"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

luni, 24 noiembrie 2008

Fake & plastic, cabotini si prieteni imaginari

Pe zi ce trece, realizez tot mai mult în ce lume de plastic trăim. Şi cu cât îşi doresc unii mai tare să arate ce potenţe şi calităţuri au, cu atât e mai clar că, în afară de copiii emo (care sunt tru by nature), tot mai mulţi în jurul nostru sunt cabotini şi făcături. De la înşiruirea de "vedete" autohtone (despre care ni se povesteşte zilnic în ziare, dar fără ghilimele aferente), până la politicienii care ne rânjesc hâd din afişele electorale, până la colegii de servici, aşa-zişi prieteni sau oameni cu care intram vrând-nevrând în contact.
O să trec rapid peste Simona Sensual sau Alina Plugaru, ele îşi joacă perfect rolurile, într-o Românie care face lucrurile "după buget". Într-o ţară ca a noastră, care funcţionează cum funcţionează, cele două sus-numite îşi joacă minunat rolurile de Anna Nicole Smith şi Jenna Jameson, varianta Ferentari. E adevărat, nu pot să mă abţin să nu observ că tocmai Simonica noastră are o doză de modestie pe care mulţi alţii nu o au (deşi ar avea nevoie), atunci când spune că "din teamă să nu îmi dezvălui inteligenţa prefer să rămân undercover în aceeaşi imagine de sexy-blond cu care v-am obişnuit". Şi continuă cu aceeaşi modestie (uşor ameninţătoare, totuşi): "multe persoane s-au cam speriat de materia mea cenuşie şi din respect pentru ei sau din teamă să nu facă atacuri de panică prefer să pastrez multe dintre idei în secret". Simona, îţi mulţumesc pe această cale pentru gestul tău nobil. Pot să pun pariu că îţi este foarte greu.
În schimb, nu pot să nu remarc puzderia de talente autohtone, care pot oricând concura cu succes alături de "mediocrii" precum Olga Tudorache, Corina Chiriac, Aurelian Andreescu. La cine mă refer? Păi, să o nominalizez, în primul rând, pentru un rol deosebit avut în cultura românească, pe noua portavoce a mesajului psd-ist, Luminiţa Anghel. Care ne spune pe blogu ei mult prea roşu, cum e ea absolventă de psihologie, mare manageriţă, dar mai ales artistă. Vă rog să faceţi un exerciţiu dificil şi să îmi fredonaţi măcar încă un vers din vreo melodie a artistei noastre. În afară de ăla în engleza chinuită "let mi truai, let mi truai". Sau poate meritele ei de artistă sunt materializate în reclama la vopsea de păr, unde ne rânjeşte cu atâta talent, de îi ţâşneşte botoxul şi colagenul pe ecranul televizoului meu şi o ia Miqui la fugă înspăimântat.
Aflu de curând că "actriţa Ileana Lazariuc" are planuri, bla bla. Păi, la ce palmares a avut tânăra, de ce nu "artista completă Ileana Lazariuc"? Pictorial în Playboy, super voce în trupa aaaa, cum se chema, aaa, lasă, îmi aduc eu aminte. Şi cireaşa de pe tort, super rolul de compoziţie şi mare angajament în mega producţia nicolaeşciană "Supravieţuitorul", unde talentata actriţă face un mic striptease de câteva minute şi ne arată ţâţele. Frumoase, trebuie să recunoaştem. Şi pline de har actoricesc.
Tot zilele trecute, citesc despre varianta românească a lui Enrique Iglesias, Mihai Trăistariu, că şi-a înregistrat numele la OSIM. Şi nu, nu la cel de familie s-a gândit. Ci la exoticul şi originalul "Mihai". Că la cât e de celebru şi faimos, să fie el şi doar el proprietarul numelui "Mihai", să nu cumva să-i vină vreo idee ticăloasă vreunei mame ciorditoare să-i pună odorului acest nume atât de rar!
De mari politicieni în viaţă nu am să scriu. Sunt prea copleşită de valoarea şi puterea lor ca model cultural. Doar o să-i menţionez pe câţiva (lista rămâne deschisă): Gigi Becali, acest melanj de Ştefan cel Mare (dement), Războinicul Luminii (din Zăbrăuţi), ciobănaşul Mioriţei de rit evreiesc (el e cu dinte pentru dinte, nu ştie cum e cu întorsul obrazului), prietenul (şi alesul) lui Dumnezeu (cu care s-a certat recent din motive financiare). Marian Vanghelie, acest specialist în lingvistică, ortografie şi punctuaţie, acest Robin Hood de Rahova, care ia de la săraci şi dă la bogaţi, garantul moral şi spiritual al unei intelectuale de vază, Ecaterina Andronache. De Triţă Făniţă vă mai amintiţi? Dar de Nicolae Mischie? Sau de Marian Oprişan, cel cu lichid pe lângă creieraş care nu avea capacitate nici să conducă o maşină, d'apoi un judeţ?
