag şi plăcere. Ce mi se pare extraordinar e că din 115 nume, cu 62 m-am cunoscut şi faţă la faţă. Şi cu încă vreo 10 vorbesc aproape zilnic pe mess, la telefon. Am legat amiciţii şi prietenii reale. Am mari emoţii şi abia aştept să mă văd la faţă şi cu "străinii" care vor veni prin ţară: Antoaneta, Paul şi Zazuza.

Îmi doresc tare mult să mergem mai departe împreună, să ne bucurăm, să râdem, să ne emoţionăm împreună, să mă certaţi când greşesc, să-mi zâmbiţi când vă amuz, să mă provocaţi la discuţii, să mă scoateţi la cafele. Vă mulţumesc, mă înclin cu graţie, vă pupez cu drag!

40 de comentarii:

  1. mergem mai departe. cata vreme tipi rebel...aici o sa fim :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Multi ani, traisca! Multi ani, traisca! La multi ani!
    Cand mancam din tortul aniversar? :D

    RăspundețiȘtergere
  3. La cat mai multi anisori de rebel_yell! Sa ajungem sa citim si "rebel_yell la 22 de ani"!

    RăspundețiȘtergere
  4. misto....creste copilashul intr-o clipita
    ne vedem si noi cit mai stau pe aici?

    RăspundețiȘtergere
  5. Gagicele, săru mâna :) Şi rebel şi yell să fie :D

    Karma, dă-mi te rog un mail cu nr tău, să ne auzim şi musai să ne vedem!!! lia_stoica@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  6. La multi ani, la mai multe articole de succes, sa-ti traiasca blogul si sa ramai la fel de vulpita :)
    te-am pupaT!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa traiti intru multi ani fericiti!
    Tu si blogul tau!!!( alt Tu!; sau partea scrisa a ta; sau cum vrei tu sa-i spui!!!)

    RăspundețiȘtergere
  8. mergem mai rebelo, mergem, cum sa nu mergem, daca zici tu:P, mergem mai 'nainte (recalma la JP )
    tare bucuros sunt ca sunt prin cele 115 din care 62 si din care 10:D
    la mai multe povestioare.
    Ai scris mai mult decat mine, eu am ajuns la vreo 240 si am implinit 2 ani in 23 ianuarie. Las ca serbetoresc la 2 ani si jumatate;)

    RăspundețiȘtergere
  9. si eu imi tot zic ca o sa scriu un post aniversar, ca a facut coltarul un an de dragobete. dar nu si nu, o sa il las pana invata sa vorbeasca :))

    multi ani fericiti pentru una din cele mai placute destinatii din blogrollul meu.
    si stapanei asemenea - pleased to meet you!(cu guns 'n roses, desigur :D)

    RăspundețiȘtergere
  10. wow, ce tare! spun asta pentru nu mai stiu ce sa zic, mi s-a facut pielea ca de gaina citind... te pup mult si la mai mare. si abia astept sa ne vedem! la finele lui aprilie, cand vin pentru impozite ahahahaha!

    RăspundețiȘtergere
  11. la multi ani pt blog! si o tinem asha, tot intr-o sarbatoare, yupiiii, s-a deschis sezonu'! ;)

    RăspundețiȘtergere
  12. Sa-i spun...o intamplare frumoasa din viata ta...Multi ani de-acum incolo, sa ai puterea de-a face numai ce-i pe placul inimii tale si sa-ti urmezi visele, alte intamplari frumoase din viata ta!
    Cu drag, minunata Lie!

    RăspundețiȘtergere
  13. La multi ani,Lie!Multa zapaceala,senin in priviri,imbratisari(de unde-ti trebuie!),motive de trezit dimineata si de toate prin portofele,genti si camari...

    RăspundețiȘtergere
  14. La multi ani, mami! Sa traiesti. Si nu uita ca m-am lasat pe mana ta... Sa nu ma duci chiar cu fundu-n Cismigiu!