Despre cabotinii din presă deocamdată nu spun nimic. A scris esenţialul Varanus pe blogul lui.
Dar e plin de cabotini (DEX: Actor mediocru care urmăreşte obţinerea de efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust; persoană care urmăreşte să obţină succese uşoare prin mijloace ieftine) în jurul nostru. Şi de falsuri. Pornind de la CV-uri în care se lăfăie facultăţi "absolvite" (de fapt, am făcut doar un an, pe al doilea l-am îngheţat şi în al treilea am renunţat, dar dă bine la CV) şi experienţe profesionale halucinante (pe principiul şampoaneor 3 în 1, X expertize diferite aglomerate într-un amărât an calendaristic), dau tot mai des de "profesionişti" care nu sunt capabili să scrie o frază coerentă, să scrie cuvintele corect sau măcar să nu pună virgulă între subiect şi predicat. Dar tocmai aceşti "profi" sunt cei mai gurişti, cei mai sfătoşi, cei mai lăudăroşi, dar şi cei mai asupriţi. Că la valoarea lor, jegoşii de angajatori abia le dau 300 de euro pe lună! Am încercat să-i explic odată unei persoane convinse că le ştie pe toate pentru simplul motiv că a păşit pe căteva mochete de firme şi a trecut prin nişte secretariate de multinaţionale, că eu nu mă pricep să repar o maşină, deşi am fost de multe ori la service. Dar eu vorbeam aşa pentru că eram invidioasă.
Cel mai cool şi trendy pentru aceşti cabotini şi fake-uri este să povestească la ce evenimente super-cici au fost ei. Cu vedete, oameni celebri. Acolo ei îşi pot etala cărţile de vizită pe care nu scrie ca la proşti "agent de marketing" sau "agent de vânzări". Ci "junior account manager", "sales executive", "key account executive". Dar de fapt, cei mai tari dintre ei sunt menegeri, frate! Nu contează că n-au niciun subaltern sub ei, nu contează că lucrează într-un srl cu încă 5 oameni şi toţi sunt şi şefi şi femei de servici, nu contează că n-au nici măcar habar de idei de conducere, organizare şi de nivel profesional. Scrie pe cartonaş că sunt manageri? Asta e tot ce contează şi cu asta ne lăudăm! Problema e că, uneori, pe sistemul ăsta de adunat puncte false la CV, ajung în timp aceşti fakers în poziţii chiar importante. Şi să vezi atunci puse în practică "veleităţi" manageriale! Nu tu iniţiativă, idei, echilibru şi analiză. Ci futut oamenii aiurea, istericale, "faci aia pentru că EU sunt şeful şi nu tu".
În strânsă legătură cu subiectul, mai există o categorie de oameni. Cei cu vieţi şi prieteni imaginari. Genul care brodează. Ţes goblenuri. Fac asta pentru că, deşi e absolut ok să ai o viaţă normală, cu ceva rutină, prieteni obişnuiţi, dar reali, acolo la bine şi la rău, ei trebuie să fie în centrul atenţiei. Şi încearcă să obţină asta prin butaforie şi decoruri. Cu ei are întotdeauna lumea ceva. Pentru că sunt atât de minunaţi, încât musai trebuie să fie invidiaţi. Ei sunt mereu victimele oamenilor ticăloşi care complotează să le ia lor caii de la bicicletă. În capul lor înfierbântat, toată lumea e la picioarele lor, iar se joacă de-a Master and puppets. Ei sunt cei mai frumoşi, sexoşi, glamuroşi şi devreme acasă.Ei au mereu câte doi-trei lingători de cururi care îi ridică în slăvi. Lor le comentează pe blog anonimi super extaziaţi. Care se întâmplă să aibă acelaşi stil de limbaj ca ei, dar nu, nu e adevărat. Nu îşi scriu ei singuri comentarii la care şi răspund. "Ştiţi, diagnosticul e că sunteţi paranoic" "Nu-i adevărat, domnu doctor, aveţi ceva cu mine!" Cel mai înspăimântător, dacă n-ar fi amuzant, e că îşi repetă de atâtea ori poveştile cu întâmplări, prieteni şi duşmani imaginari, încât ajung să creadă chiar şi ei că asta e lumea lor fantastică. Iar el/ea e "cel mai tare din parcare". Şi parcarea era goală ...
Dar, în loc să ne întristăm, un cântec vesel să cântăm: "I'm a Barbie girl, in a Barbie world, Life in plastic, is fantastic!"

14 comentarii:

  1. "...si au trait fericiti pana la adanci batraneti" (fie ele, semnele de batranete...manifestate chiar din tinerete la multi dintre ei )
    p.s. aviz amatorilor...a nu se confunda "semne de batranete" cu "MATURITATE"... =))

    EGGOstudio.com

    RăspundețiȘtergere
  2. America! America! un fake la nivel Mondial! De ce n-ar exista si pe malul Dambovitei? - doar am preluat sistemul de peste ocean.

    RăspundețiȘtergere
  3. @10XTT: În America încă mai există "real fake" dacă pot spune aşa. Aici e făcătură după făcătură, prost executată, ca orice ciordeală românească.

    RăspundețiȘtergere
  4. Fake & plastic, plastic si iar fake...well, din pacate fake-ul la romani nu e numai din plastic...ci si din substantze mai urat mirositoare iar raspdindirea cea mai reprezentativa e fix in clasa politica..da' despre asta ai mai scris si o sa mai scrii...hai sa vedem ce mai avem de citit :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Mo: fals, făcătură, non-valori, copiat dar copiat prost, în politică, presă, muzică, muuulte alte domenii, din păcate. Nu mai sunt nici alte repere sau dacă sunt, au prea mult bun-simţ şi modestie ca să se arate.

    RăspundețiȘtergere
  6. mediocritate. asta e cea mai buna eticheta pentru toti despre care ai scris. eu m-am saturat de mediocrii care spun ca au facut facultatea de psihologie. e f usor sa te duci sa platesti 3 ani si sa-ti iei o diploma, dar ce faci cu ea mai departe. a fi consilier psih. nu inseamna doar a termina 3 ani de facultate. ca sa nu mai vb cat tb sa muncesti pt a deveni psihoterapeut. formare in domeniul care in care doresti sa te specializezi plus ani de analiza personala. si crede-ma ca dupa aceea nu te mai lauzi ca ai facut facultatea de psihologie.
    ca sa nu mai zic de mediocritatea din institutiile guvernamentele. mare mi-a fost minunea cand am auzit o "PR domnisoara" de la o anumita ambasada de pe afara cum se gandea ea ca ar trebui promovata Romania. pai avem gimnaste f bune(cum sa nu, zic eu, ca doar am fost pe locul 3 la ultima olimpiada). o promovam pe Nadia ( pai si ea e trecuta, zic eu) si asa mai departe. noi traim in trecut, cu valorile trecute. ca in prezent avem doar mediocri. trist, dar asta e.