    RăspundețiȘtergere
  15. La multi ani, Liutzo! Sa cresti mare... in valoare :D Ti pupa, Croco!

    RăspundețiȘtergere
  16. La multi ani vulpeo. Sa ne traiesti cat mai mult, si noi odata cu tine..ca sa te citim mai bine/mult :P

    RăspundețiȘtergere
  17. Cado.
    http://www.youtube.com/watch?v=J6oDdgrbmeE

    RăspundețiȘtergere
  18. Laaaaa muuuulți aaaaniiii !!!
    Să ne trăiești, să ne înflorești și să ne ademenești tot cu postări fabuloase cum ne-ai obișnuit :* :* :* :*

    RăspundețiȘtergere
  19. La cat mai multi ani!
    Nu de alta, dar vreau sa am ce sa citesc si cand oi fi o baba obosita!
    La cat mai multe tipete rebele!

    RăspundețiȘtergere
  20. Mulţi ani înainte! Mă bucur din tot sufletul că ne citim şi că te-am cunoscut! :*

    Cum ai reuşit să faci aşa inventar exact?! :)) Fac şi eu anul de blogăreală curând şi habar n-am cum stau cu cifrele :))

    RăspundețiȘtergere
  21. La multi ani! Mie mi-a facut blogosfera mai buna cand am gasit blogul tau! :)

    RăspundețiȘtergere
  22. La multi ani, sa-ti traiasca bloguletul, te citesc de fiecare data cu drag! :)
    Pupez tare, tare si ma bucur ca te cunosc! :*

    RăspundețiȘtergere
  23. Pe curând sa bem o zeama, gata cu virtualitatea:) La Multi Ani, vulpe

    RăspundețiȘtergere
  24. Lio, mamă, să-ți trăiască blogul și tu pe lângă el! te pupă tanti și tot personalul cantinei... La mulți Ani!

    RăspundețiȘtergere
  25. Cum zboara timpul... maine-poimaine duci blogul la gradinitza (hihihi) Felicitari pentru acesti superbi doi ani! Multi inainte! Eu sunt aici mai mereu, de un an imi beau cafeaua cu tine. Te pup, vulpe draga!

    RăspundețiȘtergere
  26. hopa!
    la multi ani
    ai un blog centrat pe scop
    :)

    RăspundețiȘtergere
  27. La multi ani dragului tau blog! Sa creasca mare, mare, sa ajunga... ziar. :) Felicitari inca o data pentru "Oameni darnici"! Pupez (daca-mi permiti sa te citez)! :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Sugar, vin si eu asa de tarziu sa ii urez blogului tau La multi ani, da' fu nebunie mare si agitatie multa pe capul meu zilele astea.

    iti doresc sa realizezi si mai multe cu blogul tau si sa iti ofere si mai multe satisfactii.

    Te pup si la cat mai multa inspiratie. :*

    RăspundețiȘtergere
  29. Prima data am ajuns pe blogul tau cautand ceva despre o piesa (bright side of things). nu era ce cautam eu (dohh),dar am citit pana la capat. te-am redescoperit ceva mai tarziu si mi-am adus aminte de frumusetea textelor tale. la multi si frumosi ani!

    RăspundețiȘtergere
  30. Sa-ti traiasca si la multi ani, vulpito! Si bine te-am regasit in perioada aniversara :) Sa auzim numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  31. LA MULTI ANI SI MULTA ACTIVITATE !

    RăspundețiȘtergere
  32. te pup Vulpishoaro:) la multi ani:********************

    RăspundețiȘtergere
  33. Salut. Esti interesata de un link-exchange ?

    RăspundețiȘtergere
  34. Dragilor, vă mulțumesc din suflet tuturor că-mi sunteți alături și aveți așa gânduri și urări frumoase pentru mine și bloguleț :)

    RăspundețiȘtergere