    RăspundețiȘtergere
  7. E si mai trist când vezi că ideea de "PR profi" se reduce la o fustă cât mai scurtă la un eveniment sau altul. Mie mi-e greu să mai spun că lucrez în PR şi comunicare de vreo 8 ani. Aşa că spun că fac revista presei şi scriu texte :) Dar e uimitor cu cât tupeu vin la interviuri să ceară minim 700 de euro, deşi nu ştiu cu ce se mănâncă limba română măcar.

    RăspundețiȘtergere
  8. Adica, ma rog frumos, de ce nu ar fi fake-ul la mare cautare? Intr-o lume in care cele mai intalnite spam-uri sunt "cumpara-ti acum o replica Rolex Oyster cu 100$", "daca iei Viagra e mai bine, acum la numai 99 centi" si "noi va dam diplome de studii superioare, va rugam sa ne trimiteti doar 300$" te mai miri? Calea minimei rezistente nu e cea mai simpla?

    RăspundețiȘtergere
  9. Lia Ciocirlia,

    hai ca de data asta te-ai enervat f. tare! Nu pricep de ce te deranjeaza tocma pa tine ca fusta scurta e un atu, inteleg sa zic io ceva, ca mai sunt si paros; ie drept ca si tu ai picioarele un pic strimbe da totusi iti sta bine-n mini.

    Ca sa-ti mai treaca supararea afla ca peste tot cam asa ie. "Valoarea", da oare ce-i valoare, nu are trecere, o gura mare, niste relatii, iti deschid mult mai multe porti decit munca. Vorba aia muncesc atit de mult ca n-am timp sa cistig bani.

    Un ex. Peter A. Grünberg, a luat premiu Nobel anu trecut, parca, o viata a fost un sobolan de laborator, nimeni nu l-a bagat in seama, toti au ris de el...
    p-aici pa linga mine in Jülich, un orasel uitat de lume, d-abia la pensie cum zicea el in "Unruhestand", joc de cuvinte, adica pensionar nelinistit.

    P.S Important e sa-ti placa munca pe care o faci vorba aia: Munceste ca şi cand nu ai avea nevoie de bani !
    Dansati, ca si cand nimeni nu v-ar privi !

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnu Ţiganu, nu pot să vă spun decât atât: eu dansez atât de bine, încât de fiecare dată când o fac îmi închipui că mă priveşte toată lumea :)))))

    RăspundețiȘtergere
  11. Sti vorba "dansezi ca un alb2, io dansez ca Obama, am fost ani de zile la dansuri populare, eram ala haiosu care e pocnit peste clop, mai apoi am facut rock din ala cu aruncat muierea pa sus desi m-ai o scpam pa una sau pa lata in cap nu duceam lipsa de partenere... si acum dsi salele, salele, tot mai fac cite o salasa.

    RăspundețiȘtergere
  12. oops, am bagat destele pa alaturi... bautura!

    RăspundețiȘtergere
  13. Hai sa-ti zic ce mi se pare mie cea mai tare facatura, exista si pe meleagurile noastre: cotizezi la Who's who sau cam asa ceva(pe bune, sotul meu a primit cateva scrisori -prin poshta, poshta, in plic sigilat) si gata, devii una dintre cele mai importante persoane de pe planeta, m-am cracanat de ras cand am auzit un mare senator care si-a dat de curand doctoratul in istorie (e o adevarta istorie cum se fac unii doctori la Romanica) ca se lauda ca e in Who's who sau cum se cheama publicatia aia (deh,am o varsta, nu le mai tin minte pe toate).

    RăspundețiȘtergere
  14. Hihihihi, da, da ştiu şi eu ţeapa cu Who's who, genială hahahahaha! Că sunt proşti care se cred tari că sunt acolo în listă e una (că sunt banii lor, nu ai mei), dar eu sunt curioasă dacă şi leşină cineva de emoţie când aude că Gigel sau Costel e în cărţi :D

    RăspundețiȘtergere